Stoian G. Bogdan. Am observat că te superi când cineva te strigă Bogdan G. Stoian. “Boală” veche?
Într-adevăr, mă enervez când mă strigă cineva astfel sau când mai public prin reviste şi se găseşte careva mai deştept şi-mi scrie numele după cum vrea, deşi eu îi specific clar cum vreau să mi se scrie numele… e ca şi cum mi-aş auzi numele-n hopuri. Şi-n plus, pe mine mă cheamă George-Bogdan. Mă semnez cu numele de familie în faţă dintr-o superstiţie a mea. Pun “G.” pentru că nu-mi place deloc George, mi se pare un nume de păcălici, şi Bogdan, că ăsta e mai de om.
Debut “la pachet” cu Cosmin Ciotloş, la poşta redacţiei României literare. Te vei duce cu un volum la
Constanţa Buzea? Cum a fost povestea cu poşta redacţiei?
Da, am debutat la acea rubrică împreună cu prietenul meu Cosmin, cu care eram coleg de liceu pe-atunci, şi-am fost foarte mândru de mine la acea oră, prin 2001, mai ales datorită faptului că doamna Constanţa spunea despre noi, nişte mucoşi, că am fi scriitori profesionişti care fac mişto. Un timp m-am crezut genial. Dar mi-am revenit repede. Evident că mă voi duce cu un volum la dumneaei, pentru că îi sunt dator oarecum. A, şi trebuie să vadă poemul în care o pomenesc…
Cum se vedea literatura la Comăneşti la începutul aventurii tale?
Literatura la Comăneşti nu se vedea deloc. De altfel nici acum nu se prea vede. Dar eu şi Cosmin, citeam… şi citeam cărţi importante. Ajunseseram până la ‘80-işti şi credeam că la ei se opresc lucrurile. Dar ne-am înşelat, evident…
Concret, care a fost motivul pentru care te-ai apropiat de scris?
Habar nu am de ce m-am apropiat de scris. De ce am început să scriu. Cred că din dorinţa de a lăsa ceva în urmă, pentru care să mă pomenească lumea chiar şi când nu oi mai fi.
Primele versuri, le-am scris prin clasa a VII- a, când vroiam să mă fac cântăreţ de hip-hop. Apoi, am intrat la liceu, şi am început să scriu nişte poezii, care îmi cam ieşeau, să-i demonstrez unei gagici, că şi eu pot să scriu ce scria ea, ba chiar mai bine. Cosmin era criticul meu… De altfel şi astăzi tot el este.
Din câte ştiu, te pregăteai pentru o altfel de viaţă? Cum “arăta” acea viaţă?
Într-adevăr, mă pregăteam pentru o altă viaţă… vroiam să mă fac mafiot. Şi cred că prin minune mi-am terminat şcolile şi am ajuns avocat. Că aveam tot ce-mi trebuie să ajung ce-mi propusesem să fiu iniţial.
Circula un zvon cum că ai putea bate pe cineva dacă-ţi spune că nu i-a plăcut un text de-al tău. Ce zvonuri ştii că mai circulă?
Cum să bat pe cineva dacă nu îi place un poem de-al meu? Nu-i place şi asta e. Sanchi! Nu e obligatoriu să le placă tuturor, poemele mele.
Mai circula un zvon, care m-a amuzat foarte mult, şi anume ca eu sunt prieten cu Claudiu Komartin, ca avea el nevoie de bodygurd… dar nu comentez.
Mâine ai cartea-n braţe. Ce-nseamnă, domnule, pentru tine?
Înseamnă un vis împlinit, o victorie, dacă vrei. Mai ales că au fost voci care mi-au spus că nu am talent, că n-am faţă de scriitor, ceea ce-i adevărat, şi un scriitor mi-a zis chiar că o să public la C.R. doar peste cadavrul său… În fine, o să fiu fericit vreo 2 minute.
Poezie.ro, clubliterar, roliteratura, rocultura. Ai cam folosit toate “pârghiile” internautice. Se compară gloria on line cu gloria cărţii?
Am fost şi încă sunt membru pe toate aceste site-uri. Faza e că gloria de pe net, nu e glorie. Te laudă doi, trei, pentru un text sau mai multe şi asta e. O carte e altceva. E un produs palpabil, concret. Şi într-o carte, poemele capătă sensuri mai profunde. Sau cel puţin aşa mi-am scris eu cartea. Cu ocazia asta, ţin să recomand eventualilor cititori, s-o citească de la cap la coadă.
Există o legendă care spune că participai la concursuri de hip hop cu texte improvizate în faţa publicului. Unde se-ntâmpla asta, când şi cum te-a ajutat, pentru că văd că încă ai trac la public?
Ha-ha. Se întâmpla prin spatele unor blocuri, iniţial. Apoi, s-a întâmplat de câteva ori şi prin anumite discoteci de pe vremuri. Asta ar fi putut să mă ajute la viitoarele lecturi publice de poezie, dar nu s-a întâmplat aşa. Şi astăzi, când trebuie să îmi citesc textele în public, am un morcov cu tot cu iepure-n cur.
SGB şi-a luat BMW, o rimă care a dus şi la niste discuţii ale unui jurnalist (poate şi scriitor, nu ştiu, nu l-am citit) de pe clubliterar. Dincolo de glumă, cum se simte poetul SGB la volanul unui BMW?
Ca orice şofer se simte poetul. Poetul e şi el om ca toţi oamenii, în caz că lumea are altă impresie. Şi el mănâncă şi el bea, şi el fute, şi el şofează… numai că are el latura asta, fetişul ăsta, şi mai scrie uneori poezii. Eu nu sunt un poet în sensul clasic al cuvântului, adică un tip cu plete, murdar, alcoolic, plictisitor şi neînţeles. Îmi place să mă port curat, bine îmbrăcat, frizat… şi nici nu mai beau alcool de ceva vreme, că mi-am luat un pahar în cap ultima oară şi-am zis că nu se poate aşa ceva. Dacă eram treaz, lucrul ăsta era imposibil.
Dai verdicte, nu stai la discuţii. Cine, după tine, e supraevaluat astăzi în poezie şi cine subevaluat?
Dau, într-adevăr, verdicte. Şi verdictele mele se adeveresc de cele mai multe ori. Nu pot să spun cine e supraevaluat azi, că mi-aş pune lumea-n cap. Dar pot să spun cine e subevaluat sau într-un con de umbra: Teo Dună, Cosmin Perţa, Domnica Drumea, T.S. Khasis, Dumitru Bădita, poeţi pe care îi stimez şi-i apreciez.
Chipurile. Ce alte variante de titlu ai mai avut şi cum crezi că va fi receptată cartea?
Sincer să fiu, n-am mai avut alte variante de titlu. Şi asta pentru că mie întâi mi-a venit titlul şi apoi am scris cartea. Îmi place titlul ăsta, că e cu poantă aşa, şi mie-mi plac lucrurile cu poantă. Nu-mi plac lucrurile prea încrâncenate, prea serioase… cred că criticii destepţi şi tari de înger vor recepta bine cartea, pentru că nu vor fi tulburaţi de cuvintele obscene pe care le mai conţine pe alocuri. Şi cartea e bună, mă, că doar e de mine. Mădălina Ghiu a plâns când a citit-o în manuscris…
