Astăzi porneşte la drum cel mai ambiţios proiect pentru următorii doi ani. Recensământul scriitorilor români va realiza în următoarele luni cea mai completă şi mai aplicată statistică a meseriei de scriitor în România. Cei interesaţi pot facilita comunicarea prin email-uri. Prima bază de date completă a scriitorilor români va deveni reper pentru toate dicţionarele de scriitori şi va sta la baza bibliotecii multimedia care se va crea odată cu acest proiect al Uniunii Scriitorilor din România.
decembrie 18, 2009
decembrie 17, 2009
decembrie 16, 2009
Ovidiu Şimonca – “Pot să vă mai enervez cu ceva?”
Cel mai important debut al anului 2009 se lansează astăzi.
Faptul că o carte de interviuri va fi vedeta premiilor de debut care se vor acorda în 2010 (numai juriile absolut idioate n-ar putea premia o asemenea carte) este unul simbolic. Ca un fan al interviurilor, mă bucur, în sfârşit, că după ani şi ani de dominaţie a “literaturii mari”, interviurile ies pe piaţă într-o formulă imbatabilă. De la Iosif Sava încoace, n-am mai citit interviuri atât de vii şi de arţăgoase (în sensul absolut bun). Interviurile lui Ovidiu Şimonca redeschid în acest format o discuţie despre importanţa interviului în viaţa literară. Una cu mult mai mare decât pare în ierahizarea actuală.
Pe de altă parte, interviurile din Observator cultural ale lui Ovidiu Şimonca dau măsura unui brand. Se poate vorbi (şi spun asta ca unul care cunoaşte destul de bine arhiva revistei şi a citit cam toate interviurile publicate în cei aproape 10 ani de apariţie) de interviurile dinainte de Şimonca şi de interviurile de după Şimonca. Practic, autorul şi-a pus umărul (şi la propriu, şi la figurat) la consolidarea unui brand. Interviurile lui, reunite astăzi într-o formă cartonată, citite de mii de utilizatori(pentru că interviurile bat recordurile de accesare pe net) sunt nu doar plăcute, ci şi memorabile.
În nr 300-301 al Observatorului, Ovidiu Şimonca afirma următoarele: “La început a fost o încercare să văd dacă îmi reuşesc interviurile. După cîteva dialoguri, m-am convins că, pentru un interviu reuşit, nu trebuie să fii plat şi să-ţi îngîni intervievatul. Trebuie o anumită tensiune, care de multe ori a existat chiar de la prima întrebare, trebuie să te contrazici cu invitatul tău, să-l întrerupi şi să nu accepţi pe nemestecate explicaţiile. Pe urmă am văzut ce rol important are o fotografie reuşită. La finalul anului, parcurgîndu-le din nou, mi-am dat seama că interviurile Observatorului cultural contureaza o lume culturală, cu angoase, reuşite, nelinişti şi stări de graţie.”
Ca şi co-autorul lor, pentru că, vorba-ceea, sunt o operă colectivă, interviurile percutează, intrigă, stârnesc şi prelungesc viaţa şi opera unui scriitor. Forţa lor e reală şi nu lasă loc de interpretări naive. Mă bucur că “Interviul” capătă substanţa etichetei editoriale, devenind prizabil şi pe calea raftului de librărie, vizibilitatea premiilor şi, poate, importanţa reală în strategiile literare încrâncenate şi prăfuite.
“Am dorit să strîng într-o carte nume reprezentative ale culturii române (Nicolae Manolescu, Matei Călinescu, Mihai Şora, Matei Vişniec, Antoaneta Ralian, Andrei Pleşu, Andrei Şerban, Livius Ciocârlie, Paul Cornea, Alexandru Paleologu, Gabriela Adameşteanu, Gheorghe Crăciun, Dumitru Ţepeneag, Nora Iuga, Gabriel Liiceanu, Gabriela Melinescu, Ştefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Gelu Ionescu, Petru Cimpoeşu, Bujor Nedelcovici, Mircea Horia Simionescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş). Sînt personalităţi care pot depune mărturie despre timpul tumefiat în care ne mişcăm, despre tranziţia apăsătoare, despre balansul între două lumi: comunistă şi postcomunistă. Selecţia mea a urmărit ca, prin aceste interviuri, să arăt care au fost şi sînt personajele acestei lumi, marile teme, marile frămîntări, ce plăceri, ce idiosincrazii, ce obsesii există în cultura română de azi.”
”Este vorba de 25 de interviuri, un best of, o selecţie din cele peste 150 de interviuri pe care le-am publicat în ultimii 5 ani în revista Observator Cultural. Am ales cele mai importante nume din cultura română, oameni trecuţi de o anumită vîrstă care povestesc relaxat despre apropierea morţii sau despre bătrîneţe ca stare bună, cum a fost Livius Ciocârlie, dar şi despre dragoste şi relaţiile lor amoroase, cum a fost Mircea Horia Simionescu. Iar titlul volumului provine de la un interviu realizat cu scriitorul Gabriel Liiceanu în 2006, interviu considerat de criticul Dan C. Mihăilescu cel mai hărţuitor interviu din presa românească de după 1990.”
decembrie 15, 2009
Ioan Es. Pop la Cafeneaua “La Muzeu”
“Ioan Es. Pop şi-a lansat aici, la Cafenea, ediţia a doua, după 15 ani, a volumului său « Ieudul fără ieşire », volum ce ţâşnea în 1994 cu forţa unui sprinter care lasă plutonul după primii metri în urmă. Despre poet şi volum s-au spus/scris lucrurile esenţiale. Poate insistenţa de a-l aşeza într-o generaţie şi de a vorbi de tânărul poet (chiar şi la debut !) mi se par fi nepotrivite, limitative în cazul său. « Ieudul fără ieşire » nu are atributele unui volum de poezii în care să decelezi vârsta ori apartenenţa mai mult sau mai puţin obedientă la o mişcare poetică a autorului. Impresia puternică pe care ţi-o lasă poezia lui Ioan Es. Pop provine tocmai din nedatabilitatea ei, ca şi din lipsa oricăror semne ale acţiunii, efortului de a scrie. O voce rosteşte, povesteşte ceea ce pare că a întrerupt de rostit, de povestit într-un alt timp, rememorează secvenţe din viaţa de odinioară aparent fără nicio intenţionalitate de a face poezie. O viaţă atroce, 
sufocantă, dezumanizantă capătă valenţele condiţiei umane aproape insensibilizabil în curgerea textului. Ea se sublimează, transcede realul şi ne aşază în meta-fizică, într-o i-realitate care este a zilei de ieri şi a celei de mâine, a năpăstuiţilor din căminul de nefamilişti din strada Olteţului 15, dar şi a oricăror năpăstuiţi ai acestei lumi. Totul se petrece însă firesc, natural ca şi cum ar fi de la sine înţeles –şi de exprimat – că într-o astfel de lume “viaţa se bea şi moartea se uită”. În lectura lui Ioan Es. Pop, această naturaleţe este şi mai evidentă. Chiar dacă urmăreşte textul, senzaţia este de spunere nu de citire sau recitare, ceea ce urmează să auzi este exact ceea ce intuiai că va veni, ceea ce era intuit când citeai singur este acum pe faţă exprimat: se revarsă din glas o blândeţe hristică faţă de dezmoşteniţii vieţii. După 15 ani, “Ieudul fără ieşire” este la fel de proaspăt, de nou ca şi la momentul debutului. Şi va fi la fel şi după 15 şi alţi 15 şi alţi alţi 15 ani.
Lectura lui Ioan Es. Pop părea că a ridicat stacheta serilor literare la un nivel greu de atins atât ca audienţă cât şi ca impact poetic. E loc sub soare pentru poezia de valoare, de mare valoare!”
Constantin Stan, pe blogul lui
decembrie 13, 2009
Mâine, la Timişoara
Doina Ioanid, secretar general de redacţie al Observatorului cultural
Oana Cătălina Ninu, director Ninpress, cronicar al Observatorului cultural
Ioan Es. Pop, invitat permanent al Turneului de lectură prin licee şi participant la Chat-ul cu scriitori
alături de Şerban Foarţă, Moni Stănilă şi V. Leac, pentru prima oară în turneu,
se vor întâlni cu studenţii La Universitatea de Vest
Vă recomand
Cele două Mântulese.
o carte şi un blog.
urmează şi un interviu.
Cartea a intrat în turneul Observatorului de pe 10 decembrie şi va face obiectul unor lansări separate în luna ianuarie.
