nEURO amintiri
Am multe, foarte multe amintiri legate de fotbal, am multe, multe ore – poate se adună ani – de jucat şi privit fotbal. Ţin minte unde am văzut toate finalele campionatelor europene, mondiale, toate finalele din Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA, îmi amintesc şi cu cine am văzut meciurile importante (sau nu) ale naţionalei României, şi starea aia de bucurie sau… din contra, de furie, ciudă, ură, neputinţă, frustrare… Trăiri şi întîmplări la victorii şi – mai ales – la înfrîngeri. Ne uitam la meciul României cu Suedia de la CM din 1994 într-un cămin studenţesc. Era rîndul administratorului să aducă vin şi la începutul meciului ne-a turnat cîte un pahar şi cînd a ajuns la soţia sa, aia a spus: „Voi cinsti cînd va cîştiga România!” Ştiţi cum s-a terminat meciul… Era mare concentrare, mare nervozitate, am sperat pînă-n ultimul moment, iar cînd s-a încheiat meciul, administratorul s-a dus aţă la nevastă-sa şi i-a tras una la ureche cu cuvintele: „Din cauzna ta!” Pe Eurosport e chiar acum meciul U.R.S.S. – Camerun, îmi amintesc cum, după vreo 15 minute din prima repriză, Ion a zis: “M-am săturat de Henţ ăsta, numai el joacă”, iar la sfîrşitul meciului a întrebat: “Dar care-s ai noştri?”. A fost 6 – 1, africanii din cămin ziceau”Blat fost”, că antrenor la camerunezi era rusul Nepomneaşcii.
Începe imediat CE din Austria şi Elveţia. Am nimerit în grupa C, cu echipe foarte, foarte bune – Olanda, Franţa şi Italia – dar tragem nădejde. Cu Franţa jucăm pe 9 iunie (meciul cu nr. 5), cu Italia – pe… 13, meciul 13, cu Olanda – pe 17 iunie (meciul 21) şi sperăm să nu fim nevoiţi să pierdem din adrenalină pînă la meciul 13 în oglindă – 31… Avem şi exemplul naţionalei Danemarcei, care şi-a adunat fotbaliştii de pe plajele lumii şi au cîştigat CE, avem exemplul fotbaliştilor greci, cărora nimeni nu le da nici o şansă şi au devenit campioni europeni, chiar la precedentul CE (eram pe plaja de la Cap Aurora la acea finală).
Începe Campionatul European de Fotbal din Austria şi Elveţia, am amînat totul şi toate, aşteptăm să înceapă o dată primul meci, de pe 7 pînă pe 29 iunie îs cam ocupat. Trăiesc momentul, adun amintiri fără să-mi dau seama. De naţionala României depinde dacă aceste amintiri vor fi frumoase sau dureroase.
Euro Tiuk!
Un prieten din perioada studenţiei zicea că trăieşte de la campionatul european la campionatul mondial de fotbal. Mai spunea că dacă n-ar exista aceste două campionate viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. Nu era nici pe departe un emo, nu era deprima(n)t, era din „familie bună”, cu „origini sănătoase”, olimpic la fizică, puternic şi super inteligent şi citea mai multe cărţi decît majoritatea filologilor (şi mai bune – nici acum nu mi-ai întors vol. V din Bulgakov (exact ăla cu „Maestrul şi Margareta”), că de la „Lucrurile” lui Perec şi restul mi-am luat rămas bun!). Probabil că acum, cînd campionatul stă să înceapă, Fizi îşi face toate planurile în funcţie de orarul meciurilor, respinge ofertele de vacanţă, nu-l mai interesează nici măcar de ce fetelor le cresc aşa tare… ştiţi voi…, nu mai udă florile din terase cu şampanie, nu mai cumpără de zece ori aceeaşi ciocolată pentru tînăra vînzătoare, nu se mai ceartă de la diferenţa dintre vid şi vacuum, nu mai pleacă spre cămin cu umbrela de la masa de la bar, nu-l mai pune pe Cuţu să-i aleagă o gagică, nu se mai simte obosit ca un cal şi nu se uită toată ziua în tavan… pentru că începe campionatul! Sincer, şi eu ţin minte unde şi cu cine am văzut finalele campionatelor europene şi mondiale şi din Cupa Campionilor, de exemplu, şi eu am amînat tot între 7 şi 21 iunie, şi eu trăiesc de la campionat la campionat… Alţii trăiesc de la un tîrg de carte la altul, alţii – de la vacanţă la vacanţă, de la concediu la concediu, de la o vizită acasă la alta, de la un album al formaţiei preferate la următorul album, de la weekend la weekend, de la festival la festival, de la carte la carte şi tot aşa…
Şi ce mai facem în afara aşteptării unor astfel de momente care ne dau speranţă? Păi… chiar bine, văd. Văd tot mai multe femei – cunoscute şi necunoscute – gravide, ăsta e un semn care ar trebui să ne încurajeze (asta dacă nu e vorba de inconştienţă, totuşi). A reînceput şi sezonul nunţilor, se mai sparg găştile, se formează familii, prietenii mei se însoară unul cîte unul… cred că şi Fizi între timp şi-a găsit perechea. Cred că se uită acum amîndoi la un film (chiar dacă el e cu gîndul la campionatul care se apropie cu viteza gîndului). Hai România!
1.Să-ncepem cu luna de miere. Cum e? Cîte meciuri ai văzut în luna de miere?
Să-ţi spun că înainte de cununia civilă (ziua de naştere a miresei) am fost la serviciu şi că în ziua cununiei religioase, ziua nunţii, am redactat o revistă? I-am zis Carminei că n-a existat un borcan cu miere şi de aceea mierea nu se va termina niciodată.
Am văzut muuuuuulte meciuri – nu doar de fotbal; nu cred c-am pierdut vreun meci important. Mă uit – din copilărie, împreună cu tata şi, mai tîrziu, şi cu frate-meu – la majoritatea meciurile din CM, CE, Cupa Campionilor, UEFA, CM de juniori… M-am şi întrebat – demuuuult – de ce pierd atît de mult timp cu sportul. Nu rămîi cu aproape nimic în urma acestor vizionări, dar e vorba de plăcerea aceea de moment… mulţi scriitori scriu pentru starea din timpul scrierii, chiar dacă poate că nu-şi dau seama de asta. Chiar acum mă uit şi la un meci şi în acelaşi timp (îţi) scriu.
2. Eşti un microbist înrăit. Carmina ce zice de asta?
Nu-s un fan înrăit şi n-am fost niciodată aşa ceva, n-aş putea urî un om pentru că ţine cu echipa adversă sau ceva de genu’. Pentru mine sportul trebuie să fie un exemplu: corectitudine, fair play, hedonism, cavalerism, umanism, mod sănătos de a trăi, a gîndi, a te purta în viaţă. Tot sportul m-a învăţat lucruri dure şi crude despre viaţă, din păcate. Eram la o competiţie de lupte libere, într-o finală importantă pentru mine atunci, să fi fost prin clasa a VI-a. Tata era în sală. L-am simţit pe adversarul meu mult mai slab, din toate pdv, şi am încercat toate procedeele, inclusiv unele pe care nu le învăţasem încă la antrenamente, dar le văzusem la alţii în timpul competiţiei. Chiar cînd trebuia să se termine lupta l-am aruncat peste mine şi arbitrul a fluierat. Aşteptam relaxat şi mîndru decizia oficială, doar că arbitrul (care era… unchiul celuilalt, asta am aflat mai tîrziu) a ridicat mîna ăluia. Am smuls scaunul de sub fundul antrenorului meu şi l-am fugărit pe arbitru prin sală, strigînd că “nu-i dreptate”. Cînd am ajuns în dreptul lui tata, tata m-a oprit, zîmbind. “Ce rîzi?” – “Tu abia acum afli?”…
Am practicat şi mă uit la TV la multe sporturi. Carmina a făcut handbal, ştie despre ce e vorba în propoziţie. Cînd alerg, uneori merge cu mine, cu bicicleta, cînd mă antrenez (în sufragerie) – citeşte sau face ceva la computer (în dormitor), la baschet ne ducem împreună, de multe ori se uită cu mine la meciuri.
3. Cele mai tari meciuri… suspans, dramatism. Să nu-mi spui despre finala din 99, că pare meciul unei generaţii…
Cel mai tare meci “românesc” cred că e România – Argentina de la CM din 1994. Cel mai dramatic meci – pentru mine – e sfertul de finală de la CM din SUA din 1994: România – Suedia. Pentru alţii poate că e finala Ligii Campionilor din 2004: Liverpool – Milan. Pe alţii poate că i-a durut foarte tare Bayern Munchen – Manchester United din Champions League 1999. Pe alţii cred că încă-i doare rău de tot Anglia – Croaţia, meciul care i-a lăsat în afara CE (care începe peste cîteva zile) pe englezi. Un campionat european fără englezi e ca un campionat mondial fără brazilieni?
4. Cei mai buni fotbalişti români? (11?)
De obicei nu fac topuri din astea, dar hai să ne jucăm: Hagi, Lăcătuş, Dobrin, Balaci, Duckadam, Belodedici, Mutu, Gheorghe Craioveanu, Ilie Dumitrescu, Gheorghe Popescu şi Tiberiu Ghioane, braşoveanul de la Dinamo Kiev.
5. Un arbitru preferat?
Doar Pierluigi Collina.
6. Antrenori pe care i-ai angaja la echipa ta ideală?
Valeri Lobanovski dintre antrenorii străini. Dintre români – Mircea Lucescu forever.
7. Jocul video preferat?
Nu mă joc la comp (am încercat doar două jocuri: fotbal şi curse), prefer jocurile pe bune.
8. Mergi la meciuri la Braşov? Ai scrie ceva pentru vreo galerie?
Da, da’ nu la fotbal. Ultimul meci la care am fost e finala Cupei Cupelor la handbal feminin. Aş scrie mai degrabă despre decît pentru cineva/ceva…
9. Cea mai mare deziluzie a fotbalului…
Cînd am venit în România ţineam cu Steaua (dintre echipele româneşti). Cînd am văzut Steaua (era Steaua lu’ Gigi & Piţi) m-am răzgîndit subit… La fotbalişti mă enervează mult prea multe, mai ales dacă-i compari cu hocheiştii, luptătorii sau rugby-ştii, de exemplu. Fragili, fiţoşi, simulanţi, destul de inconştienţi şi cam prostănaci şi prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Mă enervează şi faptul că nici măcar sportul nu mai e cinstit şi asta se vede cel mai tare în fotbal, unde fotbaliştii sunt doar marfă şi banul face legea pe faţă.
10. Goluri pe care le visezi noaptea…
Visez foarte mult, dar nu-mi amintesc să-mi fi venit în vis vreun gol, doar marcate de mine (nu neapărat cu mingea – cînd eram foarte, foarte mic m-am trezit lovindu-l pe tata cu piciorul în cap, ţipînd GOOOL!).
11. Echipa scriitorilor preferaţi (ca sa inchei cu ce mi-ai spus azi)
Ion Creangă, Eugene Ionesco, Urmuz, Matei Vişniec, Alexandru Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu, Iulian Fruntaşu, Mitoş Micleuşanu şi aş coopta în “naţională” şi un super traducător din toate limbile lumii care ar avea exact gusturile mele şi ar traduce exact ce mi-ar fi plăcut să traduc eu:).
Mihail VAKULOVSKI s-a născut pe 10 august 1972 în URSS. În 1994 absolveşte Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 îşi susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti. Autor al cărţilor: “Nemuritor în păpuşoi” (poezie, Ed. “Arc”, Chişinău, 1997, grafica – Mihai Bacinschi; ediţia a II-a – la editura Vinea, Bucureşti, 2006), “Nicolae Manolescu” (monografie, Ed. “Aula”, Braşov, 2000), “Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie” (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002), “TU”, cu Alexandru Vakulovski (ilustraţia copertei – Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002)., “Tatuaje” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003, coperte – Dan Perjovschi), “odada” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004, coperte – Ştefan Baştovoi), “Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă), Ed. Polirom, Iaşi, 2004, “Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), “ИЛЬ ПЛЁ” (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, nr. 12, aprilie, 2006). Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, texte din muzica rock, etc.). Premiul Uniunii Scriitorilor & Premiul SOROS pentru “Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground “Zona alternativă” pentru “Biblioteca Tiuk!” (2002). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Fondatorul şi realizatorul revistei web “Tiuk!” (www.tiuk.reea.net). Site: http://vakulovski.boom.ru/. Blog (jurnal live & albume foto): http://vakulovski.livejournal.com/. Actualmente este redactor la “Sunete”, redactor şef al revistei Zile şi Nopţi (Braşov, Ploieşti) şi realizatorul Tiuk! (k-avem kef).
