uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 30, 2007

mormântul lui Marin Preda

Filed under: prin cimitirul literaturii — miculftiriadi @ 7:38 am

marin-preda.jpg

Pana mea – joaca de-a revista (tot Sighişoara)

Filed under: Pana mea — miculftiriadi @ 5:31 am

Şi, ca să lămurim odată toate treburile, voi copia dintr-un mesaj (privat) primit de la unul dintre cei mai buni tineri autori, promovaţi prin diverse alte căi de către profesionişti. Evident, nu voi da numele lui… Cred, însă, că titularii ar cam trebui să respecte cât de cât şi autorii de pe urma cărora li se-ngroaşă vocea.

„Onorariul îl cedez cu dragă inima redacţiei, pentru finanţarea următoarelor numere din revistă. În plus, ţin să dau cu basca de pămînt în semn de admiraţie, pentru că e prima dată cînd mi se întîmplă ca o revistă care îmi cere un text să aducă vorba de aşa ceva.”

Pana mea, pana mea – repet ca un papagal (să se ştie)

Filed under: Pana mea — miculftiriadi @ 5:16 am

găsesc (în Orizont) un interviu (Cristina Chevereşan) cu Luminiţa Marcu – iată o mostră…

„C.C.: Aminteam la începutul interviului că eşti editorul coordonator al Noii literaturi, revistă recent apărută a Uniunii Scriitorilor din România. Cum ai ajuns în această postură şi ce presupune activitatea ta acolo?
L.M.: În urma unui concurs de proiecte. Am participat împreună cu Mihaela Schiopu, ea ocupîndu-se de grafică. Lucrez împreună cu o echipă tînără şi mică, Ana Chiriţoiu şi Igor Mocanu, care sînt absolut extraordinari. Cu chef de viaţă şi muncă, cu mult bun gust, cu atenţie şi răbdare. Şi mă ajută foarte mult calitatea textelor trimise, colaboratorii Noii literaturi sînt unul şi unul. Eu cred ca succesul unui proiect ţine foarte mult de oamenii pe care îi chemi să participe în el. Văd foarte des în România o lipsă de criterii, de intuiţie, de gust în alegerea oamenilor. Aşa ajung tot felul de nechemaţi în posturi vizibile. Eu cred că am făcut cea mai bună alegere, cu Ana Chiriţoiu şi cu Igor Mocanu. Dacă vor rămâne în România, vor deveni foarte repede nişte voci importante. Sînt oameni de o rară calitate intelectuală şi umană. Chiar dacă nu avem mereu aceleaşi păreri şi nici măcar aceleaşi ideologii – în măsura în care avem unele – avem acel tip de relaţie de prietenie şi de respect din care ies proiecte viabile. Cea mai mare reuşită a mea cu această revistă a fost că am descoperit 10-12 oameni cu cîţiva ani mai tineri decît mine, absolut extraordinari. Şi că am reuşit să le dau spaţiu de exprimare unora cu cîţiva ani mai mari, în care cred cu toată convingerea. O revistă nu cred că poate face mai mult. Iar cei care îşi propun cu revistele lor polemici şi revoluţii generaţioniste, mi se par ridicoli.(s.m., un cristian)
C.C.: După aproape jumătate de an în acest post, care ţi se par a fi realizările şi care dezamăgirile? Cât de aproape este realitatea faţă de proiectul tău iniţial?
L.M.: Există o unică, imensă şi cumva insurmontabilă dezamăgire, dacă o puteţi pune cu majuscule, m-aş bucura: DIFUZAREA. În rest, lucrurile se rezolvă şi merg înainte, asta e cel mai important.”

O lămurire. Personal nu am nimic cu această revistă. Mi se pare ok. Interviuri foarte bune, intenţii lăudabile şi…, mă rog, sediu, trecere la masa publicaţiilor de salon (a se vedea valul de aplauze de la debut, ceea ce e de neconceput pentru alte revistuţe, care, fireşte, din motive de X şi Y nici nu vor fi semnalate prin respectivele foiţe subvenţionate – asta da situaţie ridicolă şi specifică). De invidiat şi de urmărit, dacă tot a apărut sub titulatura de „noua literatură” (e drept, în formulă experimentală). Totuşi, micile înţepături, pe care poate că le înţeleg eu greşit (vechi frustrări, promit că după numărul din ianuarie din pana mea le rezolv) mi se par, pe faţă, puerile.
Ca să fie clar: Pana mea nu are o competiţie cu nimeni. Şi-a propus ca fiecare număr să fie mai bun decât cel anterior, vrea să arate că, dincolo, de protecţii şi găşti se scrie şi se citeşte. Nu ţinteşte o revoluţie generaţionistă (Fracturi încerca aşa ceva), e un exerciţiu de supravieţuire literară, tocmai de aceea are o periodicitate simbolică. Am mai spus-o. Pana mea scoate 2000 de ex (nu ştim alţii cât scot, nu-şi afişează tirajul – verificaţi revistele literare şi veţi avea surpriza aceasta) şi vrea să vândă 2000 de ex (prin turnee, blog, cum poate). La Cluj (la Colocviu, pe unde mulţi oficiali n-au ajuns…), la Sighişoara, la Sibiu şi oriunde va avea bani de tren să meargă. Pentru că, asta e, merge pe banii ei şi nu se crede singura şi cea mai tare revistă din parcarea literară. Trebuie să circule şi să reziste. Cu orice preţ. Măcar 3 numere. După care, să rămână cei chemaţi/dotaţi/cotaţi. Până atunci, cu părere de rău, spunem ce-avem de zis.

Şi, dacă m-ar întreba cineva, aş spune că în acest moment o şansă importantă pentru promovarea  literaturii şi a autorilor  (nu doar la televizor sau prin declaraţii, nu doar tineri şi cu nasul pe sus) este o revistă de literatură(altfel la ce bun s-o scoţi?). E posibil să mă-nşel, dar cel puţin voi încerca să demonstrez asta. Din fericire, nu mă-ntreabă nimeni cum. E un mare avantaj. Propun, de aceea, să nu ne mai dăm cu părerea doar de poză şi să facem ce e de făcut. Cum şi cât se pricepe fiecare. Pentru că e loc destul sub soare. Pentru toţi şi pentru toate.

O publicaţie trebuie să fie polemică, dacă are de ce să fie. Iar în România literară (piaţa de reviste)  sunt multe neajunsuri, cumetrii şi nereguli. Nu prea există cale de mijloc, nu prea există centru de greutate. Câţiva îşi revendică întâietatea, alţii fondurile şi tradiţia. Dar prea puţini ştiu să ducă un proiect până la capăt. Şi dacă le demonstrezi asta, se supără. Şi dacă se supără, te ignoră. Şi dacă te ignoră, au impresia că nu exişti. Şi dacă exişti, ce pana mea?

Sunt scriitori importanţi neglijaţi de către instituţiile care contează, cărţi pe care nimeni nu le reeditează din lipsa unei politici editoriale coerente. Trăim într-un mediu al heirupismului editorial şi al interesului de grup. Nu se vede? Cum să nu protestezi? Dar sunt multe de discutat.

Am zis!

„Pana mea” se lucrează la laptop, într-o cameră de cămin, are în dotare două aparate foto şi un reportofon. Îşi plăteşte colaboratorii (aleşi pe sprânceană), cenzurează (atenţie, nu sunt acceptate texte licenţioase, le puteţi publica în volum! – asta pentru că publicul între 14-18 ani are prioritate), nu este interesată decât de literatură (va exista şi o revistă nu doar de literatură, în acelaşi „trust”). La toamnă îşi va dubla tirajul. Pentru că are pentru cine şi are şi de ce.  Pentru că, vorba caţavencilor, cititorii noştri îi citesc şi pe ceilalţi. Aşa îi învăţăm, altfel nu pot face diferenţa.

Iulie 29, 2007

pana mea la Sighişoara (episod pilot)

Filed under: Pana mea — miculftiriadi @ 7:21 pm

lume, lume!

am mers, am vândut, ne-am întors fără 100 de bucăţi.

Date la preţ redus, ce-i drept, dar livrate „prin toată ţara”.

Iulie 25, 2007

tot fotbal (cum să nu-ţi tremure genunchii?)

Filed under: Fotbal, nene! — miculftiriadi @ 12:12 pm

După marea dezamăgire din Turul Franţei, rămân la fotbal.

Iulie 24, 2007

am dat drumul blogului „biblioteca de poezie”

Filed under: Biblioteca de poezie,Cărţi — miculftiriadi @ 1:25 pm

biblioteca de poezie

mai sus (biblioteca) veţi găsi şi motivul.

Muzica!

Iulie 22, 2007

Mircea Cărtărescu – lansare Orbitor „carte new age”

Filed under: Lansări — miculftiriadi @ 7:23 pm

Vama Veche, 21 iulie 2007

filmări Oana Cătălina Ninu

Mircea Cărtărescu – lansare Orbitor, „generaţia în blugi”

Filed under: Lansări — miculftiriadi @ 7:18 pm

Mircea Cărtărescu – lansare Orbitor,”generaţia mea”

Filed under: Lansări — miculftiriadi @ 7:15 pm

Vama Veche, 21 iulie 2007

Iulie 20, 2007

Zico

Filed under: Fotbal, nene! — miculftiriadi @ 6:49 pm
Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.