uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

august 30, 2007

Cosmin Perţa – Cântec de bucurie şi jale (pentru Maria)

secvenţă din filmul „Ariciul Perţa”

Comentariu

Filed under: replici — miculftiriadi @ 9:22 am

Cineva’s, nu spui cine, persoană-nsemnată, îmi trimite un comentariu dulce-amar. Sigur că e foarte simplu să pui mâna pe camera foto (când o ai) şi să-ţi filmezi prietenii, ca să-i pui pe blog. Asta nu-nseamnă nimic. I-am spus să stea liniştit. Nu se cheamă videopoem, nu se cheamă decât că aşa mi-a venit. Vechi metehne, de când cu reportofonul. Acum, că nu-i place lui X sau lui Y, cu părere de rău, nu mă priveşte. Sunt bibliotecar, acţionez ca atare. Nu-nţeleg de ce atâta mirare şi, mai ales, de ce „nu se face”? Dacă  stăm la mâna profesioniştilor (am repetat cuvântul ăsta în ultimele zile, până mi s-a acrit), atunci declar că nu mai am răbdare. Cu regret, constat că amicul vrea să facă şi marketing, şi videopoeme, şi revistă, chit că ideile despre acestea scârţâie… Modelul comunist al scriitorului bun la toate parcă înfloreşte. Indiferent de vârstă. Îi dau dreptate, la cei aproape 10 ani pe care-i are peste mine, îmi poate da sfaturi. Asta nu-nseamnă că, încăpăţânat fiind, i le şi accept. El să scrie. De rateurile astea mă ocup cum pot. Bineînţeles că rămânem prieteni. Chiar dacă prietenia „literară” are alte reguli.

Blog la WordPress.com.