uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Septembrie 10, 2007

spor de personalitate (încercare de K.O.)

Filed under: replici — miculftiriadi @ 4:09 pm

Parcă e un făcut. Abia ce răspund unuia, că mă trezesc cu acuze care mai de care mai puerile, lovituri „sub centură”, lipsite de sens şi venite din partea cui nu te-aştepţi. E bine să ştie acest distins autor că loviturile interzise sunt păguboase pentru imagine. Nu a mea (mulţi spun, deja compromisă), ci a domniei sale. Care o dă rău în bară de această dată. Cum însă, lumea literară are reguli stricte, m-aştept ca şi-n această situaţie jenantă, să se găsească destule voci care să-i ţină partea.

Să explic, clasei I-a literare:

Aflu mai nou, că dacă Oana Ninu (prietena mea) are blog în bloggame (cam asta debita şi-un misterios hamlet_othello, acum câteva săptămâni), e semn clar de favoritism şi de slăbiciune (se invocă numărul de articole din „pana mea” şi alte asemenea aberaţii – pe număratea, portavocea a luat-o razna). Deşi are premiul naţional de poezie în buzunar, ca şi alţii, nici ea (nici altcineva) nu beneficiază de un program special.  Şi chiar dacă ar fi fost aşa, a o încadra la categoria „looseri”, îl compromite pe lamentabilul personaj. Ceea ce nu înţelege distinsul autore, care mârâie (cu argumente mai mult decât puerile, demontabile din orice perspectivă) şi, pe scurt, face pe grozavul, predând pare-se o lecţie „conceptuală” este că nu trebuie să dau socoteală marelui stat major al inteligenţei dumnealui. Limitez la două motive, penibilitatea de care dă dovadă:

1. bloggame e un proiect deschis scriitorilor români, are în lucru alte 3 bloguri, s-a făcut şi o solicitare în acest sens către Uniunea Scriitorilor (nu de azi, de ieri, am păstrat e-mail-ul, normal) pentru a se extinde şi, dacă momentan, are doar un blog deschis, nu-nseamnă că bate pasul pe loc din raţiuni de „familie”

2. a spune că-i fac Oanei blog îmi sfidează inteligenţa. Ea nu e capabilă să şi-l facă singură? Faptul că videobook e „marca” blogului ei, nu-nseamnă pentru grăbiţii interpreţi că o arunc la înaintare de formă.

Problema e alta. Supăraţi sau confuzaţi de ideea blogurilor, unii caută nod în papură şi aruncă vorbe ca să se afle-n treabă. Ajunşi vedete şi beneficiind de avantajele sistemului şi-aşa inflamat de orgolii inutile, respectivii cred că heirupismul editorial cu care au crescut e valabil oricui. Şi, nemulţimiţi de faptul că n-au cum să construiască ceva, încearcă să se posteze în ipostaze călduţe, de şefi, şefişori şi administratori, fără să mişte un deget pentru asta.

Mi s-a spus să fiu atent, să nu încurc borcanele şi să nu fac compromisuri. Dar nu mi s-a spus că sunt şi plătit pentru asta. Să lămurim ceva. Hobby-ul literar nu poate fi restricţionat de nimeni. Îmi place să fiu corect şi să acord atenţie celor care o merită. Nu cred că oameni care sunt doar produse ale industriei literare (festivisme, clasamente şi editoriade suspecte – va veni vremea când poate vom demonstra ce fel de „cărţi” au fost premiate în ultimii ani) pot comenta poziţia unui amator. Nu m-am considerat niciodată un profesionist al acestei industrii, deşi mi-ar fi plăcut să mă ia o editură serioasă de chică şi să mă-ntrebe ce şi cum. A trecut vremea. De-acum, aşa-zisul spor de personalitate invocat de către unii, e ridicol. Fără argumente şi doar cu impresii de chibiţ, le pot demonta judecăţile de valoare. Şi nu m-ascund s-o fac. Vorbim despre un joc de şah, în care, cine nu are perspectivă şi nu vede mai departe de două mutări, să rămână la zaruri. Chiar şi pe net sunt destule campionate de table. În ceea ce mă priveşte, nu caut „categorii” sau „titluri” de editor sau mai ştiu eu ce. „Revanşă”, da, recunosc, una personală, dar numai pentru cei care ştiu să facă rocada. Celorlaţi, sănătate şi un sfat: vedeţi-vă de treabă!

Îmi pare rău, dar când e vorba de nesimţire, nu accept explicaţii. Ne putem contra, putem vedea ce nu merge şi ce pare aiurea, dar nu putem duce un dialog dacă cine se dă maestru nu ştie să aşeze piesele pe tabla de şah. Păcat, îl consideram mai inteligent decât o arată în Istoria Literaturii Române.

Pe scurt, proiectele pot fi nişte porcării, nişte rateuri. Dar asta nu înseamnă că mă înclin în faţa celor care doar au beneficiat de pe urma lor. Mâncătoria e prea mare ca să nu-mi fie deja greaţă să mă mai aşez la masa bogăţiilor gata preparate. Prefer, ca întotdeauna,  să gătesc singur. Dacă nu-ţi place, de ce nu te duci la hipermarket, domnule dragă?

M-aştept la bârfe şi la refuzuri de publicare în revistă. Trăim în România, gaşca e cea mai importantă. Dacă încerci să construieşti ceva, se găsesc doi care-şi pun mâna-n şold şi strigă că s-au gândit şi ei la asta, mai dai peste doi-trei care trag lozurile şi te tratează de sus, că, vorb-aia, sunt un nume în domeniu. Poate respectivul să delimiteze lucrurile dacă e setat aşa? Nu cred, dar am speranţa că-n sinea lui, înţelege. Chiar dacă n-o va arăta. Orgoliul, desigur. Bine că am ochelari, m-ajută la ceva. Altfel, vorbă magică, aş arăta a boxeur.

Iar se va spune că am exagerat. Cu ce? Că l-am băgat în seamă?

 Priviţi un fragment din videobook-ul Oanei. Ca să aveţi ce comenta.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: