uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Decembrie 15, 2007

mai e ceva de zis? (KaKa de aur)

Filed under: replici — miculftiriadi @ 7:16 am

 Balonul de aur / un top adevărat.

 

La noi  miroase urât.

Nu suport două categorii de românaşi. Despre „bucureştenii” rasaţi care te trimit cu pluta înapoi de unde ai venit, într-un limbaj suburban (dar mulţi habar nu au să-njure!) nu voi vorbi acum. Sunt pe cât de penibili, pe atât de neajutoraţi. Discursul lor este preponderent acelaşi, fără nuanţe, ţintit doar spre origini, de parcă unii au ieşit prin spate, nu prin faţă, şi marca oraşului le-ar legitima prostia. Semianalfabeţi cu buletin de Bucureşti îşi permit să dea lecţii de bună purtare şi vor să ne ducem acasă. Să fim serioşi, acasă e oriunde în România, distinşi locuitori ai metropolei. Toţi suntem proprietarii acestei mizerii morale şi ai dezastrului (de orice calibru) care se produce aici. Sau credeţi că blocurile s-au inventat în Bucureşti? Sau poate creşterea exagerată a preţurilor la apartamente vă face să credeţi că veţi avea din ce în ce mai mult creier?(unor cartierişti neplimbaţi decât prin netcafeurile de pe după containere ar cam trebui să le spună cineva că România are mai mulţi locuitori decât vecinii lor de bloc, cu care se duc la MC. Nu mare mi-a fost mirarea când un asemenea exponat, mândru nevoie-mare de apartenenţa lui, habar n-avea unde e facultatea de Drept din oraşul rezumat la linia de troleu care-l purta de la şcoală la bloc).Orice individ cu astfel de retorică, indiferent de cât de inteligent pare (sau crede că pare) pe hârtie, mă lasă rece şi nu merită nici măcar un scuipat. (nu mă pot abţine)

Dar asupra scriitorilor cărora nu le mai ajungi la nas nici suit pe scaun (deh, sunt mai mic, mă uit cam des în sus şi nu de sus) trebuie să mă opresc. Trăim în anul de graţie 2007, într-un miraj al literaturii, printre sute de scriitori, 90% necunoscuţi publicului. Şi, în loc să existe un garant al valorii, o măsură în a scoate la lumină ceea ce cu adevărat merită scos, asistăm la tot felul de jocuri de culise şi de intrigi.

 

 

Cu riscul de a-mi îndepărta şi alţi prieteni, care ar putea crede că am devenit paranoic atunci când mă refer la CK, am să postez câte ceva despre ultimul premiu din vitrina acestuia. Ca-ntre puşti acum- astfel de recompense nu pot decât să-i facă rău, dându-i impresia falsă de cel mai tare din parcare. Cum se poate privi în oglindă cu dovada în faţă, ştiind si(n)gur că e nu e aşa? Nu vă daţi seama în ce situaţie îl puneţi? Nu, dragii mei, nu e vorba despre atacuri mârşave, ci despre fapte. Jignirile nu le aduc eu, în ceea ce mă priveşte  aştept doar scuze. Venite din partea unui scriitor cu pretenţii, acuzaţiile care mi s-au adus m-au scos din sărite. Pentru că era vorba despre nişte bazaconii şi pentru că aveau acel ton de suficienţă al celui care se crede intangibil. Pot fi acuzat de trafic cu cărţi (şi alea neliterare), nu însă de aberaţiile debitate. Şi, mai ales, nu plec de la masa literaturii la comandă, ca un lăutar pe care cred unii că-l pot cumpăra sau chema la apel. Luxul ăsta să şi-l permită cu casele editoriale care i-au scos cărţi la rizograf şi i le-a vândut pe bani. Repet, de zece ani n-am atacat pe nimeni neprovocat, mai ales când ştiu că nu vorbesc prostii. Asta trebuie să înţeleagă cei care invocă omeneasca greşeală şi-mi spun să nu mă consum inutil, dar care uită că adevărul trebuie rostit. Restul e literatură. Şi se premiază. (Nu m-aş mira ca după acest mesaj să primesc o scrisoare de solidarizare cu „bietul” om, pe care mi s-a pus, zice-se, pata. Trebuie să fac o singură precizare pentru cei care, din prietenie, uită despre ce fel de personaj vorbim. De dragul literaturii, să nu-l mai umflăm atât în pene. Să-i dorim să fie din ce în ce mai bun şi-atât. I-ar folosi mai mult decât aerele de mare poet care, deocamdată, nu-l ajută decât la gloria lansărilor şi prin baruri.Faptul că prin atâtea redacţii, situri şi proiecte n-a prea făcut purici, trebuie să spună ceva despre caracterul lui. Evident, nu mă pronunţ decât în baza relaţiei, câtă a fost, între noi. Altfel, se-aud multe, dar nu cred decât ce aud cu urechile mele. Şi sforăituri, îmi pare rău, am auzit.)

 

 

Să nu ziceţi că nu v-am spus. Zvonurile s-au adeverit. Poetul Claudiu Komartin a devenit laureat al Academiei. Să ne bucurăm pentru el. Şi omul, şi cartea (simbolistica titlului surprinde minunat contextul) merită acest privilegiu.

Vă reamintesc un singur lucru: pentru volumul „Cîntece eXcesive” tipărit în acelaşi an, Dan Sociu a primit premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2005, acordat în 2006, fapt fără precedent la un autor neintrat în Uniune. „Cumulul” de premii nu se acceptă în România (comparaţi singuri premiile anuale şi juriile). Îmi pare rău să constat că, fără legătură cu antipatia profundă pe care o încerc faţă de personajul Claudiu, fost redactor „pana mea”, mă dezgustă pe faţă faptul că autorul pare să aibă (puţin spus) spatele acoperit (vezi premiile 2003, delegaţiile şi alte politici de grup select, reprezentativ şi decisiv pentru tânăra generaţie de scriitori). Se descurcă binişor. Premiul de debut în an cu Ruxandra Novac (premiul naţional M. Eminescu şi premiul României literare), premiul Academiei în an cu Sociu, apariţii multiple (chiar şi cu acelaşi material) în mai toate revistele literare. Nu vi se pare că le-a cam împuşcat pe toate în timp ce alţii au rămas pe dinafară? Sigur că peste câţiva ani toate acestea nu se mai ştiu, cota creşte şi mâine poimâine apare şi volumul omagial…Poate că sunt puţin răutăcios, dar nu înţeleg logica. Ar fi interesant de aflat câte intervenţii s-au făcut pentru ca acel volum să apară (am visat urât, dar am şi „păstrat” insistenţele de a-i edita „din orgoliu” un carneţel underground, de care m-am dezis). S-o lăsăm cum a picat. Există o politică cel puţin suspectă a premiilor literare, favoritisme şi trucuri (ca în orice domeniu din România). Să nu ne mai întrebăm cui folosesc premiile mincinoase. Trăiască festivismul! (ce-ar fi să-l propuneţi şi preşedinte USR? Dă bine la poză şi e dispus să se sacrifice pentru o funcţie. Sau aşteptaţi să se autopropună?).

P.S. Acum că s-a împăcat cu editorul N. Ţone (după ani de crunte războaie şi atacuri neacademice), aşteptăm şi alte lecţii de căpătâi din partea micului academician.

P.P.S. Să nu se înţeleagă greşit. Nu zice nimeni că C.K. nu e un poet bun. Să mă ferească Dumnezeu! Dar, nu mă feresc s-o spun, NU E ATÂT DE BUN ca să merite acel premiu în conjunctura dată. E ca discuţia cu „generaţia de aur” a fotbalului românesc, foarte bună, dar care n-a câştigat nimic şi nu se poate compara cu Brazilia lui Romario (să ne menţinem la Campionatul Mondial respectiv). Oricât ar încerca unii să vadă alt meci. România-Brazilia nici nu s-a jucat, domnilor! Chiar nu se vede că scrieţi cronica unui meci care nu se putea juca? Sunteţi oameni cu capul pe umeri, lăsaţi-o-n vorba aia urâtă!

 

Mi s-a şoptit că fluier la pagubă singur şi că reclama negativă (de fapt constatarea că se poate trăi şi din scris când ai carismă)  confirmă  ideea că bat câmpii cu graţie, în timp ce proaspătul laureat mă laudă de câte ori are ocazia. Acest lucru e onorabil. Fără supărare (şi modestie), nici nu prea are de ce să nu o facă. (iată de ce nu-mi fac griji)

 

Concret (debut publicistic în 2002 în Contemporanul şi Ziua literară)

Premiul MIHAI EMINESCU

Lucrarea :         Circul domestic

            – autor :            Claudiu Komartin        

            – propunere :      Acad. Eugen Simion

            – referenţi :          Nicolae Breban, m.c.

   Prof  Dan  Horia  Mazilu , m.c.

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Cine ti-ar fi placut sa castige acest premiu pentru anul 2005?

    Comentariu de caracatita — Decembrie 16, 2007 @ 11:44 am | Răspunde

  2. Cea mai bună carte de poezie pe 2005 este, de departe, „Cîntece eXcesive”. Când USR-ul face o excepţie şi o premiază, mi se pare foarte ciudat ca altă carte să câştige premiul Academiei. Asta spune ceva despre relaţiile dintre reprezentanţii breslei şi academicieni. Mă întreb ce alte cărţi în afara „Circului” au fost nominalizate şi de către cine. Dar asta o poate face oricine, comparând premiile pe fiecare an. În principiu, ce mi se pare suspect e că, deşi nu se cumulează premiile, se găseşte-iată- un autor (tânăr din aşa botezată, penibilă treabă, „generaţie aşteptată”) care să fi trăit din scris. Atât tam-tam se face cu acest CK, de-a cărui „influenţă” se sperie mulţi. Ei, în ce mă priveşte, m-am săturat de infatuarea şi orgoliul acestuia. E poet bun, dar nu cum se acreditează, exponenţial. Iar în alte privinţe, să mă ierte, nu prea are idei, singurul rol fiind de autopromovare. Explicabil, dar atât. Modul în care-şi permite să-i „acrediteze” pe câţiva dintre colegii de generaţie, este, îmi permit s-o spun, de prost gust. Un astfel de om nu merită prea mare atenţie. Ca poet, e de urmărit. Nu de ridicat în slăvi.

    Comentariu de miculftiriadi — Decembrie 16, 2007 @ 12:20 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: