uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

ianuarie 18, 2008

Ionuţ Chiva

Filed under: chestionar nr.1,Ionuţ Chiva — miculftiriadi @ 9:57 pm

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

Micul Ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), 10 iunie 2003

de acest „interviu” s-a (pre)ocupat Ovidiu Chihaia. Iar de cărţile publicate la Poeţii Văcăreşti nu prea mi-amintesc. Dacă aveţi răbdare, le găsiţi singuri.

I. Fişa individuală

Nume: Chiva

Prenume: Ionuţ

zvera-si-chiva.jpg alături de Zvera Ion, pe acoperişul Facultăţii de Litere (februarie 2001), la realizarea ediţiei sonore a cărţii „Copilul cafea” (la reportofon)

Pseudonim literar: nu-mi pun

Data şi locul naşterii: Bucureşti, 1978

e-mail: n-am, că mi-e frică de tehnologie

Cărţi publicate: „Lupul cenuşiu” – versuri, editura Poeţii Văcăreşti, Piatra Neamţ, „Cînd eram tineri, cînd eram puri…” – aforisme, aceeaşi editură, „Dosarul cenaclului Euridice” p.100 (aproximativ, dar sînt uşor de găsit, căci sar în ochi) – fragment din romanul „69”, editura Ziua

Premii obţinute: II, de obicei, mare dramă

Colaborări: Fracturi, Vatra, Luceafărul, Tiuk!, Ziua literară, Paradigma şi multe altele

Cenacluri frecventate: Aripi (cenaclul Şcolii gen. 198), Cenaclul Litere (Ianuş), inevitabil Euridice, Club etc.

Lecturi în cenacluri, cluburi: Aripi, Cenaclul Litere, inevitabil Euridice, Club Etc, Club A şi alte locaţii spontane

Debut revuistic: Rebus, cu epigrame

Debut în cenaclu: Aripi, cu o poezie în care comparam cei patru ani de şcoală trecuţi cu patru corăbii plutind în derivă pe o mare cînd liniştită, cînd agitată.

Debut sonor: nu a catadicsit Cristi să mă debuteze „sonor”, în timp ce pe toţi intruşii în grădina literaturii i-a împins în faţă în stil mafiot

Debut on-line: site Litere 2000

debut underground: nu am debutat underground, o dată pentru că nu ştiu ce e aia underground şi pentru că virgulă Cristi în loc să mă publice PE MINE s-a pretat la a publica poetaştrii precum: fraţii Vakulovski, Andrei Peniuc, Adi Urmanov (Adrian Leonte – în plan de apariţie), Denisa Mirena Pişcu (provenită din familia de scriitori Pişcu), Vasâlka (Teodora Vasilica), Eva Negru (Mihaela Cecilia Tonciu), Bogdan Iancu, Zvera Ion (Veronica Ion), Cezar (Nicolescu). Adresa mea este: B-dul Ceahlău, nr. 16, bl. 92, et. 2, ap. 34, Crângaşi, sector VI, Bucureşti

Debut în volum: „Lupul cenuşiu”

II. Topuri

Edituri: eu nu fac topuri. Astea să le faci tu la football în timp ce mai mesteci o sămînţă, după cum zicea Gabriel Liiceanu că face Cărtă.

Reviste literare: Fracturi, dacă vrei să-ţi dau un nume, o paradigmă şi o splendoare şi dacă tot m-am pornit, ştiu că o să mă întrebi de cărţile de poezie (căci am mai frecventat această publicaţie nonconformistă şi tinerească) şi vreau neapărat să menţionez aici excelentul, deşi controversatul volum de poezie Iubeam şi nu eram iubit de Ovidiu Chihaia, un moment de ruptură în literatura pe care, vorba lui Răzvan Ţupa, o trăim.

III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: Salinger… unde eşti? Vreau să vin la tine, să pescuim şi să ne distrăm.

– idee pentru o viaţă literară mai bună: E o întrebare care mă lasă rece.

– problemă cu care s-a confruntat de cînd a intrat în literatură: lipsa publicului imens ca la concerte, lipsa adoratorilor.

IV. Ce ţi se pare în regulă în literatura română actuală: Că nu-s mulţi prozatori buni şi am, ca să facem o glumă, loc să întorc.

Ce ţi se pare în neregulă? Mie mi se pare în neregulă nu numai că cererea e mult inferioară cererii şi că… (după ce a stat un pic şi s-a gîndit, Ionuţ a intrat într-una din crizele sale de nervi şi a început să se manifeste într-un fel care nu se pretează la a fi redat în această tribună de exprimare a tinerilor scriitori)

Ai vrea să trăieşti din scris? Da…(de data asta calmat, visător) dar, din păcate, cred că singurul fel în care se poate face acest lucru este să-ţi prostituezi arta, să atingi „rock bottom” şi să te compromiţi în relaţia cu eternul, scriind la cine ştie ce revistuţă destinată vulgului (cum -din păcate- au fost siliţi să facă prietenii dragi Ovidiu Chihaia, Cristian Cosma, Marius ianuş şi cineva la care ţin prea mult ca să o menţionez în această înşiruire)

Cum „cuantifici” performaţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Mersi că îmi laşi o portiţă deschisă pentru alte criterii. Eu cred că atunci cînd vorbim de performanţă, vorbim de performanţă.

Ai un model de performanţă? Dimitrie Stelaru

Ce ar trebui să includă un management literar performant? Asta tu ştii cel mai bine, Ovică şi de asemenea ştii că te iubesc atît de mult încît dacă aş avea ceva, ţi-aş da ţie. Dar cum nu sîntem în această situaţie, „rien ne va plus…”

V. Un autoportret Sînt un tip slab şi postmodern şi după cum spuneam altădată (într-o hîrtie din birou) am avut pasiuni ciudate: cred că am fost singurul copil pasionat de congrese şi cincinale şi tot restul pentru că le vedeam cu bunică-miu, care era nervos pe Ceauşescu şi, să-mi bag pula dacă nu ziceai că te uiţi la football – cînd ziceai că te plictiseşti, sărea şi trăgea o flegmă pe ecran, după care se punea la loc în pat. Seara ascultam împreună Europa liberă, că aşa eram eu de mic, dizident.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Cu băieţii mei (care se ştiu), deşi în epoca maturităţii în care mă aflu am ajuns să mă consider un lup singuratic, plimbîndu-şi ciolanele de fier prin deşertul literaturii menajere româneşti.

VI. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Îmi doresc să fie bine. Totul. Şi mai ales eu.

Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Cititorule, îţi doresc să mă citeşti, fiind aceasta în avantajul tău. Nu ţi-aş dori să-l cunoşti vreodată pe tata.

Reclame

poZa zilei (carnet carmen Angela Marinescu)

Filed under: poZa zilei — miculftiriadi @ 9:18 pm

decembrie-109.jpg

M-am supărat că n-am reuşit s-ajung în Club A, la Starea de urgenţă, dar aşa e cu munca… Azi câţiva şi-au amintit să-mi ureze „la mulţi ani”, aşa c-am făcut un scurt bilanţ. Cred că povestea cu literatura m-a cam îndepărtat de lucrurile cu adevărat importante. Cum „demonstraţia” se va face, promit să-mi iau şi doctoratul (dacă biblioteca de poezie a reprezentat un masterat practic, „pana mea” a fost concepută ca un doctorat, nu glumesc, că tot e aglomeraţie mare). Încă două numere şi gata cu revista. Doar că numerele astea două vor face toţi banii! Ah, coperta carnetului carmen al Angelei Marinescu. Probabil cel mai drag proiect, alături de hârtia igienică a lui Ianuş. Să fiu confesiv până la capăt. Pe vremea când ASPRO conferea nişte premii, îmi doream din toată inima să pot candida cinci ani cu cinci proiecte diferite la o secţiune de proiecte. Din păcate acea secţiune n-a existat niciodată. Sunt convins că aş fi câştigat. Dar câţi s-au gândit că proiectele sunt ca nişte cărţi? Nici acum nu e târziu, dar nu mai are farmec. Ca de obicei, tehnica pare să facă legea. Rămân la nivelul tactic, pentru că iubesc şahul (mi-e frică de oamenii care nu-l ştiu) şi nu pot gândi decât ca un bibliotecar. Din timp şi pentru mult timp. Am spus cândva că dacă aş avea bani, aş putea face proiecte cu adevărat deştepte, nu tehnicisme (să-mi fie iertată modestia, la capitolul proiecte literare n-am trişat sau nedreptăţit pe cineva). S-ar putea spune chiar c-am picat de fraier. Impresar sau editor la categoria speranţe. Pozar sau reporter doar pentru că aparatul de fotografiat sau reportofonul (cumpărate cu mari sacrificii) păreau „date de identificare”. Acum nu mai vreau nici atât. Banii să şi-i păstreze profitorii (se ştiu ei, pe unii voi avea onoarea să vi-i prezint în toată splendoarea lor). Îmi place să aşez piesele pe tablă şi să le fac să joace, nu doar să pozeze. Simultane. Scheme, nu rezultate, pentru astea trebuia să fii înscris în competiţiile editoriale, să te milogeşti pentru un print (da, pentru un print!) şi să-ţi pierzi timpul cu ageamii care nu ştiau cum se face o rocadă. Proiectele mele şi-au făcut deschiderea singure, pe trasee bine delimitate. Jocul defensiv nu a însemnat niciodată renunţare, ci aşteptare. Deşi piesele păreau că se mişcă singure (urmând propria traiectorie), mi-a plăcut să fiu un jucător, nu simplu spectator. Chiar dacă un fost prieten (scriitor) îmi tot repeta că voi fi mândru că l-am cunoscut şi că mă voi lăuda cu asta, am să-l contrazic (în continuare). apropierea de unii scriitori n-a fost premediată pentru un „succes” ulterior sau o legitimare cvasiliterară. În toate proiectele mi-am exersat schemele. Am crezut în ele cum un copil crede că poate câştiga campionatul de ping pong din vacanţa de vară. Apropierea de câţiva scriitori n-a fost decât un pretext pentru speranţa că  fiecare poate fi  „mai artist” în ceea ce face. De-asta am jucat. Nu pentru mine, cât pentru frumuseţea partidei. Da, dom’le, vorba micului Ftiriadi, e dată dracului partida asta, o joc de plăcere, tot n-am nimic de pierdut!

P.S. Aflu cu mare tristeţe că Bobby Fisher (campion SUA la 13 ani) a murit. Nimic altceva de zis.

Blog la WordPress.com.