uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

ianuarie 11, 2008

„pana mea” la Craiova (4)

Filed under: camera literară video,Pana mea,Proiecte,Reviste — miculftiriadi @ 7:23 pm

Parcă niciun număr nu a fost aşa de greu ca nr. 4 din „pana mea”. Nu mă plâng, fireşte, proiectul trebuie dus până la capăt. Şi va fi dus, fără îndoială. Deocamdată, cu turul României s-a ajuns la Tg. Jiu, Craiova şi Slatina. va urma

Reclame

ianuarie 8, 2008

Alexandru Matei

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

Baza de date – Autori                             micul ftiriadi aprilie 2003 (retipărit în Fracturi 2.0, octombrie 2003)

I. Fişa individuală

Nume: Matei

Prenume: Alexandru

Pseudonime jurnalistice: Eugen Ispas (cumnatul meu), Vlad Popovici (la plesneală)

Data şi locul naşterii: Bucureşti, Giuleşti (sînt stelist, totuşi, dar e o ruşine ce se întîmpl…), aşa, 11 IV 1975

E-mail: amatei25@yahoo.com

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – cînd e cazul): Tractir, ed. Dacia 2000. Ţeapă: după o lansare neinspirată cu Ianuş protagonist, pe care nu pot să mă supăr însă (probleme de amor care mă făceau să n-am chef de lansare), cartea mi-a fost retrasă de pe piaţă, eu fiind minţit că s-a epuizat (barbă!)

Premii obţinute: al editurii Dacia; dar şi altul, nu în poezie, la Iaşi, la colocviul Naţional M. Eminescu, în 1996. Şi altele, prin şcoală, cine mai ştie.

Colaborări: multe. Menţionez acum: Observator cultural, Deci, Ziua literară; apoi, rar: Vatra, România literară, Art Panorama, Ziarul de duminică, Contemporanul etc. Să nu uit şi (mersi, fetelor): PRO TV Magazin, epoca Sanda Aronescu.

Cenacluri frecventate: Cărtărescu; o dată am fost la Prospero cu Iulian Băicuş

Lecturi în cenacluri, cluburi: Cărtărescu

Debut revuistic: Steaua, 1984 (am fost un fiu precoce al Angelei Marinescu, de ce să nu recunosc)

Debut în cenaclu: 1996, cred (mulţumesc Ceciliei Ştefănescu, pînă la un moment dat, mai precis acela cînd, faţă de ea, eu n-am intrat în Tablou de familie)

Debut on-line (reviste literare on-line): Noesis, prin 2001, pe CD Rom

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public): n-am (deşi ar fi interesant, pentru că mă bîlbîi)

Debut în volum: Tractir

II. Topuri

1. Edituri: Polirom. Apoi, nu ştiu în ce ordine, Humanitas, Paralela 45, All, Compania, Pandora, Amarcord, Vinea, Muzeul Literaturii, Pontica

2. Reviste literare: Pentru că sînt colaborator la trei dintre ele (chiar dacă două sînt suplimente), nu pot face acest top. E ca şi cum un jucător de fotbal ar pune în ordine ierarhică echipe cu care echipa la care joacă concurează (Doamne, cîte K-uri)

III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: N-am un scriitor preferat, dar am unul în familie. Deci, eu către Angela Marinescu: mi-ai făcut odată tortul ăla de cafea ? (Răspuns: Alexandru, ţi l-aş face, da’ dă-mi şi mie 100.000 că n-am cu ce să-l fac)

Supărarea lui Alex, barbară (poem de Angela Marinescu)

– idee pentru o „viaţă” literară mai bună: Chestia asta este într-un hal inimaginabil legată de vîrsta biologică. Eu, de pildă, aş vrea ca cei „bătrîni” să devină mai umani, să-şi asume greşelile – dar nici n-are rost să mă gîndesc la aşa ceva. Cred, apoi, că o viaţă literară trebuie să implice cît mai mulţi scriitori. Ori, noi avem mulţi poeţi şi puţini prozatori, tocmai pentru că astăzi în România nu-ţi poţi permite să fii prozator – romancier, vreau să spun. Nici ca poet nu-ţi merge prea bine, ca student, poate, că dup-aia… De asta toţi vor să plece, toţi vor burse şi adio scriitori tineri. Ia să vedem cîţi din cele două promoţii lansate de Mircea Cărtărescu în ’94 (parcă) şi ’98 mai scriu, şi în ce ritm publică. În lipsa scriitorilor tineri, ceilalţi rămîn proprii lor gestionari, stăpîni, impresari. Domnul Mincu se bate cu pumnu-n piept pentru ce-a făcut cenaclul domniei sale. Ia să vedem noi însă ce diferenţe de vîrstă există între generaţia 60, 70, 80, 90 şi ce diferenţă e între 90 şi 2000? Unde sînt scriitorii de 30 de ani aflaţi în pas de alergare spre vîrf? ce fac eu dacă am o Ruxandra Novac, debutantă, şi de-aici pînă la Simona Popescu, să zicem, nu mai e nimeni? Iar Simona Popescu are şi ea o carieră universitară, nu e o Mariana Marin, poeta pur sînge. Cît despre romancieri, singurii care s-ar putea vinde, ei unde sînt? Unde este, pe de altă parte, criticul complementar al lui Marin Mincu, unul care să încurajeze proza, nu numai, în mod păgubos, poezia? Sau ne mulţumim cu jalnice manifeste utilitariste ori mai ştiu eu cum, ale unora care nu vor fi citiţi în vecii vecilor dacă se mulţumesc (sau poate e o profesiune de credinţă aici) să recite în costul steilmann poezii grele care interesează cititorul cum mă interesează pe mine cotaţiile de bursă. Asta dacă scriitorii vor să fie citiţi de alţii decît de ei înşişi. Dacă nu, OK, rămînem între noi şi ne simţim bine, conştienţi că un scriitor este egal cu un tapiţer sau un medic, mult mai puţin decît un fotbalist. Să fim serioşi, oamenii de astăzi vor să cîştige bani, să înveţe să-i cheltuiască şi să mînuiască obiectele pe care şi le cumpără (Ştiţi cît timp se pierde cu prospectul unui celular dacă vrei să înveţi toate funcţiile şi accesoriile proiectului? Doar n-o să te-apuci să citeşti poezie cînd ai dat banii pe telefon, îţi place şi e al tău, pe cînd poezia se află ambalată într-un obiect banal, ieftin, şi poezia nici măcar nu e a ta?)

IV. Întrebări cu răspuns opţional

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală? Că vibrează. Că se mişcă.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/ nemulţumeşte / „atacă”?) Nimic nou. Că, fiind mică, orgoliile sînt mari. Că foşti sînt încă în putere acum şi că, în general, foştii sînt incapabili să se adapteze unui timp mai puţin fast pentru literatură. Dar e greu să-ţi vezi iluziile spulberate, e adevărat.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru) Da şi nu. Adică şi din scris. Cred că se poate trăi decent dacă scrii la comandă. Ca înainte. Atunci, însă, comanda era exclusiv politică. Acum, comanda o face, dacă sîntem deştepţi şi-l convingem s-o facă, clientul.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Din toate astea cîte puţin. Uite, lui Cărtărescu i-au luat interviu în ProSport. Asta nu înseamnă că el va fi peste 100 de ani un mare scriitor, dar azi, asta e. Cînd spun „e” vorbesc despre un fenomen, nu despre un lucru în sine. E, adică aşa apare. Cum naiba să cuantifici ceva ce nu se vede?

5. Ai un model de performanţă? Nu, pentru că nu pot fi la înălţimea lor. De pildă, Eminescu, cînd eram mic. Acum, să zicem, Culianu. Sau măcar Barthes. Dar nu e bine să-ţi rămînă model unul din ei. Cel mai bine e să-ţi ajustezi modelele la ceea ce vrei tu să realizezi în funcţie de cea ai făcut pînă acum ca să poţi estima cam cît mai poţi.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

O perfectă cunoaştere a „posologiei mulţimii”. Lucruri foarte clare care ţin de raportul dintre persoana scriitorului promovat, text şi public. Publicul trebuie să dea banul, pentru asta el trebuie determinat să vrea să cumpere o imagine cu care i-ar plăcea să se îmbrace.

ianuarie 7, 2008

poZa zilei (Nicolae Manolescu)

Filed under: camera literară foto,Nicolae Manolescu,poZa zilei,Scriitori — miculftiriadi @ 5:46 am

manolescu.jpg

2008 – apariţia Istoriei critice şi 40 de ani de România literară.

o poză(inedită) de Crista Filip din octombrie 2002, lansarea de la Litere: „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (editura Aula)

ianuarie 6, 2008

Dan Coman

Ridicat de ia însuşi
 concept editorial underground
Baza de date- Autori                 6 ianuarie 2008
I. Fişa individuală
Nume: Coman
Prenume: Dan
Pseudonim(e) literar(e):
Data şi locul naşterii: 27.07.1975,Gersa
E-mail: traklro@yahoo.com
Blog/site personal>
Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj- când e cazul):

anul cârtiţei galbene,Ed Timpul,Iaşi,2003
ghinga, ed Vinea, Bucureşti,2005
d great coman(antologie), ed. Vinea,2007

  
Premii obţinute: premiul M. Eminescu, debut, Botoşani,2004. premiul pt debut al USR, 2004

Cenacluri frecventate: cenaclul Camera (Sângeorz-Băi)

Debut revuistic: 1993, revista Minerva, Bistriţa
Debut în cenaclu: 1993, cenaclul CAMERA, Sângeorz-Băi

Debut underground:  doamne-doamne, colecţia no name
  
II. Topuri
1. Edituri: Polirom, Vinea, Curtea Veche, Paralela 45, Humanitas


2. Reviste literare: Lettre internationale, vatra, pana mea

  
3. Cartea de poezie: Gellu Naum- ascet la baraca de tir, Ioan Es. Pop-Ieudul fără ieşire, M. Ivănescu-versuri, Ion Mureşan- Cartea de iarnă, Constantin Acosmei-Jucăria mortului, Iustin Panţa-obiecte mişcate,  Teodor Dună- Catafazii, Ştefan Baştovoi- Elefantul promis, Claudiu Komartin- Circul domestic  
 Cartea de proză : M. Blecher-Întâmplări în irealitatea imediată, Urmuz-Pâlnia şi Stamate, M. Cărtărescu-Nostalgia, Filip Florian – Degete mici, Marin Mălaicu-Hondrari – Cartea tuturor intenţiilor

Cluj 2007 – Colocviul Tinerilor Scriitori


III. O…
– întrebare pentru scriitorul preferat : beţi cafea?
– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”: fiecare scriitor să se inconjoare numai cu admiratori personali
– problemă cu(pe) care s-a confruntat(a observat-o) de când a „intrat” în literatură: frumuseţea tinerilor poeţi


IV. Întrebări cu răspuns opţional:
1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. româna actuală?: Cărţile
2.Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”): topurile
3. Ai vrea să trăieşti din scris?(daca da, cum vezi posibil acest lucru): da. habar n-am cum…
4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…): sunt exact cinci oameni de care am nevoie pt a afla dacă-i bine ori ba…
5. Ai un model de performanţă? da.
6.Ce ar trebui să includă un management literar performant? nu ştiu


V. 1. Un autoportret(în cuvinte): în literatură mă simt ca un tic nervos ( vorba lui john)
2. Un portret al generaţiei(unde şi cu cine te-ai încadra): aici am gasit cativa prieteni minunaţi, iată-i: Dună, Komartin, Novac, Sociu, Leac, Manasia. De Partene şi Mălaicu nu mai zic…
VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? : să scriu fără să-mi pese.
2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori(vreodată)? Cetitorule, ţi-aş dori o Mara.  Nu ţi-aş dori niciodată corpul şi mintea aceasta.

poZa zilei (Cezar Nicolescu, Domnica Drumea, Marius Ianuş, Ionuţ Chiva – 2001)

fracturistii.jpg

Cezar Nicolescu, Domnica Drumea, Marius Ianuş, Ionuţ Chiva, un cristian

foto: Crista Filip (fotograf oficial Biblioteca de poezie; n-ar strica să precizaţi autorul, aşa e corect şi frumos)

ianuarie 4, 2008

Dumitru Crudu

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

în Micul Ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), nr. 0, 1 aprilie 2003

Baza de date – Autori

I. Fişa individuală

Nume: Crudu

Prenume: Dumitru

Pseudonim(e) literar(e): foarte multe

Data naşterii: 8 noiembrie 1967

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – cînd e cazul): Falsul Dimitrie (poezie), ed. Arhipelag, Tg.Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu insistaţi (poezie), ed. Pontica, Constanţa, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), ed. Paralela 45, Piteşti, 1996; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), ed. Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), ed. Cartier, Chişinău, 2001

Piesa America unu a apărut în antologia piesei scurte din Europa Centrală şi de Est, Milano, Italia; Piesa Un vals de adio aproape ca în Bertolluci a fost inclusă într-o antologie care a văzut lumina tiparului la Botoşani, România şi într-o culegere electronică apărută sub egida Teatrului Invizibil din Cluj. A fost tradus în franceză, italiană, germană, rusă, maghiară şi engleză.

II. Premii obţinute: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Braşov), 1995; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1995; Premiul pentru experiment al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), 1997; Premiul doi al Ministerului Culturii din Republica Moldova, Concursul de Dramaturgie, 1999; Premiul întîi al Ministerului Culturii din Republica Moldova, Concursul de Dramaturgie, 2001; Premiul Concursului de Dramaturgie din Botoşani, 2001; Premiul Departamentului de tineret al Republicii Moldova, 2001

Colaborări: Vatra, Contrafort, Basarabia

Cenacluri frecventate: Interval din Braşov

Lecturi în cenacluri /cluburi: Interval din Braşov

Debut revuistic: Calende, Piteşti, 1992

Debut în cenaclu: Interval, 1992

Debut on-line (reviste literare on-line): Tiuk!, 2002

Debut sonor: Radio Iaşi, piesa Accidentul…

Debut underground: aştept să debutez

Debut în volum: Falsul Dimitrie, 1994

dumitru-crudu.jpg Colocviul Tinerilor Scriitori, mai 2007, Cluj

III. Topuri

poezie (1990-2002): Ianuş, Sandu Vakulovski, Mihai Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Iulian Fruntaşu, Ruxandra Novac, Irina Şipeţean, Ghenadie Postolache, Nicolae Fechete, Florin Oancea

Edituri: Cartier

Reviste literare: Vatra

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală? Cearta dintre neomoderni, postmoderni şi cei tineri.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”) Mă nemulţumeşte şi mă atacă izolarea la care este condamnat scriitorul român şi lipsa de circulaţie a textelor pe care le produce.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?) Sigur că aş vrea să trăiesc din scris şi mă solidarizez cu Mircea Cărtărescu şi propunea pe care acesta a făcut-o ca toţi cei care scriu să declare un fel de grevă japoneză şi să nu mai publice sau să apară la televiziune dacă nu vor fi plătiţi pentru asta. Este anormal ceea ce se întîmplă acum, cînd meseria de scriitor a devenit una secundară, cînd mai întîi eşti ziarist sau profesor şi în timpul liber eşti prozator sau dramaturg. Ar trebui să fie invers. Din păcate însă, în cultura noastră editorul şi criticul literar sînt mai importanţi decît prozatorul şi poetul, iar regizorul este mai important decît dramaturgul. Am ferma convingere că scrisul ar trebui să devină o meserie rentabilă care i-ar putea ademeni pe acei care vor să facă bani. Acest lucru ar fi posibil printr-o regîndire a funcţiilor literaturii. Ar trebui ca literatura să ajungă din nou în avangarda realităţii. Numai în cazul acesta, în opinia mea, cărţile se vor cumpăra ca pîinea caldă. Dar aceasta nu e singura soluţie. Sînt cu mult mai multe, bineînţeles.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură ? (premii, nr de cititori, statut literar…) Performanţa în literatură poate fi cuantificată după rezonanţa experimentală, estetică şi socială a textelor pe care le scrii. Fără doar şi poate că sînt şi texte produse acum şi care vor împuşca mult mai tîrziu. Premiile literare sînt, de cele mai multe ori, împărţite între tot felul de grupări literare. Chiar şi jocul hazardului este exclus aici. Nu este vorba neapărat despre cutare sau cutare scriitor, ci despre gaşca ascunsă în spate. Poate, de aceea, premiile literare nici nu mai reuşesc să impună operele literare şi să contribuie la epuizarea tirajului din librării, ci numai să conserve ierarhiile literare existente deja.

5. Ai un model de performanţă? Mircea Cărtărescu, Saviana Stănescu, Alina Nelega, Marius Ianuş şi Sandu Vakulovski.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant? Un management literar performant ar trebui să împletească munca de sociolog, producător de reclamă, comerciant, cu cea ce critic. Ar trebui să descopere numitorul comun între orizontul de aşteptare al publicului şi zonele nedefrişate din literatură.

V. 1. Un autoportret: Scriu teatru pentru cei plecaţi din Republica Moldova şi din România.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Portretul generaţiei mele se află într-o continuă mişcare, de aceea, nici nu aş putea spune mare lucru despre asta. Cu toate acestea, îmi plac foarte tare acei scriitori tineri care iubesc viaţa şi oamenii din ţara asta. Îmi plac acei scriitori care iubesc oamenii de pe stradă, chiar şi dacă aceştia sînt tîlhari sau vagabonzi. Îmi plac acei scriitori care şi-au păstrat o anumită nebunie în ei şi care nu şi-au pierdut gustul aventurii. Îmi plac acei scriitori care iubesc să călătorească prin ţară de dragul de a-l vedea la Cluj pe Sandu Vakulovski sau pe Marius Ianuş la Bucureşti. Din păcate însă, asemenea scriitori sînt foarte puţini.

VI. 1. Ce-mi propun/doresc eu ca scriitor? Îmi propun să scriu o literatură fracturistă, care i-ar putea face pe oameni să iubească pînă şi cel mai neînsemnat orăşel prin care trec sau în care trăiesc. De exemplu, orăşelul Corneşti din Republica Moldova.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu i-aş dori (vreodată)? Să citească acest interviu.

Ruxandra Novac

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

în Micul Ftiriadi, nr. 10 volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), tiraj 105 ex (se distribuie gratuit), 24 iunie 2003

 I. Fişă individuală – autori

Ruxandra Novac

Data şi locul naşterii: 24 iunie 1980, Făgăraş

Cărţi publicate: –

Premii obţinute: –

Colaborări: Poesis, Interval, Erată, Fracturi, Vatra, Tiuk!, Ziua literară

Cenacluri frecventate: Interval, Litera 2000, Euridice

Lecturi în cenacluri, cluburi: Litere 2000, Biblioteca de poezie, Club A, Euridice

Debut revuistic: Poesis (1997)

Debut în cenaclu: Interval (1997)

Debut on-line: Tiuk! (2001)

Debut sonor:-

Debut în volum: –nu

Debut underground: – carnet carmen (februarie 2002)

la douăzeci de ani undeva în spatele măduvei

creşte o pată mare o scară murdară care duce în

camere goale

şi mari

cine vrea să trăiască sfîrşeşte prin a-şi rupe gîtul

sau toamna adunînd ştiuleţii de porumb

ca să-şi facă din el căsuţe de jucărie.

aici se scrie

                         jurnalul celor gazaţi de două săptămîni

e sărbătoare

ai ieşit ai văzut te-ai făcut praf

veghind în preajma torţelor de nartex avîntat.

fetiţa nu înţelege că nu se poate trăi

fiindcă aşa ceva nu există

există cimitirul                            sudoarea

există o casă                          o facultate

o linişte mică un zîmbet discret

o oboseală ciudată în oase.

.

fetiţa stă pe marginea patului priveşte

din încheietura mîinii stîngi porneşte o ţară

în care se cultivă zarzavaturi şi flori.

pe încheietura mîinii drepte cineva din aceeaşi

specie a scris

FERICIRE by nekro.

II. Topuri:

1. Edituri: Paralela 45, Humanitas, Polirom, Vinea

2. Reviste literare: Interval, Vatra, Lettre internationale, Echinox, Apostrof

3. Cartea de poezie (1990-2002): Iedul fără ieşire (Ioan Es. Pop), Mutilarea artistului la tinereţe (Mariana Marin), Cartea războiului (Ştefan Baştovoi), Vals (Nicolae Fechete), We all live in a yellow submarine (Judith Meszaros), Manifest anarhist şi alte fracturi (Marius Ianuş), Borcane bine legate. Bani pentru încă o săptămînă (Dan Sociu), Jucăria mortului (Constantin Acosmei)

IV.

1. Ce ţi se pare în regulă în literatura română actuală? Prea puţine lucruri ca să le mai scriu. Excepţiile, na. Şi scriitorii mei preferaţi.

2. …în neregulă? Lipsa de inteligenţă /cultură / adecvare a multora dintre scriitori / editori. Orgoliul combinat bizar cu o mare obedienţă. Caracterul de comunitate mică, patriarhală, în care fiecare trebuie să ştie de cine aparţine şi de cine trebuie să se ia. Nulităţile care se imaginează inovatoare, cei care „nu citesc ca să nu fie influenţaţi” şi cei care îi creditează. Tinerii care se poartă ca nişte bătrîni şi invers (adică ăia care agaţă prin cenacluri). În rest… „oamenii sînt o specie admirabilă / dar nu trebuie să generalizăm”. (I. Moldovan)

3. Ai vrea să trăieşti din scris? Da. Însă nu cred că pentru mine acum e posibil acest lucru. Adevărul e că nu prea ştiu oricum din ce să trăiesc.

4. Cum cuantifici performanţa în literatură ? (premii, număr de cititori, statut literar…) Nu aşa, sau foarte puţin aşa. Să fii inventator sau maestru, nu epigon, generator de mode sau celelalte categorii enumerate de Pound (şi citate de Al. Muşina de cîte ori are ocazia).

5. Ai un model de performanţă? Mai multe. Un model de performanţă – Bacovia. un alt model de (altfel de) performanţă – M. Cărtărescu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?  Mai mult profesionalism şi mai multă inteligenţă.

V. Un autoportret, planuri de viitor

„Şi tocmai acum raţiunea mea sîngerează

                                              peste singura mea

reprezentare despre liniştea sufletească

un soldat cu părul alb pieptănîndu-se în

            ferestrele mici şi blînde ale băii comunale

he,he mîine dimineaţă voi prinde un cîine roşcat

          de un picior şi rotindu-l deasupra capului ca pe o elice

cu adevărat o să mă înalţ la cer.” (Ion Mureşan)

« Pagina anterioară

Blog la WordPress.com.