uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Martie 26, 2008

Chestionar nr. 2 – Radu Andriescu (răspunsuri din 2003)

Filed under: chestionar nr. 2 — miculftiriadi @ 12:15 am
1. Ce “soluţii” întrevedeţi pentru o “relansare” (difuzare/recunoaştere) a producţiei 
editoriale de poezie?
Biblioteca de Poezie de la Litere m-a intrigat de la bun început. Să desfaci şi să strîngi iute o tarabă a poeziei româneşti, 
periodic, mi se pare o întreprindere sisifică.  Cu topul cărţilor ar fi totuşi o problemă, pe care o atingi şi tu în întrebare: difuzarea. 
Cîţi sînt cei ce pot cu adevărat panorama literatura română? Eu sînt un mare fan al spaţiilor virtuale, profund democratice. 
În ultimii doi ani am reuşit să înţeleg destul de bine cum funcţionează poezia americană recentă, în mare măsură datorită 
acestor spaţii. E adevărat, nu aş fi ajuns la acelaşi rezultat dacă mi-aş fi propus să încerc a înţelege ce se întîmplă în poezia 
franceză. Ei au rămas la mentalitatea provincială a minitelului, nu afli mare lucru pe reţea. Cred că noi, românii, stăm mai bine 
la acest capitol! Nu am găsit – poate nu am căutat suficient – volume de poezie actuală franceză pe internet. La noi, după cum ştii, 
sînt deja în desfăşurare cîteva proiecte de acest gen. Pînă şi unele cărţi ale ieşenilor mei le citesc pe virtual înainte de a ajunge
 la hîrtie. Prin urmare, sînt absolut sigur că reeditatea unor cărţi în formulă electronică e utilă. Chiar şi cînd e vorba de o carte 
precum Aer cu diamante, pe care o pomeneşti tu: am o copie xerox veche a volumaşului, nu se mai citeşte bine litera, s-a îngălbenit 
hîrtia, e un obiect urît-urît, în timp ce varianta virtuală ar putea fi veşnic proaspătă şi frumoasă-frumoasă, fără a mai pune la 
socoteală că poate fi oricînd transferată pe hîrtie.Pe aici, pe la clubopt, ne-am gîndit la alte posibilităţi de cooperare, pentru a 
fluidiza circuitul cărţii în natură, dar nu a ieşit nimic. Rafturile librăriilor sînt dezolante, nu găseşti decît poeţi locali, uneori 
foarte buni, de cele mai multe ori îngrozitor de slabi, plus cîte o carte publicată de editurile cu difuzare mai bună, cum ar fi 
Paralela 45. Rezultatul: confruntat aproape numai cu inepţii şi incapabil să selecteze, cititorul trece iute la raftul următor, 
unde îl aşteaptă eseu bun sau proză bunicică românească. Mai este o chestiune, dragă un cristian. Cărţile româneşti de poezie 
sînt prost împachetate. Sînt total naşpa, cele mai multe dintre ele. Uite, volumul care mi-a apărut la Brumar a dispărut repede 
de pe raft – atît cît a fost pe raft – nu atît pentru că ar fi fost grozav, ci pentru că lumea lua cartea ca album. Nu mă refer aici la 
'‘anti-cărţi'’ de genul celor de la Aula. Sper să fie vorba de un program acolo, să publici poezie bună pe hîrtie igienică, altfel nu văd 
rostul.Insist atît de mult pe povestea asta virtualizantă pentru că am convingerea că e singura soluţie solidă. În rest, se pot scrie 
multe articole, se pot face numere speciale de revistă pe tema asta, tot nu iese nimic.  Am discutat cu cîţiva ani în urmă cu nişte 
poeţi baltici şi am constatat că ei erau deja în Occident: cărţi care arătau foarte bine, destul de scumpe, de la cinci para în sus 
placheta, şi care se vindeau bine, în tiraje mai mari decît ale noastre, la o populaţie de un milion de locuitori!!! 
Concluzia: pînă cînd intelectualul român nu va avea un salariu acoperitor, democraţia virtuală rămîne singura soluţie!

2. Cine şi, mai ales, cum trebuie să se implice în această “relansare”?

Am răspuns deja la întrebarea asta. Hai să mai adaug doar o informaţie care ar putea fi utilă: am participat cu un număr de ani în urmă la o Masă rotundă a poeziei europene. Am crezut multe despre Masa respectivă, pînă mi-am dat seama că organizatorii, în frunte cu preşedintele Uniunii Scriitorilor din Olanda, aveau un singur lucru în minte: să obţină o subvenţie grasă de la Comunitatea Europeană pentru a iniţia un site cultural! Atît. Părerea mea e că, din perspecctiva noastră, încercau să facă foarte puţin cu bani foarte mulţi, că aşa merg treburile pe la ei. Noi încercăm să facem foarte mult cu foarte puţine mijloace, că aşa merg treburile pe la noi! Ar trebui totuşi văzut cum se împacă varza finanţelor şi capra literară. Se pot face ‘proiecte’ europene, dar ele trebuie legate de parteneri europeni. Asta e cutuma.

3. Care ar fi editurile (preferabil cinci, ordine descrescătoare) pe care
le apreciaţi pentru colecţiile (numiţi) /titlurile de poezie publicate după 1989? 
(inclusiv edituri dispărute)
Dragă un cristian, ierarhizările de acest fel nu mă prea încîntă. Am mai citit pe undeva, 
pe site-un ASALT, parcă, rezultatul unui top similar, cu cele mai bune 10 cărţi etc. Nu ştiu ce relevanţă au asemena topuri. 
Ca şi la euroviziune, sau ASPRO, turcul va vota cu turcul, grecul cu grecul, ardeleanul cu ardeleanul. Sînt doar topuri de 
popularitate. Nu ştiu cît de util este un astfel de top pentru ceea ce vrei tu să faci. Poate că da, pînă la un punct, dar gîndeşte-te 
ce distorsiuni apar, pornind doar de la elementele pe care le pomeneşti în chestionar, cum ar fi proasta difuzare a cărţii de poezie. 
Sînt cărţi despre care citeşti, sau auzi că ar fi primit premii importante, dar pe care nu le găseşti în librării. Pe ce criterii ar trebui 
judecat un astfel de volum, la întocmirea topului? Asta ţine şi de regionalizarea literaturii române. Am fost invitaţi recent, ieşenii, 
la o discuţii despre generaţii, în Paradigma. Cei de acolo erau supăraţi că bucureştenii îi ignoră pe cei din provincie. 
Ştii ce s-a întîmplat? Toate textele moldovenilor au căzut! Maneaua literaturii româneşti e asurzitoare, după cum îi spuneam 
şi lui Ţuglea, cel care ne-a provocat la discuţie. Prin urmare, nu prea pun mare preţ pe ‘topuri’ care au ca fundament doar 
relativa circulaţie a unor nume prin presa literară, sau politica de coterie.Cît despre edituri, e clar că cei de la Brumar, 
graţie lui Ursachi, graficianul şi tehnoredactorul colecţiei de poezie, stau foarte bine în orice gen de top, dar au probleme 
foarte serioase cu difuzarea. În rest, Paralela a avut momentul ei de glorie, dar au trecute acele vremi. Iaşul stă foarte prost 
la acest capitol. Nu există nici o editură, aici, care să facă ceea ce face Brumar la Timişoara. Sînt edituri minuscule, cu o 
existenţă nesigură (Editura T, a revistei Timpul, sau Versus, a cluboptului, o editură care, fiind foarte nouă, are doar doua 
cărti la activ, sau infama editură Timpul, a lui Cassian Maria Spiridon, care publică felurite orori poetice – cu o excepţie, 
dacă nu mă înşel, volumul unei ‘fracturiste’ care chiar scrie bine – sau editura Junimea, care e ‘de tradiţie’, încearcă să mişte ceva,
 a scos recent un volum de Nimigean, unul de Sociu, a reuşit şi performanţa inimaginabilă de a scoate o antologie Danilov 
FĂRĂ DIACRITICE, s-au prins doar cînd jocurile erau făcute… Tot pe-aici ar mai fi Poliromul, care e alergic la poezie, 
nu a scos decît cîteva antologii… Concluzia: nu sînt edituri de top la Iaşi, dacă e să ne referim la poezie). În rest, nu am motive 
să mă lansez în compilarea unei liste cu cinci nume de editură, pentru că cele mai multe dintre acestea nu binevoiesc să-şi distribuie
 producţia în Iaşi!
4.Cum vă explicaţi faptul că,deşi majoritatea editorilor consideră poezia
“nerentabilă”(financiar),se organizează periodic(în special debuturi)de poezie?
(Curios este şi faptul că destule “jurizări” ale apariţiilor
editoriale aduc în prim-plan…prea multe premii…naţionale,nu de puţine
ori clientelare)
În întrebare ai şi răspunsul. Este un sistem de promovare a coteriilor regionale. Fără alte concluzii.
5.Credeţi că poezia contemporană are publicul pe care îl merită? Sau consideraţi 
că şi factorii “de imagine”(absenţa promovării,festivismul ieftin al festivalurilor “locale”,
“goana” după exclusivitate,devalorizarea colectiilor editoriale prin apariţii “plătite” etc) 
fac din poezia română de azi o mare necunoscută pentru cititorul accidental?
Cum sînt chior, mi s-a părut că întrebarea ta se sfîrşeşte cu ‘cititorul Occidental’, pentru care poezia română e o şi mai mare 
necunoscută!!! Ca să-ţi răspund la întrebare, totuşi, am să-ţi povestesv ceva. Am încercat vreo trei ani la rînd să fac ‘blind-uri’ 
cu studenţii mei. Le dădeam poeme amestecate, şi româneşti, de toate felurile şi pe toate poeticele, şi poezii americane, la un loc, 
rugîndu-i să-şi noteze preferinţele şi să explice de ce preferă un autor sau altul. Toate acestea fără a menţiona autorii, evident, 
că altfel nu ar mai fi fost un ‘blind’. Rezultatul a fost că şi păşuniştii, şi postmodernii, toţi şi-au găsit un public! Poezii la care eu 
am alergie au încîntat destui studenţi. E adevărat, totuşi, că cei mai deschişi la minte, cei cu care puteam discuta la curs, au preferat
 poetici mai aerisite. Problema este alta: cîţi – şi care – studenţi aveau să devină cititori de poezie? La astă intrebare nu am răspuns
, pentru că nu ştiu prin ce coclauri de tonete s-au rătăcit studenţii mei. Concluzie: se pare că este nevoie şi de poezie proastă. 
Dacă încălzeşte un sufleţel mititel cît o nucă putredă, nu are şi poezia cea mai sufocată de clişee un loc sub soare? 
Mi-am pus întrebarea asta la modul cel mai serios. Scriitorul – poetul – îşi selectează cititorul, calitatea acestuia, dar toţi, 
cam toţi şi-ar găsi un debuşeu pe piaţă, dacă s-ar apuca toată lumea să cumpere poezie, prin mai ştiu eu ce minune. 
În rest, că vorbeşti de festivisme, nici nu vreau să mai intru în discuţia asta, există şi în Iaşi poeţi precum Lucian Vasiliu sau 
Cassian Marian Spiridon, care au făcut carieră pe spinarea festivismelor de tot soiul. Dar să nu crezi ca nu există şi un festivism 
internaţional! Am asistat, oripilat, la încoronări de statui poeticeşti in Occident, cu toată pompa de doi bani care o vezi şi la noi. 
În plus, dacă citeşti, să spunem, poezia franceză premiată, dai şi acolo peste criterii mioritice de jurizare. Cît despre cărţile plătite 
de autor… Vara trecuta am cunoscut o jună poetă din Italia care cheltuise o mie de Euro pentru a-şi publice primul volum de 
versuri! Era destul de dezgheţată la minte, ca să nu mai spun că îl cunoscuse personal pe Philip Levine şi că scrisese o carte 
despre Dickinson – pe care o publicase, probabil, tot pe speze proprii. Cărţi plătite se întîmplă şi la americani, dar în genere 
sistemul este foarte simplu şi foarte clar: participi la un concurs, iei un premiu şi rezultatul e că ţi se publică volumul – şi mai poţi 
încasa şi cîteva mii de para. Iar concursurile, ştiu şi eu cît de relevante sînt, la nivelul obiectivităţii? Poate că unele sînt, 
dar sistemul e acelaşi, dragă un cristian, ca la noi. Cartea – foarte bună – a lui Sociu a apărut graţie unui premiu local, 
premiul Gasparic, şi a intuiţiei lui Cezar Ivănescu, cum că Dan ar fi un poet extrem de talentat. Dar nu întotdeauna cei care 
decid au un feeling atît de clar. Lucrurile sînt foarte complicate şi nu e cazul să demonizăm românul, că ar fi altfel, mai nevolnic, 
mai parşiv. Chiar nu este!
6.Ce ştiţi despre “poezia sonoră”(nu doar sub aspect de “suport”)?
Sînt multe de spus. Uite, HBO are la americani o emisiune de mare succes, Def Poetry, moderată de Russell Simmons, 
în care se întîmplă poezie vorbită. Dar să ştii,  e o chestiune culturală, în primul şi în primul rînd. Majoritatea autorilor sînt 
de culoare. Sau, ca să fie mai clar: în cele patru ediţii vizionate într-o lună de zile petrecută la Chicago, am auzit un singur alb, 
şi acela gras, caricatural, care făcea băşcău de WASP sau, mai general, de masculul alb american. Unii din acei artişti sînt pur 
şi simplu oameni de spectacol, alţii vin dinspre hip-hop. Doar cîţiva par să se gîndească serios şi la o variantă scrisă a poemelor
 lor. E cu totul şi cu totul altceva decît s-ar întîmpla aici, prin cluburi şi cenacluri. Sînt şi forme mai pitoreşti ale poeziei vorbite, 
spre exemplu ‘Punany Poetry’, sau poezie vaginală, scopul artistelor fiind penetrarea verbală. Dar Slam-ul, şi ceea ce se întîmplă 
pe HBO, sînt fenomene care încep sa ocupe un loc central în poezia americană, chiar dacă, la nivel academic, lucrurile nu stau 
chiar aşa. De notat, însă, că poezia americană mizează foarte mult pe ritm, chiar şi pe rimă, dacă e vorba de Def Poetry, în timp ce
 la noi primează imaginea. Imaginea ţine de vizual, rima şi ritmul sînt specifice ‘poeziei sonore’, cum spui tu. 
În altă ordine de idei: pentru cei interesaţi de ‘sound artists’, şi nu numai, una din cele mai bune adrese de pe internet 
este http://www.ubu.com/
7. În eventualitatea apariţiei pe piaţă a unor ediţii(oficiale)sonore
ale Cărţii de Poezie, ce şanse consideraţi că ar avea aceste “noi”(la noi)
“formule” să se impună? Vor interesa publicul? Dar pe autori? De ce?
Corespunde acest proiect unei tendinţe actuale? Aveţi argumente(pro/contra)
în privinţa unui asemenea proiect?
Este greu de spus. Nu cred ca la noi lumea e pregatită să asculte cărţi. Trebuie mai întîi vîndut conceptul, 
şi doar după aceea înregistrările audio. Poezia ar fi oricum ultima opţiune. În schimb se poate iniţia un proiect gen ubu.com 
pe poezie românească. Ar fi util, iar problema difuzării ar fi rezolvată din start. Evident, ar trebui găsiţi bani pentru întreg 
proiectul, nu ar avea rost să se ceară o taxă pentru accesarea site-ului, decît dacă s-ar dori uciderea lui. Pe urmă ar putea veni 
şi casetele…
8. Care ar fi primele zece titluri(ordine descrescătoare) cu care ar trebui
începută o asemenea colecţie?

Repet, nu îmi plac asemena ierarhizări. În plus, dacă în alt context – acela al suportului de hîrtie – formularea ar fi acceptabilă, în acest caz nu e bine pusă problema.Ar fi trebuit întrebat, ştiu eu, care sînt cele 10 ‘figuri’ cu care să se înceapă colecţia; sau, dacă ‘figură’ e un cuvint prea ‘vizual’, atunci care sînt cele zece ‘voci’, sau ‘personaje’ care ar trebui avute în vedere. Prin urmare, nu cred că e vorba despre selectarea a 10 titluri, ci a zece persone cu o acuzată charisma a lecturii. Dacă ne referim la spectacol! Dacă e vorba doar de o lectură plicticoasă, aşa cum am văzut în proiectele finanţate de British Council, în care poezia făcută pentru hîrtie este pur şi simplu citită, fără prea mare succes, de autori, atunci da, întrebarea ta e corectă. Dar, repet, nu 10 lecturi plicticoase ar rezolva problema. Dacă intenţia este de a vinde nişte casete prin librării, ar trebui apelat, pentru început, la nume arhicunoscute, cum ar fi Păunescu sau Dinescu sau Cărtărescu, pentru a pune mîna pe jackpot! Aşa cum la americani singurul care a avut succes cu vînzarea de casete şi discuri – şi a fost consecvent pe direcţia asta – a fost tot un poet ‘popular’, Ginsberg. Sau ceva de genul: Mălăiele citind poeziile lui Brumaru – o formulă verificată şi pe TV. Sau, dacă nu, o colecţie care să ţintească elevul de liceu, cu un eventual sprijin al Ministerului Învăţămîntului, dar atunci ghidul pentru selectarea autorilor ar trebui să fie manualele, mai mult sau mai puţin alternative!Personal, aş prefera, pentru început măcar, un sampling simpatic şi fără prea mari crispări pe MP3-uri adunate într-un site bine făcut dar cît mai deschis spre PLURALITATEA de voci. Ierarhiile astea Bloom-iene sînt naşpa la singe, ‘primele 10 cărţi’ etc. Prefer un ‘slam’, un ‘jam’, sau mai ştiu eu ce altă formulă deschisă, neconstipată. Nu neapărat cărţi întregi, ar fi prea mult. Măcar cîteva texte antologice. Nu cred că vorbesc despre un cu totul alt proiect decît cel pe care vrei să-l iniţiezi tu. Poate doar despre o posibilă primă etapă a aceluiaşi proiect: odată facut acest sampling, se poate vedea reacţia ‘ascultătorilor’. Ar fi de ajutor în selectarea unui prim calup de autori pentru o a doua parte a proiectului – casetele audio cu volume întregi sau, poate, cu selecţii reprezentative.

9. Care ar problemele cu care se confruntă astăzi poezia română/nivel formal(întrebarea poate fi legata de 
întrebarea cinci):
a)neglijenţa editorilor
-promovare “clientelară”(concesii financiare)
-neconcordanţa tiraj declarat-tiraj real
-subvenţii “suspecte”,de unde şi fluctuaţiile de “schemă”(cărţi anunţate la editura x apar la editura y)
-calitatea deficitară(hîrtie/grafică) a colecţiilor
-nerespectarea termenului de tipărire
-probleme cu difuzarea
-alte aspecte(de identificat)
b)confuzia valorică
c)dezinteresul masiv al cititorilor,”transferaţi” spre alte “orientări”
sau “descurajaţi” de ignoranţa unor instituţii
d) alte cauze(de identificat)

Cîte puţin din toate.

răspunsurile au fost publicate în ancheta Ziarului de duminică (parţial) şi în Fracturi 2.0 (integral)

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: