uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Aprilie 30, 2008

Colocviul Tinerilor Scriitori

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 1:45 am

Am primit de ceva vreme invitaţia pentru ediţia de la Iaşi. Voi merge, fireşte. Va fi un prilej să revăd multe nume realmente promiţătoare. Cum anul acesta se pare că nu vor fi topuri, voi scăpa pentru moment de vedetizarea accentuată a unui băiat descurcăreţ (altfel scriitor onorabil, dar persoană fără umor şi de o credibilitate îndoielnică, căruia m-am săturat să-i tot repet că nu e frumos/bine să arunce cu vorbe). Cu părere de rău, pentru mine talentul fără bun simţ, nu contează decât statistic. Şi, da, sunt foarte curios care au fost criteriile care au stat la baza invitaţiilor. Am observat deja câteva scăpări. Sper să nu fie intenţionate. Oricum, după ultimele luni, cred că povestea cu literatura nu mai merită atâta bătaie de cap. Rămân la ideea că există un deficit de public pe care, nu înţeleg de ce, oferta actuală, altminteri bine intenţionată, nu-l poate rezolva. Voi încerca să explic cu altă ocazie. S-au adunat prea multe şi trebuie să rămân cu capul pe umeri. Vorba cuiva: „dacă era să fi făcut ceva, trebuia să fi făcut până acum.” Dar, în ceea ce mă priveşte, am cam ratat nişte trenuri. Nu-mi dau seama cum, avantajele au existat. Poate şi pentru că n-am vrut să profit. Un lucru pentru care câţiva şi-ar vinde oricând sufletul. Să fie sănătoşi!

„Pana mea” are toate numerele pe blog. În caz că interesează pe cineva, statistica nu-mi indică decât indiferenţă. (Ar fi atâtea de zis pornind de aici, trecând prin interesul cumpărătorilor, dar mă abţin). Anul trecut, la Colocviul de la Cluj, s-au vândut printre scriitori… 10 exemplare. Există vreo explicaţie? Sigur că da, „ah, putem să facem şi noi!” sau „păi nu e gratis?” În ambele cazuri, am mari rezerve. Sau poate sunt eu defazat. Şi, pentru că n-am avut ce face, în urma unor interviuri cu nume importante ale „scenei” literare dintre 1950-1989, am aflat lucruri extrem de pitoreşti(mă refer la acelaşi nivel al selecţiei), pare-se că „românul s-a născut poet” are toate şansele să se transforme în „românul s-a trezit scriitor”. Iar pentru această „transformare” au „militat” câţiva oameni, normal, dar, mai important, câteva instituţii speciale. Pe larg, argumentat, imediat ce lista avantajelor de a „deveni” (repet, „deveni”) scriitor reiese din aceste dialoguri. Acum ajung să-mi explic inflaţia scriitoricească de azi(am adus deja în discuţie cu exemplificări faimoasa „Primăvară a poeţilor”), dar şi „mitul scriitorului”. Nu mai adaug decât că nu e, cum s-ar părea, în cauză USR-ul. Ci anumite „şcoli” şi un cenaclu (extrem de longeviv, cam 30 de ani) privilegiat în a lansa „copii-scriitori” şi alte astfel de năzbâtii.

În luna mai:

 – 9-14 mai „Scriitori pe calea regală” ( lecturi publice ale scriitorilor, care vor avea loc  în gările în care va opri Trenul Regal. Vor participa scriitori contemporani, care au obţinut din 1990 şi până în 2006, Premiul Opera Omnia, Premiul Naţional de Literatură şi premiile U.S.R şi A.S.B, pentru poezie si proză, precum şi alţi zece scriitori propuşi de organziatori. Va fi donată o bibliotecă întreagă cu operele literare ale celor prezenţi în Trenul Regal. Acesta reprezintă un turneu de lecturi publice prin cinci oraşe: Bucureşti, Iaşi, Suceava, Alba Iulia şi Sibiu. Evenimentul este organizat de Uniunea scriitorilor din România, Ministerul Transporturilor şi Asociatia Publicaţiilor Literare şi Editurilor, sub înaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I. În parteneriat cu TVR-ul, se înţelege.

StudentFest Timişoara (12-18 mai, de consultat din timp pe www.studentfest.ro)

LUNI:

15 – Atelierul de proză Ariergarda: Pe urmele unui criminal de război. Proiect de roman documentar

(Sediul Societăţii Timişoara)

20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)

(curtea Facultăţii de arte)

 

MARŢI

20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)

(curtea Facultăţii de arte)

 

MIERCURI

18 – Masă rotundă: Generaţia 2000: între provincie şi metropolă

 (mansarda Facultăţii de Arte)

 

JOI

16 – Lansare de carte: C. Komartin – Păpuşarul şi Şt. Manasia – Cartea micilor invazii

(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)

18 – vernisaj  (poezie + pictură; pe tema expiră… inspiră)

(Cafeneaua Papillon)

20 – Maraton literar (vor citi: Dan Coman, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Alex Potcoavă, Tudor Creţu, Miruna Vlada şi membrii cenaclului Pavel Dan: Monica Stănilă, Dafina David, Ana Maria Puşcaşu, Eliana Popeţ, Ionuţ Ionescu, Claudiu Bolcu)

(curtea Facultăţii de arte)

 

VINERI

11 – dezbatere: Expiră… inspiră

Moderată de către O. Soviany

(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)

16 – lansare de carte: Miruna Vlada – Pauza dintre vene

(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)

18 – Recital Al. Muşina: Dactãr Nicu & his Skyzoid Band  

(cenaclul Pavel Dan – Casa Studenţilor, cam. 104 )

 

SÂMBĂTĂ

18 – Conferinţă Al. Muşina: Geniul balnear faţă cu Postmodernitatea

(Universitatea de Vest, Aula Magna)

20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)

(mansarda Facultăţii de arte)

 

Colocviul Tinerilor Scriitori, Iaşi (30 mai-1 iunie)

Vineri, 30 mai 2008

Orele 17-17,30: Deschiderea Colocviului tinerilor scriitori

Orele 17,30-19: Simpozionul Iaşi 600 – proiectii imagologice si identitate culturală

Lansări de cărţi şi reviste. Vernisaj expoziţie.

 

Sîmbătă, 31 mai 2008

Orele 10-11,30: Simpozionul Junimea de ieri, junii de azi

Orele 12-13,30: Colocviul Tinerii scriitori, cu sau fără program

Orele 17-19: Maraton literar cu participarea invitaţilor

 

 

Anunțuri

Aprilie 18, 2008

Renunţ la „pana mea”

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 5:38 am
Tags:

dar proiectul va continua, pentru mine, sub altă titulatură. E posibil ca „pana mea” să mai apară, nu ştiu. Mi se pare că formula iniţială s-a schimbat prea mult ca să mai fie folosită. Nu e fair nici pentru pariurile de start. Eu sunt cel care regretă cel mai mult(pe cine interesează?), dar mergem înainte.

Mulţumesc fondatorilor (Cosmin Ciotloş, SGB), redacţiei (O. Soviany, Oana Ninu, Miruna Vlada, Iulia Balcanaş, Claudiu Komartin, ultimul doar la prima serie), redactorilor asociaţi (Bogdan Creţu, M. Vakulovski, Alex Matei), „machestistului”(Marius Ianuş, prima serie) şi tuturor colaboratorilor. Unii dintre ei se vor regăsi în noua structură. Cu bune, cu rele, revista a adus, sper, ceva nou. Măcar a încercat. Sunt lucruri care trebuie să rămâne intacte (o formulă de echipă, un parcurs reperabil). De dragul acestui „pariu”, renunţ. Asta a fost…

 Nu se desfiinţeză, se reinventează. Nu o luăm de la capăt, mergem până la capăt. Cu ultima şi cea mai consistentă serie. Rănile s-au cicatrizat, iar micile războaie nu-şi mai au rostul. Singurul obiectiv: performanţa. Urmează, cum am anunţat, Cenaclul Litere (Cărtărescu). Dar nu în „pana mea”.

Pe viitor aş dori să existe şi din partea tuturor colaboratorilor minima „recunoaştere” a faptului că au publicat într-o astfel de revistă. Sunt obişnuit din perioada underground să fie omisă orice „participativitate”. Acolo, nu se punea deloc problema unei astfel de poveşti. Dar să găsesc pe listele de colaborări tot felul de reviste obscure, iar „pana mea” să fie omisă, mi se pare cel puţin curios. Aşa se practică în România. Tocmai de aceea selecţia va fi din ce în ce mai atentă. Veţi vedea.

Deocamdată opresc gratuităţile. Va fi cu totul şi cu totul altceva de acum înainte, în paralel cu lucrul la biblioteca personală. Stau şi mă întreb dacă şi blogul mai are vreun sens. Vom vedea.

 

Aprilie 14, 2008

pauză. caut job

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 8:24 am

Portar, paznic de noapte, liftier. Exclus ospătar (am tentaţia să torn ciorba-n cap parveniţilor). Banuiesc că măcar de „personal auxiliar” ar fi nevoie în redacţii, edituri sau alte instituţii fundamentale. Sau sunt toate locurile ocupate? Aştept propuneri (tocmai am ratat un post de librar, vă daţi seama ce şanse mai am…)

Urăsc să recunosc, dar nu mai pot să muncesc la negru pentru nişte proiecte. Atenţie, a nu se confunda munca la negru cu banii negri (ar fi câteva piste de indicat, mă abţin).  Aş avea multe de zis unor precupeţi editoriali şi câtorva fomişti ai noilor generaţii, dar nu ajută la nimic. E şi chestie de educaţie, dar şi de igienă mentală. Încep să văd că pur şi simplu în România nu poţi trăi cinstit. Nu ai cu cine şi nu ai de ce. Sunt realmente scârbit. Rişti să mori de foame cu proiecte din care prin alte părţi poţi trăi decent toată viaţa. Nu mă mai mir că mama a muncit 42 de ani în spital (cadru medical) şi are o pensie mai mică decât analfabetul care păzeşte şcolile. MI se pare inimaginabil ca societatea să nu deţină pârghiile de identificare/activare a oamenilor care chiar ştiu/vor/pot să facă ceva pentru comunitate. Am suficientă energie, destule idei şi, întâmplător nu sunt idiot, ţin să fac ceva şi nu pot. Sunt confuz.

Dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât foşti amici, ajunşi prin redacţii şi intraţi în sistemul oficial, nu numai că te ignoră, dar se mai şi feresc să te caute. Mi se pare cel puţin lipsit de fair play să nu poţi înţelege că un lucru e făcut cel mai bine de către oamenii care ştiu să-l facă. Dacă începi ceva, te trezeşti peste noapte că „a fost ideea” nu ştiu cui. Vrei să dezvolţi un sistem competitiv, trebuie să faci singur tot tacâmul, pentru că a lucra în echipă sună a reclamă la bere. Nu, domnilor, fiecare trebuie să-şi vadă nu doar interesul (care e comun, apropo), ci şi priceperea. Gândesc ca un bibliotecar, căci asta sunt. Pot fi fotograf, dar de ce să nu las asta pe seama unuia care chiar ştie fotografie? Pot tehnoredacta o revistă, dar e altceva s-o facă unul dintre cei mai buni pe partea asta. De ce să nu-şi facă fiecare bucăţica? Dar în România trebuie să nu laşi loc altuia, să te recomande cineva, să-ţi aştepţi rândul. Rândul la ce? O generaţie întreagă a fost păcălită cu politici editoriale mai mult decât dubioase, dar totul e ok. Viaţa merge înainte, berea curge, premiile vin. În loc să spună lucrurilor pe nume, tinerii autori, căci despre ei este vorba, se complac în „strategia” existentă. Taci, ca să ai loc la masă, taci, ca să fii băgat în seamă. În loc să recunoască onest că au fost furaţi pe faţă (şi nu mă joc deloc cu amărâtele astea de cuvinte), sunt delicaţi şi admit că „merge şi aşa”.

Vă-ntrebaţi de ce managementul literar e cum e. De ce nu vă întrebaţi cine sunt specialiştii acestuia? Vreţi să ştiţi de ce cărţile dintre 1994-2003 se găsesc cum se găsesc. Faceţi, vă rog, domilor specialişti o analiză, luaţi la puricat nişte treburi şi veţi ajunge la fapte demne de miticii fotbalului. Pentru că blaturi au fost şi mai sunt pe acest teren.

Da, sunt foarte dezamăgit şi decepţionat. Dezamăgit că nu pot realmente să fac dracului ce mi-am propus şi decepţionat că nu am de ce s-o fac. Dacă le spui oamenilor că publicul se face, nu se ia gata, ai probleme. Dar asta cred. Momentan literatura română este o literatură pentru biblioteca unui public viitor. Cel de-acum este în formare/creştere. Spre marea neşansă a unora, care trebuie să aştepte oameni pricepuţi nu doar să o vândă. Chiar dacă marketingul e principala problemă a oricărei reviste/edituri, acesta nu e totul. Îmi pare foarte rău să observ, dar nu există revistă literară capabilă să se autofinanţeze. Fără „sponsori”, ca şi fără „pile”, în lumea literară nu ai ce face. Abia din momentul autofinanţării putem vorbi de o normalitate şi o recunoaştere a „mărcii” şi de un public format.

(Mi-am dat şi eu cu părerea, că tot n-am ce face).

Ca să vedeţi…

Am declanşat fără să vreau un adevărat scandal pe club literar, postând următoarul cometariu „scârbos” la un text al lui SGB:

„fain. sa-nteleg ca de-acum vin banii pentru nr 4? din „culise” mi se sufla ca e cam gata. Asta ca sa schimbam putin traditia/asteptarile. Ti-am vazut BMW-ul in poza. N-arata rau deloc.”

Din grabă, uit să mă semnez şi reiese că l-a trimis Oana, de pe al cărei cont scriam

Reacţia unui clubist tras de mai multe ori de chică pentru mizeriile pe care le debitează:

„you have to beg
pe scurt: oana, fomistă mică”

Moderatorul, concluzinând şi el că „se dau limbi” (la greu) şi avem de-a face cu ceva „artisto-manelisto-lumea a treia”, şterge respectivele comentarii, ceea ce duce la discuţii „principiale”.

Îmi vine să-mi dau palme. Era chiar aşa de greu să se-nţeleagă „ţinta” mesajului? Explicit. SGB e managerul revistei „pana mea”. Dacă şi-a cumpărat maşină… poate să şi finanţeze numărul pe care-l pregătim… Dar, e ciudat, mesajul i se adresa, nu înţeleg de ce trebuia să capete zgomot de fond.

Aşa se-ntâmplă când mai mulţi experţi îşi dau cu părerea (care, fatalmente, coincide) despre lucruri despre care n-au habar. Chiar dacă ele vin din lumea a treia, a patra, a oricâta…Scârbos, nu-i aşa?

Poate că n-o fi fost „claritate”, dar s-ajungi să vezi limbi şi manele…hm, să fim serioşi!

 

Aprilie 5, 2008

pana mea – un film cu poze

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:15 am

pana mea – un film cu poze

(more…)

Aprilie 4, 2008

Cosmin Perţa

Filed under: chestionar nr.1,Cosmin Perţa — miculftiriadi @ 5:29 am

Ridicat de Ia Însuşi

      concept editorial underground

Baza de date- Autori

I. Fişa individuală

Nume: Perţa

Prenume: Cosmin

Pseudonim(e) literar(e):

Data şi locul naşterii: Vişeu de Sus, Maramureş, 05.12.1982 (noapte albastră de iarnă, ora 04.29, la parterul spitalului cântece de lăutari)

E-mail: zorovavel@yahoo.com

Blog/ site personal: perta.cuvantul.ro

Cărţi publicate(titlu, an, editura, tiraj- când e cazul):

Zorovavel, editura Grinta, Cluj, 2002;

Santinela de lut, editura Vinea, Bucureşti, 2006;

Întâmplări la marginea lumii, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007;

Cântec pentru maria, editura Vinea, 2007

şi… urmează…

Premii obţinute: multe premii la concursuri mici din ţară pentru calupuri de poezele în tinereţe, nici un premiu naţional, important.

Colaborări: Tribuna, Convorbiri Literare, Vatra, Familia, Poesis, Arca, Nord Literar, Steaua,  Ca şi Cum, Mişcarea Literară, Feed Back, VersuS/M şi multe altele, le-am uitat, pe ici şi colo…

Cenacluri frecventate: Echinox, Cluj

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Club A, USR – Filiala Cluj, Echinox – Cluj, Euridice – Bucureşti, USR -Bucureşti, Prometheus – Bucureşti

Debut revuistic: Convorbiri literare, 2000 (3 poeme de clasa a XII-a)

Debut în cenaclu: USR Cluj, 2000 (15 poeme de clasa a X-a)

Debut on-line(reviste literare on-line): Egophobia, 2004

Debut sonor (înregistrari Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Radio Cluj, 2001

Debut underground: zorovavel e clar underground, dar nici santinela şi cântec pentru maria nu sunt departe

Debut în volum: zorovavel, 2002, editura grinta, Cluj (400 de volume puse în braţe) 

II. Topuri(1-10) (mă abţin de la topuri, greşesc întotdeauna şi niciodată nu am fost constant)

III. O…

 – întrebare pentru scriitorul preferat

cum face ciorba de burtă?

 -idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”

popularizarea ficţiunii pure în favoarea ficţiunii sociale şi politice

-problema cu(pe) care s-a confruntat(a observat-o) de când a „intrat” în literatură

bisericuţele şi mâncătoria

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

 1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?

talentul

 2.Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

răutatea şi micimea acţiunilor şi a personajelor

 3. Ai vrea să trăieşti din scris?(daca da, cum vezi posibil acest lucru)

da. prin multă muncă şi indiferenţă

 4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

prin sacrificiu pentru literatură, număr de volume şi calitate

 5. Ai un model de performanţă?

multe, amestecate (de la Cehov, Dostoievski şi Harms la Bulgakov, până la fraţii Strugaţki sau Venedikt Erofeev, ca să mă limitez doar la spaţiul rusesc)

 6.Ce ar trebui să includă un management literar performant?

nu mă pricep, cred că promovare agresivă, reclamă, investiţie şi prin toate acestea recunoaştere

V. 1. Un autoportret (în cuvinte)

 Am coborât din nord şi am adus odată cu mine

grajdul bunicilor mei în care cinci vaci,

trei tauri şi patru junici sălăşluiau iarnă de iarnă

aşteptând primăvara cu aceeaşi înfrigurare ca noi

în căsuţa lipită de grajd

în care stăteam doar eu cu bunicul şi cu bunica

într-un spaţiu strâmt potrivit nevoilor noastre. 

.

Bunicul meu a trait cu mult înainte să apuc să-i mulţumesc,

bunica mea mai trăieşte şi azi, în aceeaşi singurătate,

doar eu, doar eu

mă mai clatin pe străzi ca o vietate în plină forţă

în oraşul acesta pe care refuz să-l cunosc

şi obiceiurile oamenilor îmi par lungi

şi o puternică neplăcere mi se întrezăreşte

pe faţă. 

2. Un portret al generaţiei(unde şi cu cine te-ai încadra)

nu vad nici un portret, e prea devreme. (mă văd scos de peste tot aşa că bănuiesc că m-aş încadra oriunde) 

VI. 1.Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

răbdare şi performanţă

     2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori(vreodată)?

iţi doresc linişte şi răbdare

nu ţi-aş dori suficienţă şi prejudecăţi

Aprilie 3, 2008

poZa zilei (Mircea Martin)

Filed under: camera literară foto,Mircea Martin,Scriitori — miculftiriadi @ 6:07 am

gaudeamus-25112007-026.jpg

Aprilie 2, 2008

Ruxandra Novac – ai învăţat

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.