uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

aprilie 14, 2008

pauză. caut job

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 8:24 am

Portar, paznic de noapte, liftier. Exclus ospătar (am tentaţia să torn ciorba-n cap parveniţilor). Banuiesc că măcar de „personal auxiliar” ar fi nevoie în redacţii, edituri sau alte instituţii fundamentale. Sau sunt toate locurile ocupate? Aştept propuneri (tocmai am ratat un post de librar, vă daţi seama ce şanse mai am…)

Urăsc să recunosc, dar nu mai pot să muncesc la negru pentru nişte proiecte. Atenţie, a nu se confunda munca la negru cu banii negri (ar fi câteva piste de indicat, mă abţin).  Aş avea multe de zis unor precupeţi editoriali şi câtorva fomişti ai noilor generaţii, dar nu ajută la nimic. E şi chestie de educaţie, dar şi de igienă mentală. Încep să văd că pur şi simplu în România nu poţi trăi cinstit. Nu ai cu cine şi nu ai de ce. Sunt realmente scârbit. Rişti să mori de foame cu proiecte din care prin alte părţi poţi trăi decent toată viaţa. Nu mă mai mir că mama a muncit 42 de ani în spital (cadru medical) şi are o pensie mai mică decât analfabetul care păzeşte şcolile. MI se pare inimaginabil ca societatea să nu deţină pârghiile de identificare/activare a oamenilor care chiar ştiu/vor/pot să facă ceva pentru comunitate. Am suficientă energie, destule idei şi, întâmplător nu sunt idiot, ţin să fac ceva şi nu pot. Sunt confuz.

Dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât foşti amici, ajunşi prin redacţii şi intraţi în sistemul oficial, nu numai că te ignoră, dar se mai şi feresc să te caute. Mi se pare cel puţin lipsit de fair play să nu poţi înţelege că un lucru e făcut cel mai bine de către oamenii care ştiu să-l facă. Dacă începi ceva, te trezeşti peste noapte că „a fost ideea” nu ştiu cui. Vrei să dezvolţi un sistem competitiv, trebuie să faci singur tot tacâmul, pentru că a lucra în echipă sună a reclamă la bere. Nu, domnilor, fiecare trebuie să-şi vadă nu doar interesul (care e comun, apropo), ci şi priceperea. Gândesc ca un bibliotecar, căci asta sunt. Pot fi fotograf, dar de ce să nu las asta pe seama unuia care chiar ştie fotografie? Pot tehnoredacta o revistă, dar e altceva s-o facă unul dintre cei mai buni pe partea asta. De ce să nu-şi facă fiecare bucăţica? Dar în România trebuie să nu laşi loc altuia, să te recomande cineva, să-ţi aştepţi rândul. Rândul la ce? O generaţie întreagă a fost păcălită cu politici editoriale mai mult decât dubioase, dar totul e ok. Viaţa merge înainte, berea curge, premiile vin. În loc să spună lucrurilor pe nume, tinerii autori, căci despre ei este vorba, se complac în „strategia” existentă. Taci, ca să ai loc la masă, taci, ca să fii băgat în seamă. În loc să recunoască onest că au fost furaţi pe faţă (şi nu mă joc deloc cu amărâtele astea de cuvinte), sunt delicaţi şi admit că „merge şi aşa”.

Vă-ntrebaţi de ce managementul literar e cum e. De ce nu vă întrebaţi cine sunt specialiştii acestuia? Vreţi să ştiţi de ce cărţile dintre 1994-2003 se găsesc cum se găsesc. Faceţi, vă rog, domilor specialişti o analiză, luaţi la puricat nişte treburi şi veţi ajunge la fapte demne de miticii fotbalului. Pentru că blaturi au fost şi mai sunt pe acest teren.

Da, sunt foarte dezamăgit şi decepţionat. Dezamăgit că nu pot realmente să fac dracului ce mi-am propus şi decepţionat că nu am de ce s-o fac. Dacă le spui oamenilor că publicul se face, nu se ia gata, ai probleme. Dar asta cred. Momentan literatura română este o literatură pentru biblioteca unui public viitor. Cel de-acum este în formare/creştere. Spre marea neşansă a unora, care trebuie să aştepte oameni pricepuţi nu doar să o vândă. Chiar dacă marketingul e principala problemă a oricărei reviste/edituri, acesta nu e totul. Îmi pare foarte rău să observ, dar nu există revistă literară capabilă să se autofinanţeze. Fără „sponsori”, ca şi fără „pile”, în lumea literară nu ai ce face. Abia din momentul autofinanţării putem vorbi de o normalitate şi o recunoaştere a „mărcii” şi de un public format.

(Mi-am dat şi eu cu părerea, că tot n-am ce face).

Ca să vedeţi…

Am declanşat fără să vreau un adevărat scandal pe club literar, postând următoarul cometariu „scârbos” la un text al lui SGB:

„fain. sa-nteleg ca de-acum vin banii pentru nr 4? din „culise” mi se sufla ca e cam gata. Asta ca sa schimbam putin traditia/asteptarile. Ti-am vazut BMW-ul in poza. N-arata rau deloc.”

Din grabă, uit să mă semnez şi reiese că l-a trimis Oana, de pe al cărei cont scriam

Reacţia unui clubist tras de mai multe ori de chică pentru mizeriile pe care le debitează:

„you have to beg
pe scurt: oana, fomistă mică”

Moderatorul, concluzinând şi el că „se dau limbi” (la greu) şi avem de-a face cu ceva „artisto-manelisto-lumea a treia”, şterge respectivele comentarii, ceea ce duce la discuţii „principiale”.

Îmi vine să-mi dau palme. Era chiar aşa de greu să se-nţeleagă „ţinta” mesajului? Explicit. SGB e managerul revistei „pana mea”. Dacă şi-a cumpărat maşină… poate să şi finanţeze numărul pe care-l pregătim… Dar, e ciudat, mesajul i se adresa, nu înţeleg de ce trebuia să capete zgomot de fond.

Aşa se-ntâmplă când mai mulţi experţi îşi dau cu părerea (care, fatalmente, coincide) despre lucruri despre care n-au habar. Chiar dacă ele vin din lumea a treia, a patra, a oricâta…Scârbos, nu-i aşa?

Poate că n-o fi fost „claritate”, dar s-ajungi să vezi limbi şi manele…hm, să fim serioşi!

 

Blog la WordPress.com.