uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iunie 4, 2008

Daniel Cristea-Enache – Ziarul de duminică (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Scriitori români — miculftiriadi @ 7:50 pm

un pronostic pentru Euro, alături de Ioan Es. Pop

Bagaje pentru paradis

 

După decenii de muncă, performanţă şi combustie intelectuală, Valeriu Cristea ajunsese la limita subzistenţei. Spre deosebire de alţi demofili” coborând din Mercedes-uri ultimul răcnet sau din Jeep-uri care să-i încapă, învârtindu-şi pe mână ceasul şi brăţara de aur, el chiar era de stânga, o stângă creştină, nu ateistă; şi chiar era sărac. Nu se poate ca nimeni să nu vadă – îmi spun uneori, când îmi este mai greu, cu speranţa că adevărul va ieşi până la urmă la iveală – că după decembrie 1989 nu mi-am schimbat maşina şi nici măcar nu mi-am cumpărat, în sfârşit, şi eu una, că nu-mi construiesc o casă de vacanţă la ţară, că nu mi-am înlocuit uşa apartamentului cumpărat în rate de la stat, în urmă cu 20 şi ceva de ani, cu una nouă, din lemn sculptat, mai trainică şi mai frumoasă, că nu mai plec vara din Bucureşti în concediu… Nu se poate ca nimeni să nu observe toate acestea şi ca nici măcar vecinii, fie doar în sinea lor, pentru ei, să nu tragă concluzia cea dreaptă.” (Bagaje pentru paradis). Nu-l interesau deloc banii, îl lăsau rece valorile materiale. Ţinea numai la acele obiecte cu o anumită rezonanţă afectivă. Fascinat de spaţiile închise, îşi făcuse din camera de lucru unul familiar-odihnitor, intim, uitându-se aproape cu duioşie la un tablou (nereuşit) de demult şi mângâind un presse papier la fel de urât, care însă lui îi spunea ceva. Ceva important.

 foto Ion Cucu

Să nu se înţeleagă, de aici, că era vreun ascet, vreun pustnic rătăcit în forfota urbană. Dimpotrivă, îi plăceau enorm unele feluri de mâncare, bea cu delicii un vin bun sau o bere rece, era un microbist împătimit şi-ţi punea întrebări încuietoare despre cutare meci şi nu ştiu ce echipă de aur, era cinefil şi îndrăgostit de muzică, înota corect şi juca table sau fotbal cu nasturi magistral. Era un om întreg, dar cu laturile şi dimensiunile personalităţii rotite, mereu, în jurul unei axe morale. De oriunde porneai, ajungeai inevitabil la ea – şi, fără să se numere printre acei eticişti antipatici, cu morala mereu în gură şi cu gesturi largi, Valeriu Cristea era un om pentru care adevărul exista.

A fost toată viaţa de partea  umiliţilor şi obidiţilor”, a celor slabi şi sărmani, un  propagandist al milei”. La antipodul lui Nicolae Breban, fascinat de dominaţia  stăpânilor” asupra  slugilor”, Valeriu Cristea empatiza tocmai cu cei loviţi, bătuţi, călcaţi în picioare. Era de partea celor învinşi, nu a învingătorilor. Acestea erau convingerile lui, uşor de înţeles, greu de clătinat. În ultima vreme, ajunsese într-o adevărată spirală a milei: nu mai putea ieşi din casă fără să le dea ceva de mâncare câinilor vagabonzi. Era conştient de situaţiile ridicole în care intra, când scotea, din loc în loc, câte un cârnat sau o bucată de salam din geantă, pentru a le proiecta în gâtlejul unui maidanez; dar i se frângea, pur şi simplu, inima când se uita în ochii unui câine de pripas. Nu putea să facă altfel.

Nu putea trece mai departe.

 

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: