uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

iunie 9, 2008

Oana Cătălina Ninu – pana mea (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Oana Ninu,unsprezece pentru "11" — miculftiriadi @ 9:05 am

ALLEZ LA ROUMANIE!

Nu mă uit la fotbal din plăcere, ci din obligaţie. Pentru că toţi ceilalţi de la masa mea se zgîiesc la televizor. Dar ştiu să dau trei nume de jucători de la Steaua sau că AC Milan a cîştigat Liga Campionilor anul trecut. În orice caz, voi urmări Campionatul European de fotbal din curiozitatea sau masochismul ignorantului pentru ceea ce-l plictiseşte. Un pronostic? Cu Olanda facem egal, în rest luăm bătaie la greu.

iunie 8, 2008

Dan Sociu – Cartea Românească (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Dan Sociu,unsprezece pentru "11" — miculftiriadi @ 8:37 am

Nu mă înnebunesc după fotbal, prefer sporturile în care se folosesc mâinile. Sau nimic, că nu mă înnebunesc după sporturi în general. Aş vrea să merg mult pe bicicletă şi pe role. Mi-ar plăcea să înot mai mult. Dar jocurile cu mingea… nu ştiu. Cum spunea Immanuel Kant într-un număr din Book Rewiew pe care l-am citit săptămâna asta – „Jocurile cu mingea sunt sănătoase pentru unii copii.”

iunie 7, 2008

Elena Vlădăreanu – Radio România Cultural (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Elena Vlădăreanu,poZa zilei,unsprezece pentru "11" — miculftiriadi @ 12:33 am

io şi sporturili

bineînţeles că toată lumea ştie sau crede că ştie că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul. bineînţeles că toată lumea ştie sau crede că ştie că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul şi nici un alt fel de sport. fals. sau aproape fals. fotbalul nu mi-a plăcut niciodată sau nu la televizor, când eram mică băteam mingea cu băieţii de dimineaţă până seară, şi nu jucam volei! şi nici nu stăteam în poartă. dacă nu mă credeţi, ask my brother. altfel, am făcut volei jumătate de an, m-am lăsat când am trecut în a V-a că, na, se presupunea că am mai mult de învaţat. eram bună la atletism, cel mai mare compliment mi l-a făcut proful de sport – din generală, că ăla din liceu era un scârbos libidinos, care le spunea fetelor să nu-şi pună nimic pe sub tricou şi nici să nu-şi ţină tricoul când stau pe omoplaţi, că „ce dacă se vede? e frumos ce se vede, nu e urât, de ce va ruşinaţi?” -, după ce am alergat nu sţiu câte stadioane, mi-a spus că am alergat cât aleargă un fotbalist de la steaua. îmi plac handbalul şi basketul, aş sta ore întregi uitându-mă la tenis la fel cum nu aş refuza o invitaţie la un meci de rugby, dar snookerul mi se pare boring, deşi ştiu cât e de cool şi cum toţi intelectualii români se dau în vânt după el.

iunie 4, 2008

Daniel Cristea-Enache – Ziarul de duminică (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Scriitori români — miculftiriadi @ 7:50 pm

un pronostic pentru Euro, alături de Ioan Es. Pop

Bagaje pentru paradis

 

După decenii de muncă, performanţă şi combustie intelectuală, Valeriu Cristea ajunsese la limita subzistenţei. Spre deosebire de alţi demofili” coborând din Mercedes-uri ultimul răcnet sau din Jeep-uri care să-i încapă, învârtindu-şi pe mână ceasul şi brăţara de aur, el chiar era de stânga, o stângă creştină, nu ateistă; şi chiar era sărac. Nu se poate ca nimeni să nu vadă – îmi spun uneori, când îmi este mai greu, cu speranţa că adevărul va ieşi până la urmă la iveală – că după decembrie 1989 nu mi-am schimbat maşina şi nici măcar nu mi-am cumpărat, în sfârşit, şi eu una, că nu-mi construiesc o casă de vacanţă la ţară, că nu mi-am înlocuit uşa apartamentului cumpărat în rate de la stat, în urmă cu 20 şi ceva de ani, cu una nouă, din lemn sculptat, mai trainică şi mai frumoasă, că nu mai plec vara din Bucureşti în concediu… Nu se poate ca nimeni să nu observe toate acestea şi ca nici măcar vecinii, fie doar în sinea lor, pentru ei, să nu tragă concluzia cea dreaptă.” (Bagaje pentru paradis). Nu-l interesau deloc banii, îl lăsau rece valorile materiale. Ţinea numai la acele obiecte cu o anumită rezonanţă afectivă. Fascinat de spaţiile închise, îşi făcuse din camera de lucru unul familiar-odihnitor, intim, uitându-se aproape cu duioşie la un tablou (nereuşit) de demult şi mângâind un presse papier la fel de urât, care însă lui îi spunea ceva. Ceva important.

 foto Ion Cucu

Să nu se înţeleagă, de aici, că era vreun ascet, vreun pustnic rătăcit în forfota urbană. Dimpotrivă, îi plăceau enorm unele feluri de mâncare, bea cu delicii un vin bun sau o bere rece, era un microbist împătimit şi-ţi punea întrebări încuietoare despre cutare meci şi nu ştiu ce echipă de aur, era cinefil şi îndrăgostit de muzică, înota corect şi juca table sau fotbal cu nasturi magistral. Era un om întreg, dar cu laturile şi dimensiunile personalităţii rotite, mereu, în jurul unei axe morale. De oriunde porneai, ajungeai inevitabil la ea – şi, fără să se numere printre acei eticişti antipatici, cu morala mereu în gură şi cu gesturi largi, Valeriu Cristea era un om pentru care adevărul exista.

A fost toată viaţa de partea  umiliţilor şi obidiţilor”, a celor slabi şi sărmani, un  propagandist al milei”. La antipodul lui Nicolae Breban, fascinat de dominaţia  stăpânilor” asupra  slugilor”, Valeriu Cristea empatiza tocmai cu cei loviţi, bătuţi, călcaţi în picioare. Era de partea celor învinşi, nu a învingătorilor. Acestea erau convingerile lui, uşor de înţeles, greu de clătinat. În ultima vreme, ajunsese într-o adevărată spirală a milei: nu mai putea ieşi din casă fără să le dea ceva de mâncare câinilor vagabonzi. Era conştient de situaţiile ridicole în care intra, când scotea, din loc în loc, câte un cârnat sau o bucată de salam din geantă, pentru a le proiecta în gâtlejul unui maidanez; dar i se frângea, pur şi simplu, inima când se uita în ochii unui câine de pripas. Nu putea să facă altfel.

Nu putea trece mai departe.

 

iunie 3, 2008

Mihail Vakulovski – tiuk (unsprezece pentru „11”)

nEURO amintiri

 

Am multe, foarte multe amintiri legate de fotbal, am multe, multe ore – poate se adună ani – de jucat şi privit fotbal. Ţin minte unde am văzut toate finalele campionatelor europene, mondiale, toate finalele din Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA, îmi amintesc şi cu cine am văzut meciurile importante (sau nu) ale naţionalei României, şi starea aia de bucurie sau… din contra, de furie, ciudă, ură, neputinţă, frustrare… Trăiri şi întîmplări la victorii şi – mai ales – la înfrîngeri. Ne uitam la meciul României cu Suedia de la CM din 1994 într-un cămin studenţesc. Era rîndul administratorului să aducă vin şi la începutul meciului ne-a turnat cîte un pahar şi cînd a ajuns la soţia sa, aia a spus: „Voi cinsti cînd va cîştiga România!” Ştiţi cum s-a terminat meciul… Era mare concentrare, mare nervozitate, am sperat pînă-n ultimul moment, iar cînd s-a încheiat meciul, administratorul s-a dus aţă la nevastă-sa şi i-a tras una la ureche cu cuvintele: „Din cauzna ta!” Pe Eurosport e chiar acum meciul U.R.S.S. – Camerun, îmi amintesc cum, după vreo 15 minute din prima repriză, Ion a zis: „M-am săturat de Henţ ăsta, numai el joacă”, iar la sfîrşitul meciului a întrebat: „Dar care-s ai noştri?”. A fost 6 – 1, africanii din cămin ziceau”Blat fost”, că antrenor la camerunezi era rusul Nepomneaşcii.

 

Începe imediat CE din Austria şi Elveţia. Am nimerit în grupa C, cu echipe foarte, foarte bune – Olanda, Franţa şi Italia – dar tragem nădejde. Cu Franţa jucăm pe 9 iunie (meciul cu nr. 5), cu Italia – pe… 13, meciul 13, cu Olanda – pe 17 iunie (meciul 21) şi sperăm să nu fim nevoiţi să pierdem din adrenalină pînă la meciul 13 în oglindă – 31… Avem şi exemplul naţionalei Danemarcei, care şi-a adunat fotbaliştii de pe plajele lumii şi au cîştigat CE, avem exemplul fotbaliştilor greci, cărora nimeni nu le da nici o şansă şi au devenit campioni europeni, chiar la precedentul CE (eram pe plaja de la Cap Aurora la acea finală).

 

Începe Campionatul European de Fotbal din Austria şi Elveţia, am amînat totul şi toate, aşteptăm să înceapă o dată primul meci, de pe 7 pînă pe 29 iunie îs cam ocupat. Trăiesc momentul, adun amintiri fără să-mi dau seama. De naţionala României depinde dacă aceste amintiri vor fi frumoase sau dureroase.

Euro Tiuk!

 

Un prieten din perioada studenţiei zicea că trăieşte de la campionatul european la campionatul mondial de fotbal. Mai spunea că dacă n-ar exista aceste două campionate viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. Nu era nici pe departe un emo, nu era deprima(n)t, era din „familie bună”, cu „origini sănătoase”, olimpic la fizică, puternic şi super inteligent şi citea mai multe cărţi decît majoritatea filologilor (şi mai bune – nici acum nu mi-ai întors vol. V din Bulgakov (exact ăla cu „Maestrul şi Margareta”), că de la „Lucrurile” lui Perec şi restul mi-am luat rămas bun!). Probabil că acum, cînd campionatul stă să înceapă, Fizi îşi face toate planurile în funcţie de orarul meciurilor, respinge ofertele de vacanţă, nu-l mai interesează nici măcar de ce fetelor le cresc aşa tare… ştiţi voi…, nu mai udă florile din terase cu şampanie, nu mai cumpără de zece ori aceeaşi ciocolată pentru tînăra vînzătoare, nu se mai ceartă de la diferenţa dintre vid şi vacuum, nu mai pleacă spre cămin cu umbrela de la masa de la bar, nu-l mai pune pe Cuţu să-i aleagă o gagică, nu se mai simte obosit ca un cal şi nu se uită toată ziua în tavan… pentru că începe campionatul! Sincer, şi eu ţin minte unde şi cu cine am văzut finalele campionatelor europene şi mondiale şi din Cupa Campionilor, de exemplu, şi eu am amînat tot între 7 şi 21 iunie, şi eu trăiesc de la campionat la campionat… Alţii trăiesc de la un tîrg de carte la altul, alţii – de la vacanţă la vacanţă, de la concediu la concediu, de la o vizită acasă la alta, de la un album al formaţiei preferate la următorul album, de la weekend la weekend, de la festival la festival, de la carte la carte şi tot aşa…

 

Şi ce mai facem în afara aşteptării unor astfel de momente care ne dau speranţă? Păi… chiar bine, văd. Văd tot mai multe femei – cunoscute şi necunoscute – gravide, ăsta e un semn care ar trebui să ne încurajeze (asta dacă nu e vorba de inconştienţă, totuşi). A reînceput şi sezonul nunţilor, se mai sparg găştile, se formează familii, prietenii mei se însoară unul cîte unul… cred că şi Fizi între timp şi-a găsit perechea. Cred că se uită acum amîndoi la un film (chiar dacă el e cu gîndul la campionatul care se apropie cu viteza gîndului). Hai România!

 1.Să-ncepem cu luna de miere. Cum e? Cîte meciuri ai văzut în luna de miere?

Să-ţi spun că înainte de cununia civilă (ziua de naştere a miresei) am fost la serviciu şi că în ziua cununiei religioase, ziua nunţii, am redactat o revistă? I-am zis Carminei că n-a existat un borcan cu miere şi de aceea mierea nu se va termina niciodată.

Am văzut muuuuuulte meciuri – nu doar de fotbal; nu cred c-am pierdut vreun meci important. Mă uit – din copilărie, împreună cu tata şi, mai tîrziu, şi cu frate-meu – la majoritatea meciurile din CM, CE, Cupa Campionilor, UEFA, CM de juniori… M-am şi întrebat – demuuuult – de ce pierd atît de mult timp cu sportul. Nu rămîi cu aproape nimic în urma acestor vizionări, dar e vorba de plăcerea aceea de moment… mulţi scriitori scriu pentru starea din timpul scrierii, chiar dacă poate că nu-şi dau seama de asta. Chiar acum mă uit şi la un meci şi în acelaşi timp (îţi) scriu.

 2. Eşti un microbist înrăit. Carmina ce zice de asta?

Nu-s un fan înrăit şi n-am fost niciodată aşa ceva, n-aş putea urî un om pentru că ţine cu echipa adversă sau ceva de genu’. Pentru mine sportul trebuie să fie un exemplu: corectitudine, fair play, hedonism, cavalerism, umanism, mod sănătos de a trăi, a gîndi, a te purta în viaţă. Tot sportul m-a învăţat lucruri dure şi crude despre viaţă, din păcate. Eram la o competiţie de lupte libere, într-o finală importantă pentru mine atunci, să fi fost prin clasa a VI-a. Tata era în sală. L-am simţit pe adversarul meu mult mai slab, din toate pdv, şi am încercat toate procedeele, inclusiv unele pe care nu le învăţasem încă la antrenamente, dar le văzusem la alţii în timpul competiţiei. Chiar cînd trebuia să se termine lupta l-am aruncat peste mine şi arbitrul a fluierat. Aşteptam relaxat şi mîndru decizia oficială, doar că arbitrul (care era… unchiul celuilalt, asta am aflat mai tîrziu) a ridicat mîna ăluia. Am smuls scaunul de sub fundul antrenorului meu şi l-am fugărit pe arbitru prin sală, strigînd că „nu-i dreptate”. Cînd am ajuns în dreptul lui tata, tata m-a oprit, zîmbind. „Ce rîzi?” – „Tu abia acum afli?”…

Am practicat şi mă uit la TV la multe sporturi. Carmina a făcut handbal, ştie despre ce e vorba în propoziţie. Cînd alerg, uneori merge cu mine, cu bicicleta, cînd mă antrenez (în sufragerie) – citeşte sau face ceva la computer (în dormitor), la baschet ne ducem împreună, de multe ori se uită cu mine la meciuri.

 

 3. Cele mai tari meciuri… suspans, dramatism. Să nu-mi spui despre finala din 99, că pare meciul unei generaţii…

Cel mai tare meci „românesc” cred că e România – Argentina de la CM din 1994. Cel mai dramatic meci – pentru mine – e sfertul de finală de la CM din SUA din 1994: România – Suedia. Pentru alţii poate că e finala Ligii Campionilor din 2004: Liverpool – Milan. Pe alţii poate că i-a durut foarte tare Bayern Munchen – Manchester United din Champions League 1999. Pe alţii cred că încă-i doare rău de tot Anglia – Croaţia, meciul care i-a lăsat în afara CE (care începe peste cîteva zile) pe englezi. Un campionat european fără englezi e ca un campionat mondial fără brazilieni?

 4. Cei mai buni fotbalişti români? (11?)

 De obicei nu fac topuri din astea, dar hai să ne jucăm: Hagi, Lăcătuş, Dobrin, Balaci, Duckadam, Belodedici, Mutu, Gheorghe Craioveanu, Ilie Dumitrescu, Gheorghe Popescu şi Tiberiu Ghioane, braşoveanul de la Dinamo Kiev.

 5. Un arbitru preferat?

Doar Pierluigi Collina.

 6. Antrenori pe care i-ai angaja la echipa ta ideală?

Valeri Lobanovski dintre antrenorii străini. Dintre români – Mircea Lucescu forever.

 7. Jocul video preferat?

Nu mă joc la comp (am încercat doar două jocuri: fotbal şi curse), prefer jocurile pe bune.

 8. Mergi la meciuri la Braşov? Ai scrie ceva pentru vreo galerie?

Da, da’ nu la fotbal. Ultimul meci la care am fost e finala Cupei Cupelor la handbal feminin. Aş scrie mai degrabă despre decît pentru cineva/ceva…

 9. Cea mai mare deziluzie a fotbalului…

Cînd am venit în România ţineam cu Steaua (dintre echipele româneşti). Cînd am văzut Steaua (era Steaua lu’ Gigi & Piţi) m-am răzgîndit subit… La fotbalişti mă enervează mult prea multe, mai ales dacă-i compari cu hocheiştii, luptătorii sau rugby-ştii, de exemplu. Fragili, fiţoşi, simulanţi, destul de inconştienţi şi cam prostănaci şi prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Mă enervează şi faptul că nici măcar sportul nu mai e cinstit şi asta se vede cel mai tare în fotbal, unde fotbaliştii sunt doar marfă şi banul face legea pe faţă.

 10. Goluri pe care le visezi noaptea…

Visez foarte mult, dar nu-mi amintesc să-mi fi venit în vis vreun gol, doar marcate de mine (nu neapărat cu mingea – cînd eram foarte, foarte mic m-am trezit lovindu-l pe tata cu piciorul în cap, ţipînd GOOOL!).

11. Echipa scriitorilor preferaţi (ca sa inchei cu ce mi-ai spus azi)

Ion Creangă, Eugene Ionesco, Urmuz, Matei Vişniec, Alexandru Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu, Iulian Fruntaşu, Mitoş Micleuşanu şi aş coopta în „naţională” şi un super traducător din toate limbile lumii care ar avea exact gusturile mele şi ar traduce exact ce mi-ar fi plăcut să traduc eu:).

 

 

Mihail VAKULOVSKI s-a născut pe 10 august 1972 în URSS. În 1994 absolveşte Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 îşi susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti. Autor al cărţilor: “Nemuritor în păpuşoi” (poezie, Ed. “Arc”, Chişinău, 1997, grafica – Mihai Bacinschi; ediţia a II-a – la editura Vinea, Bucureşti, 2006), “Nicolae Manolescu” (monografie, Ed. “Aula”, Braşov, 2000), “Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie” (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002), “TU”, cu Alexandru Vakulovski (ilustraţia copertei – Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002)., “Tatuaje” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003, coperte – Dan Perjovschi), „odada” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004, coperte – Ştefan Baştovoi), „Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă), Ed. Polirom, Iaşi, 2004, „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), „ИЛЬ ПЛЁ” (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, nr. 12, aprilie, 2006). Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, texte din muzica rock, etc.). Premiul Uniunii Scriitorilor & Premiul SOROS pentru “Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground “Zona alternativă” pentru “Biblioteca Tiuk!” (2002). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Fondatorul şi realizatorul revistei web “Tiuk!” (www.tiuk.reea.net). Site: http://vakulovski.boom.ru/. Blog (jurnal live & albume foto): http://vakulovski.livejournal.com/. Actualmente este redactor la „Sunete”, redactor şef al revistei Zile şi Nopţi (Braşov, Ploieşti) şi realizatorul Tiuk! (k-avem kef).

 

 

 

iunie 2, 2008

Marius Chivu – Dilemateca (unsprezece pentru „11”)

Filed under: poZa zilei,unsprezece pentru "11" — miculftiriadi @ 1:07 pm

 interviu şi foto în exclusivitate (video în curînd)

Ştii imnul Rapidului?

Îl ştiu, dar nu-mi place deloc.

 

S-o luăm cu echipa ideală. Post pe post. Ce formulă preferi (4-4-2, 3-4-3, 3-5-2). Doar să fie „11” (toate naţionalităţile, toate timpurile).

            Prefer un 3-4-3, însă destul de mobil. Schmeichel în poartă, apoi Baresi, Maldini şi Carvalho, Zidane, Hagi, Nedved şi Baggio la mijloc, iar în faţă, Klinsmann, Van Basten şi Romario. M-ar fi tentat însă un „11” mai puţin utopic şi mai artistic, cu Higuita, Blanco, Gascoigne, Ronaldinho, Ibrahimovic…

 

De-ai noştri? Nu neapărat o echipă, cîteva preferinţe…

Dincolo de faptul că e tizul meu, cel mai mult îmi place Cristi Chivu, pentru precizie şi constanţă. Mi-ar plăcea mai mult şi Lobonţ, dacă ar fi ceva mai serios, şi Mutu, dacă s-ar maturiza odată. Din cei neluaţi la Euro, îmi mai plac Bratu şi Dani Coman.

Ai ieşit în stradă după vreun meci de fotbal?

Prima dată am ieşit după România – URSS de la Coppa del Mondo din 1990 (cînd Lăcătuş a dat două goluri) şi am ţinut-o aşa pînă la România – Anglia 3-2 de la Euro 2000. Un deceniu, aşadar. Apoi nu m-am mai putut identifica cu Naţionala şi nici performanţe n-au mai fost pentru asemenea entuzisame şi pasiuni colective. Am încă tricourile galbene, steagul, goarna…

 

            Să nu uit, cu fotbalul cum stai? Joci sau comentezi? Că, uite, optzeciştii aveau echipă bună sub Manolescu…

Nu prea mai joc, dar comentez frecvent (prin sms-uri, cîteodată) cu Matei Florian şi Lucian Dan Teodorovici, care sînt dinamovişti, cu Vasile Ernu, rapidist ca şi mine, sau cu Alin Buzărin, care mi-e vecin de cartier în Giuleşti şi cu care mă întîlnesc la standul de brînzeturi din Mega Image şi discutăm vreo fază încîlcită sau vreun gol memorabil. Dar cele mai lungi, pasionale şi revelatorii discuţii despre fotbal le am cu Radu Cosaşu, editorialistul meu sportiv favorit.

            Comentatorii preferaţi?

Nu mi-a plăcut Ţopescu la vremea lui, nu am nici acum un comentator preferat. Mai mult, Vîjeu şi Mironescu de la ProTv sînt, uneori, catastrofici, plini de clişee şi de perle. Îmi vine să urmăresc meciul fără sonor.

 

Un meci de scris într-o carte?

Numai unul? Dintre meciurile Naţionalei, România – Suedia rămîne pentru mine meciul cel mai dramatic, iar dintre meciurile echipelor de club, aleg finala Champions League din 2000:  Manchester United – Bayern Munchen, cu două goluri date de englezi în ultimul minut de prelungire (eu fiind, pe atunci, fan Bayern).

 

Un pronostic pentru ai noştri în Elveţia şi Austria?

Cu puţin noroc, e posibil să obţinem un punct.

 

Marius Chivu (n. pe 20 sept. 1978 în Horezu, jud. Vîlcea). În 1997, a absolvit Liceul Economic şi Şcoala de Arte – Clasa de coregrafie, ambele din Rm. Vîlcea, iar în 2003 Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde, în prezent, este şi doctorand.

A alcătuit şi prefaţat antologiile de proză scurtă Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005), Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (Polirom, 2005), Mihail Sadoveanu, Ochi de urs şi alte povestiri (Polirom, 2004) şi Teodor Mazilu, Singurătatea şi diavolul milos (Curtea Veche, 2004).

În 2003 a cîştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie Prometheus de la Sf. Gheorghe, organizat de Fundaţia Anonimul. Scrie cronică literară în România literară, realizează rubrica de carte Cafeaua cu frişcă de la televiziunea Antena 3 şi este editor coordonator al revistei Dilemateca.

 

 

« Pagina anterioară

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.