uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 24, 2008

Ioan Es. Pop

Filed under: Autori,camera literară video,Ioan Es. Pop — miculftiriadi @ 8:48 pm

A fost una din zilele alea frumoase din viaţă.

După două nopţi de nesomn, nu pot adormi. Mi-am adus evident aminte de întâmplarea de acum 7 ani, când Ioan Es. Pop, invitat la Biblioteca de poezie pentru un recital şi o audiţie sonoră, mi-a cerut reportofonul acasă. Peste câteva zile, aducându-mi caseta care avea să fie difuzată în program (într-o miercuri) mi-a spus: „nu ştiu ce-a ieşit, a trebuit să beau ca s-o duc până la capăt. A fost o experienţă inuman de plăcută”. Mi-am notat, pentru că era vremea când îmi tremura mâna când dădeau noroc cu un scriitor şi mi se părea că e cel mai important lucru din viaţa mea să-i pot cunoaşte pe cei mai mari.  Nu ştiu ce s-a ales de casetă, nu păstrez „documente” şi nu mă interesează „întâietăţile”. Întâlnirea cu autorul e mult mai vie, mai adevărată şi mai puţin oficioasă. De două zile stăteam pe ghimpi, cu „întăritoare” la purtător şi frica de a nu face vreo prostie. Nu ştiu ce-a ieşit, s-a sărit binişor de 180 de întrebări (chiar şi fără aportul aşa-ziselor bloguri culturale, care contează doar prin topuri de ele ştiute şi cu autori de ei cunoscuţi). Astăzi scriitorii mi-au arătat realitatea. Literatura română adevărată e doar a lor. Publicul e o iluzie, tot autorii au venit să stea de vorbă cu Ioan Es. Pop. Ceea ce pare puţin pentru statisticienii noilor „suporturi”, dar e un lucru atât de mare pentru cei care înţeleg că astfel de întâlniri sunt rare precum amintirile din copilărie. La nicio vârstă n-aş fi putut rata o întâlnire cu Ioan Es. Pop.

Iată câteva „filmuleţe”. E o variantă neoficială, cu „micuţul canon”.

Galerie foto pe www.observatorcultural.ro

Prima parte miercurea viitoare în revistă.

Iulie 23, 2008

Marius Chivu a câştigat biletul la Metallica

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 1:47 pm

În urma anunţului au sosit trei întrebări: Dan Perşa, Gelu Vlaşin şi Marius Chivu. Fiind în Bucureşti, Marius a primit azi biletul la concert. Pare foarte ciudat, bloggerii, în care-mi pusesem nişte speranţe, aşteptându-mă să facă măcar act de prezenţă, s-au „păstrat”. Poate-şi luaseră deja bilete… Oricum, momentan s-au strâns 70 de întrebări. .

Iulie 22, 2008

Pune-i o întrebare lui Ioan Es. Pop şi poţi s-ajungi la Metallica

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 12:54 pm

Ţi-am luat un bilet la Metallica. Îl vrei? Pune-i o întrebare lui Ioan Es. Pop pentru chat-ul de joi şi poţi să mergi la Stadionul Cotroceni. Până mâine la ora 11.00 aştept o întrebare (cu date de contact: nume, nr. de telefon) pe adresele chatobservatorcultural@yahoo.com, un_cristian@yahoo.com sau la numărul de telefon 0726407349. Prin tragere la sorţi, câştigătorul va primi un bilet valabil pentru zona Gazon B la concertul de la ora 20.00. Biletul va fi ridicat din redacţia Observator cultural la ora 16.00.

Iulie 21, 2008

Săptămână plină

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 9:45 pm

M-am întors din Vamă (unde am împărţit Observator cultural pe plajă), începem campania cu „vânatul” oamenilor cu cărţi prin metrou, iar vineri plec la Sighişoara. Pentru cine nu ştie ce-nseamnă să trăieşti cu 10 lei o săptămână, pare că-s pe cai mari. Pentru joi, la chat-ul cu Ioan Es. Pop am emoţii serioase(nu povestesc acum, Ioan Es. Pop a fost în 2001 şi la Biblioteca de poezie, a avut şi casetă audio, în fine).

Şi, mh, o poză… urma revoluţiei de gheaţă sau shaorma revoluţiei plus gheaţă la mal.

Ah, uitasem. Am fost întrebat ce am cu „preluările”. Absolut nimic. Doar că nu-mi plac furtişagurile. Ştii, genul ăla de artist care e atât de artist că lucrează numai cu „artă”. Adică reciclează imagini de pe youtube fără jenă şi-ţi dă lecţii de moralitate. Pentru că m-am chinuit efectiv să „evoluez” de la un reportofon la o cameră video, daţi-mi voie să nu mă intereseze acest gen de „profesionişti”. Gata, nu intru în amănunte, la o adică fiecare pe pielea lui. Şi-aşa timpul e scurt, nu?

Iulie 20, 2008

Pe scurt: prima campanie „Observator cultural”

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 4:26 pm

Începând de marţi vom „circula” prin metrou cu exemplare gratuite. Dacă citeşti cărţi (sau ai o carte în mână), vei primi un exemplar din revistă. Campania se numeşte „Bonus de lectură”.

Urmează alte şase campanii majore, cu impact, pentru toate categoriile de cititori.

Vineri, 25 iulie, „Observatorul cultural” ajunge la Sighişoara. Pentru cei care nu au auzit încă de cel mai important săptămânal de informaţie şi analiză culturală va fi un bun prilej să primească gratuit un exemplar din ultimul număr.

Iulie 16, 2008

pe-aici

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 8:35 pm

Am cam renunţat la blog şi pentru că pregătesc altceva la toamnă. Până atunci, m-am baricadat cu teatru radiofonic şi zeci de filme, în luna dedicată lui BIrlic. Să zicem că lucrez la un apel către intelectuali: INTRAŢI ÎN POLITICĂ SAU EMIGRĂM (am înţeles că Adi Minune e consilier pe undeva), m-am distrat copios urmărind pe net (căutaţi şi voi pe realitatea.net) secvenţele cu ministrul Adomniţei şi respectivele doamne (să nu uit, distinsa profă de română care cere imperativ „corectitudine” a fost acuzată acum câţiva ani de plagiatul unui manual, vezi arhiva Observator cultural la Florina Rogalski – e înfiorător să mă gândesc la o poliţie gramaticală, distinsa doamnă a rămas cu gramatica, după ce la literatură a copiat pe faţă). Uf, ce bine că-n redacţii mai sunt corectori, păi, doamnă dragă, vreţi să le luaţi pâinea de la gură?  În rest nimic deosebit. Chat-ul merge mai departe. Aştept mai multă „mişcare” ( blogurile „culturale” de top sunt mute, nu au nicio întrebare ?)  oricum Ioan Es. Pop are o sumedenie de poveşti de spus, măcar să găsim o cale să le cunoască generaţiile de elevi şi studenţi, căci acolo e baza. Aş vrea să-mi iau un câine, Oana vrea o pisică, probabil alegem un acvariu, ca să fie şi linişte. Am scăpat (după şapte ani) de Grozăveşti şi de fantoma „pana mea” (văd că nu e menţionată pe niciunde prin CV-uri, se practică, unii n-au decât bibliografii oficiale, oricum, când voi publica pe unde se poate sumarul nr 4, veţi vedea ce număr ar fi putut fi). Ce să mai zic? Vreau să mă detaşez, cum (mi-)am promis de lumea literară (care, pe bune, e undeva într-un nor, nu prea înţelege că nu avem piaţă culturală, ci doar piaţă de consum cultural adăugat). Şi mănânc pepeni (unul pe zi). Cam atât.

Treburile importante (există şi-aşa ceva) le amân. Cât se mai pot amâna. Oricum, „piraţilor” oficiali şi acoliţilor lor (autori şi trepăduşi) le pregătesc o replică pe cinste. Dau o bere dacă-mi iese „statistica”. E foarte tristă, v-asigur. Nu pentru mine, cât pentru ce-nseamnă să fii autor român publicat în România (chiar aşa se numeşte studiul).

Dar să lăsăm lucrurile acestea. Citiţi în nr. 174 (432) din Observator cultural paginile inedite semnate de Mircea Nedelciu: proza Uriaşa şi ciudata pasăre a viselor noastre şi Scrisoarea către Gheorghe Crăciun. Altele sunt priorităţile, veţi vedea. Raportându-ne la lumea vedetizată şi aservită editorial de astăzi, parcă se trăia altfel. Literatura nu era pentru topuri şi nici pentru premianţi.

Iulie 8, 2008

Gody (ex-motanul Oanei)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:07 am

Gody vine de la Jigodie (nu e nicio aluzie la anumite persoane care, în căldurile gloriei literare, miaună becalian la propriu). Cum ne-am mai liniştit puţin (Oana şi-a luat licenţa, eu am scăpat după şapte ani de Grozăveşti), am dat o fugă la Constanţa, să uităm de eşecul cu „pana mea” şi de stresul ultimelor luni.  Iată-l pe Gody, revenit la viaţă după castrare (necesitate!).

Iulie 7, 2008

Interviu cu Simona Chiţan (EVZ) – Chestionar nr. 3

Filed under: Chestionar nr. 3,Interviu,Simona Chiţan — miculftiriadi @ 7:59 pm
Simona Chiţan (n. 11 februarie 1977, Iaşi) a absolvit Facultatea de Jurnalism şi 
Ştiinţele Comunicãrii a Universităţii dinBucureşti, în 1999, şi are un masterat 
în Managementul instituţiei de presă la aceeaşi facultate. 
A lucrat ca redactor al paginilor despre carte şi teatru ale revistei Olivia, 
apoi ca redactor la cotidianul Evenimentul zilei, departamentul de culturã, 
din 2004. A devenit şefa departamentului de cultură în 2006. 
A publicat în 2008, volumul "Victor Rebengiuc, Omul şi actorul", o
 monografie semnată alături de Mihaela Michailov, dedicată actorului şi 
reeditată de Humanitas.

 

 

1.      De când conduceţi departamentul de cultură al ziarului?

Am fost numită şefă de departament în 2006.

 

2.      Prin ce credeţi că vă distingeţi de celelalte pagini de cultură (concurente)?

În pagina de cultură de la Evenimentul zilei (EVZ) există nişte rubrici fixe: marţi – Fonograme, susţinută de muzicologul Mihai Cosma, miercuri – Bibliomania, susţinută de Daniel-Cristea Enache, joi – Pilula de film, de Marie-Louise Semen,  vineri – Cartea de vineri, unde Dan C. Mihăilescu este omul care aduce cartea şi în EVZ. Vom relua fragmente din jurnalele unor mari scriitori, în fiecare sâmbătă, şi poate rubrica lui Pavel Şuşară, Lentila de contact, pe care criticul de artă a susţinut-o în fiecare vineri timp de un an de zile.

Pagina de cultură din Evenimentul zilei are deja nişte rubrici consacrate ale unor oameni specializaţi din diferite domenii din literatură şi artă, ale căror articole sunt aşteptate în fiecare săptămână.

Departamentul de cultură EVZ a realizat corespendenţe de la Cannes în 2007,  campania de promovare „432”, cu un supliment special la premiera filmului,  campanii la târgurile de carte Gaudeamus şi Bookfest. Avem campanii de promovare ale unor anumite cărţi, pe valoarea cărora mizăm, cum au fost „Orbitor. Aripa dreaptă” a lui Mircea Cărtărescu sau cărţile lui Radu Paraschivescu.

Mulţi dintre membrii Senantului EVZ, printre care Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieş, Radu Paraschivescu alături de Daniel Cristea-Enache sunt specialişti care colaborează tot timpul şi în pagina de cultură a EVZ.

 

3.      Există delimitări stricte în departament sau fiecare om acoperă integral zona culturală?

În afară de mine, mai există doi oameni în departament, Florentina Ciuverca şi Doinel Tronaru, şi, bineînţeles, fiecare are anumite atribuţii pentru fiecare dintre insituţiile culturale de care se ocupă.  Despre film şi literatură scriu fiecare dintre cei doi reporteri. Doinel Tronaru, care urmează şi un doctorat în domeniul filmografiei la UNATC, acoperă în plus artele plastice şi muzica clasică (Opera, Operetă, Ateneu). Singurul domeniu de care mă ocup cu predilecţie, dar, nu în exclusivitate, este teatrul.

 

4.      Cât reprezintă pagina de cultură în ponderea ziarului? (o pagină din 24 pag, o jumătate de pagină…)

Au fost zile în care departamentul de cultură al EVZ a livrat materiale şi în câte patru pagini din cele 32 ale ziarului. Nu exagerez. Teoretic, avem jumătate de pagină în macheta ziarului, practic, aproape săptămânal ne ocupăm, pe lânga această jumătate de pagină fixă din caietul al treilea, de pagini de  „special” – adică de pagini întregi care sunt publicate în alte secţiuni ale ziarului.

 

5.      Care e politica ziarului în ceea ce priveste pagina de cultura: ea trebuie să vândă, la fel ca toate celelalte, sau aveţi libertatea să promovaţi valoarea, indiferent dacă e vandabilă sau nu?

Promovăm calitatea, în primul rând. Că trebuie să îmbraci uneori acest conţinut calitativ într-o formă vandabilă şi accesibilă, că trebuie să pui titluri atractive a devenit aproape o obligaţie. Nu putem să ne citim noi, oamenii de litere, numai noi între noi. Altfel, am rămâne numai cu revistele specializate. Cultura trebuie să ajungă la masele largi. Trebuie să convingi un om chiar şi de condiţie medie să cumpere o carte bună, să vadă un film bun sau să meargă la un spectacol bun. Criteriul valoric rămâne însă întotdeauana în picioare, nu facem rabat de la calitate. Dar trebuie să dai din când în când şi „Cezarului ce-i al Cezarului”, să respecţi şi gustul publicului larg care vrea sa citească despre Harry Potter sau să vadă pumnii lui Rocky 4  sau să citească şi interviuri cu Florin Piersic sau cu Paulo Coelho. Temele legate de sex şi sânge vând un ziar – aceasta e un adevăr dureros. Dincolo însă de aceste subiecte comerciale si ieftine, important este că în Evenimentul zilei au apărut şi apar articole, anchete, cronici onorante, care pot să stea foarte bine în orice revistă de cultură specializată şi de care sunt cu adevărat mândră că au fost realizate de departamentul meu.

 

6.      Care credeţi că au fost cele mai reuşite momente ale departamentului?

Campania cu filmul lui Cristian Mungiu, relatările de la Cannes, faptul că EVZ, datorită departamentului de cultură, a luat doi ani la rând trofeul publicului la Gaudeamus, în 2005 şi 2007, alături de interviurile în exclusivitate sau anchetele citate chiar de reviste de cultură au fost doar câteva dintre reuşitele departamentului.

 

7.      Vorbind despre un cotidian şi, implicit, de o anumită rutină/uzură, cum vedeţi o animare a paginii de cultură?

Din păcate, teoretic, în pagina de cultură a EVZ  se află  ghidul cu programul tv. Voi fi cu adevărat fericită, ca şi editor al acestei pagini, când acest ghid va migra într-o secţiune în care-şi va afla un loc firesc. Acest ghid tv nu are ce căuta în pagina de cultură.

 

8.      Aţi dori să lucraţi într-o revistă strict culturală? (Care ar fi aceea?) Riscaţi un top al revistelor de cultură?

Nu aş lucra într-o revistă strict culturală. De multe ori, aceste sunt foarte plicticoase, au o grafică complet neatractivă. Noi, la EVZ, muncim enorm la machetarea paginii. Lucrez de cele mai multe ori paginile cu editorul coordonator, Andrei Velea, care vede exact, la milemetru, raportul între text şi imagine în spaţiul disponibil. De asemenea, cu art directorul Felix Alexa găsesc întotdeauna un echilibru armonios, o grafică artistică pentru corelarea textului cu imaginea. E foarte important să ai o grafică atractivă într-o pagină de cultură. Imaginea de ansamblu este foarte importantă pentru noi. Din păcate, revistele noastre de cultură ignoră complet aceste aspecte. Textele sunt trântite în pagină lângă o poză, apar articole bloc pe pagini întregi, fără intertitluri, fără citate, fără a se jongla deloc cu elementele grafice, care pot să atragă publicul şi care pot pune în valoare şi mai mult textul.

 

 Eu citesc România Literară, Dilema, Idei in Dialog, Observator cultural, Teatrul azi, Dilemateca, Ziarul de duminică, 22,  Adevărul literar şi artistic,  şi mă uit fugitiv şi pe celelalte. Îmi place şi Suplimentul de cultură datorită oamenilor tineri şi entuziaşti. 

 

 9. Dacă vi s-ar oferi un post similar la o revistă strict culturală, ce v-ar determina să spuneţi da sau nu?Nu aş scrie decât despre teatru la o revistă strict culturală. Altceva nu m-ar atrage să accept o asemenea poziţie. La un cotidian central, de anvergura EVZ, există multă adrenalină, evenimente trăite „în direct”, eşti în priză  şi „între focuri” tot timpul.

E o atmosfera absolut incredibilă. În pofida uzurii fizice şi psihice, a  efortului extraordinar, a luptei continue împotriva deadlinurilor, deocamdată acest ziar şi acest departament de cultură sunt însăşi viaţa mea. Nu regret niciun moment petrecut şi dedicat EVZ.  Acest ziar s-a dezvoltat enorm şi pe partea de online, situl EVZ ( http://www.evz.ro) este unul dintre cele mai puternice ale vreunui cotidian, daca nu mă înşel, este situl care are cele mai multe accesări zilnice. Ediţia online EVZ este citită de sute de mii de cititori atât din România cât şi din întreaga lumea.

Este fantastic că te simţi aproape de cititor, vezi că acesta îţi răspunde imediat pe forum, chiar dacă uneori nu te înţelege şi este nedrept. Important este însă că mesajul tău ajunge la public, iar faptul că ai imediat feedbackul cititorului căruia te adresezi este una dintre ce mai mari satisfacţii pe care un jurnalist poate să le aibă. Este într-adevăr o experienţă umană şi profesională pe care nicio revistă de cultură nu mi-ar putea-o oferi.

„Preţul” plătit este într-adevăr mare, viaţa personală este de cele mai multe ori sacrificată, dar glumesc uneori cu colegii mei, la fel de implicaţi: „Mai poate să existe şi altă viaţă după EVZ?”. Răspunsul este invariabil: „Nu”.  Când voi pleca de la EVZ, sunt conştientă că ruptura va fi extrem de dureroasă, la fel cum a  fost pentru toţi cei care au plecat la un moment  dat de aici. Oricum, experienţa EVZ este unică şi îţi marcheză întrega existenţă, dacă îţi iubeşti cu adevărat profesia şi mai ales ceea ce faci.

 

9.      Există părerea (personal n-o împărtăşesc) cum că o revistă de literatură trebuie (e datoare) să aibă pagini de teatru, film sau artă plastică (interesantă nu e asocierea dintre arte, ci criteriul comercial, „mai mult public, se vinde mai bine”). După părerea dumneavoastră, cum ar trebui să arate o revistă de literatură?

O revistă de literatură ar trebui să se ocupe poate numai de literatură. Însă eu iau România literară pentru că, sincer, mă interesează  şi pagina de teatru. Citesc şi paginile de literatură, dar asta nu mă împiedică uneori să încep să citesc prima dată rubrica de teatru. V-am dat un exemplu absolut subiectiv. Poţi să fii interesat şi deschis şi spre alte domenii decât cele strict literare. Mai cred că undeva toate lucrurile frumoase se întâlnesc, că există un sincretism al esteticului şi că se pot face nenumărate legături şi paralele inteligente între anumite tematici din cărţi, religie, muzică, film, arte plastice.  Undeva, frumosul se regăseşte oriunde în artă. Trebuie numai să fii deschis şi să-l poţi vedea oriunde acesta există.

 

Notă: Acest interviu era programat să apară în „Pana mea” numărul 4. N-a fost să fie…

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.