uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Ianuarie 26, 2009

Iulian Băicuş – studiu de caz: blog de universitar român

Filed under: Rebut star,replici — miculftiriadi @ 2:04 pm

M-a stîrnit domnul Băicuş, aşa că am avut răbdarea să iau la rînd toate postările blogului Poiana lui Mayuma. Iată ce-am descoperit, în ce mă priveşte (linkurile e posibil să nu mai funcţioneze, distinsul autor ameninţă cu ştergerea blogului, aşa că le-am salvat pentru un studiu de caz special):

Pana mea, a ta şi a cui o citi-o (07.05.07)

„Un Cristian m-a informat că ar fi apărut deja primul număr din revista Pana mea. Titlul e ciudat rău, şi de cumpărat se poate cumpăra la librăria din faţa muzeului Literaturii. Oricum Cristian e un soi de Saşa Pană al Cenaclurilor de la Litere, e singurul editor de reviste de avangardă, al colecţiei No name, al unor antologii etc, http://no_name.ablog.ro/ şi e amestecat în nu mai ştiu cîte proiecte culturale. De citit, de urmărit.” (ca idee, domnule Băicuş, aţi uitat că eram un şomer obscur)

Bookfest 2007 (08.06.07)

„Apoi am dat peste Un Cristian şi m-am fotografiat cu revista Pana mea, numărul al doilea care s-a distribuit pe la cunoscuţi. Conţine şi mai multe topuri al blogurilor literare, că tot e un subiect la modă. Oricum ne bucurăm de interes dacă încă o revistă literară se ocupă de blogging, am citit câteva texte de luciat, white noise, şi alţi bloggeri, care intră şi ei tot mai des pe suport paper.” (e numărul în care Poiama lui Mayuma şi-a făcut o ff scurtă prezentare, pentru care am fost ironizat în redacţie)

No name festival (27.10.07

“l-am tachinat pe Un Cristian” şi dă link la program (blogul miculftiriadi)

Pana mea, la numarul 3 (28.10.07

aici nu apare numele meu, deci nu se pune, nu-i aşa?


Work in progress (07.01.08

„Un Cristian m-a invitat din nou să scriu pentru revista Pana mea şi de data asta am acceptat. E un articol despre Cenaclul Litere, sper să am timp să-l finalizez în câteva zile”

Şi materialul a fost scris, apărînd aici.
( cu menţiunea: „Text publicat în ultimul număr din revista pana mea(sper eu, pentru că nu am văzut încă revista”).

Cam aceasta e reclama pe care domnul Băicuş, ca un blogger de tradiţie şi om de bună credinţă, mi-o face.

Bun, acum să vedem criteriile cu care operează autorul în acest blog de universitar român. Ce-ar fi să studiem puţin? (sublinierile îmi aparţin)

1. “Accesele acestea resentimentare se văd foarte clar şi în articolele de analiză politică ale domnului Mihăieş, cele în care se ia de toată lumea, un fel de răţoi Donald. Nu mă interesează absolut deloc părerea domnului Mihăieş, poziţia lui despre bloguri, calomniile pe care le aruncă pe seama sponsorizării lor, şi îi dau întîlnire în blogosferă sau în paginile revistelor literare peste 3-4 ani. Sunt convins că ofensiva asta împotriva blogurilor, culturale sau nu, va continua, dar nici noi, bloggerii nu vom sta cu mîinile în sîn. O să ne apărăm dreptul la libera exprimare şi vom dezvălui toate privilegiile şi mizeriile acestei pseudo-elite intelectuale care intenţionează doar păstrarea unui status quo şi rămînerea lor în funcţii cheie, de unde ne pot manipula şi conduce cultura română.”

Iulian Băicuş – Mircea Mihăieş urăşte şi blogul Poiana lui Mayuma (23 01.2009)

2. Iată ce scrie domnul Băicuş despre „cititorul de bloguri” (23.09.07)

1. Să nu am încredere decât în blogurile semnate, asumate, nu în cele scrise sub pseudonim. Pe acestea din urmă nu le voi mai cita aici.

2. Să nu am încredere decât în blogurile deloc încrâncenate, pe care le citesc când îmi beau dimineaţa cafeaua ca să aflu că oamenii care le scriu îmi transmit stări pozitive. Nu are rost să mă uit peste opere ale unor depresivi.

3. Să evit veleitarii de tot felul. Cei care citesc sau scriu, doar pentru a se face remarcaţi într-un fel sau altul. Nu-mi plac cenaclurile literare tocmai pentru că adună ca un magnet asemenea oameni.

4. Să rămân la blogurile scrise de universitari sau de oameni pe care îi cunosc, fie că i-am întâlnit în realitate, fie că le-am citit cărţile.

5. Să consacru lecturii din bloguri un timp mai redus

3. Help (29.06.07)

„Am citit şi eu postul Anamariei Ivan, via Luciat, privind fenomenul adicţiei de net, şi, în multe privinţe tind să cred că mă încadrez perfect în tipologia descrisă de conferenţiară în acest articol http://cafegradiva.blogspot.com/2007/06/spaiul-virtual-o-abordare-psihanalitic.html.

Din păcate, nu prea spune cum te poţi vindeca de boala asta. Poate ne ajută şi înfiinţează ABA, adică Asociaţia Bloggerilor Anonimi. Oricum sunt idei foarte interesante, aşa un soi de cod intern al bloggerului, care să-l ajute să-şi păstreze echilibrul psihic şi să nu se inflameze prea tare şi să intre în polemici fără sfârşit şi fără rezultat.”

4. Blogger sau Bin Laden (17.06.07) (redau tot postul şi pentru că aflu o noutate absolută: editurile fac bani pe traficul bloggerilor)

„În general nu-mi place să cenzurez dar nu suport tonul suburban cu care unii tipi fac comentarii pe blogul meu. Habar nu am cine e Vic şi cu ce se ocupă în timpul liber, cred că e un simplu soldat din armata de cititori care are probleme cu cealaltă tabără dar i-am ras pur şi simplu comentariile suburbane la adresa unui coleg de catedră, care nici măcar nu-mi este şef. Mi se pare o mare mizerie ca oameni care au fost ani de zile împreună să se separe, ca la un divorţ, şi apoi să se înjure cu căldură, şi asta se întâmplă frecvent la noi. Am fost pus o singură dată în această situaţie până acum, nu cred că blogul Poiana lui Mayuma e un spaţiu al ciomăgelilor virtuale unde tot felul de indivizi care se ascund în spatele unor nickname-uri au dreptul să scrie orice despre oricine. E al doilea atac murdar după Târgul de carte, când am fost dat cu capul de pereţi de un personaj care-mi tot trage clopotele din vremea Cenaclului Litere şi care a fost victima unei retalieri, de fapt o simplă cronică la un roman al său, infam, şi cam atât. M-am întrebat atunci dacă nu ar fi mai bine să renunţ la blogul meu, dar mi-am revenit repede, nu cred că asemenea ieşiri fac parte din peisaj, derapaje avem cu toţii, nu doar romancierii. Dar cred că blogul meu şi-a făcut datoria de blog cultural, pornind de la crietriul unei subiectivităţi asumate şi de la o semnătură clară, şi a informat în linii mari corect opinia publică asupra evenimentelor culturale majore şi a valorilor culturale, atâtea câte sunt ele în acest moment. Faptul că nu cad pe spate şi nu dau ochii peste cap la orice apariţie editorială ţine de structura mea conservatoare şi nu creditez literatura tânără doar pentru că cineva a decis să o publice, întâi citesc şi pe urmă hotărăsc dacă are valoare sau nu. În general toate informaţiile postate aici sunt adevărate, dacă nu ar fi aşa aş fi avut vreo cincizeci de procese pentru calomnie sau insultă, deocamdată văd că cei care se consideră lezaţi nu prea m-au dat în judecată şi nici nu ar fi avut motive să o facă. Dacă marile edituri vând literatura contemporană în 4000 de exemplare asta se datorează în primul rând bloggerilor. Noi suntem plagiaţi, ni se fură idei de către aşa zişii jurnalişti culturali, dar până acum nu am protestat în niciun fel. Tendinţa culturală o dau bloggerii, deşi cei de pe la edituri nu vor recunoaşte nici să-i pici cu ceară. Revistele culturale se mişcă mai încet, prin natura lucrurilor, apar săptămânal şi sunt mai tradiţionaliste. Şi oricum dacă îi asculţi vezi că bloggerii le put rău de tot. De parcă mă hrănesc toată ziua cu usturoi. În schimb redactorii şi editorii citesc bloguri la greu. Nu am primit pentru asta, pentru creşterea tirajelor, niciun mulţumesc ci doar înjurături şi sudălmi. Am fost luat peste picior pentru caracterul efemer al bloggingului, pentru că îmi risipesc timpul, de parcă gazetarii sau criticii de întâmpinare ar scrie prin revistele culturale numai capodopere, istorii literare sau alte asemenea perle de erudiţie. E drept că unii care au mai mult tupeu se apucă şi-şi strâng acele producţiuni prin cărţi şi scriu pe copertă că au dat opere academice. E timpul meu şi mi-l petrec unde vreau, bine că nu stau prin cârciumi sau pe terase. Îi asigur pe toţi cei îngrijoraţi de timpul meu că scriu zilnic, măcar vreo 3 sau 4 ore pe zi, şi ca-n afară de blogging scriu şi cărţi. Îmi pare sincer rău că gusturile mele nu se potrivesc cu cele din interiorul editurilor, deşi nu m-am dat niciodată la o parte să-i laud când publică lucruri de calitate. Am citit undeva că în Malaysia guvernul a dat o lege prin care cere bloggerilor să se separe în două categorii, în cei care fac jurnalism şi cei care folosesc bloggingul drept simplă armă de atac. Eu îmi încadrez blogul în prima categorie, evident. Cred că a cam sosit timpul să rupem motanul în două, să împărţim blogurile în cele scrise cu obiectivitate şi cele care fac mult zgomot pentru nimic. Dar poate că vor apărea şi critici de bloguri, cine ştie

5. Ce înseamnă să fii critic literar (12.05.07)

„De multe ori scriind despre cărţi am simţit exact ceea ce a descris Mihail Sebastian în aceste pasaje. Şi anume că am mutilat acele texte, că le-am supus unor suplicii inutile. Dar cel mai greu e în timpul unor polemici. Cînd se întîmplă să-ţi ataci colegii, oameni pe care cîndva în forul tău interior i-ai iubit puţin, i-ai respectat, oameni pe care i-ai stimat şi i-ai preţuit, şi care au aterizat din conjuncturi care nu ţin întotdeauna de voinţa lor într-o tabără diferită. Şi atunci trebuie să fii nemilos, crezînd că-ţi faci, că le faci un serviciu şi de fapt mutilezi nişte amintiri. Critica literară e cu siguranţă un sport pentru oameni puternici. Daţi-mi voie să fug uneori din zona acestui război cu mari orgolii şi mize aparent uriaşe şi să mă retrag pe o insulă. Cred că cel mai fericit voi fi atunci cînd nu voi mai scrie nimic, cînd mă voi retrage într-o tăcere absolută. Vorba lui Bacovia: „Sunt trist. Mi-au dat de scris”. De asemenea cînd citesc un text oarecare scris de orice critic vreau să văd că omul ăla, indiferent cum se numeşte, e capabil să moară pentru fiecare idee din text. Vreau să văd vibraţie, identificare, imaginaţie, vreau să aud cum zbîrnie ideile, lovindu-se una de alta. Nu ştiu ce mi-a venit, cred că de la stilul lui Sebastian mi se trage, am început să scriu poeme în proză. Noapte bună!”

6. Jurnalismul cultural si cultura jurnalistilor (04.03.07)

Jurnalismul cultural de la noi suferă de aceleaşi tare, urechismul, setea de senzaţional, uneori mergând până la inducerea sau producerea evenimentului, stilul tabloid sau agramat, lipsa de pregătire, absenţa oricăror abilităţi de a opera cu concepte abstracte, alogismul sau lipsa de logică, etc. Dacă e nevoie voi aduce şi probe, pentru că sunt destule in presa. Personal refuz să citesc asemenea articole foarte proaste, mi se pare că-mi poluează simţul estetic, prefer să nu mai citesc presă culturală deloc.”

7. Etica unui blogger (02.12.06)

„Am reflectat la acest subiect mai zilele trecute. De ce ţine cineva un jurnal on line, notându-şi zilnic ideile. Blogurile literare sunt foarte diferite, habar nu am, unii vor să se autopromoveze, alţii doar să-i înjure pe alţii, alţii vor doar să comunice. Există însă o limită autoimpusă, dincolo de care un blogger adevărat nu ar trebui să treacă. Nu mi-au plăcut niciodată excesele de limbaj care trădează de fapt limite în gândire. Cred într-un blogging ţinut cu bun simţ şi simţ critic. Voi reveni, poate, cu detalii.”

Pentru unul care invocă Consiliul de Etică al Universităţii, exemplele de blogging pe care ni le oferă în mai multe ocazii mă fac să cred că omul are o problemă (vă dau doar exemplul ultim, cel de pe blogul teroristei, dar urmăriţi, dacă nu aveţi ce face, atacurile la adresa unor colegi de catedră, desfiinţaţi pe criterii numai de el ştiute). Nu mi se pare ok ca un asistent universitar să-şi reverse frustrările în numele erudiţiei de care ar da dovadă (nu zic că e Erudiţian, repet doar ce spune cînd vorbeşte despre ultima lui apariţie la concursul de lector; şi, atenţie, nu mă leg de faptul că după intervenţiile lui Erudiţian, link mai sus, Poiana lui Mayuma se dezlănţuie imediat, iar Erudiţian dispare subit – şi definitiv?). Să-mi fie cu iertare, dar a batjocori o întreagă catedră plecînd de la ideea că ar fi nedreptăţit, mi se pare cam mult. Pentru Băicuş, orice profesor din catedra de literatură conspiră la îndepărtarea lui. Nu au cu ce să-şi ocupe timpul decît blocîndu-i ascensiunea universitară, deşi el a scris sau ar fi scris despre cărţile lor şi se-aştepta la o „oarecare protecţie”, cum ar zice ştim noi cine. Iar unii nu au operă vizibilă şi îi iau faţa, în timp ce volumele editate de Băicuş la edituri de negăsit pe piaţă (şi nu ştiu cît de semnificative în contextul receptării – observ cronicile, cîte sînt), ei bine, volumele asistentului Băicuş vor rescrie istoria literaturii. Aşa să fie?

Am găsit în ultimii ani lovituri sub centură la adresa multor prieteni sau colegi cu care Iulian Băicuş se află în „război”. Prea numeroase atacuri la persoană, pornind de la aceeaşi statuie pe care trebuie s-o privim extaziaţi. Dacă e cineva interesat, dau şi linkuri. Ca studiu de caz, bloggerul I.B. e un subiect.

Singur împotriva tuturor (ce-ar fi să fie şi rapidist, dar cred că fotbalul nu intră în sfera de interes, deşi „replicile acide” sînt cam aceleaşi cu ale galeriei Rapidului sau, hai, ale Milanului, dacă vrea ceva mai cool), Băicuş spune întotdeuna ADEVĂRUL şi TREBUIE să devină PROFESOR. Deocamdată, LECTOR. Indiferent cum. Îi doresc să fie sănătos şi să transfere această furie într-o carte, revizuindu-şi comportamentul de neacceptat faţă de colegii de generaţie şi, mai ales, faţă de profesori. Mă tem însă că odată ajuns unde „îi este locul”, ridicolul va avea partea lui (apretată) de succes. Mă tem că generaţii întregi de studenţi vor resimţi frustrarea nedisimulată cu care un personaj (altfel pitoresc) îi va copleşi, nelăsîndu-i măcar să scoată o vorbă. Un fel de Ştie-Tot din celebrul „Habarnam”, dar numai cu numele, nu şi cu modestia şi delicateţea micului personaj, Băicuş VREA TOTUL. În numele bloggerilor, al viitorului presei, al Uniunii Europene şi al vîrstei. Pretinde acest drept şi crede că-l va obţine. Pentru că, aşa cum o spune chiar el într-un pasaj absolut memorabil pentru vremurile noastre: „Dacă marile edituri vând literatura contemporană în 4000 de exemplare asta se datorează în primul rând bloggerilor. Noi suntem plagiaţi, ni se fură idei de către aşa zişii jurnalişti culturali, dar până acum nu am protestat în niciun fel. Tendinţa culturală o dau bloggerii.”

Ca blogger amărît, nu pot decît să tac. E prea tare!

Îl sfătuiesc pe Iulian Băicuş să aibă răbdare, să renunţe la minciuni şi la tonul superior, să-şi ceară scuze măcar în faţa oglinzii pentru infamiile cu care iese pe diverse bloguri, să devină mai tolerant şi mai puţin vulnerabil, să-i mai asculte şi pe alţii, nu doar pe el şi să-şi umple blogul cu cronici şi evenimente, nu cu lucruri care nu cadrează cu statutul universitar cu care ne tratează. Asta nu înseamnă că am renunţat la scuzele pe care i le-am pretins.

Ah, să nu uit, Eruditian încă te mai aştept (un_cristian@yahoo.com). Salvează-ne din mocirlă!

(am făcut ceva modificări pentru că-mi pierd vremea exemplificînd la fiecare din cele 7 puncte alese cu „încălcări” aplicate ale bloggerului nostru emblematic. căutaţi şi singuri, nu e deloc complicat, ar fi şi neplăcut să le reproduc).

P.S. Onor Iulian Băicuş se pregăteşte să mă dea în judecată… Se oferă cineva să mă apere? Proces între bloggeri, o să fie interesant.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: