uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Martie 6, 2009

O tendinţă

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 9:44 am

Tot mai multe comunicate de presă devin de-a dreptul agresive. Mesajul „organizatorilor” e din ce în ce mai dur. Iată un exemplu:

„Partizan-invitat: Adriana Babeţi. Vă mai îndoiţi că merită să veniţi? Un antrenament viguros, de zile mari. Punem în bătaia puştii cărţile lui Orhan Pamuk şi extindem discuţiile spre zonele dvs de interes. Ne-am făcut deja un cuib pe Internet, respectiv blogul www.grupuldegherilaliterara.wordpress.com. Pregătim asalturi viitoare asupra culturii şi actiuni neconvenţionale de încurajare a cititului (ne gîndim chiar să rechiziţionăm sloganul fraţilor de arme de la Radio Guerrila – „Cine nu citeşte e prost!”)

De două ori pe lună, Cărtureştiul de pe Mercy 7 devine loc „conspirativ”, spaţiu de întîlnire pentru cei ce vor să lărgească rîndurile Grupului de gherilă literară. Gîndit ca un club inclusivist (ne e permis să inventăm şi cuvinte), GGL vrea să îngroaşe armata de cititori profesionişti şi amatori, printr-un antrenament ce invigorează muşchii culturii.”

Jos pălăria, idee bună. Dar…

Chestia asta cu „Cine nu citeşte e prost!”, venită de oriunde ar veni, mi se pare, să-mi fie cu iertare, o prostie. Ca să nu mai spun de formula de… cuib (amintind de treburi la limita istoriei). Mai concret. Voi da un exemplu. În 2001, prin aprilie, cînd am vrut să fac turneul de lectură prin Bucureşti cu Fetişul lui Ţupa, formula afişului suna aşa: „Teroriştii literari lovesc”. Bine că am renunţat la ea, pentru că… aţi văzut ce s-a „devalorizat” noţiunea de terorism după cîteva luni. Acum treaba e simplă. În dorinţa de exeperiment, se poate invoca orice. Inclusiv atacul la cei care nu citesc. Să fiu bine înţeles. Nu încurajez manelele (practic nu le simt rostul, nu le-am înţeles nici cînd am văzut cu ochii mei cum cele mai luminate minţi ale facutăţilor din Bucureşti dănţuiau pe manele într-o tabără a performerilor). Doar că nu sînt de partea celor care pun maneliştii la zid. OK, e plină lumea de pseudocultură. Şmecheraşii cu blugi turceşti, care purtau casetofonul pe umăr în anii 90 s-au îmbogăţit şi devin dizgraţioşi. Dar nu e numai vina lor. Atîta pot, asta fac, bine că au măcar o preocupare. Vedetizarea tv, tăcerea celor din jur, bunul simţ pînă la urmă al „fraierilor”, i-a dus departe. Dar cum s-au cocoţat, aşa vor şi cădea. Nu aceasta e problema. Mă irită (acesta e termenul corect) valul acesta de aderenţă cu orice preţ la cultura înaltă. „Domnule, dacă nu citeşti Borges eşti un dobitoc, dacă citeşti Liberatea nu ai ce să vorbeşti cu mine!” Sigur că m-am săturat şi eu să văd metroul plin zi de zi de cititori de Libertatea, dar asta ce-nseamnă, că trebuie să le rup ziarul şi să-i pun să citească Nobeluri? Să fim puţin cu băgare de seamă. Poza asta de apărători ai valorilor intangibile e cu dus şi întors. Vorbim aici de generaţii sacrificate, care au fost învăţate să muncească 10-14 h/zi în uzine, care au trecut prin şcoli în care nişte profesori de română i-au îndobitocit cu interminabile comentarii. Şi discuţia poate prinde şi subiectul „timp”. Cînd să aibă timp mama (un exemplu valabil cam pentru fiecare) să citească cele mai bune… 1000 de cărţi? Şi cu ce bani să le cumpere? Nu, eu înţeleg perfect logica demersului, faptul că, da, e momentul ca sistemul educaţional să se schimbe, să punem accent pe valori, nu pe vedete, să existe repere morale şi umane, nu doar marfă şi bani, dar trebuie să avem în vedere că în România de azi numărul cititorilor e aşa cum e nu neapărat din „vina” oamenilor. Un sistem falimantar a creat false statistici de cititori (chiar şi de alfabetizare), altul, la scară mai mică, editorial, trebuie să întreţină acum (şi în situaţia în care nu avem statistici) nevoia de a citi. A ridica piatra, chiar şi cînd are forma unei cărţi, e periculos. Pentru că am întîlnit cazuri în care oamenii chiar citiseră, dar nu înţeleseseră nimic. Şi-atunci…

În plus, la bunici nu existau cărţi, bătrînii erau prea ocupaţi şi citeau doar „Viaţa Buzăului”. Nu ştiu dacă ar fi putut enumera 15-20 de scriitori. Sigur n-au citit ever ceva din Shakespeare sau Dostoievski. Asta nu însemna că erau retardaţi, idioţi sau pur şi simplu „pierduţi” pentru societate. Nu aveau timp şi nici nu erau interesaţi de subiect. Poate de aceea respectau orele de lectură ale nepoţilor, aveau grijă ca în acel timp să nu latre nici cîinele din curte. Mi-l amintesc pe tataia, întrebîndu-mă într-o după-amiază: „Cristi, vrei să citeşti azi?” „De ce?” „Să ştiu dacă termin de tăiat lemnele sau nu”.

De dragul acelor oameni simpli, adevăraţi, care n-au avut parte de cărţi, dar le-au iubit ca pe ceva „prea bun pentru ei”, să nu ne lansăm în apărătorii patriei cititorilor. Orice astfel de entitate statală ar falimenta dragostea dezinteresată şi necesară pentru o carte. De aceea orice poliţie/miliţie care verifică/atestă/certifică/decretează, mă înspăimîntă. Asta ar mai lipsi, să iau amendă că nu l-am citit pe … nu ştiu cine. Prefer să fiu prost şi să cunosc toţi scriitorii români valabili în viaţă, decît să-mi pun insigna de cititor profesionist în piept şi să plec la vînătoare de necititori, cu cărţile pe post de casetofon…

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: