uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

martie 12, 2009

cititor, Cumpărător, SCRIITOR – cineva TRE să ne cumpere cărţili!

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:00 am

Cum vă explicaţi inflaţia scriitoricească a momentului? (miezul problemei)

Băbeşte. (demonstraţia „tezei”)

Dintr-o masă atât de solidă de cititori (vezi şi statisticile de mai jos), aduşi în câmpul literar prin şezători, cenacluri şcolăreşti (puzderie şi astăzi) şi „Cântarea României”, s-a ajuns la statutul de CREATORI. Pe fondul creşterii tirajelor şi al acumulării de „biblioteci personale”, „cititorii” raportaţi la normă au devenit „bravi cumpărători”, depozitari a mii de cărţi. Unii s-au transformat în scriitori cu acte, alţii, de-acum, cu blog. În principiu, există 2 din 10 cititori care să nu scrie.

În criză de bani, ziarele au redescoperit apetitul de cumpărător al cititorului român clasic, reinventând ediţiile pe hârtie de ziar, ieftine şi uşor de fraierit cu ele poporul. Practic, competiţia e pe vânzare, acum câţiva ani literatura română fiind complet ignorată între „subiectele” tari. Cum au mai pus mâna pe ceva din care să  stoarcă nişte bani, vă trimit la coadă la chioşc, să trezească patriotismul din voi. Ce dracu’ să faci cu 10 lei /săptămâmă? Că bibliotecile noastre nu funcţionează noaptea, ca să zici că ai un loc unde să te duci să citeşti. Umple-ţi, bă, coşul zilnic de cărţi de la taraba din faţa blocului! Vrei să fii prost?

TREBUIE să…, TREBUIE să ne…, TREBUIE să o faceţi şi pe-asta!

Na, că n-ai cum să scapi din păcăleala asta. Dacă eşti contra, cică sabotezi interesul naţional. Daţi cărţi la lume! Mamaie, nu mai mânca, blindează-ţi apartamentul (dacă mai e al tău)  cu cărţi! Un nou concept revoluţionează tranziţia românească: CASE DIN CĂRŢI pentru tineri. Ieftine şi la bune. La toate gheretele. Cumpăraţi, băieţi, numai cumpăraţi! (Că vă dăm noi ce trebuie.)

Reclame

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.