uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

aprilie 22, 2009

Găluşcă Bebe Crist (I)

Filed under: Galusca Bebe Crist — miculftiriadi @ 3:58 pm

Găluşcă Bebe Crist a venit în Muţunachi Sat acum trei ani. Angajat al bibliotecii comunale, a fost multă vreme creierul instituţiei. A luat-o de jos, că doar făcuse colegiul de birotică la Mizil şi visul lui, pe care l-am ştiu din prima seară, când am băut împreună o vişinată la nea Costache, era să ajungă bibliotecar şef. Ce vremuri! Nu domn’le ca acum! Treceai pe stradă, te saluta lumea la gard. Şi primarul Scoică l-a avut la inimă imediat. A văzut că e băiat finuţ, ştie să scrie fără ciornă, înţelege ce spune ăia la televizor, i-a zis să-l ia pe lângă el, să prindă experienţă, poate-l ajută la alegeri, chestii de-astea. Şi Bebe s-a băgat, că n-avea de unde să ştie de unde sare iepurele. Pe 1 octombrie în anul ăla l-au angajat mânuitor de carte la depozit. Aveam un depozit, mamă-mamă! Venea să facă poze la cărţi de la oraş, că nici la ei la judeţeană  nu mai erau ediţiile noastre.  Şi de-atunci istoria comunei a devenit alta.

Reclame

de-aia!

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 9:23 am

Există doi papagali (sau doar unul, Mimi, care repetă tot ce zici Titi), care aduc mereu în discuţiile lor acest aspect: „Domnule, noi ne asumăm numele, nu semnăm cu pseudonime, că suntem români!”. Ca să nu mai aud prostia asta cu pseudonimul, că doar mulţi care-l invocă par să fie experţi în literatura română (prin urmare ştiu că Ion Barbu, Tudor Arghezi şi muulţi alţii ar putea fi acuzaţi de lipsă de bărbăţie că nu semnau ca-n buletin), am să dau două motive simple:

1. numele meu din buletin este Cristian COSMA. Pentru a nu fi confundat cu luceafărul huilei şi a evita tot felul de astfel de întrebări de rudenie, am zis că e mai simplu să semnez cu alt nume. De vreo doisprezece ani.

2. un cristian e un nume uşor de reţinut (chiar dacă predispune la joculeţe de genul „un, doi, trei”), original şi foarte personal. Scris cu minuscule, e cel mai potrivit.

Aşa că, domnilor buletinişti, fiţi liniştiţi, nu vorbiţi cu o fantomă, deşi e mai bine să n-o faceţi. Nu-mi place să tot fiu legitimat de poliţiile închipuite, predispuse la regulile prostiei naţionale. Dar, după decenii de informatori, soldaţi şi rapoarte cu nume reale, poţi să le explici acestor retardaţi că a semna cu pseudonim nu înseamnă neapărat a te ascunde? Ia strigaţi catalogul, doamna profesoară, poate înţeleg şi popeştii şi ioneştii că nu mai sunt tovarăşi!

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.