uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 31, 2009

Bobby Robson

Filed under: tribute to — miculftiriadi @ 1:03 pm

Supliment Observator cultural / Răzvan Ţupa – Poeticile cotidianului

Filed under: Răzvan Ţupa — miculftiriadi @ 7:11 am
Tags: ,

Razvan Tupa 014

Poeticile cotidianului n-au freză, n-au ochi, n-au pantofi. Cum să le văd dacă Răzvan se postează mereu în faţa lor.

– Răzvan e cum se vede: înalt, slab, cu ochi albaştri… e şi cum nu se vede: retras, melancolic, îndrăgostit de singurătate sau de altcineva.

– De la început, Răzvan a vorbit altă limbă. Semăna puţin cu limba lebedei mele, nu era stătătoare ca lacul, era „şi te du la Dunăre/ şi bea apă tulbure”.

– La Poeticile cotidianului, Răzvan împleteşte coşuri frumoase de răchită, leagă tulpini noi de tulpini vechi noduroase şi, uite că rezistă, coşurile. Poţi să cari în ele chiar şi o voluminoasă istorie a literaturii române.

– Răzvan meditează la destine şi teorii literare; ne pune să parcurgem labirintul cu oglinzi deformante să înveţe urmaşii ceva din faptele de arme ale înaintaşilor. Pe Răzvan îl iubesc şi urmaşii şi înaintaşii.

– Dacă Răzvan n-ar fi, nici Clubul A n-ar fi şi nici Nora I. n-ar avea în Berlin la ce se gîndi.

(Nora Iuga, iulie 2009)

Razvan Tupa 012

Ideea de star-system în literatură e foarte păguboasă

interviu cu Răzvan Ţupa

După experienţele cenaclurilor literare care au marcat ultimii 15 ani (Cărtărescu, Ianuş, Mincu), după experimentele de lectură din metrou sau biserică din 2001 de la Biblioteca de poezie, Răzvan Ţupa, unul din puţinii autori pentru care publicul înseamnă mai mult decît o entitate de cumpărători s-a lansat într-un proiect de anvergură, prin care poetica relaţională devine un eveniment cotidian de interacţiune.

De ce Poeticile Cotidianului, de unde denumirea asta?

Am vrut un eveniment care să se repete la un interval regulat, săptămînal. Paul Radu de la Club A a dorit un astfel de eveniment şi-am acceptat. Mi-au spus că pot face orice, iar eu am vrut să existe iniţial şi trupe rock în program, să scăpăm de formatul poezie-muzică folk.

Ce urmăreau PC?

Să ofere o alternativă la varianta de lectură pur şi simplu. Eram sătul de cenacluri în care se comentau lucrurile scrise şi trebuia să venim cu ceva care să pună poezia în altă lumină şi să trecem la un tip de discurs performativ. Adică nu să agaţe publicul, publicul ar fi venit oricum dacă tu aveai un eveniment care să funcţioneze regulat.

Suplimentul în varianta pdf se descarcă de aici:

Supliment 485

Pe site: http://www.observatorcultural.ro

Iulie 29, 2009

un interviu cu Iulia Balcanaş

Filed under: Iulia Balcanaş — miculftiriadi @ 1:53 pm
Tags:

Festivalul de literatură tânără din 2000 e în top list-ul meu de nebunii din tinereţe

interviu cu Iulia Balcanaş pe blogul de interviuri

IMG_0150

Povestea mea cu literatura a început cu totul altfel şi foarte devreme. Pentru că mama m-a învăţat să citesc şi să scriu înainte de a intra la şcoală, aveam practic abonament la biblioteca veche de la 5 ani. Aveam o carte care îmi plăcea foarte mult şi pe care aproape că pusesem monopol… îmi amintesc foarte clar când mi-a spus doamna bibliotecară că ar fi drăguţ din partea mea dacă aş mai lăsa şi alţi copii să citeasca Doctorul au mă doare, poate o să le placă şi lor.

Plus că, având casa plină de cărţi, până să învăţ să citesc cursiv literele mici din colecţia BPT le-am tot aranjat şi le-am tot mutat de pe un raft pe altul până le-am învăţat pe de rost.

Iulie 27, 2009

Răzvan Ţupa – supliment Poeticile cotidianului în Observator cultural

Filed under: Răzvan Ţupa — miculftiriadi @ 6:51 am

din 29 iulie pe http://www.observatorcultural.ro

Urmează suplimentul TIUK!

Iulie 22, 2009

Poezia e la Bistriţa (III)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 6:55 am
Tags:

Doina Ioanid in proiectul in cautarea cititorului pierdut, 2009În cautarea cititorului pierdut s-a lansat la Bistriţa. E un turneu atipic, plănuit de câţiva ani şi propus chiar pe acest blog. Lecturi prin cimitire. Din varii motive (autori care refuză spaţiile „neprincipiale” de lectură, chiar ideea că ar fi un fel de act gratuit, când, de fapt, proiectul în sine nu are nimic băşcălios şi nici nu pozează gravitatea) a tot fost amânat.  În căutarea cititorului pierdut a început la Bistriţa cu Doina Ioanid şi va continua lunar în alte oraşe (nu doar din România). Nu este adresat cititorilor de poezie (repet, miza proiectului editorial recent deschis, care va fi anunţat oficial odată cu deschiderea site-ului, nu o reprezintă publicul, ci autorul). Este un exerciţiu cu şi pentru autorul care se poate detaşa de gloria blogurilor şi de iluzia cititorilor exponenţiali.

Iulie 20, 2009

Poezia e la Bistriţa(II)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 5:49 pm

Când Doina Ioanid mi-a spus vineri că această săptămână de când suntem la Bistriţa e absolut minunată, n-am avut vreo reacţie. Deşi nu venisem decât de două zile, dintre care una pe tren, nu cred să-şi fi adus cineva aminte în ce zi ne aflam sau ce oră este. Pentru că totul a fost atemporal. Şi programul (nu doar literar), şi discuţiile de la mese, şi bârfele, multe şi bune (aşa am aflat cum se pot face interdicţiile exterioare de participare, cine le dă şi, mai ales, cât de uşor se primesc), Bistrita 045toate au complotat la o vacanţă extrem de agreabilă. Fără topuri, fără vedetele umflate cu pompa editorială şi mereu scoase la înaintare din traista generaţionistă. Senzaţia mea a fost că nişte oameni absolut normali au făcut o treabă deşteaptă, contrar multor aşteptări. Iar când spun asta, am în vedere şi contestatarii locali, care au boicotat în grup festivalul. Poezia a fost cu adevărat la Bistriţa prin calitatea invitaţilor, prin organizarea profesionistă (şi meritul muzicienilor a fost covârşitor la fericita combinaţie) şi prin rezultatul obţinut. Ne-am simţit bine şi asta a contat cel mai mult.

Din lista afişată, doar Angela Marinescu şi Vlad Moldovan n-au putut ajunge. În rest, se vede cu ochiul liber (Octavian Soviany e mascat de prima cutie de dvd-uri lansată de noua editură Ninpress – vom vorbi la vremea potrivită), o distribuţie echilibrată, valoric extrem de ridicată şi, atenţie, vorba organizatorilor: SELECŢIONATĂ.

Revista Observator cultural, cam singura publicaţie „din branşă” care a acoperit evenimentul (nu vorbesc despre cotidianele cu care m-am lămurit de la Alba) a venit la Bistriţa cu un supliment (cei interesaţi l-au putut descărca de pe site, cei curioşi îl pot regăsi semnalat pe  blogurile care valorizează literatura). GLORIA BISTRIŢA a încercat să prezinte patru poeţi de primă mână şi, poate, singurul manager cultural, Gavril Ţărmure, care face şi nu pozează. Dan Coman, Florin Partene, Marin Mălaicu-Hondrari şi Ana Dragu nu sunt cu nimic mai prejos decât acei colegi de generaţie ajunşi total întâmplător Bistrita 119pe buzele tuturor. Buna creştere, bunul simţ şi răbdarea de care dau dovadă, discreţia deci, i-a ferit de compromisuri, înregimentări şi scandaluri ieftine. Ei sunt cu adevărat importanţi şi acest lucru trebuie spus şi repetat. Mai ales în lumea atât de confuză şi uşor de manevrat a blogurilor literare. Pot face de pe acum pariu că, peste doi ani, aceste nume vor ajunge să fie citite şi cunoscute cu adevărat, pentru că (una din concluziile ediţiei) e momentul să se spună lucrurilor pe nume şi să iasă în faţă adevăraţii poeţi. E loc pentru fiecare pe net, dar, iată,  există un loc fizic, atipic,  în care ideea de congres sau patrie a poeziei dispare. Loc în care poezia nu se măsoară în premii, burse sau (ştam) pile. Nu în cărţi citite, ci în cărţi scrise.  Un sincer BRAVO tuturor organizatorilor de la Bistriţa! POEZIA E LA BISTRIŢA! Cei care au auzit acest slogan din vocea Doinei Ioanid înţeleg perfect ce spun. Pentru ceilalţi, fără supărare, rămâne pelicula.

Poezia e la Bistriţa (I)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 4:18 am

foto Bistrita, un cristian 2009Ana Dragu, Dan Coman, Florin Partene, Daniel Bănulescu, Doina Ioanid, Oana Cătălina Ninu, Ion Mureşan, Octavian Soviany, Dan Sociu, Gavril Ţărmure, Teodor Dună, Constantin Acosmei, Adela Greceanu, Marin Mălaicu-Hondrari, V. Leac, Ioan Pintea

pentru că poezia a fost la Bistriţa

foto un cristian

Poveştile, de mâine.

Iulie 15, 2009

GLORIA BISTRIŢA

Filed under: Aproape de scriitori,Proiecte — miculftiriadi @ 7:24 am

foto Dan Coman, pag 2Era în 1993 şi era prima dată cînd îmi văzusem textele bătute la maşină! Era uluitor, ce mai conta că erau scrise cu mov, ce mai conta că abia se vedea ce scrie, erau textele mele! Atunci m-am simţit pentru prima dată, cu adevărat, poet. Zile în şir, de 100 de ori pe zi, scoteam din geantă hîrtiile alea şi le priveam fascinat. (Dan Coman)

Întregul univers construit de Dan Coman pe parcursul celor trei volume (anul cîrtiţei galbene, Timpul, 2003; ghinga, Vinea, 2005, dicţionarul mara, Cartier, 2009), plus placheta din colecţia no name, coordonată de un cristian, Doamne Doamne (2006), centrează o fiinţă spasmodică, a cărei eternă suferinţă rămîne imposibilitatea de a comunica. „Muţenia“ va fi, aşadar, dincolo de orice etichetă critică, caracteristica principală a poeziei lui Dan Coman. (Cristina Ispas)

Dicţionarul Mara e o carte specială, despre cum cum înveţi să devii tată, despre dragostea mică-mare, pe apucate, pentru iubita care a devenit mamă. Cînd se naşte un copil, universul întreg îşi schimbă centrul, forma, culoarea, aromele. Totul se restructurează, lumea se face din nou. (Doina Ioanid)

john partene

Mă urc în copacul din agendă, din prima agendă pe care a deschis-o Marin cu degete tremurate şi tot cu degete tremurate ne-a citit. E şi o scăriţă acolo, pe care încerc să urc pînă la Dan, la caietele lui albe scrise cu negru. Nu ajung, mă împiedic în foile mele împrăştiate peste tot. Poezia şi foaia.

Întuneric şi jarul ţigării. Nu mă întreb ce mă trezeşte noaptea. Agendele lui Marin, caietele lui Dan şi foile mele. Dacă peste toate aş aşeza luminiţa aceasta de la ţigară, cine ar sări să le stingă? Încet, să nu trezesc fetele… (Florin Partene)

Poetul nu e un nomad al experimentului, nu ajunge în zona pastişei, a ironiei sau a antifrazei, cum se întîmplă de multe ori. Nu numai că nu-şi neagă subiectivitatea, dar chiar preferă să o restaureze întocmai ca pe cel mai locuibil, mai vechi, mai intim şi mai valoros spaţiu din lume, acolo unde emoţiile dospesc şi se rumenesc pînă devin una cu aerul, cu mirosul însuşi: „într-o secundă/ un aer care a stat ani lungi în alţii/ mă inundă“. (Teodora Coman)

Cosmin Perta, Gavril Tarmure, un cristian, 2009

un cristian: Cam toţi editorii de poezie au un trecut (sau un viitor) de poet. Nu pot să nu vă-ntreb, aţi scris poezie?

Gavril Ţărmure: Nu. Şi-o să povestesc despre o vizită din 1985 la Cenaclul Vatra din Tîrgu-Mureş. Se pusese la cale o deplasare a cîtorva membri (Radu Săplăcan, Zorin Diaconescu, pictorul Marcel Lupşe, Ion Mureşan şi subsemnatul) ai Cenaclului Saeculum din Beclean. Toţi eram profesori în Dej, mai puţin Ion Mureşan, care era „profesor de toate disciplinele şi materiile“ la Strâmbu. Cum Ion Mureşan nu s-a prezentat la tren (confunda foarte des zilele întîlnirilor), am plecat fără el. Fiind la începutul participărilor mele la cenaclurile literare, nu prea înţelegeam care mi-e rolul. Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu mi-au pus la cale o farsă: „Muri n-a venit, tu trebuie să înveţi pînă la Târgu-Mureş cel puţin două poeme de-ale lui şi să le reciţi acolo, pentru că va veni foarte multă lume pentru el. Şi dacă zăpăcitul n-a venit, trebuie să spui tu poemele în locul lui, ca să nu-i dezamăgim“. Mi-au dat Cartea de iarnă şi m-am apucat de lectura obligatorie. În cele cinci-şase ore pe care trenul le-a făcut de la Dej la Tîrgu-Mureş (deşi erau cam 100 de km), am învăţat toată cartea pe de rost. Şi din panica momentului – Al. Cistelecan ar fi venit special de la Oradea pentru Ion –, şi din cauza atracţiei tot mai fascinante a cărţii, am avut o mare revelaţie în ceea ce priveşte poezia română contemporană. M-au păcălit să-nvăţ pe de rost Cartea de iarnă şi asta m-a apropiat de poezie. Prietenii s-au distrat copios pe seama habotniciei mele, dar n-am regretat deloc momentul.

ana dragu

încă nu am înţeles pe de-a-ntregul ce îşi spun, în nevorbirea lor, marii muţi John şi Costică. Nici acum, după Colocviul Tinerilor Scriitori de la Alba, unde au fost daţi dispăruţi în misiune cel puţin o noapte şi regăsiţi apoi pe o bordură, refuzînd să se întoarcă la hotel, refuzînd banii pentru a 56-a bere, liniştiţi, zîmbitori. nu ştiu dar am făcut o reverenţă. mereu aceeaşi în faţa lui John.

„am citit Reverenţa în format electric. incredibil. e ca o gură de ţuică fierbinte, luată direct din cazan.

e ca atunci cînd te-ai îmbătat

şi oriunde te-ntorci

cineva se uită la tine şi-ţi zîmbeşte.“

Ca un dos de palmă dat peste gură de un mut. Cine mai ştie azi să facă reverenţe în poezie? (Ana Dragu)

Unul dintre cei mai buni poeţi tineri vine de la Bistriţa şi e o poetă. Păpuşa de ceară, a doua carte a Anei Dragu (debutul aproape neobservat purta un nume mai puţin fericit – Iarbă pentru fiare), nu are nimic de-a face cu ludicul şi feericul infantil, cum titlul ne-ar putea face să credem, ba, dimpotrivă – e de o visătorie feroce, cu autofagii suave şi erotisme crîncene, descinse surrealist din Gellu Naum şi expresionist din Ioan Es. Pop şi Teodor Dună. (Radu Vancu)

marin-malaicu-hondrariPeste drum de Muzeul de Artă Comparată, locuiau doi evrei, Marcu şi Rifca. În faţa casei lor, într-o noapte rece, pe cînd ploua mocăneşte, m-a oprit Ioana Nicolaie – plîngea şi mi-a zis ceva ce nu voi uita niciodată: S-a sinucis Dan, aşa am auzit. Stăteam amîndoi în ploaie, fără umbrelă, iar la una dintre ferestre stăteau cei doi evrei bătrîni şi se uitau la noi, aşa, de parcă s-ar fi uitat la doi peşti în apă. Am fugit la gară şi am luat primul tren spre Maieru, trebuia să-l văd pe John, el era singurul om care putea şti exact cum stăteau lucrurile. Cred că la vremea aceea aveam fiecare cîte un poem publicat. (Marin Mălaicu-Hondrari)

Zborul femeii pe deasupra bărbatului este o carte de poezie cu poveste, mai exact cu o poveste învăluită în trei straturi de scriitură, o poveste implicită despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dar şi despre dragostea dintre un cititor care devine scriitor şi un pregnant univers livresc. (Oana Cătălina Ninu)

A scrie o carte centrată pe tema sinuciderii presupune involuntar o apropiere de lumea morţilor, de acel spaţiu halucinant în care viaţa este resimţită ca o capcană, iar moartea, un promised land al tuturor speranţelor şi visurilor neîmplinite. A-i înţelege pe scriitorii care au ales moartea în detrimentul unei existenţe ce devenise insuportabile nu înseamnă însă alege acelaşi traseu. Dimpotrivă, naraţiunea lui Marin Hondrari dezvăluie un personaj lucid, care analizează, uneori cu o surprinzătoare răceală, diferitele moduri prin care scriitorii au ales să despartă de viaţă. (Silvia Dumitrache)

GLORIA BISTRIŢA – un supliment Observator cultural,  în proiectul LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE

bistrita 2

Iulie 13, 2009

Gloria Bistriţa

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 7:36 pm

de joi pe piagloria 1ţă şi pe net, un supliment de excepţie marca Observator cultural .

Dan Coman, Ana Dragu, Florin Partene, Gavril Ţărmure şi Marin Mălaicu-Hondrari în opt pagini realizate de acelaşi „responsabil cu grafica” de la suplimentul dedicat Cenaclului Litere (Cărtărescu) – 1439 de descărcări de pe site (varianta pdf).

supliment

În suplimentul bistriţean veţi găsi:

Cronici de Radu Vancu, Oana Cătălina Ninu, Cristina Ispas, Silvia Dumitrache, Teodora Coman şi, în premieră, o cronică publicată de Doina Ioanid unei cărţi de poezie.

Poeme de Dan Coman, Ana Dragu, Florin Partene şi Marin Mălaicu-Hondrari.

Poveşti faine, poze super, interviuri şi mult bun simţ.

În plus, împreună cu suplimentul, revista Observator cultural va distribui 150 de exemplare din volumul Păpuşa de ceară (Ana Dragu, editura Charmides, 2008).

supliment  coordonat de un cristian, cu acordul şi sprijinul total al autorilor participanţi.

Aştept o creştere a numărului de abonaţi. Un abonament Observator cultural pe un an costă… 112 lei. Pentru 50 de numere /an, recepţie la domiciliu prin plic, nu văd scuze pentru a nu face un abonament. E primul semn de respect. Ca şi cum ai cumpăra cărţi, nu i-ai cere autorului un exemplar gratuit. Dar aceasta este altă poveste şi ţine de standardele cititorilor români.

Urmează suplimentul despre Poeticile cotidianului (29 iulie).

Iulie 8, 2009

Alba / Neagra

Filed under: Colocviul Tinerilor Scriitori Alba Iulia — miculftiriadi @ 4:32 pm

Contrar  semnalelor, Alba a fost începutul sfârşitului.

Să vedeţi de-acum lupte intestine, răbufniri şi scandaluri. Criza, la nivel literar, abia acum începe. A fost, cred, ultima dată când insiderii (vorba lui Paul Cernat) şi-au putut face de cap, cu cap. Vor urma, sper să mă-nşel, deşi nu prea s-a întâmplat, poziţionările.

Personal, recunosc, Alba mi-a dat multe bătăi de cap. Dacă nu se lucra în echipă (şi aici meritul fiecăruia dintre cei care au organizat: Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, Smaranda Şchiopu, a contat enorm) nu se putea face absolut nimic. O carte e o dictatură, îmi spunea Daniel Bănulescu. Şi am încercat să aplicăm treaba asta prin program, chiar dacă a părut prea încărcat şi solicitant. Totuşi, înaintea războiului…

Dezamăgirea mea a fost că, luat cu treburile minimale (a nu se fuma, a ghida oamenii, a da telefoane şi a înregistra – nu vă grăbiţi, iese materialul complet, borna ediţiei), n-am putut decât asista la unele discuţii. Nu să dau şi nişte răspunsuri.

Alba va duce la cele mai mari rupturi din generaţie. Cei care nu au venit se pot mira de ce, cu toate reacţiile pozitive, văd partea goală. Mă refer la imposibilitatea de a mai reuni în acelaşi loc oameni de calităţi umane şi intelectuale atât de diferite. La Alba s-au separat apele. Nu veţi mai vedea confuzii valorice. Oamenii încep să-şi vadă limitele şi să-şi fixeze priorităţile. Practic, sunt absolut convins că, în ceea ce mă priveşte, nu mă mai pot asocia cu 2-3 autori invitaţi. Nu din răutate. Ci din nevoia de a spune lucrurilor pe nume.

Cred că Alba a fost ultimul gest de solidaritate posibil pentru tânăra generaţie. La 30 de ani, unii sunt încă speranţe şi vor ajunge cu mult mai jos în ierarhiile adevărate. Vedetele internautice încep încet-încet să fie acoperite de autorii valabili care intră în lumea virtuală. Cred că după Alba nu voi mai putea credita un autor submediocru, nici dacă e încă tânăr.

La Alba am realizat că e o pierdere iremediabilă asocierea cu toată lumea. Grupuri şi grupuleţe îşi dispută, în principiu, întâietatea pe plaja literară, în goana după cadourile bursiere şi după congresele provinciale. Nu există armonie decât conjuncturală. Va fi  şi mai greu de-acum înainte să existe proiecte în care să se meargă pe ideea: „Cei mai buni pe treaba asta!”, nu pe amiciţii şi refuzuri cauzate de neînţelegeri individuale. Cred că imposibil. Viermii gloriei colcăie prea tare şi timpul devine din ce în ce mai scurt. Literatura e deja o afacere, prietenia nu există decât până la bani (sau „bănuţi”, cum strigă un profitor sinistru). Veţi vedea o lume literară foarte divizată, din toamnă. Poate că e şi incapacitatea politicului de a da o linişte naturală. Sau poate e supradimensionarea literaturii, care ne face să credem că trăim cu adevărat. Cu excepţiile de rigoare, Alba mi-a arătat lucruri întristătoare. Există o răutate mediocră care poate sufoca lucrurile. Pentru scurt timp impresia de linişte a fost totală. Creştea ca un balon. Acum, când îl văd deja spart, nu pot decât să mă bucur: în definitiv, a fost frumos. Chiar foarte frumos. Ca ultima plimbare dinaintea angajării în „câmpul muncii”.

uncristian, 2009

Ediţia de Alba Iulia (în Observator cultural, nr 476)

După o idee a lui N. Manolescu, Dan Mircea Cipariu coordona în 2006 prima ediţie a Colocviului Tinerilor Scriitori, la Bucureşti. A urmat ediţia de la Cluj, cu cea mai numeroasă participare (90 de invitaţi, un top „intern“ contestat), cu Irina Petraş în rolul de organizator, şi o ediţie mai mult a comunicărilor ştiinţifice, cu Antonio Patraş în postură de gazdă, la Iaşi. Fără să încerc acum un clasament al ediţiilor de după 2000 (au existat şi două ediţii în anii ’50), pot spune că fiecare a avut plusuri şi minusuri evidente, atent studiate înainte de cei mandataţi să întocmească programul episodului 2009. Cert e că, în momentul în care cea mai tînără filială USR a luat în mîini frîiele organizării celei de-a IV-a ediţii, Colocviul avea de suportat mai multe prejudecăţi ca oricînd: a te asocia cu USR-ul însemna pentru mulţi o problemă de imagine, după cum a participa la o astfel de întîlnire devenea sinonim cu a lua parte la un chef prelungit. Din start, se creaseră „bariere“ de „netrecut“: una de vîrstă (limita de 35 de ani) şi una de compatibilitate (ce să căutăm pe „lista“ USR? „Tinerii“ oricum nu se pot organiza). Pentru a elimina aceste obstacole, organizatorii programului (Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, Smaranda Şchiopu şi un cristian) au „fentat“ convenţia. Limita de vîrstă a fost eliminată (apar invitaţi de peste 35 de ani), iar programul (cam strîns) a fost strict şi aplicat (lectură, dezbatere), cu accent pus pe rezultate concrete (donaţie de carte din volumele personale ale invitaţilor, completarea unui chestionar şi a unui CV tip pentru un studiu sociologic).

Din capul locului, trebuie să remarc organizarea ireproşabilă a gazdelor. Nu mă refer doar la clădirile alese (Palatul Apor, Hotel Transilvania) sau la mapa de întîmpinare (cu o hartă cu care nu aveai cum să te rătăceşti), ci şi la căldura şi generozitatea naturală cu care ne-au primit (la Universitate, la Biblioteca Judeţeană sau la filiala USR). De la cadrul general pînă la detaliile „fine“ (volumul oferit cadou de Aurel Pantea, microbuzul pus la dispoziţie echipei de fotbal), Elena Anghel şi oficialităţile locale implicate în proiect – Ion Dumitrel, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, prof. univ. dr. Achim Moise, rector al Universităţii „1 Decembrie 1918“, Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba-Hunedoara a USR – merită, fără discuţie, laudele şi aprecierile oaspeţilor răsfăţaţi.

Cum locurile alese pentru întîlnire au întrecut orice aşteptare, „povestea“ rămînea exclusiv pe mîna „programului“, rolul-cheie revenind moderatorilor. După o primă zi mai lejeră (deschiderea oficială şi donaţia de carte), ziua de sîmbătă a dus greul ediţiei: o lectură publică (doar poezie), scurte prezentări ale unor reviste precum România literară, Noua literatură, Echinox, Cuvântul, Verso, Mozaicul, Tiuk!, Observator cultural, precum şi două sesiuni de dezbateri (una tematică, pe secţiuni, şi una comună, pe tema centrală, atipică şi greu de imaginat acum cîţiva ani: De ce e bine/rău să intri în USR?). Conform mărturiilor, temele propuse au incitat, provocînd discuţii aprinse (poate prea scurte), prelungite cumva la terasele de sub Cetate, înainte sau după meciul de fotbal disputat împotriva unei echipe a Consiliului Judeţean Alba. A doua zi, la sediul filialei USR de pe strada Bucureşti, Colocviul şi-a încheiat ediţia, lăsînd în urmă parcă mai multe prietenii ca niciodată şi un aer de normalitate. O normalitate a dialogului, a schimbului de argumente şi a depăşirii obstacolelor imaginare.
În loc de concluzii, depăşind cumva noţiunile de reuşită sau de eşec, ediţia a arătat cîteva aspecte concrete: titulatura merită schimbată, proiectul nu e menit neapărat membrilor USR (dovadă că numărul celor legitimaţi de instituţie a fost neglijabil, de unde şi ideea că nu putem vorbi de o „ştampilare“ a participanţilor), în cadrul „generaţiei“ încep să se întrevadă poziţionările. Rămîne de văzut dacă o nouă ediţie va păstra libertatea opţiunii (scriitori reprezentativi, nu neapărat membri legitimaţi) şi dacă va menţine un rol activ pentru secţiunea de „Media/Jurnalism“. Dar sînt deja lucruri care, pentru cei care au lucrat strict din prietenie la această ediţie, reprezintă altă etapă, preferabil mai bună.
Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.