uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 7, 2009

Timp pierdut. Mi-e frică de oamenii fără trecut

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 7:40 am
În 2003 identificam într-un chestionar (vezi Mihai Ignat,
chestionarul nr 2) următoarele aspecte în promovarea poeziei:

a)neglijenţa editorilor
-promovare "clientelară"(concesii financiare)
-neconcordanţa tiraj declarat-tiraj real
-subvenţii "suspecte",de unde şi fluctuaţiile de "schemă"
(cărţi anunţate la editura x apar la editura y)
-calitatea deficitară(hîrtie/grafică) a colecţiilor
-nerespectarea termenului de tipărire
-probleme cu difuzarea

b)confuzia valorică

c)dezinteresul masiv al cititorilor,"transferaţi"
spre alte "orientări"sau "descurajaţi" de ignoranţa unor
instituţii

Astăzi, aş renunţa la opţiunea c (publicul nu mă mai
interesează ca principiu,e un element de culoare) şi
aş adăuga două "recente" aspecte:
1. reinventarea editorială (poezia devine o modalitate
de a te "rebrandui" editorial)
2. pentru prima dată, ca unul care în fiecare situaţie
am ţinut parte autorului în "disputa" editorială,
trebuie să spun că există o problemă de atitudine din
partea unor autori. Odată ajunşi ISBN-izaţi, unii cred
că "diploma" obţinută(pentru că la asta se rezumă câştigul
din acea colaborare)îi postează la înălţimi de neatins.
Am întâlnit câteva cazuri interesante,despre care voi vorbi
la vremea potrivită.

protest underground un cristian, 2003

(Bookarest 2003, momentul în care am protestat public faţă de vrăjeala editorială cu care tinerii autori au fost trataţi. Legat la ochi, am asistat la anumite „lansări”, printre mesele de la Motoare. Purtat de mână de Ianuş, fotografiat de Mihai Vakulovski. Îi rămân şi acum îndatorat unui uriaş scriitor român care m-a încurajat în blegeala specifică a târgului)

Pe partea de underground, fără modestie, nu am ce să-mi reproşez.
Dar sigur că nu m-am aşteptat ca multe carneţele să fie
"înghiţite" de ediţii de top şi treaba asta să treacă
neobservată.
Personal, n-am impus vreunui autor specificarea apariţiilor
underground,n-am considerat că trebuie să fac caz pentru un
experiment pe care mulţi din cei care l-au "judecat" nu l-au
înţeles.
Şi, ca să lămuresc pe toţi glumeţii care şi-au dat cu
părerea despre ce-nseamnă underground-ul editorial, am să spun
doar atât:toate parteneriatele pe care le-aţi găsit pe carneţele
au însemnat acorduri verbale, nu bani daţi de editura X sau Y
pentru scoaterea lor (cazul Humanitas pentru Angela Marinescu-
distribuirea la Gaudeamus a carneţelelor la standul editurii).
Pentru că banii au venit întotdeauna din buzunarul personal,
pentru că underground-ul a fost finanţat din pensia de urmaş,
iar underground-ul practicat de mine n-a fost (cum au afirmat
unii)o joacă, ci o revoltă. Şi nu neapărat cu sistemul (oricum
putred şi oricând uşor de depăşit printr-o strategie cât de cât inteligentă).

Am auzit acum câţiva ani (vezi primul blog al colecţiei no name) afirmaţia făcută de un fost participant în colecţie cum că „nici underground-ul nu mai e ce-a fost”. Am fost realmente şocat. Ştie el ce-a fost underground-ul? Îl poate confunda cu jocul lui din spatele blocului şi cu poveştile aflate de la alţii, că personale nu prea are? Cum îşi poate permite un profitor al sistemului (pentru că va veni vremea când se va povesti cum au debutat scriitorii care se laudă cu cărţile editate prin beciuri) să spună ceva despre un sistem despre care habar nu are? Şi aerele acestea de superioritate afişate  fix de cei care au trăit pe spinarea imposturii editoriale din editarea poeziei ultimilor 20 de ani sunt dizgraţioase. Şi mai ales când vin dintr-o singură direcţie. I-am mai explicat personajului de câteva ori. Ca fost „membru” al unei găşti din comunism, nu mă intimidează băieţaşii de cartier (mai ales cei cu buletin de Bucureşti). Iar „proiectele” şi politica de clică pe care micii găşcari o tot încearcă de câţiva ani, sunt nu doar previzibile, dar şi de o mediocritate sfidătoare. Îţi sfidează inteligenţa. Vorbim de oameni fără „poveste”, fără „trecut”, strecuraţi prin viaţă printr-o sită a imposturii, tupeului şi clientelei.

Ce-nsemnă, mai concret, a fi profitor al sistemului:

– a migra fără jenă de la o editură la alta (fireşte, cu bârfele de rigoare la purtător) – lipsa de respect (arătată public faţă de foştii editori, în contradicţie cu linguşeala publică afişată „înainte de” a intra în planul editorial) –  e foarte interesant să compari reacţiile de atunci şi de acum, nu doar din partea autorilor

– a te folosi de toate breşele sistemului pentru a trăi ca scriitor. Invitaţii, congrese, colocvii, premii. A trăi din sistem, fără jenă şi fără remuşcare. Descurcăreţii literari, buni vorbitori de limbi străine şi nu numai… O listă de urmărit şi uşor detectabilă.

– a fi „capabil” să negi (ignoranţă, răutate sau prostie) zone de interes ale fenomenului, excluzând din start „duşmanii” (mi-amintesc de marii „inamici” ai blogurilor, reprofilaţi şi deveniţi brusc „exemplari” / clasici ai „genului”)

E clar. Competenţa nu poate compensa decât în doze infime lipsa de caracter. Cred că foarte curând aceste vedete vor rămâne simple instanţe internautice, cu succese cel mult de vânzări, dar uşor de pasat într-o construcţie a ansamblului literar. Cu riscul de a mă repeta: prefer un autor retras, dar deştept, onest acelor „ştirişti”  înfipţi în prima linie a topurilor şi fără de care viaţa literară pare mai puţin spectaculoasă. Poate că e mai puţin spectaculoasă, dar nu mai e viaţă,  e făcătură.

Iată de ce sunt efectiv nedumerit când unii autori se bat
în piept cu reuşitele editoriale premiate, dar uită să
menţioneze(măcar de formă), singurul titlu pentru care
n-au plătit şi n-au făcut plecăciuni(cu o singură excepţie).
Deocamdată, doar atât. Editura oficială nu va fi cea mai
bună de pe piaţă,dar va fi cea mai bună pe care o puteam gândi
în acest moment. Şi va evita autorii "fără trecut".
Pentru că am fost întrebat de ce m-am supărat că la târg
n-am fost invitat la nu ştiu ce dezbateri legate de promovarea
poeziei, repet: dacă underground-ul editorial n-a fost o
formă de promovare, ce-a fost? E normal să fiu supărat
când orice editură care iese pe piaţă devine brusc specialistă
în promovare, în vreme ce structuri logice, teoretizate şi
cât de cât performante nici măcar nu-s luate în calcul.
Şi încă ceva, despre care câţiva vor spune că e o frustrare.
Sunt în fenomen din 1997. Cu puţin noroc, în acest moment
nu trebuia s-o iau de la zero. Dar, din 2001, deşi s-a tot
vorbit de generaţia 2000 şi de reprezentarea ei, niciodată

nu am primit vreo invitaţie (pardon,am fost anul acesta invitat

la Vinea!) de a participa la o lansare,
la o discuţie la radio în celebrele emisiuni despre generaţia
2000. Pare o frustrare, dar e una pe care ştiu s-o gestionez. Pentru
că nu mă condiţionează în vreun fel şi nu mă face să tac. N-am
de ce sa-mi ascund antipatiile şi nu pot să nu spun pe faţă
de ce astăzi a edita poezie se vede ca un lucru excepţional:
bătaia de joc a tunurilor editoriale (pornind de la preţ şi
terminând cu ce vreţi voi) şi "carnea de tun" de care
s-au servit.

Sunt cu atât mai iritat când descopăr că un autor de top
îşi atribuie un proiect de arhivare (anunţat în 2000 şi publicat
în nr 74 al revistei Observator cultural) a cărţilor de poezie,
proiect la care lucrez din 1999 şi care are termen de "predare"
2011. Parte din el figurează pe blogul bibliotecii de poezie.
Este încă o dovadă că cercetarea nu există în România, că roata
se reinventează după primul vis şi că autorul se inspiră din
activitatea cu care editorul lui favorit l-a învăţat: să le facă
singur pe toate. Dacă nici acesta nu e un proiect, atunci ce-nseamnă un proiect?
Ca bibliotecar al generaţiei, cu arhivă şi bun simţ, daţi-mi voie
să-i transmit că ideea îi aparţine lui... Dostoievski. Pot să
şi dovedesc asta. Dar de ce să nu o credităm ca fiind a poetului
nostru? Măcar pentru trafic.Doar că, în acelaşi nr 74 din

Observator cultural există... două proiecte separate pe acelaşi „subiect”. Dacă de cel al bibliotecii n-a auzit, măcar de celălalt se putea interesa. Nu văd atunci cum ar putea vorbi cineva despre un proiect care-i aparţine cu cel puţin două încercări anterioare…

Sunt profund dezamăgit de lipsa de caracter a multor „scriitori” (voi şi lansa un material despre cum se prezintă discursul unor „vârfuri” pe net) şi nu pot decât să regret că mi-am pierdut vremea cu oameni fără onoare. Dar voi ieşi din fenomen (chiar dacă unii nici nu mă includ în el) atunci când voi fi dus demonstraţia până la capăt. Pentru că, spre deosebire de oamenii cu proiecte, le am anunţate de ani buni şi sunt structurate logic, pentru a se susţine singure şi pentru a avea un trecut.

P.S. V-amintiţi că în luna ianuarie expertul în debuturi, poetul Gellu Dorian, mă întreba cine sunt, folosind „sporul de personalitate” (după modelul, „cine mai eşti şi tu, că eu n-am auzit de tine”). Păi aceştia ne sunt specialiştii, susţinuţi de autori clientelari, unii tineri din păcate.Un sistem performant la nivel de fonduri (e o întreagă discuţie şi merită făcută pe larg în privinţa modului prin care ani de-a rândul aceşti activişti culturali au „creat” festivaluri), cu o complicitate făţişă din partea celor care au intrat la masa bucatelor. Aceştia sunt specialiştii creditaţi, cei care ştiu numai ce „trebuie” ştiut şi cei care încearcă să ascundă ce nu se mai putea ascunde  (vezi ancheta prin care   să „spălau” neregulile evidente cu care s-a prezentat Premiul de la Botoşani – când sunt probate, la ce bun să le negi?). Ce dovadă mai clară a faptului că nu există logică, că trăim în ţara proiectelor, congreselor, a scriitorilor şi a unui sistem pe care mulţi dintre ei îl merită cu prisosinţă?

Şi gata cu proştii. Urmează un supliment adevărat despre scriitori adevăraţi.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: