uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

August 3, 2009

Radu Vancu la Biblioteca de poezie

Filed under: Radu Vancu — miculftiriadi @ 6:41 am
Tags:

O faptă cu caradu vancu, 2008re te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

M-aş lăuda juniorului Sebastian cu faptul că am reuşit să dezamorsez trei racheţi pe o terasă din centrul Iaşului vorbindu-le despre poezie şi recitându-le poezii – Dan Sociu şi Bogdan Creţu pot depune mărturie că aşa a fost. În ce-i priveşte pe ai mei, ultima dată când ţin minte că s-a bucurat tata a fost când am băut zdravăn, numai noi doi, singuri în casă, cinci jumătăţi de lichior (era cu puţină vreme înainte să se spânzure, cu vreo două luni sau cam aşa ceva), şi a doua zi m-a strâns în braţe, spunându-mi că era mândru că nu vomasem. Mama, pe de altă parte, era mândră că luam premiul întâi în faţa unei nesuferite de familie bună, aflată în graţiile dirigintei (şi fata, şi familia). Acum înţeleg că cele viscerale mi se trag de la tata, iar cele livreşti, de la mama.

în luna august la biblioteca de poezie

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: