uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

august 12, 2009

Supliment TIUK în Observator cultural

Filed under: supliment tiuk — miculftiriadi @ 3:45 pm

Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski, Dan Perjovschi şi Mihail Vakulovski.

supliment tiuk pag 1

Keful celor de la Tiuk este suplimentul de opt pagini pe care-l veţi găsi în numărul de mâine al Observatorului cultural. Cumpăraţi-l de la chioşc, pentru că desenele lui Perjo blindează paginile. Interviuri, poze, reacţii şi lucruri noi despre cea mai importantă revistă culturală virtuală.

Iniţial, în momentul conceperii suplimentului, optasem pentru o variantă de antologie. Texte din diverse numere, alese pe sprânceană de „doctorul” Mihai.

Doar că, pe măsură ce înaintam în pagină cu interviurile, ne-am dat seama că tiparul e o armă cu două tăişuri. Poemele şi manifestele au rămas pe dinafară (chiar şi o parte din reacţiile sosite).

O fi bine, o fi rău, decideţi voi, dacă puneţi mâna pe revistă. Nu vă frige buzunarul şi mai faceţi şi-o pauză de bere, că nu strică.

Keful celor de la TIUK a fost un supliment gustat în redacţia Observatorului. Dezinvoltura şi francheţea tiukului vă sunt cunoscute, aşa că e momentul să aflăm povestea de la cei care au dus-o atât de departe.

Opt pagini pline ochi şi tot prea puţine pentru cea mai longevivă, constantă, surprinzătoare şi reinventată arhivă literară de pe netul românesc. Pentru cei care încă n-au aflat, iată pontul: http://www.tiuk.reea.net.

Tiuk – Fără egal, fără vârstă, fără complexe.

un cristian: Eşti un profesionist al interviurilor şi n-o spun din complezenţă. Există francheţe, vigoare, consistenţă, dinamism şi perspicacitate în textele tale. Încerci să te identifici cu cel din faţa ta sau laşi „momentul” să decidă tonul discuţiei? Cât de important e tonul într-un interviu faţă-n faţă?

Mihail Vakulovski: Am avut la Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău un curs de analiză a textului care n-a mai mihail_vakulovski10existat nici până la mine, nici după ce am venit la doctorat la Bucureşti. Eram un fel de „ăla care pune întrebările”, atunci am învăţat că dacă nu-l laşi pe om să se exprime liber sută la sută n-o să iasă ceva foarte bun. Într-un interviu cel care întreabă trebuie să fie ca un arbitru bun – să nu se simtă pe teren, dar meciul să fie spectaculos şi din cauza asta, în faţă trebuie să fie cel care se exprimă, nu spectatorul (oricât de activ şi „la serviciu” ar fi el). Acum, în epoca internetului, poţi să faci un interviu faţă în faţă doar de plăcere. Şi cel care întreabă, şi cel care răspunde la întrebări poate să prefere în orice moment un interviu scris. Şi tonul e dictat de cel care răspunde. Îmi amintesc că atunci când făceam interviul cu Mircea Cărtărescu, la Motoare, era un vânt foarte mare, care ne lua foile de pe masă, iar Cărtărescu povestea fără să ia în seamă asta, avea un ton cald şi concentrat, ţinînd hârtiile cu mâna. Da, îmi amintesc foarte multe faze din interviurile faţă în faţă…

Sandu, cum au fost aceste luni pentru tine?

Alexandru Vakulovski: Ca un vis. Şi acum am încă impresia că visez şi poate la un moment dat mă voi trezi… Pentru că e greu să trăieşti doar într-un coşmar. S-au întâmplat şi lucruri bune, dar astea ţin de mine, nu de ţară. Adică pot să stau lângă mama, măsupliment tiuk 2 bucur să lucrez la revista Stare de Urgenţă. Şi cam atât cu bucuria.

De ziua mamei Tiuk

Web magazinul Tiuk

Şi-a tras strai tradiţional

Şi vă salută din Observator Cultural.

Pe 12 august revista Observator Cultural

Va găzdui un supliment Tiuk!

Interviuri Tiuk de un cristian,

Desene şi viziuni de Dan Perjovschi!

TIUK, K-avem Kef!

În campania LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE (fără vedete, profitori, culise şi congrese) urmează suplimentul Celebrul animal. Proiectul îşi propune să atragă atenţia asupra celor mai importante proiecte literare contemporane şi să scoată din anonimatul editorial scriitori pe nedrept puşi/lăsaţi în plan secund.


Reclame

Bobiţă, Virgil, Bănescu

Filed under: 1,Constantin Virgil Bănescu — miculftiriadi @ 7:35 am
Tags:

La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet.

Bobiţă avea un talent muzical atipic. Prima lui lectură la litere a fost un recital. Mi-l amintesc şi acum pe Ianuş supărat că-l tot fotografiam cântând. Apoi Bobiţă a banescudispărut o vreme. Intrase în lumea literară adevărată. Cu el am fost primele şi ultimele dăţi la Casa Verdi a Iolandei Malamen, prin el am ajuns să-l văd în carne şi oase pe Cezar Ivănescu, faţă de care avea o uriaşă admiraţie. Apoi ne-am revăzut  în acea minunată zi de început de martie când toţi greii cenaclului veniseră de-acasă cu cârpe şi detergent pentru a face curat în viitoarea sală a Bibliotecii de poezie. Şi, la final, la parodia înmormântării Bibliotecii, unde a râs copios. Cam atât. Au urmat ani de întâlniri absolut convenţionale, dar amiabile. Îmi povestea de burse, de călătorii, dar îl simţeam tot mai departe.

Virgil s-a prezentat în 2008. Mi-a spus şi mie, ca şi celorlalţi, că Bobiţă devenise Virgil. Să-i spunem Virgil. Se schimbase. Ne-am întâlnit de câteva ori, am fost împreună la Alba şi am purtat câteva discuţii pe mess. Ar fi vrut să scoată o antologie, îl ameninţasem cu un interviu (acum vreo două luni). Am amânat.

Acum când scriu aceste rânduri nefericite, Bobiţă şi Virgil au devenit, invariabil, Bănescu. Gândindu-mă la el, ca la un om bun şi un poet minunat, nu pot să nu fiu trist.

Aseară, când am auzit un zvon, n-am îndrăznit să intru pe mess. De dimineaţă, statusul lui era activat. Alarmă falsă. Doar că în dreptul lui scria: „mama şi tatăl lui Bobiţă strigă către cei ce-l cunosc că azi Bobi a plecat la steaua lui cea fără de noroc. Veniţi cu noi să-i uşurăm zborul”.

1 august 006

Constantin Virgil Bănescu s-a sinucis la 27 de ani. S-ar putea posta fotografii inedite, filmuleţe. La ce bun? Pun doar o fotografie pentru Bobiţă. Un pescăruş pe uscat. Şi o piesă.

Vor urma tămâierile. Pe lista întrebărilor pentru interviu mă opresc la cea mai intimă: „Te-ai sinucide?”  A  rămas în fişierul Bănescu. Nu mi-aş fi dorit să-i fi luat ultimul interviu.Dumnezeu să-l odihnească!

Cu bine, Bobiţă!

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.