uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

August 12, 2009

Bobiţă, Virgil, Bănescu

Filed under: 1,Constantin Virgil Bănescu — miculftiriadi @ 7:35 am
Tags:

La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet.

Bobiţă avea un talent muzical atipic. Prima lui lectură la litere a fost un recital. Mi-l amintesc şi acum pe Ianuş supărat că-l tot fotografiam cântând. Apoi Bobiţă a banescudispărut o vreme. Intrase în lumea literară adevărată. Cu el am fost primele şi ultimele dăţi la Casa Verdi a Iolandei Malamen, prin el am ajuns să-l văd în carne şi oase pe Cezar Ivănescu, faţă de care avea o uriaşă admiraţie. Apoi ne-am revăzut  în acea minunată zi de început de martie când toţi greii cenaclului veniseră de-acasă cu cârpe şi detergent pentru a face curat în viitoarea sală a Bibliotecii de poezie. Şi, la final, la parodia înmormântării Bibliotecii, unde a râs copios. Cam atât. Au urmat ani de întâlniri absolut convenţionale, dar amiabile. Îmi povestea de burse, de călătorii, dar îl simţeam tot mai departe.

Virgil s-a prezentat în 2008. Mi-a spus şi mie, ca şi celorlalţi, că Bobiţă devenise Virgil. Să-i spunem Virgil. Se schimbase. Ne-am întâlnit de câteva ori, am fost împreună la Alba şi am purtat câteva discuţii pe mess. Ar fi vrut să scoată o antologie, îl ameninţasem cu un interviu (acum vreo două luni). Am amânat.

Acum când scriu aceste rânduri nefericite, Bobiţă şi Virgil au devenit, invariabil, Bănescu. Gândindu-mă la el, ca la un om bun şi un poet minunat, nu pot să nu fiu trist.

Aseară, când am auzit un zvon, n-am îndrăznit să intru pe mess. De dimineaţă, statusul lui era activat. Alarmă falsă. Doar că în dreptul lui scria: „mama şi tatăl lui Bobiţă strigă către cei ce-l cunosc că azi Bobi a plecat la steaua lui cea fără de noroc. Veniţi cu noi să-i uşurăm zborul”.

1 august 006

Constantin Virgil Bănescu s-a sinucis la 27 de ani. S-ar putea posta fotografii inedite, filmuleţe. La ce bun? Pun doar o fotografie pentru Bobiţă. Un pescăruş pe uscat. Şi o piesă.

Vor urma tămâierile. Pe lista întrebărilor pentru interviu mă opresc la cea mai intimă: „Te-ai sinucide?”  A  rămas în fişierul Bănescu. Nu mi-aş fi dorit să-i fi luat ultimul interviu.Dumnezeu să-l odihnească!

Cu bine, Bobiţă!

Anunțuri

8 comentarii »

  1. dumnezeu sa-l odihneasca.
    frumoasa poveste. un om frumos.

    Comentariu de Octavian Soviany — August 12, 2009 @ 8:39 am | Răspunde

  2. Aflând astăzi de moartea acestui talentat poet am citit mai tot ce am găsit pe internet despre el și într-un final citind ce ai scris aici, brusc ochii mei s-au înecat…

    Comentariu de quasiote — August 12, 2009 @ 7:29 pm | Răspunde

  3. … e surprinzator pentru mine cum un om care a ajuns la o anumita intelegere, la o anumita acceptare a oamenilor si a lui insusi a decis sa opreasca totul in acest fel… eu sper ca el sa se poata intoarce… iar de nu va fi posibil, il vom reintalni in poezia lui, in unele amintiri, care nu justifica gestul final, ci, din contra, ni-l arata intr-o frumoasa postura de om.

    Virgil, si Bobita, si Banescu a luat calea celorlalti poeti care au fost pe aici si de la care avem atat de vii amintiri!

    Comentariu de daniel — August 13, 2009 @ 8:29 am | Răspunde

  4. […] un cristian vorbeşte pe scurt despre tecerea de la Bobiţă la Virgil şi acum la Bănescu. La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet. (…) […]

    Pingback de reacţii… | Hyperliteratura — August 13, 2009 @ 12:16 pm | Răspunde

  5. Dumnezeu să îl odihnească, pentru că de iertare nu poate fi vorba. Dar cred că moartea Marelui Cezar Ivănescu a jucat un rol în deprimare. Iar Cezar Ivănescu a murit în chipul cel mai de neînţeles.

    Comentariu de blogideologic — August 13, 2009 @ 12:17 pm | Răspunde

  6. […] o candoare rara. un poet ca un poem. alte cateva omagii aduse poetului semnate de Octavian Soviany Un Cristian Marius Ianus Laura Husti-Radulet Etichete constantin virgil […]

    Pingback de Virgil « MIRUNA VLADA. dincolo de extrauterinitate — August 14, 2009 @ 5:37 pm | Răspunde

  7. […] [postat iniţial pe blogul autorului] […]

    Pingback de www.egophobia.ro » Blog Archive » Bobiţă, Virgil, Bănescu — August 31, 2009 @ 3:04 pm | Răspunde

  8. […] …(19B2-2009) c.v.b. […]

    Pingback de FDL.ro » Blog Archive » Generatia postuma a poeziei actuale. primii doi — Aprilie 12, 2010 @ 3:03 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: