uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Septembrie 2, 2009

Mioara Cremene în nr. 232 al Observatorului cultural

Filed under: Observator cultural — miculftiriadi @ 11:53 am

mioara c

Născută în1923, Mioara Cremene a părăsit România în 1969, revenind în ţară după Revoluţie. Înscrisă la Conservator (clasa Victor Ion Popa), a debutat editorial în 1951, cu piesa în versuri Mălina şi cei trei ursuleţi, prima dintr-o serie de aproape douăzeci de titluri de cărţi pentru copii. Publică în ţară, după cinci ani de interdicţie de publicare, mai multe volume de versuri, un roman, care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor (Mărirea şi decăderea planetei Globus, 1968), o excelentă carte de memorialistică – La ce foloseşte Parisul? Evocări şi dileme din exil (în colaborare cu Mariana Sipoş, 2000) şi, în perioada 1993-1995, traduce în colaborare cu fiul ei, Adrian Cremene, scrierile lui Heinrich von Kleist (Opere, două volume). În Franţa, a realizat scenarii, filme de artă şi telefilme (Prietenul meu, poetul, consacrat lui Miron Radu Paraschivescu, Metropoeme, Paris, premiat la secţiunea „Quinzaine des Realisateurs”, 1970), alături de soţul ei, cineastul Sergiu Huzum.

„Trebuie să vă spun că am o vârstă respectabilă. 85 de ani. Merg pe 86. Am trăit şi am cunoscut multe. Şi multe vieţi. Şi oameni importanţi astăzi. Care sînt în istoria literaturii. I-am cunoscut personal. Cu binele şi cu răul lor.”

„M-am împrietenit cu Camil Petrescu. Cum eram studentă la Teatru, când a pus Bălcescu, m-a invitat să asist la repetiţii. Era complet surd.”

L-aţi cunoscut bine pe Labiş. Ştiţi împrejurările în care a murit. S-au făcut foarte multe speculaţii pe marginea modului în care a murit. S-a mers pînă-ntr-acolo încît să se spună că a fost chiar ucis.

Nu, n-a fost ucis. Am făcut parte dintre cele trei femei care l-au îngrijit cînd a fost la spital. […] Ne-a povestit accidentul. […] Tramvaiul s-a oprit. S-a făcut atunci o greşeală foarte mare. L-au ridicat de subsuori. L-au dus aşa la Spitalul Colţea. Văzând cei de-acolo un beţiv adus pe braţe, au spus că n-au locuri. Şi-aşa l-au plimbat prin două-trei spitale. Iar când au ajuns la Urgenţă, picioarele erau alandala şi nu mai simţea nimic.

Ce s-a întâmplat cu securistul care-l urmărea permanent?

După câteva zile a venit la spital şi a cerut o hârtie iscălită de Labiş, cum că nu e vinovat de accident. Că nu e el răspunzător. Şi Labiş i-a dat-o.

Ce s-a întâmplat cu traducerile din Kleist?

[…] După 1990 am reuşit să public două volume, cu o prefaţă de Nicolae Balotă. Interesant e că, pentru asta, am trimis din Franţa hârtie, cerneală şi clei. Când am ajuns aici, cleiul fusese furat. De aceea foile se cam desprind.

Citiţi în nr. 232 (490) al Observatorului cultural dialogul purtat de Carmen Muşat şi un cristian cu Mioara Cremene. Îi rămân îndatorat autoarei pentru dedicaţia de mai jos.

Mioara Cremene

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: