uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Septembrie 18, 2009

„Gloria Bistriţa” şi FC Twitter

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:12 am

Azi, de la ora 18.00, pe terenul neutru al Muzeului Literaturii, „Gloria Bistriţa” condusă de Gavril Ţărmure (a nu se confunda cu echipa „Lordului”) va juca pe cartea contraatacului lecturii.

Dan Coman, Ana Dragu, John Partene şi Marin Malaicu Hondrari vor juca în faţa minusculelor tribune pline, venite să asiste la un meci pe teren, nu pe la ştiri.

În acest timp, pe gazonul sintetic al virtualului  cel mai lung poem din lume face scorul etapei în Liga traficului. Perfuzia netului ţine în viaţă programările „literare”. Rar am întâlnit un mai mare blat  „vândut” ca „tricou literar”.

În această săptămână, în Observator cultural, un interviu cu autorul celui mai lung poem din lume, programatorul Andrei Gheorghe.

Să ne lămurim:

„Cel mai lung poem din lume creşte în fiecare zi cu zeci de linii de text (versuri) pe care şi le extrage automat printr-un software din ultimele însemnări puse pe Twitter. […] Sunt urmărite conturile în limba engleză şi cuvântul final rimează cu însemnările anterioare” (Ovidiu Drăghia)

Dar să vedem răspunsurile autorului:

Fără probleme legate de privecy – textele sunt publice, nu private: „oamenii care iau parte la asta nu ştiu de ea. mai exact, tehnic, un program apelează periodic nişte funcţii oferite de Twitter, extrage ultimele 100 de tweet-uri scrise în limba engleză din timeline-ul public şi le grupează pe cele cărora le găseşte pereche”.

actualizarea e permanentă: „se scriu mii de tweet-uri în fiecare secundă […] şi se face o analiză fonetică asupra ultimului.

poemul nu prea e poem: „nu am pretins niciodată că proiectul acesta este artă şi că ar trebui privit ca o poezie în adevăratul sens al cuvântului”

devine poem prin contribuţia comună (confuzia dacă mai multe voci spun/transmit acelaşi lucru rezultă plus valoare): „în general, evenimentele importante din lume se oglindesc în lucrurile scrise de oameni pe Twitter (aşa să fie?, întreb şi eu, un cristian, din ce în ce mai scârbit de veleitarismul internautic). că plouă, că e weekend, că urmează nu ştiu ce meci important în acel moment, [oarecum statistic] poezia captează un pic din acel eveniment. eu cred că e mai sinceră decât o operă scrisă de un singur om. e adevărat, nu este şi nici nu poate fi la fel de profundă. dar, în loc de viziunea unui singur om, oglindeşte viziunea tuturor oamenilor”

Concluzia? Întrebare: „cât e artă şi cât e software?” Răspuns halucinant:”Nu pot să vă răspund, eu n-am pornit să fac artă”.

Bun, câteva consideraţii.

Suntem ţara superlativului relativ. După cel mai lung cârnat şi cea mai mare lingură de lemn (mai sunt astfel de superlative strict relative), trebuia să vină şi cel mai lung poem din lume şi cel mai vizibil poem (CNN sau mai ştiu eu ce, super ecou). Dar dincolo de asta, cel mai lung poem poate genera cea mai lungă cronică de poem sau cea mai mare ediţie critică. Doar că cel mai lung poem din lume  nu poate avea o cronică. Scrierea continuă îl face de necitit. Se scrie în timp ce e citit. În plus, poate declanşa un concurs extraordinar: cel mai „mare” cititor din lume. Există şi alte conotaţii. Va avea cel mai mare trafic poetic din lume, mulţi autori se vor năpusti să publice pe Twitter, doar-doar se vor regăsi în poem. Poate că mulţi scriitori români vor scrie direct în engleză. Poate că intrarea în USR se va face după două apariţii în Poemul (fără) nesfârşit. Sau…

Să fie clar. E ok să existe astfel de experimente. E foarte fain să apară pe CNN sau mai ştiu eu pe unde. Dar când cel mai lung poem nu e poem, nu rămânem doar la ideea tipic românească a superlativului relativ?

Poate greşesc. Dar ştiu că m-a amuzat teribil ideea că dintr-o concepţie românească s-a născut cel mai lung poem din lume.  De ce nu, pe viitor, tot din România vom afla care e „cel mai scurt poem din istorie”. În plus, n-ar fi rău să aflăm şi care e cel mai lung al doilea poem din lume.

Fără legătură. În timp ce postez aici ştiţi ce se-aude la TV? O ştire despre „cea mai mare bătaie cu plăcinte din lume”. Dar nu românească. Poate o facem la anul.

Şi, pentru a nu crede că încerc să vă fac să alegeţi între nişte scriitori români contemporani (atât de vii şi-atât de buni) şi cel mai lung poem din lume (atât de artificial şi cu pretenţii literare programate), vă voi spune că am să dau o fugă până la Buzău. S-o văd pe cea mai tare mamă din lume. Pe bistriţeni îi voi vedea şi mâine (şi nu se vor supăra), de cel mai lung nu ştiu ce din lume dau la orice ştire.

prel 3

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: