uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Martie 6, 2010

în seria „de ce”

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 8:34 am

Am găsit o întrebare halucinantă: „de ce mai apar revistele dacă nu se găsesc?” Dacă n-aş respecta persoana care şi-a pus-o, aş fi foarte dur. Realmente dur. Motivul: pentru că nu se poate lăsa o tradiţie culturală pe mâna unor bloggeri creatori care nu vor decât să devină cu acte în regulă scriitori. Acesta este răspunsul prim. Pentru că o revistă înseamnă mai mult decât o relatare de la un eveniment sau o cronică făcută de amatori. Pentru că o revistă plăteşte materiale, asigură salarii celor care trăiesc în această ţară în care dacă nu „munceşti” pari inutil. Pentru că nu e vina lui x sau a lui y că tot sistemul de distribuţie din România s-a bazat pe mafiotlâcul Rodipet, care a creat dezechilibre reale şi a dus la restanţe financiare pe care cu greu le poate cineva dezvălui. Pentru că nu e vina nimănui că „cititorii” preferă să nu-şi facă abonamente (chestie de 50 de euro pe an, dar la reviste abonamentele pot fi şi trimestriale, ca să nu mai spun că la evenimente se distribuie la liber), ci să creadă că merită acces direct la site-uri. NU există o tradiţie culturală tocmai pentru că cititorii şi consumatorii nu se pot obişnui cu ideea că nu există doar ei în ecuaţie. O revistă nu trăieşte doar pentru azi, ea intră în biblioteci (când bibliotecile sunt capabile să nu cumpere porcării şi să-şi facă un minim abonament). Revistele sunt făcute ca să tranziteze epoci şi să cumuleze valorile. Acesta e răspunsul mai aplicat. Aş putea spune foarte multe (pornind de la puzderia de reviste care există, aici sunt de acord, numărul e prea mare) dar mai bine tac. În privinţa cărţilor de negăsit, răspunsul e altul. Dacă autorul nu mai are exemplare din titlul deja apărut, prefer să scot un tiraj pentru a-i da posibilitatea să poată da prietenilor măcar 60 de exemplare. Oricum, la felul cum se pune problema, nu mă mai miră nimic. „Independenţi” pe banii statului au dubii în privinţa rostului unor reviste private. Le califică, clasifică, până la urmă le neagă existenţa, doar pentru că nu le citesc sau nu le place cum sună ceva în ele. Stau şi mă-ntreb. Dar când citesc pe net numere integrale, nu se-ntreabă dacă oamenii care au scris trebuie să trăiască din scrisul lor? Sau partea cu netul ţine de bunul public?

E foarte aiurea această întrebare. Pentru cele câteva mii de abonaţi şi cumpărători fideli ai diferitelor reviste. Oare şi ei sunt inutili?

Nu e mai onest să ne întrebăm cum se face că revistele de calibru fac faţă cu brio confuziei valorice din internet, iată Observatorul cultural face 10 ani (şi voi fi foarte răutăcios, nimeni din blogosferă n-a sesizat asta, deşi mulţi frecventează cel puţin site-ul sau au ca punct de reper cel puţin un material din cei, iată, 10 ani), că România literară s-a schimbat la faţă, că reviste cum sunt Timpul, Orizont, Contrafort, Tomis, Euphorion, Apostrof, Ramuri, Cultura, Luceafărul, Vatra, Viaţa Românească, Convorbiri literare şi alte câteva rezistă pe piaţa semitransparentă a presei. Cu toate aceste reviste ce facem? Le înlocuim cu bloguri de eveniment? Sau să-nţeleg că se cumpără doar Dilema şi Dilemateca, pentru că, din fericire, au o distribuţie ok? Măcar să fie aşa. Dar mă tem că problema e foarte falsă. De ce să nu se scoată o singură revistă şi cărţi doar la o singură editură şi să se găsească peste tot, nu? Foarte tare, adică să-i dăm cititorului (a nu se confunda cu celălalt, cumpărătorul) mură-n gură, că el duce mai departe solia de pace a normalităţii. Prefer o revistă „independentă” unui cititor „independent”, care se gândeşte numai la el. Apropo, am fost în foarte  multe licee. Ştiţi câţi profi de română puteau să indice măcar 3 reviste literare? Nu vreţi să aflaţi. Ei bine, toţi se dădeau cititori. Adică citeau doar pentru ei. Se vede treaba că nu-i interesau  elevii. Aşa că, de ce să nu ne intereseze trecutul unei reviste, să nu ne pese de prezentul ei (de care ne folosim într-un fel sau altul) şi, mai ales, de ce să-i punem la îndoială viitorul? Doar pentru că nu putem găsi pe net informaţia sau nu putem (şi din lipsă de bani, poate fi şi asta un motiv) cumpăra o revistă? Îmi pare rău să spun: prefer cronica unui critic profesionit impresionismelor unui blogger critic cu trafic. Măcar aşa ştiu că nu tot ce zboară se mănâncă.

Şi mai e ceva: n-am înţeles niciodată de ce „chibiţii” care nu au lucrat niciodată în industria culturală, îşi dau cu părerea despre ceva privat. Că doar nu e vorba de ban public, nu cunosc „bucătăria” şi merg doar pe zvonistică. Şi dacă ar fi să critice cu orice preţ, să plătească abonament pentru asta. La un meci de fotbal, dacă eşti suporter, plăteşti bilet şi poţi protesta din galerie. Dar aici, când nu plăteşti nimic, când iei totul gratis de pe net, când foloseşti informaţii de mâna a zecea, ce-ţi dă dreptul să huidui? Înţeleg să caute cărţile şi revistele subvenţionate de stat (pui mâna pe telefon şi suni, e uşor de aflat din urmă, atunci să vezi surprize), să organizeze proteste publice când simt că scriitorul favorit e exclus sau marginalizat. Dar nu să facă ordine şi disciplină doar pentru că nu găsesc la chioşcul de lângă casă o revistă pe care o poate citi integral oricine de pe net. E prea de tot, parol! Nu contribui cu nimic, dar ai pretenţia ca alţii să facă muncă patriotică pentru tine…

Şi, să nu uităm un amănunt. La ce sunt bune revistele? Păi să-ntrebăm studenţii. Pe cercetători de ce nu-i întreabă nimeni cum îşi găsesc „marfa”? Lor cine să le mai furnizeze bibliografiile? Sau trebuie să avem o singură părere, cea a cititorului colecţionar care ar vrea şi n-ar vrea să fie cumpărător? E aşa de uşor să mobilizezi 50 de oameni la o lectură prin spaţii neconvenţionale, să dea bine la poză, să arate lumii că se citeşte, dar e atât de complicat să le explici că revistele au un rol al lor, bine definit, certificat de istorie şi garantat de tradiţie, justificabil prin semnăturile propuse şi aproape sinucigaş dacă privim feedback-ul primit. Adică orice marş cu 10 cititori înrăiţi face mai mult decât zece sau zeci de ani de istorie. La aşa ţară, aşa industrie culturală!

Învăţaţi să cumpăraţi produse, încercaţi să înţelegeţi de ce autorul e ultima roată la căruţa editorială şi-aşa blocată într-o autostrada suspendată, gândiţi-vă la rolul revistelor în ultima sută de ani, singurele care susţin necondiţionat producţia de carte şi apoi vorbiţi de distribuţia deficitară. Pentru că, paradoxal, rolul principal al revistelor nu e acela de a fi vândute oricui, oricum şi oriunde. Cine vrea doar să vândă reviste şi să le găsească prin toate gările, să-şi facă tabloid literar. Revistele serioase au cu totul şi cu totul alt rol. Dacă nu-l intuiţi, nu le mai plângeţi de milă şi lăsaţi-le în treaba lor. Că e o treabă necesară, demonstrată, bună, utilă cuiva (nu neapărat vouă). Şi treaba asta nu se vrea musai „mare”.

Ca să dau un exemplu la îndemână: nu schimb zilnic apa în acvariul de 60 l. Pun filtrul în funcţiune sau îmi cumpăr sanitari. Altfel se-mpute rău treaba.

Şi, ca să rămân în zona nedumeririi: ce facem cu emisiunile radiofonice care ar avea max 10 ascultători, cu cele tv care nu se văd la propriu? Ele sunt finanţate din bani publici. Cu ele n-avem nimic de împărţit? Sau acolo nu mai e vorba de „independenţă”, e politică naţională?

Anunțuri

4 comentarii »

  1. Mie mi se pare ca intrebarea aia era doar expresia unei frustrari legate de distributie, nu punea la indoiala importanta revistelor.

    Comentariu de caligraf — Martie 8, 2010 @ 7:44 pm | Răspunde

  2. E o parere. Am auzit destule reactii negative despre „rostul” revistelor, curios, nici cele mai vehemente nu se intrebau de ce mai apar, daca nu se gasesc.Cand te intrebi ce rost mai are sa existe un post tv, de nisa, daca nu e in pachetul tau de programe de cablu, dar tu il „prinzi”(pe net, gratis), mi se pare ca exagerezi gratuit. Repet, revistele mari se gasesc fie si-n forma electronica la liber. De ani de zile, nu de ieri.Cele mai importante anchete, cronici, interviuri apar in aceste publicatii.Cum nu exista daca le poti gasi cu un simplu search? Pe de alta parte, neabonatii care se iau de revistele cu capital privat, imi pare rau, n-au niciun argument plauzibil. Barfe, povesti, usor de livrat. Important e sa incetam cu jelaniile si sa ajutam cum putem normalizarea sistemului.Si primii care pot schimba ceva sunt chiar cititorii, daca tot se plang…

    Comentariu de miculftiriadi — Martie 8, 2010 @ 8:52 pm | Răspunde

  3. Micule Fiririadi, ai o lepașă pe blogul meu despre nașul matale I.L. Caragiale. Comentează și dă mai departe.
    horiagarbea.blogspot.com

    Comentariu de horiagarbea — Martie 11, 2010 @ 9:50 pm | Răspunde

  4. Pardon, scuzați: desigur Fitiriadi (eroare de taste). Bonsoar!

    Comentariu de horiagarbea — Martie 11, 2010 @ 9:51 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: