uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Aprilie 10, 2010

completări şi anunţuri

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:55 am

„Prea mult pentru prea puţin” spune în Dilema Veche LuizaVasiliu despre ideea unei competiţii reale a blogurilor literare (nu culturale, cum se practică), BLoG 2010. Aşa să fie? Mi-a plăcut cartierul blogurilor de literatură, dar văd că, iarăşi, bloguri ok rămân pe dinafară. Cum Octavian Soviany şi Miruna Vlada sunt în această lună invitaţii bibliotecii de poezie (tot un blog, dar mereu omis de instanţele inevitabile), amintesc doar de blogurile lor. În fine, dacă există RoBlogfestul (nu mai spun nimic, că aş fi foarte critic), de ce să nu existe şi o selecţie normală? Care, atenţie, nu e concurs, cât punere în vedere a „titlurilor” care contează. Dar, stau şi mă-ntreb, ce mai contează în haosul generalizat?

Bun, pe 22 aprilie, Observatorul cultural iese în oraş, cu proiectul Formula 3. Detalii, în curând. Invitatul literar al primei ediţii este Ioan Es. Pop. Următoarele ediţii vor avea loc pe 6 mai, 27 mai şi 10 iunie.

Pe 16 aprilie, Ioana Pârvulescu va conferenţia în cadrul programului Mitologii Urbane. Oraşul şi literatura, după care, pe 30 aprilie, vă veţi întâlni cu Octavian Soviany.

Pe 28 aprilie, încep „Întâlnirile de la Litere”, un program USR-Facultatea de Litere. Primul invitat: Gelu Negrea.

Târgul Alternativ de Carte îşi urmează programul, primele confirmări de participare fiind Ioan Es. Pop, Nora Iuga, Daniel Bănulescu, Andreea Răsuceanu, Mihail Vakulovski, V. Leac, t.s.khasis, Doina Ioanid, Horia Gârbea. Detaliile vor veni în câteva săptămâni.

Au început înscrierile la Colocviul Tinerilor Scriitori, ediţia 2010. Cu orice risc, îmi voi asuma selecţia.

Pe 17 aprilie plec la Berlin, pentru  faza a doua a blogului Norei (inexistent şi acesta, fireşte). Şi după, vă promit ceva nemaifăcut în România topurilor, premiilor şi a clasamentelor oficiale. Să nu anticipăm.

Şi, ca să răspund politicos şi public. Mi s-au solocitat nişte interviuri. Nu acord aşa ceva. Scrie mare pe coloana blogului. Dau un singur motiv. A existat o „celebră” (zice-se, nu ascult emisiuni jurnalistice cu aere literare) care ar fi inclus generaţia 2000. Mulţi ani (cică). Ei bine, la respectiva „tribună” (o vorbă de-a lui Chiva) s-au perindat zeci (poate sute) de scriitori şi reprezentanţi ai generaţiei. Ca jurnalist oarecare, cred că aş fi meritat măcar o invitaţie printre starurile invitate şi intrate în legendă (pardon, arhivă). Nu s-a considerat necesar. N-am zis nimic (nu sufăr din acestă pricină, proiectele au ajuns în presă când astfel de emisiuni  şi jurnalişti nu auziseră de literatură), dar m-am supărat. Clinciuri obişnuite, nu-i aşa? Realmente. Acesta este motivul real pentru care nu accept interviurile şi invitaţiile. Aşa cum am spus, în ultimii ani (cu şuturi în fund primite de la diverşi „autori”, mulţi cocoţaţi prin linguşeli şi „limbi” teribile, care vor face deliciul poveştilor pe bune ce preced orice normalitate valorică) am lucrat la ce ştiam să fac mai bine: o arhivă. Bună sau rea, ea merge înainte. Fără interviuri prin redacţii şi fără politeţuri inutile. Am auzit de curând că trebuie să fiu indulgent, să şterg cu buretele înjurăturile şi lăturile cu care m-au îndatorat niscai pretendenţi la glorie. I-auzi, nene! Chiar aşa? Adică să le mai şi mulţumesc pentru asta. E o tâmpenie absolută. Cum adică să nu mai iau în serios gogomanii care şi-au stors creierii să mă-njure? Doar pentru că suntem contemporani? Păi contemporan sunt şi cu milioane de idioţi (dpdv politic), dacă e s-o iau aşa. În plus, politeţea nu-mi dă voie. Cum să le stric plăcerea de a crede că-n viaţa lor absolut gloriasă pentru propăşirea patriei au pierdut vremea înjurându-mă? Pot să le fac un aşa afront? Am dreptul să le şterg cu buretele amintirea unei satisfacţii tipic româneşti de a crede că m-au „făcut”? Pot eu să-i mint în faţă şi să le spun că nu mai sunt proşti doar pentru că par mai înţelept decât ei? Nu pot, cu părere de rău spun asta. Proştilor dovediţi nu le pot spune neadevărul. Pentru că, aşa cum am spus-o, înaintea lor (ca de fiecare dată), că, la rândul meu, sunt un prost. Cum să mă „deştept” peste noapte într-o ţară în care atâţia proşti au drept de vot şi fac şi desfac orice regulă? Exclus, nenică. Regulile sunt reguli. Adică, mă-njuri de mamă şi vrei să-ţi plătesc şi taxiul după ce mi-ai urlat sub geamurile virtuale? Nu vrei să-ţi dau direct numărul de-acasă, să te scutesc de efortul de a mai tasta? Te crezi deasupra legii, invoci dreptul de a mă călca în picioare prin ograda internautică şi apoi te dai imaculat, gata să împaci, ca Mitică de la Ligă, şi capra şi varza? (odioasă asemănare are fotbalul nostru cu lumea importantă a forumurilor care fac din ştampila literară o „armă” de a seduce fetiţele dulci). Păi aici nu e fotbal şi nici manelăraie, distinse cetăţean „capitalist” („capitaliştii”  sunt cam exclusivişti, îşi iubesc tomberoanele mai mult decât „ţara”). Aici nu contează că pozezi în DGLR, dragule, când eşti abonat la Click din oficiu. Ştiu, e vorba de solidaritate. Păi cât de solidar să fiu cu unu’ pe care-l ajuţi şi, după, îţi face pagubă de câteva salarii? Ei? N-are din ce trăi? Asta e scuză, meştere? Fură de la sistem, dacă furi, nu de persoane fizice. Nu. Să fie clar. Cu mitocanii „repetitivi”, cu hoţii dovediţi, cu plastografii descoperiţi, n-am ce negocia. N-am fost rocker adevărat (deşi ascultam 5h de metal pe zi în liceu), dar nu-mi puteam permite să stau la masă cu un cocalar doar pentru că bea aceeaşi marcă de bere. Igienă mentală. Sunt tolerant, recunosc, las suficient de mult când e vorba să existe interese acceptabile, dar nu pot negocia simpatia şi respectul cu mitocanii.  Când am rupt relaţiile cu ceea ce am numit impostură, s-a terminat definitiv. Nu sunt prost să nu recunosc meritele unora (care se vor plânge că-i voi nedreptăţi, şi-vai-cât îi voi nedreptăţi, ascultaţi-o pe asta: „x, mare scriitor  -la bursa ploconelii-  nu există în arhiva aia, deci nu există, dom’le, nu există!”), dar nu pot încurca rahatul natural (în care dacă am călcat, mi-a luat ceva să-mi curăţ pantofii) cu unul din plastic (ţin foarte mult la această expresie). Prin urmare, nu dau interviuri şi nu includ în proiecte oameni care nu merită (din punctul meu de vedere, nu de pe gardurile de unde-şi umflă muşchii literari) atâta atenţie (îi număr pe degetele unei mâini, dar mâna aceea e „moartă”). Şi gata cu vorbăraia. La treabă! Cum România are peste 2500 de scriitori oficiali, alte câteva mii aspiranţi, mulţi bătăioşi prin sala de forţă a internetului, îmi rezerv dreptul ca pentru cei 200 de autori care contează, doar pentru ei, să-mi consum energia. Celorlaţi, salutul meu voios de pionier şi promisiunea că nota la purtare va conta decisiv în catalog, în caz că mai e timp pentru amabilităţi, deşi valoarea nu se negociază. Priviţi, aşadar, la catalog. El e oglinda „clasei”. Dintre cei care merită să fie acolo, nu va lipsi, pe cât posibil, nimeni. Catalog pe bune, vorb-aia. Doar sunt bibliotecar, monşer! Şi biblioteca asta va costa scump şi, ştii ceva, nici nu poate fi cumpărată de banii matale. Ăia n-au valoare, îmi pare rău. Încearcă în altă parte, uşa asta nu ţi se va deschide decât în nas.

Anunțuri

2 comentarii »

  1. îmi pare rău că am lăsat bloguri ok pe dinafară. era inevitabil, având în vedere că a fost vorba de o selecţie personală, bazată pe lecturile, afinităţile şi idiosincraziile mele. am crezut că formularea „cartierul meu de bloguri” presupune un „meu” subliniat şi îngroşat cu bold, care sprijină cum poate el mai bine cuvântu „subiectiv” (şi el pe-acolo prin text). aşadar, e vina mea dacă selecţia mea e nedreaptă. nu sunt vreo instanţă în domeniu (nici în ăsta, nici în altul), am făcut doar nişte recomandări. însă, impetuoasă cum sunt, oi fi părut că tai şi spânzur în peisaju blogurilor de la noi.
    nu văd nimic rău în existenţa unei competiţii „reale” a blogurilor literare, a unei selecţii „normale”. mi s-a părut (dar poate şi asta ţine de strabismul meu) că sunt prea multe categorii pentru prea puţine bloguri care ar merita luate în calcul. cam atât.

    p.s. ca să nu mai spun că pur şi simplu am uitat să pomenesc bloguri care-mi plac mult (cel al norei iuga, de ex.).

    p.s.2 sunt convinsă că n-a fost cineva mai mirat ca mine de faptul că şaluleşarpele a ieşit al doilea blog cultural la roblogfest.

    luiza

    Comentariu de salulesarpele — Aprilie 12, 2010 @ 1:51 pm | Răspunde

  2. Fireste ca un cartier personal (fie si de bloguri, formula e f reusita, felicitari) e luminat dupa necesitatile si preferintele proprietarului. Nu e vorba de selectia ta. E vorba doar de faptul ca acest suport aparent gratuit (platim abonamente, totusi) merita putina structurare. Am tot auzit de doi ani povestea ca blogosfera e plina de impostura. E foarte adevarat. Dar… cand apar bloguri cel putin ok, cand scriitori importanti pactizeaza cu formula aceasta, parca s-au miscat putin lucrurile. Nu in sensul folosit de RoBlogfest(nu contest pozitionarea cuiva in acel top, contest felul cum opereaza topul si, mai ales, surclasarea scriitorilor de formule organizate, discutia e foarte lunga). Nu, nu reiese ca tai si spanzuri peisajul si-asa plin de spanzuratori din blogosfera, ti-ai spus o parere, f ok, iar eu am constatat ca inca ne plangem de prea multe baraje fictive, in loc sa vedem ca, fata de 2007, blogosfera arata altfel, e in crestere valorica, a fost utila cuiva si lucruri de acest gen. ramane doar ca fiecare sa-si ocupe apartamentele rezervate si sa existe o regula de baza: economia valorică e păguboasă. Prefer delimitările clare, chiar categorice, în care cititorul e cititor si nu scriitor in devenire, în care materialele exclusive si originale sunt apreciate si nu fentate de traficul de balci. Ca orice „antologie”, un astfel de „punct” poate selecta coerent, clar şi pe criterii absolut valorice, proprietarii declarati si chiariasii nedeclarati care se folosesc, vrand-nevrand, de „stampila” culturala. Prea mult pentru prea putin? Daca macar 3 dintre scriitorii mei preferati au blog, ma declar multumit. Poate ca e prea putin, dar decat deloc, mai bine asa. Si, sigur, categoriile, ca si premiile (in principiu) nu inseamna ca au si castigatori. Aici e vorba, in primul rand, de necesitatea unei „grile” care sa includa astfel de categorii, nu de oferta existenta pe piata. Si inca ceva. Din toata povestea asta cu blogosfera (cu internetul, in general), literatura are numai de castigat: veleitarii se aduna si, treptat, devin vedete in cercurile potrivite, practic neaga sistemul traditional inaccesibil si dispar din peisaj, istoria literara (mai ales!) e revigorata, iar scriitorii cu adevarat buni, de negasit in librarii sau necunoscuti prin neincluderea in manuale, castiga vizibilitate. Daca un Emil Brumaru are blog sau daca Radu Vancu face o antologie poetica virtuala, nu pare suficient? Daca prin aceste bloguri regasim inregistrari audio, video, coperte, nu se cheama treaba asta ca, pentru un anumit public, blogosfera nu e pierdere de vreme? In cate biblioteci din Romania o vedem pe Nora Iuga citind din Mazilescu? (dau un singur exemplu). Rectific intrebarea: Cate biblioteci din Romania au mediateca? Si-atunci, e prea puţin? Pentru Mazilescu si pentru Nora Iuga, sigur, e prea putin, dar pentru noi si pentru altii ca noi, cred ca e destul de mult. Si-atunci, o astfel de „grila” vine tocmai sa puna fond uneor forme care, evident, sunt inca „subtiri”.

    Comentariu de miculftiriadi — Aprilie 12, 2010 @ 2:15 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: