uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

aprilie 12, 2010

TAC 2010

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 12:56 am

târg şi festival într-un format absolut nou.

materiale în exclusivitate. concept inedit – retro lansări.

autori de primă mărime.

lecturi şi poveşti, în cel mai important pariu literar al anului.

NORA IUGA              IOAN ES. POP

DANIEL BĂNULESCU          IOANA PÂRVULESCU

DOINA RUŞTI              GABRIEL CHIFU

TEODOR DUNĂ                   DOINA IOANID

ANDREEA RĂSUCEANU            HORIA GÂRBEA

dar şi  MONI STĂNILĂ, v.leac, COSMIN PERŢA, t.s.khasis, Rita Chirian, Şerban Axinte, MIHAIL VAKULOSVKI şi încă 20 de nume grele şi foarte grele, vor fi în faţa voastră în cele 3 zile de experiment.

Urmăriţi blogul oficial începând cu 1 mai.

Pentru că LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE.

Reclame

aprilie 11, 2010

Alba neagră continuă

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:29 pm

După accidentul absolut nefericit al lui Alex Radu şi sinuciderea lui Constantin Virgil Bănescu, George Vasilievici a ales şi el să plece. Colocviul de anul trecut, se pare, a fost pentru mulţi ultima posibilitate de întâlnire.Uitându-mă la documentarul despre Alba, îmi vine tot mai greu să mă folosesc de imagini. Iată o fotografie de la Cluj, din 2007, când celebritatea şi plecările nu erau atât de invocate. Drum bun, George!

aprilie 10, 2010

completări şi anunţuri

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:55 am

„Prea mult pentru prea puţin” spune în Dilema Veche LuizaVasiliu despre ideea unei competiţii reale a blogurilor literare (nu culturale, cum se practică), BLoG 2010. Aşa să fie? Mi-a plăcut cartierul blogurilor de literatură, dar văd că, iarăşi, bloguri ok rămân pe dinafară. Cum Octavian Soviany şi Miruna Vlada sunt în această lună invitaţii bibliotecii de poezie (tot un blog, dar mereu omis de instanţele inevitabile), amintesc doar de blogurile lor. În fine, dacă există RoBlogfestul (nu mai spun nimic, că aş fi foarte critic), de ce să nu existe şi o selecţie normală? Care, atenţie, nu e concurs, cât punere în vedere a „titlurilor” care contează. Dar, stau şi mă-ntreb, ce mai contează în haosul generalizat?

Bun, pe 22 aprilie, Observatorul cultural iese în oraş, cu proiectul Formula 3. Detalii, în curând. Invitatul literar al primei ediţii este Ioan Es. Pop. Următoarele ediţii vor avea loc pe 6 mai, 27 mai şi 10 iunie.

Pe 16 aprilie, Ioana Pârvulescu va conferenţia în cadrul programului Mitologii Urbane. Oraşul şi literatura, după care, pe 30 aprilie, vă veţi întâlni cu Octavian Soviany.

Pe 28 aprilie, încep „Întâlnirile de la Litere”, un program USR-Facultatea de Litere. Primul invitat: Gelu Negrea.

Târgul Alternativ de Carte îşi urmează programul, primele confirmări de participare fiind Ioan Es. Pop, Nora Iuga, Daniel Bănulescu, Andreea Răsuceanu, Mihail Vakulovski, V. Leac, t.s.khasis, Doina Ioanid, Horia Gârbea. Detaliile vor veni în câteva săptămâni.

Au început înscrierile la Colocviul Tinerilor Scriitori, ediţia 2010. Cu orice risc, îmi voi asuma selecţia.

Pe 17 aprilie plec la Berlin, pentru  faza a doua a blogului Norei (inexistent şi acesta, fireşte). Şi după, vă promit ceva nemaifăcut în România topurilor, premiilor şi a clasamentelor oficiale. Să nu anticipăm.

Şi, ca să răspund politicos şi public. Mi s-au solocitat nişte interviuri. Nu acord aşa ceva. Scrie mare pe coloana blogului. Dau un singur motiv. A existat o „celebră” (zice-se, nu ascult emisiuni jurnalistice cu aere literare) care ar fi inclus generaţia 2000. Mulţi ani (cică). Ei bine, la respectiva „tribună” (o vorbă de-a lui Chiva) s-au perindat zeci (poate sute) de scriitori şi reprezentanţi ai generaţiei. Ca jurnalist oarecare, cred că aş fi meritat măcar o invitaţie printre starurile invitate şi intrate în legendă (pardon, arhivă). Nu s-a considerat necesar. N-am zis nimic (nu sufăr din acestă pricină, proiectele au ajuns în presă când astfel de emisiuni  şi jurnalişti nu auziseră de literatură), dar m-am supărat. Clinciuri obişnuite, nu-i aşa? Realmente. Acesta este motivul real pentru care nu accept interviurile şi invitaţiile. Aşa cum am spus, în ultimii ani (cu şuturi în fund primite de la diverşi „autori”, mulţi cocoţaţi prin linguşeli şi „limbi” teribile, care vor face deliciul poveştilor pe bune ce preced orice normalitate valorică) am lucrat la ce ştiam să fac mai bine: o arhivă. Bună sau rea, ea merge înainte. Fără interviuri prin redacţii şi fără politeţuri inutile. Am auzit de curând că trebuie să fiu indulgent, să şterg cu buretele înjurăturile şi lăturile cu care m-au îndatorat niscai pretendenţi la glorie. I-auzi, nene! Chiar aşa? Adică să le mai şi mulţumesc pentru asta. E o tâmpenie absolută. Cum adică să nu mai iau în serios gogomanii care şi-au stors creierii să mă-njure? Doar pentru că suntem contemporani? Păi contemporan sunt şi cu milioane de idioţi (dpdv politic), dacă e s-o iau aşa. În plus, politeţea nu-mi dă voie. Cum să le stric plăcerea de a crede că-n viaţa lor absolut gloriasă pentru propăşirea patriei au pierdut vremea înjurându-mă? Pot să le fac un aşa afront? Am dreptul să le şterg cu buretele amintirea unei satisfacţii tipic româneşti de a crede că m-au „făcut”? Pot eu să-i mint în faţă şi să le spun că nu mai sunt proşti doar pentru că par mai înţelept decât ei? Nu pot, cu părere de rău spun asta. Proştilor dovediţi nu le pot spune neadevărul. Pentru că, aşa cum am spus-o, înaintea lor (ca de fiecare dată), că, la rândul meu, sunt un prost. Cum să mă „deştept” peste noapte într-o ţară în care atâţia proşti au drept de vot şi fac şi desfac orice regulă? Exclus, nenică. Regulile sunt reguli. Adică, mă-njuri de mamă şi vrei să-ţi plătesc şi taxiul după ce mi-ai urlat sub geamurile virtuale? Nu vrei să-ţi dau direct numărul de-acasă, să te scutesc de efortul de a mai tasta? Te crezi deasupra legii, invoci dreptul de a mă călca în picioare prin ograda internautică şi apoi te dai imaculat, gata să împaci, ca Mitică de la Ligă, şi capra şi varza? (odioasă asemănare are fotbalul nostru cu lumea importantă a forumurilor care fac din ştampila literară o „armă” de a seduce fetiţele dulci). Păi aici nu e fotbal şi nici manelăraie, distinse cetăţean „capitalist” („capitaliştii”  sunt cam exclusivişti, îşi iubesc tomberoanele mai mult decât „ţara”). Aici nu contează că pozezi în DGLR, dragule, când eşti abonat la Click din oficiu. Ştiu, e vorba de solidaritate. Păi cât de solidar să fiu cu unu’ pe care-l ajuţi şi, după, îţi face pagubă de câteva salarii? Ei? N-are din ce trăi? Asta e scuză, meştere? Fură de la sistem, dacă furi, nu de persoane fizice. Nu. Să fie clar. Cu mitocanii „repetitivi”, cu hoţii dovediţi, cu plastografii descoperiţi, n-am ce negocia. N-am fost rocker adevărat (deşi ascultam 5h de metal pe zi în liceu), dar nu-mi puteam permite să stau la masă cu un cocalar doar pentru că bea aceeaşi marcă de bere. Igienă mentală. Sunt tolerant, recunosc, las suficient de mult când e vorba să existe interese acceptabile, dar nu pot negocia simpatia şi respectul cu mitocanii.  Când am rupt relaţiile cu ceea ce am numit impostură, s-a terminat definitiv. Nu sunt prost să nu recunosc meritele unora (care se vor plânge că-i voi nedreptăţi, şi-vai-cât îi voi nedreptăţi, ascultaţi-o pe asta: „x, mare scriitor  -la bursa ploconelii-  nu există în arhiva aia, deci nu există, dom’le, nu există!”), dar nu pot încurca rahatul natural (în care dacă am călcat, mi-a luat ceva să-mi curăţ pantofii) cu unul din plastic (ţin foarte mult la această expresie). Prin urmare, nu dau interviuri şi nu includ în proiecte oameni care nu merită (din punctul meu de vedere, nu de pe gardurile de unde-şi umflă muşchii literari) atâta atenţie (îi număr pe degetele unei mâini, dar mâna aceea e „moartă”). Şi gata cu vorbăraia. La treabă! Cum România are peste 2500 de scriitori oficiali, alte câteva mii aspiranţi, mulţi bătăioşi prin sala de forţă a internetului, îmi rezerv dreptul ca pentru cei 200 de autori care contează, doar pentru ei, să-mi consum energia. Celorlaţi, salutul meu voios de pionier şi promisiunea că nota la purtare va conta decisiv în catalog, în caz că mai e timp pentru amabilităţi, deşi valoarea nu se negociază. Priviţi, aşadar, la catalog. El e oglinda „clasei”. Dintre cei care merită să fie acolo, nu va lipsi, pe cât posibil, nimeni. Catalog pe bune, vorb-aia. Doar sunt bibliotecar, monşer! Şi biblioteca asta va costa scump şi, ştii ceva, nici nu poate fi cumpărată de banii matale. Ăia n-au valoare, îmi pare rău. Încearcă în altă parte, uşa asta nu ţi se va deschide decât în nas.

« Pagina anterioară

Blog la WordPress.com.