uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iunie 30, 2010

Observator cultural nr. 272 (530)

Filed under: Observator cultural,video prezentări — miculftiriadi @ 10:33 am
Anunțuri

Iunie 29, 2010

Formula 3, 1 iulie

Filed under: Observator cultural — miculftiriadi @ 2:05 pm

în curând

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 1:05 pm

dactilografa de noapte, ediţie tipărită, plus alte şase titluri, dintre care un pdf şi un volum de interviuri.

un scriitor de doi lei si cartile lui de milioane

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:35 am

Ati auzit de Darie Ducan? I-ati citit cartile? Ati gasit pe undeva cronici la cartile lui? Credeti ca „scriitorul” Darie Ducan merita sa fie numit scriitor?

Hai sa facem un sondaj, sa inteleaga domnisorul ca nu exista decat in mintea lui si printre cititorii pe care si-i inventeaza pentru blog.

Un studiu de caz care sa contina elemente clare: prezenta in reviste, poeme publicate, cronici, interviuri, notorietate (ar fi trist daca n-ar fi amuzant).

Sa explicam clar si raspicat de ce impostorilor ca Darie Ducan merita sa li se spuna in fata ca fac de ras ideea de scriitor in Romania.

Studentul nostru incearca sa explice ca a fost atacat la persoana (desi atacurile ii apartin, singur si-a exprimat pateticele frustrari in incercarea de a capata 10 vizitatori pe blogul lui invizibil).

Vai, cat de naiv sunt! Uite ce scrie pe blogul respecivului poet de poet:

Textele apărute în acest blog au caracter de pamflet şi trebuie tratate ca atare. Orice asemănare cu originalul este pur întâmplătoare!

Si comentariile sunt la fel? Intreb si eu.

Dar, vai, comit o noua eroare. Fatala?

Reproducerea oriunde a vreunui text din acest blog fără acordul autorului e interzisă conform legii drepturilor de autor. Copyright © Darie Ducan 2007-2010

Am reprodus nota de mai sus. Ce-o sa se-ntample?

Eu pun pariu, ca-ntre noi, ca anonimul care a reprodus comentariul meu integral la comentarii pe blogul lui este… ghici Darie Ducan cine-i?

Cand ziceam ca vine vacanta, uite ca prostia n-are stare si se baga in seama singura. Mi se pare ca am ajuns intr-un punct critic in tara in care orice papagal cu „carti” se crede scriitor şi pretinde dialog si critici doar din partea celor care au „carti”.  Amice, esti idiot? – vorb-aia. Te crezi prea important doar fiindca ti-ai platit niste latrine liricoidale? Crezi ca opera ta de doi lei ma infioara si ma face sa ma plec in fata prostiei tale? Sau crezi ca am votat ca marea masa a talentelor pe aia cu carti tiparite? Afla ca nu ma jenez sa-ti spun in fata ca opera ta nu valoreaza deocamdata nimic si ca nu e deloc un pretext sa nu accepti ca momentan (uite, sunt indulgent) nu existi in literatura. Si mai afla si tu si vocile tale de pe blog ca un cristian nu e o porecla, ci un pseudonim. Macar atata lucru sa fi invatat in facultatea aia!

Credeam ca e prost doar 25%, vad ca mi-a depasit orice asteptare. Ura, sa ne traiasca scriitorul Darie Ducan, mare om, mare poet, mare caracter!

Si-ntrebarea de principiu: VA DATI SEAMA CE SE-NTAMPLA DACA 50 de DARIE DUCAN MERG LA UN COLOCVIU? Ma-ntreb cum au putut merge vreodata astfel de scriitori… Ma-ntreb cum s-a putut ajunge ca astfel de grafomani sa fie cotati drept scriitori. Si ma mai intreb de ce trebuie sa le suportam aroganta, prostia si operele nemuritoare?

In alta ordine de idei, spuneti-mi, va rog, cine e pitipoanca care semneaza pe blogul acestui „scriitor” si care se lauda ca ma stie din lumea ei literara. Din cate stiu eu nu frecventez decat accidental idioti. Or acestei fufe parca i-as spune ceva foarte personal, doar s-o identific.

Duduie, ia-ti prieten, ca se vede ca te mananca vorba in lipsa! (am un fix, cand un frustrat sau o frustrata incep sa guite, il suspectez de probleme hormonale, de regula cam am dreptate).

Sigur, problema nu e ca un oarecare Darie Ducan da din gura sau o anume andreea m (si ea, zice-se scriitoare, semneaza un poem cretinoid pe un blog) isi permite sa ma caracterizeze cum ii vine la gura. Problema e ca avem de-a face cu o impostura agresiva de tip nou. Un tinerel de 22 de ani, cu opera, nu se poate cobori la nivelul undeground (saracii, nu inteleg nici acum termenul), iar individa, cu o superioritate slinoasa, vorbeste de lumea literara. Care lume literara, fratilor? Cine sunt darie ducan si parasuta asta ca sa vorbeasca despre opera lor si lumea literara? Cum ajung doua petarde literare sa bubuie aceste sintagme: opera si lume literara? Cum se poate ca niste bloggeri fara discernamant si fara pic de valoare sa ajunga, treptat, sa pretinda vizibilitate. Caci despre asta este vorba. Neicusorul se smiorcaie ca un colocviu in care exista o selectie nu l-a vazut (cum sa-l vada si de ce trebuia vazut?), iar o domnisorica in cautare de placeri (cred ca are ceva in comun cu o gagauta care acum cativa ani se lua prin camin de revista pana mea, nu stau sa verific toti retardatii) are viziuni despre lumea in care chipurile s-ar misca> cea literara. Personal nu ma jenez sa le spun impostorilor cat sunt de impostori. Dar ma ingrijoreaza putin varsta la care impostura ajunge sa faca ochi. acesti limbrici chiar au impresia ca reprezinta ceva pentru lumea lor literara. dar ce reprezinta lumea lor literara, in esenta? nu s-a gasit nimeni sa le explice ca prosteala lor nu valoreaza nimic? grav. daca in literatura se-ntampla asta, de ce nu s-ar intampla oriunde? Daca niste vuvuzele internautice pretind ele stiu ce, de ce trompetele neliterare n-ar pretinde si-n spatiul public legitimarea? Mi-e efectiv groaza sa ma gandesc cata impostura poate produce Romania si cat de jos am ajuns creditand, prin ingaduinta, opera unora care se cred, probabil, egalii lui Nichita Stanescu sau Marin Preda.

Si gata cu Ducan, parasutele si ciobanii lui, ca sunt probleme mai grave decat niste popandai care asteapta gloria nemuririi pe centura. Slalom si la gara!

Iunie 27, 2010

Andreea Răsuceanu – Debutul în literatură

din octombrie, o ediție săptămânală.

25%

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:15 am

comentariu dd „scriitor”

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:43 am

genul de autor publicat, probabil, pe bani personali sau prin parcuri editoriale fara canalizare emite urmatorul comentariu. Darie Ducan, un poet submediocru (mostră, dar cate dintre textele lui n-ar fi mostre?, ce bine ca nu se găsesc, totusi, decat la autor!), marca inregistrata pentru penibilul la care meseria de scriitor se preteaza in Romania, da lectii si face glume. Sa radem cu Darie Ducan, asadar, student la Litere si baiat simpatic altminteri, dar autor a peste (nu stiu, 50?) de carti nebagate in seama de nimeni (presa literara serioasa, critica literara profesionista, premii literare de prestigiu, lecturi publice importante, festivaluri literare de impact… gresesc cu ceva, exagerez cu ceva sau sunt prea explicit, distinse Darie Ducan?) Geniu delicat, probabil fara prietena (sau cu, pe cine ar interesa asta?), omis si marginalizat pe nedrept.  Membru USR (de parca asta ar insemna ceva pentru o selectie naturala), respectivul crede, ca (din pacate) si unii mult mai buni decat el, dar la fel de egocentrici, ca numarul cartilor conteaza la ceva. Acest camionagiu de texte crede ca daca descarca o tona de brosurici copertate incepe sa si devina, conform legitimatiei, scriitor. Faptul ca de la luna la luna produce capodopere necunoscute si neprizate si le da ISBN incepe sa si conteze in istoria literaturii. Nu ma mira zgomotul de fond pe care masinariile de tiparit il produc. Dupa 10 camioane de carti te trezesti cu ei ca-si cer drepturile. Care drepturi? Cum care? Cu doua camioane de carti la poarta literaturii, asteapta sa intre cumva, sa nu se creeze aglomeratie. Din pacate pentru ei, se iluzioneaza singuri, pentru nu exista decat porti imaginare. In numele celor 1000 de pagini tiparite vor pretinde orice, e stilul clasic al grafomaniei fara varsta.

Vad ca DD-urile din literatura contemporana sunt din ce in ce mai galagioase si mai fara de numar (la carti, antologii si ce-or mai crede ei ca scot). Maine poimaine acesti trepadusi vor avea si pretentia sa intre prin manuale. Si, la cum merg lucrurile-n tara asta, ne trezim cu ei si poeti nationali.

cititi-i opera si gustati-i mizeriile.

Pai, coane Ducane, asta a si fost ideea. Zece scriitori oficiali, ca tine, cu un sac de carti, gaseam si la Pascani sau la Rosiorii de Vede. Invitatii au fost selectati si nu propusi de filiale pentru a va lasa sa scrieti. Sa nu va scuzati apoi sutelor de cititori si miilor de cumparatori ca subpamanteanul v-a obstructionat desavarsirea operei. Ma bucur ca nu mai e nici national si nu va mai fi nici al tinerilor, ca sa scapam naibii de problemele astea stringente: sa chemam scriitori oficiali si sa terminam cu prostia limitei de varsta. E greu, foarte greu, nu poti pricepe de ce (e greu si pentru cei de la care am pretentii), dar, incet-incet, poate ca si institutia asta atat de blamata va putea fi privita cu alti ochi decat cu cei care cauta numai „scriitori” oficiali ca tine.

un cristian te saluta, maestre, si-ti va dedica Mortii Ma-tii (asa e titlul, nu intra in fibrilatii), un roman pentru cei care nu au rabdare. Vrei dedicatie personalizata sau la comun?

Am zis ca nu ma mai complic cu prostii, dar nici sa-i las sa se dea rotunzi cand ei sunt capete patrate.

vacanţă

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 6:50 am

S-a terminat şi cu CTS-ul.

E pentru prima dată când nu prea pot răspunde unor critici (se găsesc mereu comentatori avizaţi să conteste ceva sau să-şi dea cu părerea despre teroriştii care le strică revoluţiile). Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume. Personal, nu sunt mulţumit. Drept dovadă, am propus USR-ului să compenseze cumva condiţiile sub aşteptări (e părerea mea) pe care le-am găsit acolo. Sigur că întâlnirea cu Sandu, Mihai, Marius şi ceilalţi, că dezbaterile care au fost foarte vii, că terasele şi chiar meciul de fotbal (în sfârşit, o victorie!, ce parade la Tudor Creţu!) pot şterge cumva amărăciunea faptului că pot exista critici pentru ceva de care nu depinzi explicit. Dar nu mă deranjează criticile, mă deranjează atitudinea absolut şcolărească a unora care se-apucă să-şi dea cu părerea despre ceva la care nu participă. Ce-ar fi vrut, să stăm acasă şi să ne întâlnim pe net când ne-am putut întâlni faţă-n faţă? E ca şi cum ar fi jucat la campionatul mondial de nasturi fără să fi făcut deplasarea. Şi, după mărturii, ar mai şi deveni experţi în tactica meciului. Au văzut cele 15h de filmări? Au băut la mese cu amici mai mulţi sau mai puţini plăcuţi la vedere? S-au întânit cu nişte oameni pe care, în mod normal, i-ar fi văzut abia peste  unu-doi ani? Atunci? Care e nemulţumirea de principiu? Că după ce au înjurat ideea de colocviu n-au primit invitaţie? Păi, să mă scuze, dar anul trecut tema a fost „e bine sau nu e bine  în USR”. Nici asta nu e libertate de exprimare? Să organizezi o ediţie întreagă în care să se exprime liber de ce unii nu vor şi nu au de ce să intre şi să invoci în continuare că instituţia e intolerantă? Dacă era intolerantă de ce s-au schimbat lucrurile? (Nu apăr acum o instituţie care, atenţie, nu poate fi rezumată la câţiva oameni, atrag atenţia că se fac nişte confuzii: dacă x lucrează acolo, nu înseamnă că e omul instituţiei, de parcă ar lucra la vătaf). Genul acesta de reacţie mi se pare nu doar lipsită de sens, ci gratuit răuvoitoare. Da, ce vreţi să auziţi? Că au fost camere de hotel care nu m-au mulţumit? E perfect adevărat. Am stat şi eu într-o astfel de cameră şi nu mi-e ruşine să recunosc că, faţă de condiţiile de anul trecut, nivelul a scăzut (nu ştiu de ce, am cerut o explicaţie şi n-am primit-o). Am mari rezerve şi am spus-o tranşant la momentul potrivit faţă de necesitatea organizării CTS în continuare. Nu doar pentru că nişte scriitori se tot miră de titlu (de câte ori trebuie să explici unuia  că nu titlul e important şi că el e aşa pentru că vine dintr-o tradiţie, nu impune limită de vârstă?, de câte ori trebuie să studieze listele ca să constate că nu se face caz de tinereţe acolo?) şi e cazul să se schimbe titulatura ca să priceapă toată elita, ci pentru că sistemul ăsta de vin la voi dar accept oricum condiţiile voastre nu e, din punctul meu de vedere, acceptabil. Prefer un festival de o săptămână, unde fiecare să-şi plătească cazare-masă şi transport, dar să stea în condiţiile pe care şi le doreşte. Lansez această propunere tocmai pentru a nu se mai mira nu ştiu cine că instituţiile sunt pleşcare şi aşteaptă doar să consume (nu din banii lor, ca să nu mai sară nişte voci). Şi-mi arăt nemulţumirea (repet, personală, am văzut participanţi extrem de mulţumiţi) faţă de modul cum nişte scriitori pot ajunge să fie trataţi în anumite momente. După cum îmi exprim nedumerirea faţă de modul cum unii scriitori înţeleg să se comporte (s-a schimbat hotelul de anul trecut pentru că ar fi fost câteva probleme serioase după cazarea noastră – mă-ntreb de ce nu ni s-a spus imediat sau măcar în ultimele luni, nu să ne trezim într-un loc „mai bun” pe hârtie).  Şi discuţia asta poate continua. Materialele video sunt suficiente şi vor păstra părţile consistente ale ediţiei. Le mulţumesc participanţilor pentru prezenţă, interacţiune, gazdelor pentru oferta ediţiei şi cârcotaşilor pentru timpul acordat. Toţi au dreptate, fireşte, important e ca lucrurile să evolueze, nu să rămână blocate în fondurile unora, în titulaturi şi, mai ales, în bârfe. Dincolo de ele rămân produsele. După cum s-a văzut din documentarul de 90 de min despre ediţia trecută, arhiva creşte şi reţine ceea ce contează. Nu o cameră de hotel, ci o lectură în acea cameră, nu un colocviu al tinerilor, ci speranţa unor scriitori că literatura mai reprezintă şi altceva decât tinereţe fizică.

Şi mesajul ferm pentru pişcotarii de orice fel (menestreli sau fani fără discernământ): nu mă interesează decât scriitorii care contează în literatură.

AVERTISMENT: Acest mesaj nu poate fi preluat de pe blog ca o reacţie oficială. Este blogul personal şi, ca orice material care ar putea fi preluat, trebuie să poarte indiciile specifice. Este o postare strict personală.

În acelaşi timp ţin să avertizez (acesta este termenul impus de redacţie) că orice material preluat  integral sau parţial de pe Observator cultural fără link în mai multe de 500 de semne va primi o solicitare de excludere de pe site-ul sau blogul care-l preia. Este absolut penibil să preluăm (fără acordul prealabil) munca altora doar pentru că avem impresia că suntem profesionişti. E decizia redacţiei şi o încurajez. În afară de blogurile de autor, în care materialele publicate pot fi preluate integral, orice site sau blog are obligaţia morală să nu-şi mai crediteze acele texte (şi ne mai mirăm de ce plagiatorii au ajuns unde au ajuns).

Pe 1 iulie, la Casa Studenţilor, Nora Iuga, Ion Cucu şi Doina Ioanid vă aşteaptă la ediţia aIV-a a Formulei 3. După care vine vacanţa. Şi multe se vor schimba. Pentru că e momentul ca arhiva să fie scoasă la lumină, vorb-aia. Blogul Norei se reia de miercuri şi, de săptămâna viitoare, se lansează blogul lui Ion Cucu. Dar şi multe alte poveşti.

Iunie 23, 2010

despre debut (o schiță)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:39 pm

Din octombrie, o întâlnire săptămânală cu DEBUTUL ÎN LITERATURĂ. Până atunci, două zile lungi și ploioase la Alba Iulia. Dar să nu ne panicăm, vremea rea e mai degrabă virtuală. De ce trebuie musai să ne-ncordăm brusc mușchii? Să ne vedem cu bine!

Iată un subiect inepuizabil: DEBUTUL ÎN LITERATURĂ. Prefer pluralul: DEBUTURILE. Pentru că există mai multe debuturi: cel în revistă, în volum, în cenaclu și, poate, audio și video (despre sistemele editoriale paralele aș putea vorbi, dar ar fi bine să vorbească mai ales autorii). Ei bine, nu știu dacă debutul de astăzi (când oricine își negociază  debutul  – cărți plătite, cum s-ar spune) mai poate fi asociat cu gloria debutului de acum 40-50 de ani, spre exemplu. Pe-atunci autorul era debutat (aștepta cu sufletul la gură un concurs, un verdict, critica juca nu doar un rol de marketizare), acum se poate debuta și pe cont propriu (pe blog, alt tip de debut, cel virtual, sau pe hârtie). Debutanții ultimilor cincisprezece ani au trecut prin faza critică a desconsiderării debutului. Câte edituri au arătat respectul cuvenit unei cărți de debut ? Ce însemna o politică de debuturi  într-un plan editorial ? Trecerea de la debutul colectiv (văzut cumva ca o necesitate generaționistă, dar și o legitimare critică) la haosul debuturilor de azi a cunoscut multe etape. Debutul însumează  cele mai multe premii, probleme, conotații, aștepări, deziluzii, jocuri de culise. În numele debutului autorii au cedat ușor, s-au lăsat manevrați, branduiți, păcăliți în ultimă instanță, și tot în numele debutului s-au generat dispute legate de nașterea sau apariția unor  generații.  Dincolo de orice, debutul înseamnă mai mult decât  o vârstă, o carte sau un titlu. Așa cum Colocviul Tinerilor Scriitori nu se limitează la discuția despre tinerețe. Este o imensă naivitate să credem că tinerețea /debutul se raportează la semnificațiile unui cuvânt. De parcă cei care joacă la Juventus Torino ar trebui să fie toți sub 25 de ani, să zicem. Debutul, generator de așteptări, emoții, conflicte și topuri, e mai mult stare decât vârstă, poate fi schimbat & negat, cum s-ar putea schimba titulatura colocviului chiar mâine, dar nu poate fi omis. Prezența lui în biografia autorului este asigurată. Cu posibilitățile tehnice actuale și cu haosul editorial, el poate deveni invizibil. Pentru cercetători, el poate fi un semn, un embrion. Pentru administratori, un prilej bun de a organiza festivaluri. Iar pentru noi un subiect aplicat pentru a cunoaște poveștile, amărăciunile, temerile și gloria debutului spusă de foști, actuali și viitori debutanți.

tu ce vezi peste gardul meu, păpuşică?

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 3:09 pm

De ce crezi că se uită proştii peste gard? (mă-ntreba tataia, la ţară e un semn de mare prostie să te cocoţi pe garduri). Răspunsul lui suna cam aşa:  fie  gardul e prea mic şi tre să caşte ochii, fie pentru că dincolo de gard nu se vede nimic şi nu pot să nu comenteze.

Era semianalfabet ăl bătrân, dar m-a învăţat un lucru elementar: poarta rămâne descuiată pentru toată lumea. Şi pentru clănţău, şi pentru mut. Ca să nu se mai suie pe prăjini ofticaţii, ca să nu-l mai sară „iepurii”. Şi, mai ales, să nu se mai holbeze „muzele” la clanţă. Deschide, bre, dacă tot vrei să dai din gură. Vorbeşte din curte, nu după gard, că nu e profi. Adică sfatul e să intre naibii şi să vadă, dacă tot sunt curioşi sau să se ducă-n treaba loc, dacă le e frică să intre. M-am distrat copios zilele astea citind nişte mesaje (unele cică ironice, eu o mai rară ironie decât votul din toamnă nu mai văd), că-mi vine şi-acum să-ntreb: „aşa, şi?” Supărări de creşă, răutăţi de cămin, argumente de clase primare. Ţara arde, începem să facem foamea şi tot la „spusă la tovarăşa” se ajunge. Ăla-l pârăşte pe ălălalt că celălalt a mâncat acadele (sau că n-a apucat să mănânce, sau că acadelele erau expirate sau că, sau că).  O dovadă că cei şapte ani de-acasă sunt acoperiţi. După care, încep: hopa-ţopa, furia, mânia, declaraţiile de război cresc şi iau amploarea unor cataclisme. Degeaba îi spui omului că nu gardul contează, ci răsadurile din grădina, degeaba îl pofteşti în casă şi-l întrebi de sănătate, că tot după şparleală se orientează ( „auzi, da’ lingura aia de lemn de unde o ai, nu cumva…?”), degeaba ţii poarta deschisă, că tot te suspectează de aur în pod. Degeaba arăți cu degetul că diferența dintre  recolta de anul trecut și cea de anul ăsta se măsoară-n găleți (uite, de-aia ai primit o găleată mai puțin, pentru că ai venit cu găleata deja umplută!; oare cu ce). El o ține pe-a lui. Ce-a auzit, ce-a văzut prin crăpătura gardului (bre, poarta chiar dacă închisă, nu e încuiată), ce-a visat și ce-a învățat să repete de prin vecini. Adică baliverne. Degeaba îi arăți gardul vopsit, că tot în culorile lui îl vede. Măi să fie, întotdeauna pe gard tre să fie și-o cioară. Vopsită (blondă sau șatenă?), mereu vopsită (ține să cîrâie de pe bordura proaspăt pusă).  Alo? Aplaudaci? Nu e nimeni să-l filmeze și să dea pe blogurile alea de elită? Alo? Nici o vecină la orizont? Ce păcat. Nu-l aude nimeni. Și fetele bătrâne par plictisite de năduful neschimbat. ok, știm, am aflat, cunoaștem, înțelegem, dar mai schimbă puțin repertoriul. Nu știu dacă cu lălăiala asta contează gestul. Cântă pentru mileniul III, dar fă măcar remix, lumea are viață personală, lucrurile se mai schimbă, nu mai contează cine câștigă la miuța plozilor de la garaj… Și-atunci? La ce să-ți mai bați capul? Dacă un fapt elementar că s-a asfaltat strada nu-l face să-și schimbe părerea (de parcă n-ar locui în aceeași fundătură!), de ce să te mai superi pe necazul lui? Pentru că, supărat pe viață, pe gard, pe cioara vopsită care n-a mai zburat de când se tot uită (să fi împietrit?), se va dezlănțui și va emite supremul adevăr: ce dacă s-a asfaltat între timp! ce dacă, mai greu, dar vizibil, s-a ajuns la asta! era mai bine când aveam pietroaie în mijlocul drumului. nu mergeau mașini, da vedeam dreacu ce e în curtea tuturor.

Voi avea tot timpul să reiau marile descoperiri ale pompierilor de servici(u), momentan  poarta rămâne (ce tupeu!). descuiată. Oricum e foarte edificator pentru „neamul ăsta românesc” cum ia foc brusc la spartul târgului (apropo de Matei, ştie el bine de ce). Vorba lui Nicu, vă spun altă dată cine e: ” păi de ce să nu stau un an degeaba? tot în ultima zi fac totul!”

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.