uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iunie 23, 2010

despre debut (o schiță)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:39 pm

Din octombrie, o întâlnire săptămânală cu DEBUTUL ÎN LITERATURĂ. Până atunci, două zile lungi și ploioase la Alba Iulia. Dar să nu ne panicăm, vremea rea e mai degrabă virtuală. De ce trebuie musai să ne-ncordăm brusc mușchii? Să ne vedem cu bine!

Iată un subiect inepuizabil: DEBUTUL ÎN LITERATURĂ. Prefer pluralul: DEBUTURILE. Pentru că există mai multe debuturi: cel în revistă, în volum, în cenaclu și, poate, audio și video (despre sistemele editoriale paralele aș putea vorbi, dar ar fi bine să vorbească mai ales autorii). Ei bine, nu știu dacă debutul de astăzi (când oricine își negociază  debutul  – cărți plătite, cum s-ar spune) mai poate fi asociat cu gloria debutului de acum 40-50 de ani, spre exemplu. Pe-atunci autorul era debutat (aștepta cu sufletul la gură un concurs, un verdict, critica juca nu doar un rol de marketizare), acum se poate debuta și pe cont propriu (pe blog, alt tip de debut, cel virtual, sau pe hârtie). Debutanții ultimilor cincisprezece ani au trecut prin faza critică a desconsiderării debutului. Câte edituri au arătat respectul cuvenit unei cărți de debut ? Ce însemna o politică de debuturi  într-un plan editorial ? Trecerea de la debutul colectiv (văzut cumva ca o necesitate generaționistă, dar și o legitimare critică) la haosul debuturilor de azi a cunoscut multe etape. Debutul însumează  cele mai multe premii, probleme, conotații, aștepări, deziluzii, jocuri de culise. În numele debutului autorii au cedat ușor, s-au lăsat manevrați, branduiți, păcăliți în ultimă instanță, și tot în numele debutului s-au generat dispute legate de nașterea sau apariția unor  generații.  Dincolo de orice, debutul înseamnă mai mult decât  o vârstă, o carte sau un titlu. Așa cum Colocviul Tinerilor Scriitori nu se limitează la discuția despre tinerețe. Este o imensă naivitate să credem că tinerețea /debutul se raportează la semnificațiile unui cuvânt. De parcă cei care joacă la Juventus Torino ar trebui să fie toți sub 25 de ani, să zicem. Debutul, generator de așteptări, emoții, conflicte și topuri, e mai mult stare decât vârstă, poate fi schimbat & negat, cum s-ar putea schimba titulatura colocviului chiar mâine, dar nu poate fi omis. Prezența lui în biografia autorului este asigurată. Cu posibilitățile tehnice actuale și cu haosul editorial, el poate deveni invizibil. Pentru cercetători, el poate fi un semn, un embrion. Pentru administratori, un prilej bun de a organiza festivaluri. Iar pentru noi un subiect aplicat pentru a cunoaște poveștile, amărăciunile, temerile și gloria debutului spusă de foști, actuali și viitori debutanți.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: