uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

iunie 27, 2010

Andreea Răsuceanu – Debutul în literatură

din octombrie, o ediție săptămânală.

Reclame

25%

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 11:15 am

comentariu dd „scriitor”

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:43 am

genul de autor publicat, probabil, pe bani personali sau prin parcuri editoriale fara canalizare emite urmatorul comentariu. Darie Ducan, un poet submediocru (mostră, dar cate dintre textele lui n-ar fi mostre?, ce bine ca nu se găsesc, totusi, decat la autor!), marca inregistrata pentru penibilul la care meseria de scriitor se preteaza in Romania, da lectii si face glume. Sa radem cu Darie Ducan, asadar, student la Litere si baiat simpatic altminteri, dar autor a peste (nu stiu, 50?) de carti nebagate in seama de nimeni (presa literara serioasa, critica literara profesionista, premii literare de prestigiu, lecturi publice importante, festivaluri literare de impact… gresesc cu ceva, exagerez cu ceva sau sunt prea explicit, distinse Darie Ducan?) Geniu delicat, probabil fara prietena (sau cu, pe cine ar interesa asta?), omis si marginalizat pe nedrept.  Membru USR (de parca asta ar insemna ceva pentru o selectie naturala), respectivul crede, ca (din pacate) si unii mult mai buni decat el, dar la fel de egocentrici, ca numarul cartilor conteaza la ceva. Acest camionagiu de texte crede ca daca descarca o tona de brosurici copertate incepe sa si devina, conform legitimatiei, scriitor. Faptul ca de la luna la luna produce capodopere necunoscute si neprizate si le da ISBN incepe sa si conteze in istoria literaturii. Nu ma mira zgomotul de fond pe care masinariile de tiparit il produc. Dupa 10 camioane de carti te trezesti cu ei ca-si cer drepturile. Care drepturi? Cum care? Cu doua camioane de carti la poarta literaturii, asteapta sa intre cumva, sa nu se creeze aglomeratie. Din pacate pentru ei, se iluzioneaza singuri, pentru nu exista decat porti imaginare. In numele celor 1000 de pagini tiparite vor pretinde orice, e stilul clasic al grafomaniei fara varsta.

Vad ca DD-urile din literatura contemporana sunt din ce in ce mai galagioase si mai fara de numar (la carti, antologii si ce-or mai crede ei ca scot). Maine poimaine acesti trepadusi vor avea si pretentia sa intre prin manuale. Si, la cum merg lucrurile-n tara asta, ne trezim cu ei si poeti nationali.

cititi-i opera si gustati-i mizeriile.

Pai, coane Ducane, asta a si fost ideea. Zece scriitori oficiali, ca tine, cu un sac de carti, gaseam si la Pascani sau la Rosiorii de Vede. Invitatii au fost selectati si nu propusi de filiale pentru a va lasa sa scrieti. Sa nu va scuzati apoi sutelor de cititori si miilor de cumparatori ca subpamanteanul v-a obstructionat desavarsirea operei. Ma bucur ca nu mai e nici national si nu va mai fi nici al tinerilor, ca sa scapam naibii de problemele astea stringente: sa chemam scriitori oficiali si sa terminam cu prostia limitei de varsta. E greu, foarte greu, nu poti pricepe de ce (e greu si pentru cei de la care am pretentii), dar, incet-incet, poate ca si institutia asta atat de blamata va putea fi privita cu alti ochi decat cu cei care cauta numai „scriitori” oficiali ca tine.

un cristian te saluta, maestre, si-ti va dedica Mortii Ma-tii (asa e titlul, nu intra in fibrilatii), un roman pentru cei care nu au rabdare. Vrei dedicatie personalizata sau la comun?

Am zis ca nu ma mai complic cu prostii, dar nici sa-i las sa se dea rotunzi cand ei sunt capete patrate.

vacanţă

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 6:50 am

S-a terminat şi cu CTS-ul.

E pentru prima dată când nu prea pot răspunde unor critici (se găsesc mereu comentatori avizaţi să conteste ceva sau să-şi dea cu părerea despre teroriştii care le strică revoluţiile). Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume. Personal, nu sunt mulţumit. Drept dovadă, am propus USR-ului să compenseze cumva condiţiile sub aşteptări (e părerea mea) pe care le-am găsit acolo. Sigur că întâlnirea cu Sandu, Mihai, Marius şi ceilalţi, că dezbaterile care au fost foarte vii, că terasele şi chiar meciul de fotbal (în sfârşit, o victorie!, ce parade la Tudor Creţu!) pot şterge cumva amărăciunea faptului că pot exista critici pentru ceva de care nu depinzi explicit. Dar nu mă deranjează criticile, mă deranjează atitudinea absolut şcolărească a unora care se-apucă să-şi dea cu părerea despre ceva la care nu participă. Ce-ar fi vrut, să stăm acasă şi să ne întâlnim pe net când ne-am putut întâlni faţă-n faţă? E ca şi cum ar fi jucat la campionatul mondial de nasturi fără să fi făcut deplasarea. Şi, după mărturii, ar mai şi deveni experţi în tactica meciului. Au văzut cele 15h de filmări? Au băut la mese cu amici mai mulţi sau mai puţini plăcuţi la vedere? S-au întânit cu nişte oameni pe care, în mod normal, i-ar fi văzut abia peste  unu-doi ani? Atunci? Care e nemulţumirea de principiu? Că după ce au înjurat ideea de colocviu n-au primit invitaţie? Păi, să mă scuze, dar anul trecut tema a fost „e bine sau nu e bine  în USR”. Nici asta nu e libertate de exprimare? Să organizezi o ediţie întreagă în care să se exprime liber de ce unii nu vor şi nu au de ce să intre şi să invoci în continuare că instituţia e intolerantă? Dacă era intolerantă de ce s-au schimbat lucrurile? (Nu apăr acum o instituţie care, atenţie, nu poate fi rezumată la câţiva oameni, atrag atenţia că se fac nişte confuzii: dacă x lucrează acolo, nu înseamnă că e omul instituţiei, de parcă ar lucra la vătaf). Genul acesta de reacţie mi se pare nu doar lipsită de sens, ci gratuit răuvoitoare. Da, ce vreţi să auziţi? Că au fost camere de hotel care nu m-au mulţumit? E perfect adevărat. Am stat şi eu într-o astfel de cameră şi nu mi-e ruşine să recunosc că, faţă de condiţiile de anul trecut, nivelul a scăzut (nu ştiu de ce, am cerut o explicaţie şi n-am primit-o). Am mari rezerve şi am spus-o tranşant la momentul potrivit faţă de necesitatea organizării CTS în continuare. Nu doar pentru că nişte scriitori se tot miră de titlu (de câte ori trebuie să explici unuia  că nu titlul e important şi că el e aşa pentru că vine dintr-o tradiţie, nu impune limită de vârstă?, de câte ori trebuie să studieze listele ca să constate că nu se face caz de tinereţe acolo?) şi e cazul să se schimbe titulatura ca să priceapă toată elita, ci pentru că sistemul ăsta de vin la voi dar accept oricum condiţiile voastre nu e, din punctul meu de vedere, acceptabil. Prefer un festival de o săptămână, unde fiecare să-şi plătească cazare-masă şi transport, dar să stea în condiţiile pe care şi le doreşte. Lansez această propunere tocmai pentru a nu se mai mira nu ştiu cine că instituţiile sunt pleşcare şi aşteaptă doar să consume (nu din banii lor, ca să nu mai sară nişte voci). Şi-mi arăt nemulţumirea (repet, personală, am văzut participanţi extrem de mulţumiţi) faţă de modul cum nişte scriitori pot ajunge să fie trataţi în anumite momente. După cum îmi exprim nedumerirea faţă de modul cum unii scriitori înţeleg să se comporte (s-a schimbat hotelul de anul trecut pentru că ar fi fost câteva probleme serioase după cazarea noastră – mă-ntreb de ce nu ni s-a spus imediat sau măcar în ultimele luni, nu să ne trezim într-un loc „mai bun” pe hârtie).  Şi discuţia asta poate continua. Materialele video sunt suficiente şi vor păstra părţile consistente ale ediţiei. Le mulţumesc participanţilor pentru prezenţă, interacţiune, gazdelor pentru oferta ediţiei şi cârcotaşilor pentru timpul acordat. Toţi au dreptate, fireşte, important e ca lucrurile să evolueze, nu să rămână blocate în fondurile unora, în titulaturi şi, mai ales, în bârfe. Dincolo de ele rămân produsele. După cum s-a văzut din documentarul de 90 de min despre ediţia trecută, arhiva creşte şi reţine ceea ce contează. Nu o cameră de hotel, ci o lectură în acea cameră, nu un colocviu al tinerilor, ci speranţa unor scriitori că literatura mai reprezintă şi altceva decât tinereţe fizică.

Şi mesajul ferm pentru pişcotarii de orice fel (menestreli sau fani fără discernământ): nu mă interesează decât scriitorii care contează în literatură.

AVERTISMENT: Acest mesaj nu poate fi preluat de pe blog ca o reacţie oficială. Este blogul personal şi, ca orice material care ar putea fi preluat, trebuie să poarte indiciile specifice. Este o postare strict personală.

În acelaşi timp ţin să avertizez (acesta este termenul impus de redacţie) că orice material preluat  integral sau parţial de pe Observator cultural fără link în mai multe de 500 de semne va primi o solicitare de excludere de pe site-ul sau blogul care-l preia. Este absolut penibil să preluăm (fără acordul prealabil) munca altora doar pentru că avem impresia că suntem profesionişti. E decizia redacţiei şi o încurajez. În afară de blogurile de autor, în care materialele publicate pot fi preluate integral, orice site sau blog are obligaţia morală să nu-şi mai crediteze acele texte (şi ne mai mirăm de ce plagiatorii au ajuns unde au ajuns).

Pe 1 iulie, la Casa Studenţilor, Nora Iuga, Ion Cucu şi Doina Ioanid vă aşteaptă la ediţia aIV-a a Formulei 3. După care vine vacanţa. Şi multe se vor schimba. Pentru că e momentul ca arhiva să fie scoasă la lumină, vorb-aia. Blogul Norei se reia de miercuri şi, de săptămâna viitoare, se lansează blogul lui Ion Cucu. Dar şi multe alte poveşti.

Blog la WordPress.com.