uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Noiembrie 5, 2010

să-i fie țărâna ușoară

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 3:35 pm

Excesiv, dominator, un personaj al contrastelor, poet pe alocuri inspirat, prizat și aclamat cum rar îi poate fi dat cuiva de mulțimi, om al stadioanelor, Adrian Păunescu a reprezentat pentru mulți ideea de scriitor. Și astăzi, poetul figurează  în ceea ce urât ar desemna topul scriitorilor contemporani. Polivalența jurnalistică și  temperamentul aparte l-au ridicat și coborât, l-au făcut idolul unei întregi generații, dar l-au și trădat în momentele când omul a învins poetul. I se datorează foarte multe, după cum i se pot imputa cu duiumul. Pentru mii și mii, textele lui rămân o emblemă. Pentru miile de artiști pe care i-a ajutat, recunoștința pare să nu fie suficientă. Pentru sutele de mii de aplaudaci, va rămâne un poet național. Da, național la nivel de masă, prin impactul deosebit pe care l-a declanșat și întreținut. Cum valoarea poeziei nu ține de aplauze, de-abia acum i se poate stabili fără părtinire rolul în literatura română contemporană. Poet sclipitor la început, s-a diluat și s-a folkizat excesiv prin tone de rime. Om al cetății, cu bune și cu rele, Adrian Păunescu a făcut din ideea de scriitor un crez. Înainte de a fi ziarist, om politic, comentator sportiv și câte și mai câte, a fost un poet. Pe porțiuni, un poet important, de neomis. Strivit de statura omului, poetul s-a pierdut printre preocupările acestuia. Rămâne de descoperit.

Anunțuri

1 comentariu »

  1. buna descriere, la obiect.

    Comentariu de Miruna Vlada — Noiembrie 8, 2010 @ 7:12 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: