uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

noiembrie 14, 2010

snobisme

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 10:53 am

Un cumpărător înrăit (250 de lei/lună, bani dați pe cărți) se arată deprimat de prețul cărții de poezie. Persoană cultivată și învățată să dea bani serioși pe cărți (am niște rezerve față de laudăroșii care-mi trântesc sume de-astea în față, eu merg la bibliotecă, nu-mi permit să sparg atâția bani pe lună), persoana e indignată pe faptul că volumele de poezie au ajuns să coste 5 lei. Când erau 20 lei.

Ce-nseamnă asta? Că nu există interes pentru cartea de poezie și că așa se devalorizează poezia, când ajunge să se vândă numai cu 5 lei…

Genul acesta de snobism mă face să râd. În primul rând, prețul unei cărți de poezie este, în tipar, apropiat de prețul la care ajunge după reduceri. În genere, editurile operează aceste reduceri pentru că stocul nu s-a epuizat. Asta înseamnă că respectivul titlu e „încurajat”. Se operează reduceri pentru a nu se redistribui cartea (biblioteci, donații) sau pentru a nu merge… la casat. Dar câți dintre snobii care deplâng starea poeziei pornind de la scăderea prețului știu asta? Ei știu să scoată banii din buzunare si să se mai și laude cu asta.

Prețul unie cărți e doar o etichetă pentru cumpărătorul ei. Cine cumpără, nu cumpără pentru că o carte costă 5 sau 20 de lei, cumpără pentru că vrea să cumpere.

Agresivitatea cititorului cumparator. Dincolo de beneficiile reale ale existentei unor cumparatori fideli, exista si un fanatism al asa-zisilor „aparatori” ai literaturii. Suficienta de a cumpara niste carti si a comenta pentru 20-30 de oameni pe un blog personal de cititor (las la o parte ideea ca, in fapt, multi dintre acesti cititori sunt, in secret, scriitori) duce la situatii extreme. Cumparatorii ajung, prin statutul de cititor (mai mult sau mai putin verificabil) sa emita teorii si sa deplanga starea industriei cartii. De la clasicul (cartea sau ebook-ul la vai ce putini apreciaza poezia), noile „institutii” bazate pe impresii personale, devin fanaticii unei idei> sistemul e facut pentru cititori. Nici vorba. Cititorii-cumparatori, ca si cititorii necumparatori, ca si cumparatorii-necititori sunt doar o anexa a sistemului. intotdeauna, dar intotdeauna, sistemul este creat pentru a facilita circulatia cartilor. iar circulatia lor e mai importanta decat numarul de cititori, de cumparatori sau de scriitori. E cu atat mai penibil cand cititorii, dusi de valul unei perceptii personale, ignora sau deplang mijloacele de reglare ale sistemului. unul dintre acestea il reprezinta pretul real al cartii.

noiembrie 12, 2010

un debut surpriză: Ion Cucu

Filed under: Ion Cucu — miculftiriadi @ 9:43 pm
Tags:

Cum ar arăta viața fără fotografie? este primul din cele trei volume proiectate (urmează Sala Oglinzilor și Fotograf la zece președinți), cărți ce includ un amplu interviu și portrete neconvenționale.

Pentru acest prim episod:

Ana Blandiana

Geo Bogza

Nicolae Manolescu

Mircea Ivănescu

Iustin Panța

Marin Preda

Cezar Ivănescu

Nichita Stănescu

Ioan Es. Pop

Mircea Nedelciu

Angela Marinescu

Nicolae Velea

Mircea Cărtărescu

Paul Georgescu

Ioan Alexandru și mulți alții

Trilogia lui Ion Cucu nu e doar o declarație de dragoste arătată scriitorilor români, ci și o analiză lucidă asupra propriei experiențe dinăuntrul lumii literare.

de știut

Filed under: 1,Octavian Soviany — miculftiriadi @ 2:13 pm

Casa de pariuri literare va organiza un târg handmade cu produse inspirate din aparițiile editoriale (ați văzut primii cercei personalizați pe facebook) și va lansa un sistem autonom de scouteri literari (V. Leac va deschide lista), în ideea de a căuta autori reprezentativi din toate colțurile țării și a le oferi o promovare decentă (nu doar o bere și 30 de exemplare în brațe/cârcă).

și o recomandare

noiembrie 11, 2010

pentru Tasse (ca pe vremuri)

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 7:30 pm

noiembrie 10, 2010

dedicație

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 4:31 pm

sistemul literar românesc e plin de povești de genul… x (editor cu ștate vechi de bișnițăreală) sau y (proaspăt în branșă) jurizează debutanții. partea faină e că (din prostie) nici nu realizează enormitatea situației. Cum să fii îngăduitor cu astfel de cazuri? dacă licitațiile publice se fac cum se fac, de ce, la scară mică, să nu se respecte rețeta? O țară absolut minunată, în care minima decență a dispărut cu desăvârșire. Să se dea la o parte, să realizeze contradicția dintre statutul lor și cauza în sine? Cum să se-ntâmple așa ceva? Pentru o ciorbiță moca, morala dispare.

ce respect să mai ai față de acele premii sau față de acești pleșcari?

Sigur, e problema internă a respectivelor concursuri (întotdeauna cu pretenții și, pare-se, tradiție) cum își aranjează juriile și ce premii au de dat. Dar măcar să ne scutească să le mai trimitem cărți (avem ce face cu ele) când fac asemenea alegeri în juriu (deja sunt două cazuri și, efectiv, a include un editor în juriu e absolut penibil, mai ales când respectivul editor are cărți în competiție). Adică prosteala asta poate fi evitată. Dacă nu din partea organizatorilor (care-și asumă totul), măcar din partea noastră. De ce să fim părtași la astfel de bucătării pline de gândaci?

noutăți

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 2:41 pm

– Casa de pariuri literare va intra în rețeaua librăriilor Humanitas

– la unu și unu, pe 15 noiembrie vine Horia Gârbea, pe 22 noiembrie ne întâlnim cu Matei Vișniec

– mâine un nou episod în Turneul de lectură al Observatorului cultural prin licee

– se-apropie Gaudeamus-ul, să vă vedem la cumpărături

– la începutul lunii decembrie TAC va ajunge la Iași, cu o săptămână înaintea ediției nr. 2

noiembrie 9, 2010

MM, ultimii doi metri

Filed under: 1 — miculftiriadi @ 8:31 pm

“Nu eşti bun la nimic, stai la rând, nu intra în faţă.” O somaţie care, probabil, repetată de zeci de ori în zeci de împrejurări, a declanşat acest surprinzător roman, scris de un om şi mai surprinzător, pe care-l puteam bănui de multe calităţi, numai de aceea de romancier ba. Am trecut prin numeroase stări citindi-i cartea. Prima a fost aceea de şoc. Ultima a fost de dependenţă: citeam şi nu mă puteam opri. O carte ca asta nu poate fi scrisă de un autor cu biografie subţire, contrafăcută, cosmetizată. (Ioan Es. Pop)

Picat cu brio pe acuze de pornografie și vulgaritate la câteva prestigioase concursuri de debut, refuzat de edituri de toate mărimile și bugetele,  Morții Mă-tii e un pariu cu lumea scriitorilor internautici. Contrariat de statutul de scriitor pe care niște băiețași cu tupeu și-l arogă, am vrut  să verific dacă și un personal literar auxiliar poate să dea un roman.

Fragmente din MM au fost citite în cenaclul lui Marin Mincu (căruia îi mulțumesc pentru insistența de care a dat dovadă în acel moment, deși, se știe, relațiile dintre noi nu erau dintre cele mai apropiate) și au apărut în tiuk (țin în mod special să-i fiu recunoscător lui Mihai Vakulovski pentru asta).

Neinclus de organizatori pe lista tipărită a lansărilor târgului pe considerentul că titlul îl indică a fi „subcultură”, cartea e o revanșă personală pe care mi-am permis-o față de un sistem editorial clientelar, față de o societate consumistă plină de impostură și, în particular, față de niște „prieteni” literari care au considerat că trebuie să le fiu dator că există.

MM nu mă face scriitor (am o mare problemă cu statutul de scriitor al multor grafomani). Doar mă eliberează de un trecut în care prostia, mediocritatea, îndobitocirea și mizeria morală pe care le-am descoperit în jungla literară m-au ținut în expectativă și m-au făcut să mă refugiez în proiecte. E cumva trecerea de la viața de carton, a cărților bune și a oamenilor de plastilină, la viața reală. Din acest moment îmi voi revizui atitudinea față de importanța vieții literare. Un fel de „la revedere” spus unei lumi mici (nu ca mărime),  limitată ca sens, suficientă în sine prin gloriile ei locale și pleșcarii din toate generațiile cu care mi-am pierdut vremea. Dintr-un smac cu mirosuri care mai de care mai pestilențiale, printre colaboraționiști ratați și genialoizi neîmperecheați, doar întâlnirea cu cărțile și autorii în care am crezut încă de la început, necunoscându-i și nejudecându-i după cum arată sau după cum mănâncă, m-au făcut să continui. Dintre toate lumile posibile, lumea literară românească e prima țață în blocul care stă să cadă al unei țări aproape expirate. Noroc cu bunul simț al puținilor ei locatari care-și plătesc carte cu carte „datoriile”. Recunoștința mea scriitorilor adevărați și flitul total chiriașilor pripășiți pe-ascuns prin apartamentele suprapopulate în care-și visează gloria, își spionează vecinele sau își declamă nopțile „opera”.

Iar pentru fufele contrariate și papițoii care se miră că-njur, o vorbă a bunicului: „Nu te mai chiorî, prostea, te drăcui  că-mi ești simpatic, altfel dădeam cu tine de pământ!”

O carte despre povestea underground-ului editorial și mainstream-ul prostiei naționale pe care am suportat-o ca un fost elev silitor și învățat să aștepte la rând. Dacă ar fi putut fi pumn, ar fi umplut de sânge. Așa, e doar sângele meu și delimitarea de prăpastia în care repetenții, generațiile așteptate și lașii ne-au adus.

unu şi unu, ediţia a treia

Filed under: Horia Gârbea — miculftiriadi @ 12:51 pm

noiembrie 7, 2010

unu’ și unu’, ediția a doua

Filed under: Gabriel Dimisianu — miculftiriadi @ 10:34 pm

Tudor Crețu la Ora de lectură

Filed under: Tudor Crețu — miculftiriadi @ 5:03 pm
Tags:
« Pagina anterioarăPagina următoare »

Blog la WordPress.com.