uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

August 13, 2009

Constantin Virgil Bănescu (1982-2009)

Filed under: Constantin Virgil Bănescu — miculftiriadi @ 4:20 pm
Tags:

camera copilăriei mele

îmi amintesc visul acela   Constantin Virgil Banescu, 2001, foto un cristian
de la cinci ani
când mă trezeam
în camera copilăriei mele
(cameră pe colţ friguroasă fără pereţi dubli
la etajul al treilea)
şi căutam aerul
aerul de-afară
de-afară de tot

mă ridicam din pat
(pat dublu triplu cvadruplu înmiit de la o vreme)
ieşeam din apartament
şi începeam să cobor
spre aer
aerul de-afară
de-afară de tot

deodată
îmi dădeam seama
că aş ajunge mult mai uşor
la aer
aerul de-afară
de-afară de tot
dacă m-aş întoarce în cameră
şi aş sări de la fereastră
în iarba luminoasă din faţa blocului

aşa că mă întorceam în cameră
şi săream de la fereastră
în iarba luminoasă din faţa blocului

Priviţi-l! Un munte de seninătate. Folosea din când în când o pălărie, în poza asta din 2001 are un baston. Puteai să-l iei de excentric. Cu sanscrita, cu centura neagră, cu melodiile compuse  la instrumente africane sau colecţia de timbre.

Şi trei fotografii mai vechi, făcute pe film. Cu Marius Ianuş şi Mihail Vakulovski, cu Ioan Es. Pop, la un sediu mai vechi al Ziarului de duminică, cu Răzvan Ţupa şi Ruxandra Novac.

CV Banescu, Marius Ianus, Mihail Vakulovski, 2001, foto un cristian

Ioan Es. Pop si CV Banescu, foto un cristian

CV Banescu, Razvan Tupa si Ruxandra Novac, foto un cristian

Tocmai când începeam să cred că nu există generaţii, realitatea mă contrazice. Moartea i-a ajuns şi pe-ai noştri.  Se simte altfel. Şi nu vorbesc prostii, am multe experienţe cu ea. De-acum a ajuns şi la lupii tineri. Ajunge şi la noi.

August 12, 2009

Bobiţă, Virgil, Bănescu

Filed under: 1,Constantin Virgil Bănescu — miculftiriadi @ 7:35 am
Tags:

La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet.

Bobiţă avea un talent muzical atipic. Prima lui lectură la litere a fost un recital. Mi-l amintesc şi acum pe Ianuş supărat că-l tot fotografiam cântând. Apoi Bobiţă a banescudispărut o vreme. Intrase în lumea literară adevărată. Cu el am fost primele şi ultimele dăţi la Casa Verdi a Iolandei Malamen, prin el am ajuns să-l văd în carne şi oase pe Cezar Ivănescu, faţă de care avea o uriaşă admiraţie. Apoi ne-am revăzut  în acea minunată zi de început de martie când toţi greii cenaclului veniseră de-acasă cu cârpe şi detergent pentru a face curat în viitoarea sală a Bibliotecii de poezie. Şi, la final, la parodia înmormântării Bibliotecii, unde a râs copios. Cam atât. Au urmat ani de întâlniri absolut convenţionale, dar amiabile. Îmi povestea de burse, de călătorii, dar îl simţeam tot mai departe.

Virgil s-a prezentat în 2008. Mi-a spus şi mie, ca şi celorlalţi, că Bobiţă devenise Virgil. Să-i spunem Virgil. Se schimbase. Ne-am întâlnit de câteva ori, am fost împreună la Alba şi am purtat câteva discuţii pe mess. Ar fi vrut să scoată o antologie, îl ameninţasem cu un interviu (acum vreo două luni). Am amânat.

Acum când scriu aceste rânduri nefericite, Bobiţă şi Virgil au devenit, invariabil, Bănescu. Gândindu-mă la el, ca la un om bun şi un poet minunat, nu pot să nu fiu trist.

Aseară, când am auzit un zvon, n-am îndrăznit să intru pe mess. De dimineaţă, statusul lui era activat. Alarmă falsă. Doar că în dreptul lui scria: „mama şi tatăl lui Bobiţă strigă către cei ce-l cunosc că azi Bobi a plecat la steaua lui cea fără de noroc. Veniţi cu noi să-i uşurăm zborul”.

1 august 006

Constantin Virgil Bănescu s-a sinucis la 27 de ani. S-ar putea posta fotografii inedite, filmuleţe. La ce bun? Pun doar o fotografie pentru Bobiţă. Un pescăruş pe uscat. Şi o piesă.

Vor urma tămâierile. Pe lista întrebărilor pentru interviu mă opresc la cea mai intimă: „Te-ai sinucide?”  A  rămas în fişierul Bănescu. Nu mi-aş fi dorit să-i fi luat ultimul interviu.Dumnezeu să-l odihnească!

Cu bine, Bobiţă!

Blog la WordPress.com.