uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 6, 2010

interviu cu Elena Vlădăreanu în Observator cultural

Filed under: Elena Vlădăreanu — miculftiriadi @ 10:26 am

joi la chioșcuri, vineri pe www.observatorcultural.ro

Ianuarie 23, 2010

interviu cu Elena Vlădăreanu (în curând pe hârtie)

Filed under: Elena Vlădăreanu — miculftiriadi @ 1:27 pm

proiectul Literatura română scrie pe mine.

Un fragment din varianta brută, blogotransferabilă.

un cristian: În primul rând trebuie să-ţi mulţumesc. Eşti printre puţinii autori care, având un « produs » underground în bibliografie, ţi l-ai asumat /specificat în toate celelalte prezentări. Un gest foarte ok, ţinând cont că, în principiu, aceste carnete underground (care fac parte dintr-un sistem editorial care a încercat să propună autorului român autoeditarea şi nu s-a « cerut » niciodată menţionat) au fost « înghiţite » de ediţii cartonate. So, mulţam fain pentru acest gest.

Elena Vladareanu: asa

Elena Vladareanu: gata

un cristian: ok

Elena Vladareanu: asta cu multumirile e oficial

Elena Vladareanu: ?

un cristian: nu, doar pentru blog

un cristian: 1. Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista „Metafora” din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000), şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tânăr autor trecut prin cele patru (plus una) instanţe supreme ale vremii : cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă, la care adaug zona underground. Nu s-ar ars cam repede etapele?

Elena Vladareanu: nu-mi dau seama

Elena Vladareanu: imi este destul de greu sa-mi asum o privire rece si perfecta asupra trecutului

Elena Vladareanu: asupra acelor ani

Elena Vladareanu: mai ales ca atunci eram destul de pe dinafara. ce oi fi eu acum, dar cum eram atunci…

Elena Vladareanu: nu-mi dadeam seama daca e bine sau nu ce fac, daca are vreo valoare ceea ce scriu or ba. faptul ca tu mi-ai propus atunci sa-mi scoti carticica a insemnat aproape mai mult decat o confirmare oficiala. nu intentionez sa te flatez, dar pana la urma tu erai creierul cenaclului de la litere, aveam asa, un feeling, ca daca primesc botezul underground o sa fie ok.

un cristian: nu ma pune in razboi cu ianus, pls (cenaclul era cenaclu, biblioteca era altceva)

Elena Vladareanu: ups

Elena Vladareanu: dar nu vreau asta

un cristian: asta cu creierul e prea mult…

Elena Vladareanu: hai sa adaugam dupa tine, ca erai impreuna cu marius ianus

Elena Vladareanu: kkt

Elena Vladareanu: poti sa lasi si asta

Elena Vladareanu: ma zapacesti

Elena Vladareanu: negociem dupa

un cristian: stai sa vezi ce urmeaza…

Elena Vladareanu: ok

un cristian: 2. În 2010 se-mplinesc 10 ani de jurnalism cultural continuu. S-o luăm pe rând. Cum, cât şi ce-a-nsemnat fiecare experienţă în parte. Să-ncepem cu Cotidianul, primul ziar privat de după 1989. Cum ai ajuns acolo şi cum ai caracteriza anii de « teren » în care aveai pe mână pagina de cultură a unei publicaţii de 5000 de exemplare ?

un cristian: so, continua

Elena Vladareanu: stai putin sa vad daca mai am ceva la prima intrebare

Elena Vladareanu: tu mentionezi revista metafora din constanta, poezia taberei…

Elena Vladareanu: sa fim seriosi, cristi, lucrurile astea insemna ceva pentru un pusti, ma rog, o pustoica in cazul meu, supercomplexata, care nu se credea in stare de nimic. oau, i-au aparut versuri nu stiu pe unde, asta da realizare! de aceea am si refuzat sa mai public intens dupa ce am debutat sau sa trimit la concursuri whatever

Iunie 7, 2008

Elena Vlădăreanu – Radio România Cultural (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Elena Vlădăreanu,poZa zilei,unsprezece pentru "11" — miculftiriadi @ 12:33 am

io şi sporturili

bineînţeles că toată lumea ştie sau crede că ştie că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul. bineînţeles că toată lumea ştie sau crede că ştie că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul şi nici un alt fel de sport. fals. sau aproape fals. fotbalul nu mi-a plăcut niciodată sau nu la televizor, când eram mică băteam mingea cu băieţii de dimineaţă până seară, şi nu jucam volei! şi nici nu stăteam în poartă. dacă nu mă credeţi, ask my brother. altfel, am făcut volei jumătate de an, m-am lăsat când am trecut în a V-a că, na, se presupunea că am mai mult de învaţat. eram bună la atletism, cel mai mare compliment mi l-a făcut proful de sport – din generală, că ăla din liceu era un scârbos libidinos, care le spunea fetelor să nu-şi pună nimic pe sub tricou şi nici să nu-şi ţină tricoul când stau pe omoplaţi, că „ce dacă se vede? e frumos ce se vede, nu e urât, de ce va ruşinaţi?” -, după ce am alergat nu sţiu câte stadioane, mi-a spus că am alergat cât aleargă un fotbalist de la steaua. îmi plac handbalul şi basketul, aş sta ore întregi uitându-mă la tenis la fel cum nu aş refuza o invitaţie la un meci de rugby, dar snookerul mi se pare boring, deşi ştiu cât e de cool şi cum toţi intelectualii români se dau în vânt după el.

Ianuarie 14, 2008

Elena Vlădăreanu

Filed under: chestionar nr.1,Elena Vlădăreanu — miculftiriadi @ 4:33 am

Ridicat de ia însuşi concept editorial underground

Baza de date – autori 

în micul ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), nr. 4, 6 mai 2003

I. Fişa individuală

Nume: Vlădăreanu

Prenume: Elena

Pseudonim(e) literar(e): mai multe, dar nu merită menţionat niciunul.

Data şi locul naşterii: 1 (sau 2) februarie 1981, Medgidia

E-mail: elenav20@yahoo.com

Cărţi publicate (titlu, an, editură, tiraj – cînd e cazul): din confesiunile distinsei doamne m. în colecţia carnetelor carmen, 2001; Pagini, editura Timpul, Iaşi, 2002

Premii obţinute: niciunul important

Colaborări: Viaţa Românească, Fracturi, Poesis, Luceafărul etc.

Cenacluri frecventate: Litere, Nora Iuga, Marin Mincu (Euridice, adică)

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit în cenaclurile mai sus amintite şi în Club A şi în Lăptărie şi la Liceul Mihai Eminescu şi la cenaclul de literatură din Medgidia, cînd eram prin clasa a şaptea

Debut revuistic: nu-mi amintesc

Debut în cenaclu: Cred că am citit prima dată în Cenaclul Litere-Ianuş, 2001

Debut on-line (reviste literare on-line): mi-au apărut nişte texte într-un site, care nici nu ştiu dacă mai există. era vorba despre nişte dureri de cap (migrene?)

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public): O singură dată, după apariţia Paginilor, Adela Greceanu m-a invitat la radio, pentru un scurt interviu, însoţit de un mic recital

Debut underground: din confesiunile distinsei doamne m.

din-confesiunile.jpg

Debut în volum: Pagini

II. Topuri:

1. Edituri: Dacia, Vinea, Pontica (uite-aşa, că publică poezie), Polirom, Humanitas, EST (că publică din scriitorii francezi ciudaţi)

2. Reviste literare: Vatra

3. Cartea de poezie: Asta n-am să fac. Sînt prea multe.

 III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: Mie îmi place Javier Marias. (Îmi cer scuze că nu pot să pun în faţă un scriitor român, dar asta e, nu poţi să-ţi înşeli gusturile…): O să veniţi vreodată în România?

– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”: Eu nu am idei. Mi-ar plăcea să nu ne mai urîm aşa de mult. Adică noi pe optzecişti, optzeciştii pe noi. E loc pentru toţi. Să ne certăm e una, să ne urîm e alta.

– problemă cu/pe care s-a confruntat/a observat-o de cînd a „intrat” în literatură: O să sune banal ce-ţi spun eu, dar chiar este o problemă: prejudecata legată de femeie. Automat, unei poete (scriitoare) de valoare (nu dau nume) i se pune în cîrcă un „păcat” existenţial: că e lesbiană, că bea, că e tîrfă, că e rea de gură. Situaţie reală: într-un număr din 2002 (sau 2001, nu mai ţin bine minte) din revista Cuvîntul, la rubrica „Topul Cuvîntul”, pe primul loc era volumul Doinei Ioanid, E vremea să porţi cercei, şi pe locul al doilea Klein spuse, al lui Mihai Ignat. Un bărbat (personaj important, nu spun care, scriitor, chiar bun) mă întreabă: „Ţi se pare normal?” „Păi, nu ştiu, Klein spuse cred că este, totuşi, mai bun decît volumul Doinei.” „Nici măcar nu e vorba despre asta. Ţi se pare normal ca ea să fie înaintea lui?”

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală? Că apar multe cărţi, că ne putem certa, că putem scrie.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”?) Nu vreau să răspund la această întrebare.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?) He! Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris. Pentru că pur şi simplu nu aş putea. Ar însemna să mă sinucid după o reţetă exactă. Şi cînd spun asta nu vreau să crezi că mă refer la aspecte strict legate de bani. Nu. Dar nici nu-ţi explic. O să înţelegi tu…

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Nu mă interesează premiile, recunoaşterea oficială etc. Dimpotrivă, cînd un autor devine mit, mă apucă o groază de el, că fug de mănînc pămîntul. Eu îi iubesc pe cei blamaţi, pe cei necitiţi, pe cei din umbră.

5. Ai un model de performanţă? Am? Posibil. Numai că e modelul meu, al meu, al meu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant? În primul rînd, ar trebui să excludă. Să-i excludă pe cei care au vreo legătură directă (de orice tip: scriitori, editori) cu literatura. Să fie economişti şi atît. Apoi, om mai vedea. (Nu e ideea mea, nu ştiu pe unde şi cînd am prins-o, dar e bună)

V. 1. Un autoportret (în cuvinte): Îmi plac pisicile. Am o pisică pe care o cheamă Lizuca. Mi-ar plăcea să fiu frumoasă ca ea.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Nu pot să fac eu un portret al generaţiei (mele), la fel cum nu eu sînt cea care trebuie să aşeze „literatura” mea într-un spaţiu.

VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? Să mă scutească Valentin F. Mihăescu de observaţiile dumisale pe care, probabil, le consideră foarte spirituale (asta îmi doresc). Îmi propun să iau Premiul Nobel (sic! Nu trebuie să mă luaţi în serios. Numai că nu înţeleg de ce orice scriitor român visează la acest premiu. Nu înţeleg!)

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Să nu te trezeşti niciodată cu o lamă în mînă, spunîndu-ţi, „uite, o să scriu despre asta”. Ce nu ţi-aş dori (vreodată)? Să ajungi să mă cunoşti… (Hi)

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.