uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

August 7, 2010

Romanul lui Mihnea Blidariu la CdPL

Filed under: 1,Scriitori români — miculftiriadi @ 2:17 pm

E oficial, Mihnea Blidariu a semnat cu Casa de Pariuri Literare.

Romanul Playlist urmează să apară până pe 6 septembrie, într-un tiraj record. Este primul titlu în seria Roman şi al patrulea în ordinea apariţiei pentru editură.

Detalii în câteva zile pe site.

Anunțuri

Iunie 11, 2008

Colocviul Tinerilor Scriitori -Iaşi, 2008 (Paul Cernat, Rita Chirian,Florin Partene, Bogdan Creţu, Emil Brumaru, Radu Vancu, Andrei Terian, Bianca Burţa-Cernat, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman, Chris Tănăsescu, Şerban Axinte, Angelo Mitchievici,Antonio Patraş, Mihai Iovănel, Marin Mincu,Mircea Ţuglea)

Filed under: camera literară foto,Scriitori,Scriitori români — miculftiriadi @ 2:14 pm

Iunie 4, 2008

Daniel Cristea-Enache – Ziarul de duminică (unsprezece pentru „11”)

Filed under: Scriitori români — miculftiriadi @ 7:50 pm

un pronostic pentru Euro, alături de Ioan Es. Pop

Bagaje pentru paradis

 

După decenii de muncă, performanţă şi combustie intelectuală, Valeriu Cristea ajunsese la limita subzistenţei. Spre deosebire de alţi demofili” coborând din Mercedes-uri ultimul răcnet sau din Jeep-uri care să-i încapă, învârtindu-şi pe mână ceasul şi brăţara de aur, el chiar era de stânga, o stângă creştină, nu ateistă; şi chiar era sărac. Nu se poate ca nimeni să nu vadă – îmi spun uneori, când îmi este mai greu, cu speranţa că adevărul va ieşi până la urmă la iveală – că după decembrie 1989 nu mi-am schimbat maşina şi nici măcar nu mi-am cumpărat, în sfârşit, şi eu una, că nu-mi construiesc o casă de vacanţă la ţară, că nu mi-am înlocuit uşa apartamentului cumpărat în rate de la stat, în urmă cu 20 şi ceva de ani, cu una nouă, din lemn sculptat, mai trainică şi mai frumoasă, că nu mai plec vara din Bucureşti în concediu… Nu se poate ca nimeni să nu observe toate acestea şi ca nici măcar vecinii, fie doar în sinea lor, pentru ei, să nu tragă concluzia cea dreaptă.” (Bagaje pentru paradis). Nu-l interesau deloc banii, îl lăsau rece valorile materiale. Ţinea numai la acele obiecte cu o anumită rezonanţă afectivă. Fascinat de spaţiile închise, îşi făcuse din camera de lucru unul familiar-odihnitor, intim, uitându-se aproape cu duioşie la un tablou (nereuşit) de demult şi mângâind un presse papier la fel de urât, care însă lui îi spunea ceva. Ceva important.

 foto Ion Cucu

Să nu se înţeleagă, de aici, că era vreun ascet, vreun pustnic rătăcit în forfota urbană. Dimpotrivă, îi plăceau enorm unele feluri de mâncare, bea cu delicii un vin bun sau o bere rece, era un microbist împătimit şi-ţi punea întrebări încuietoare despre cutare meci şi nu ştiu ce echipă de aur, era cinefil şi îndrăgostit de muzică, înota corect şi juca table sau fotbal cu nasturi magistral. Era un om întreg, dar cu laturile şi dimensiunile personalităţii rotite, mereu, în jurul unei axe morale. De oriunde porneai, ajungeai inevitabil la ea – şi, fără să se numere printre acei eticişti antipatici, cu morala mereu în gură şi cu gesturi largi, Valeriu Cristea era un om pentru care adevărul exista.

A fost toată viaţa de partea  umiliţilor şi obidiţilor”, a celor slabi şi sărmani, un  propagandist al milei”. La antipodul lui Nicolae Breban, fascinat de dominaţia  stăpânilor” asupra  slugilor”, Valeriu Cristea empatiza tocmai cu cei loviţi, bătuţi, călcaţi în picioare. Era de partea celor învinşi, nu a învingătorilor. Acestea erau convingerile lui, uşor de înţeles, greu de clătinat. În ultima vreme, ajunsese într-o adevărată spirală a milei: nu mai putea ieşi din casă fără să le dea ceva de mâncare câinilor vagabonzi. Era conştient de situaţiile ridicole în care intra, când scotea, din loc în loc, câte un cârnat sau o bucată de salam din geantă, pentru a le proiecta în gâtlejul unui maidanez; dar i se frângea, pur şi simplu, inima când se uita în ochii unui câine de pripas. Nu putea să facă altfel.

Nu putea trece mai departe.

 

Iunie 3, 2008

Mihail Vakulovski – tiuk (unsprezece pentru „11”)

nEURO amintiri

 

Am multe, foarte multe amintiri legate de fotbal, am multe, multe ore – poate se adună ani – de jucat şi privit fotbal. Ţin minte unde am văzut toate finalele campionatelor europene, mondiale, toate finalele din Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA, îmi amintesc şi cu cine am văzut meciurile importante (sau nu) ale naţionalei României, şi starea aia de bucurie sau… din contra, de furie, ciudă, ură, neputinţă, frustrare… Trăiri şi întîmplări la victorii şi – mai ales – la înfrîngeri. Ne uitam la meciul României cu Suedia de la CM din 1994 într-un cămin studenţesc. Era rîndul administratorului să aducă vin şi la începutul meciului ne-a turnat cîte un pahar şi cînd a ajuns la soţia sa, aia a spus: „Voi cinsti cînd va cîştiga România!” Ştiţi cum s-a terminat meciul… Era mare concentrare, mare nervozitate, am sperat pînă-n ultimul moment, iar cînd s-a încheiat meciul, administratorul s-a dus aţă la nevastă-sa şi i-a tras una la ureche cu cuvintele: „Din cauzna ta!” Pe Eurosport e chiar acum meciul U.R.S.S. – Camerun, îmi amintesc cum, după vreo 15 minute din prima repriză, Ion a zis: „M-am săturat de Henţ ăsta, numai el joacă”, iar la sfîrşitul meciului a întrebat: „Dar care-s ai noştri?”. A fost 6 – 1, africanii din cămin ziceau”Blat fost”, că antrenor la camerunezi era rusul Nepomneaşcii.

 

Începe imediat CE din Austria şi Elveţia. Am nimerit în grupa C, cu echipe foarte, foarte bune – Olanda, Franţa şi Italia – dar tragem nădejde. Cu Franţa jucăm pe 9 iunie (meciul cu nr. 5), cu Italia – pe… 13, meciul 13, cu Olanda – pe 17 iunie (meciul 21) şi sperăm să nu fim nevoiţi să pierdem din adrenalină pînă la meciul 13 în oglindă – 31… Avem şi exemplul naţionalei Danemarcei, care şi-a adunat fotbaliştii de pe plajele lumii şi au cîştigat CE, avem exemplul fotbaliştilor greci, cărora nimeni nu le da nici o şansă şi au devenit campioni europeni, chiar la precedentul CE (eram pe plaja de la Cap Aurora la acea finală).

 

Începe Campionatul European de Fotbal din Austria şi Elveţia, am amînat totul şi toate, aşteptăm să înceapă o dată primul meci, de pe 7 pînă pe 29 iunie îs cam ocupat. Trăiesc momentul, adun amintiri fără să-mi dau seama. De naţionala României depinde dacă aceste amintiri vor fi frumoase sau dureroase.

Euro Tiuk!

 

Un prieten din perioada studenţiei zicea că trăieşte de la campionatul european la campionatul mondial de fotbal. Mai spunea că dacă n-ar exista aceste două campionate viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. Nu era nici pe departe un emo, nu era deprima(n)t, era din „familie bună”, cu „origini sănătoase”, olimpic la fizică, puternic şi super inteligent şi citea mai multe cărţi decît majoritatea filologilor (şi mai bune – nici acum nu mi-ai întors vol. V din Bulgakov (exact ăla cu „Maestrul şi Margareta”), că de la „Lucrurile” lui Perec şi restul mi-am luat rămas bun!). Probabil că acum, cînd campionatul stă să înceapă, Fizi îşi face toate planurile în funcţie de orarul meciurilor, respinge ofertele de vacanţă, nu-l mai interesează nici măcar de ce fetelor le cresc aşa tare… ştiţi voi…, nu mai udă florile din terase cu şampanie, nu mai cumpără de zece ori aceeaşi ciocolată pentru tînăra vînzătoare, nu se mai ceartă de la diferenţa dintre vid şi vacuum, nu mai pleacă spre cămin cu umbrela de la masa de la bar, nu-l mai pune pe Cuţu să-i aleagă o gagică, nu se mai simte obosit ca un cal şi nu se uită toată ziua în tavan… pentru că începe campionatul! Sincer, şi eu ţin minte unde şi cu cine am văzut finalele campionatelor europene şi mondiale şi din Cupa Campionilor, de exemplu, şi eu am amînat tot între 7 şi 21 iunie, şi eu trăiesc de la campionat la campionat… Alţii trăiesc de la un tîrg de carte la altul, alţii – de la vacanţă la vacanţă, de la concediu la concediu, de la o vizită acasă la alta, de la un album al formaţiei preferate la următorul album, de la weekend la weekend, de la festival la festival, de la carte la carte şi tot aşa…

 

Şi ce mai facem în afara aşteptării unor astfel de momente care ne dau speranţă? Păi… chiar bine, văd. Văd tot mai multe femei – cunoscute şi necunoscute – gravide, ăsta e un semn care ar trebui să ne încurajeze (asta dacă nu e vorba de inconştienţă, totuşi). A reînceput şi sezonul nunţilor, se mai sparg găştile, se formează familii, prietenii mei se însoară unul cîte unul… cred că şi Fizi între timp şi-a găsit perechea. Cred că se uită acum amîndoi la un film (chiar dacă el e cu gîndul la campionatul care se apropie cu viteza gîndului). Hai România!

 1.Să-ncepem cu luna de miere. Cum e? Cîte meciuri ai văzut în luna de miere?

Să-ţi spun că înainte de cununia civilă (ziua de naştere a miresei) am fost la serviciu şi că în ziua cununiei religioase, ziua nunţii, am redactat o revistă? I-am zis Carminei că n-a existat un borcan cu miere şi de aceea mierea nu se va termina niciodată.

Am văzut muuuuuulte meciuri – nu doar de fotbal; nu cred c-am pierdut vreun meci important. Mă uit – din copilărie, împreună cu tata şi, mai tîrziu, şi cu frate-meu – la majoritatea meciurile din CM, CE, Cupa Campionilor, UEFA, CM de juniori… M-am şi întrebat – demuuuult – de ce pierd atît de mult timp cu sportul. Nu rămîi cu aproape nimic în urma acestor vizionări, dar e vorba de plăcerea aceea de moment… mulţi scriitori scriu pentru starea din timpul scrierii, chiar dacă poate că nu-şi dau seama de asta. Chiar acum mă uit şi la un meci şi în acelaşi timp (îţi) scriu.

 2. Eşti un microbist înrăit. Carmina ce zice de asta?

Nu-s un fan înrăit şi n-am fost niciodată aşa ceva, n-aş putea urî un om pentru că ţine cu echipa adversă sau ceva de genu’. Pentru mine sportul trebuie să fie un exemplu: corectitudine, fair play, hedonism, cavalerism, umanism, mod sănătos de a trăi, a gîndi, a te purta în viaţă. Tot sportul m-a învăţat lucruri dure şi crude despre viaţă, din păcate. Eram la o competiţie de lupte libere, într-o finală importantă pentru mine atunci, să fi fost prin clasa a VI-a. Tata era în sală. L-am simţit pe adversarul meu mult mai slab, din toate pdv, şi am încercat toate procedeele, inclusiv unele pe care nu le învăţasem încă la antrenamente, dar le văzusem la alţii în timpul competiţiei. Chiar cînd trebuia să se termine lupta l-am aruncat peste mine şi arbitrul a fluierat. Aşteptam relaxat şi mîndru decizia oficială, doar că arbitrul (care era… unchiul celuilalt, asta am aflat mai tîrziu) a ridicat mîna ăluia. Am smuls scaunul de sub fundul antrenorului meu şi l-am fugărit pe arbitru prin sală, strigînd că „nu-i dreptate”. Cînd am ajuns în dreptul lui tata, tata m-a oprit, zîmbind. „Ce rîzi?” – „Tu abia acum afli?”…

Am practicat şi mă uit la TV la multe sporturi. Carmina a făcut handbal, ştie despre ce e vorba în propoziţie. Cînd alerg, uneori merge cu mine, cu bicicleta, cînd mă antrenez (în sufragerie) – citeşte sau face ceva la computer (în dormitor), la baschet ne ducem împreună, de multe ori se uită cu mine la meciuri.

 

 3. Cele mai tari meciuri… suspans, dramatism. Să nu-mi spui despre finala din 99, că pare meciul unei generaţii…

Cel mai tare meci „românesc” cred că e România – Argentina de la CM din 1994. Cel mai dramatic meci – pentru mine – e sfertul de finală de la CM din SUA din 1994: România – Suedia. Pentru alţii poate că e finala Ligii Campionilor din 2004: Liverpool – Milan. Pe alţii poate că i-a durut foarte tare Bayern Munchen – Manchester United din Champions League 1999. Pe alţii cred că încă-i doare rău de tot Anglia – Croaţia, meciul care i-a lăsat în afara CE (care începe peste cîteva zile) pe englezi. Un campionat european fără englezi e ca un campionat mondial fără brazilieni?

 4. Cei mai buni fotbalişti români? (11?)

 De obicei nu fac topuri din astea, dar hai să ne jucăm: Hagi, Lăcătuş, Dobrin, Balaci, Duckadam, Belodedici, Mutu, Gheorghe Craioveanu, Ilie Dumitrescu, Gheorghe Popescu şi Tiberiu Ghioane, braşoveanul de la Dinamo Kiev.

 5. Un arbitru preferat?

Doar Pierluigi Collina.

 6. Antrenori pe care i-ai angaja la echipa ta ideală?

Valeri Lobanovski dintre antrenorii străini. Dintre români – Mircea Lucescu forever.

 7. Jocul video preferat?

Nu mă joc la comp (am încercat doar două jocuri: fotbal şi curse), prefer jocurile pe bune.

 8. Mergi la meciuri la Braşov? Ai scrie ceva pentru vreo galerie?

Da, da’ nu la fotbal. Ultimul meci la care am fost e finala Cupei Cupelor la handbal feminin. Aş scrie mai degrabă despre decît pentru cineva/ceva…

 9. Cea mai mare deziluzie a fotbalului…

Cînd am venit în România ţineam cu Steaua (dintre echipele româneşti). Cînd am văzut Steaua (era Steaua lu’ Gigi & Piţi) m-am răzgîndit subit… La fotbalişti mă enervează mult prea multe, mai ales dacă-i compari cu hocheiştii, luptătorii sau rugby-ştii, de exemplu. Fragili, fiţoşi, simulanţi, destul de inconştienţi şi cam prostănaci şi prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Mă enervează şi faptul că nici măcar sportul nu mai e cinstit şi asta se vede cel mai tare în fotbal, unde fotbaliştii sunt doar marfă şi banul face legea pe faţă.

 10. Goluri pe care le visezi noaptea…

Visez foarte mult, dar nu-mi amintesc să-mi fi venit în vis vreun gol, doar marcate de mine (nu neapărat cu mingea – cînd eram foarte, foarte mic m-am trezit lovindu-l pe tata cu piciorul în cap, ţipînd GOOOL!).

11. Echipa scriitorilor preferaţi (ca sa inchei cu ce mi-ai spus azi)

Ion Creangă, Eugene Ionesco, Urmuz, Matei Vişniec, Alexandru Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu, Iulian Fruntaşu, Mitoş Micleuşanu şi aş coopta în „naţională” şi un super traducător din toate limbile lumii care ar avea exact gusturile mele şi ar traduce exact ce mi-ar fi plăcut să traduc eu:).

 

 

Mihail VAKULOVSKI s-a născut pe 10 august 1972 în URSS. În 1994 absolveşte Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 îşi susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti. Autor al cărţilor: “Nemuritor în păpuşoi” (poezie, Ed. “Arc”, Chişinău, 1997, grafica – Mihai Bacinschi; ediţia a II-a – la editura Vinea, Bucureşti, 2006), “Nicolae Manolescu” (monografie, Ed. “Aula”, Braşov, 2000), “Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie” (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002), “TU”, cu Alexandru Vakulovski (ilustraţia copertei – Dan Perjovschi, “Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002)., “Tatuaje” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003, coperte – Dan Perjovschi), „odada” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004, coperte – Ştefan Baştovoi), „Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă), Ed. Polirom, Iaşi, 2004, „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), „ИЛЬ ПЛЁ” (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, nr. 12, aprilie, 2006). Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, texte din muzica rock, etc.). Premiul Uniunii Scriitorilor & Premiul SOROS pentru “Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground “Zona alternativă” pentru “Biblioteca Tiuk!” (2002). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Fondatorul şi realizatorul revistei web “Tiuk!” (www.tiuk.reea.net). Site: http://vakulovski.boom.ru/. Blog (jurnal live & albume foto): http://vakulovski.livejournal.com/. Actualmente este redactor la „Sunete”, redactor şef al revistei Zile şi Nopţi (Braşov, Ploieşti) şi realizatorul Tiuk! (k-avem kef).

 

 

 

Mai 21, 2008

Scriitori români la Varşovia ?

Filed under: Scriitori români — miculftiriadi @ 5:28 am

Iată ştirea. E publică, o reproduc întocmai.

Tîrgul Internaţional de Carte (Varşovia 15-18 mai)

Între 15 şi 18 mai 2008, s-a desfăşurat, în Palatul Culturii şi Ştiinţei din centrul Varşoviei, cea de-a cincizeci şi treia ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte, unul dintre cele mai mari evenimente editoriale europene. La ediţia din acest an, Israelul a deţinut statutul de invitat oficial.

România a fost prezentă cu 11 standuri (1 fix şi 10 mobile, de fapt siluete în mărime naturală a 10 poeţi români contemporani) dedicate poeziei române contemporane. Întreaga prezenţă românească a fost aşezată sub observaţia tandru-ironică „Românul s-a născut poet”.
 

Standul fix, un perete ca un grafitti stilizat, a fost imprimat cu numele celor zece poeţi reprezentînd generaţiile încă active – Emil Brumaru, Marius Ianuş, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Octavian Soviany, Robert Şerban – şi cu cîte o poezie din opera acestora, în traducere în limba polonă.

 

Standurile mobile i-au reprezentat, tot stilizat, pe cei 10 poeţi în mărime naturală şi au fost răspîndinte în tot Tîrgul, în cele mai neaşteptate locuri. Fiecare siluetă a purtat 250 de fluturaşi cu versuri din poetul respectiv, traduse de Joanna Kornas Warwas şi Tomasz Klimkowski, unii dintre cei mai buni tineri traducători de literatură română din Polonia.

Lăudabil, nu?

Veţi spune că-s cîrcotaş. De unde! L-am sunat pe Octavian Soviany să-l întreb cum a fost la Varşovia şi … surpriză… Nu ştia de eveniment. A aflat de pe net că a fost acolo.

Acum ce să zic. E foarte bine că imaginea scriitorilor români e plimbată prin toată lumea, că există reacţii de simpatie şi succese reale la nivel de organizare, dar vorbim despre autori în viaţă. A-i neglija în dauna unui proiect sună cam a te folosi de ei/de numele lor. Ceea ce, cu tot respectul, nu prea se face. E, puţin spus, neprofesionist. Sau poate că greşesc şi-atunci, evident, îmi cer scuze.

 

 

Aprilie 2, 2008

Ruxandra Novac – ai învăţat

Martie 23, 2008

poZa zilei (Octavian Soviany)

soviany-042.jpg

Martie 16, 2008

Adela Greceanu – eu am tapisat în verde

Februarie 26, 2008

chestionar nr. 2 – răspunsuri Mihai Ignat (2003)

 
1. Ce "soluţii" întrevedeţi pentru o "relansare" (difuzare/recunoaştere) a producţiei
editoriale de poezie?
2. Cine şi, mai ales, cum trebuie să se implice în această "relansare"?
 
 mihai-ignat.jpg
1-2.Nu întrevăd soluţii, dat fiind faptul că ele nu depind de mine, autorul
de poezie (lansările nu sînt o soluţie, nici povestea eroic-ridicolă
cu vîndutul cărţilor proprii la o tarabă...), ci de editori şi de difuzori.
Iar editorii şi difuzorii nu sînt interesaţi cu adevărat de promovare/difuzare
decît în ceea ce priveşte numele deja celebre (foarte puţine, de altfel). De ce?
Editorii pentru că: mulţi autori îşi plătesc apariţiile; multe apariţii sînt
(sau măcar erau)subvenţionate (nu atît nominal, individual, cît prin prezenţa
într-o colecţie, serie etc.); tirajele fiind mici iar preţul cărţii fiind
relativ derizoriu, nici măcar vînzarea tuturor exemplarelor nu duce la profit ş.a.
Difuzorii pentru că: preţul relativ mic al cărţii nu le aduce cine ştie ce profit;
poezia nu are mulţi cumpărători. După cum se vede, e vorba de un adevărat cerc vicios.
3. Care ar fi editurile (preferabil cinci, ordine descrescătoare) pe care
le apreciaţi pentru colecţiile (numiţi) /titlurile de poezie publicate după 1989? 
(inclusiv edituri dispărute)
Într-o ordine aleatorie: Marineasa, Pontica, Vinea, Paralela 45, Cartea Românească
4.Cum vă explicaţi faptul că,deşi majoritatea editorilor consideră poezia
"nerentabilă"(financiar),se organizează periodic(în special debuturi)de poezie?
(Curios este şi faptul că destule "jurizări" ale apariţiilor
editoriale aduc în prim-plan...prea multe premii...naţionale,nu de puţine
ori clientelare)
Concursurile de poezie, pînă la urmă nu foarte numeroase
(mă refer la cele semnificative şi statornice - nu judeţene şi/sau moarte
după una-două ediţii, nu presupun zeci de autori care ar urma să fie publicaţi,
ci doar cîţiva (dacă nu doar unul sau doi), ceea ce nu implică sume exorbitante.
Editorii care riscă publicarea fie sînt prieteni cu membrii juriului
(sau chiar fac parte din juriu),
fie, de dragul unui oarecare prestigiu adus de concurs, acceptă să piardă nişte bani
(dar ţin să observ că asta se întîmplă din ce în ce mai rar).
Pe de altă parte, mie nu mi se pare
că aceste concursuri, fie şi (autointitulate) naţionale, sînt chiar aşa de numeroase.
Şi am impresia că se răresc pe zi ce trece...
5.Credeţi că poezia contemporană are publicul pe care îl merită? Sau consideraţi 
că şi factorii "de imagine"(absenţa promovării,festivismul ieftin al festivalurilor "locale",
"goana" după exclusivitate,devalorizarea colectiilor editoriale prin apariţii "plătite",etc) 
fac din poezia română de azi o mare necunoscută pentru cititorul accidental?
Poezia contemporană bună nu are publicul pe care îl merită. În primul rînd
pentru că e difuzată prost şi nu ajunge la toţi cei care ar putea fi interesaţi de ea.
În al doilea rînd pentru că poezia proastă, prezentă în exces şi comentată în exces
(de critici incompetenţi, fără gust etc.), perverteşte şi "derutează" gusturile prezumtivilor,
foarte tineri cititori.Pe de altă parte, e o greşeală să credem că cititorii de poezie sînt o masă
semnificativă; în fond, cititorul de poezie nu e unul "obişnuit", de romane - să zicem 
(să nu ne facem iluzii: Eminescu e cunoscut ca nume, ca simbol naţional etc., dar nu e citit 
de cei mulţi decît la nivelul celor cîteva texte din manuale)
6.Ce ştiţi despre "poezia sonoră"(nu doar sub aspect de "suport")?
Că nu există, dar n-ar strica să apară.
7. În eventualitatea apariţiei pe piaţă a unor ediţii(oficiale)sonore
ale Cărţii de Poezie, ce şanse consideraţi că ar avea aceste "noi"(la noi)
"formule" să se impună? Vor interesa publicul? Dar pe autori? De ce?
Corespunde acest proiect unei tendinţe actuale? Aveţi argumente(pro/contra)
în privinţa unui asemenea proiect?
Ediţiile sonore vor interesa cu siguranţă autorii, dar nu publicul larg.
Totuşi, în măsura în care tirajul ar fi atît de mare încît preţul unei casete
să fie scăzut, sfera s-ar lărgi niţeluş. Schimbarea suportului va interesa, însă,
consumatorii "de hîrtie" (prin noutatea formulei, prin faptul că poezia se "personalizează"
prin vocea autorului). Proiectul ar putea avea oarecare succes dacă ca fi foarte bine
mediatizat, 
dacă preţul casetei va fi rezonabil, dacă respectivele casete vor avea o difuzare mult mai bună 
decît aceea a cărţilor de poezie.
8. Care ar fi primele zece titluri(ordine descrescătoare) cu care ar trebui
începută o asemenea colecţie?
În ordine aleatorie: Poeme de amor, Tomografia şi alte explorări, Ieudul fără ieşire.
Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Deadevă, Dragoste şi bravură,
Singurătatea colectivă, Bucla, Time-out, E vremea să porţi cercei.
9. Care ar problemele cu care se confruntă astăzi poezia română/nivel formal:
a)neglijenţa editorilor
-promovare "clientelară"(concesii financiare)
-neconcordanţa tiraj declarat-tiraj real
-subvenţii "suspecte",de unde şi fluctuaţiile de "schemă"(cărţi anunţate la editura x apar la editura y)
-calitatea deficitară(hîrtie/grafică) a colecţiilor
-nerespectarea termenului de tipărire
-probleme cu difuzarea
-alte aspecte(de identificat)
b)confuzia valorică
c)dezinteresul masiv al cititorilor,"transferaţi" spre alte "orientări"
sau "descurajaţi" de ignoranţa unor instituţii
d) alte cauze(de identificat)
Problemele colaterale ar fi: promovarea clientelară, subvenţionarea preferenţială,
difuzarea dezastruoasă, confuzia valorică, dezinteresul masiv al cititorilor.

Chestionar datat 2003, aplicat în vederea promovării ediţiilor sonore ale cărţii de poezie. 
Foarte scurte pasaje au fost introduse într-o anchetă dedicată "ediţiilor sonore", publicată
în Ziarul de duminică.Ediţia sonoră underground (la reportofon)a cărţii "Klein spuse" a fost 
înregistrată de autor şi difuzată public la Târgul Gaudeamus, audiţie soldată cu "dispariţia" 
reportofonului. Şi să mai spună cârcotaşii că "fanii" poeziei n-ar face orice! 
Orice ar încerca să acrediteze cei care au un dinte împotriva poeziei, datele certe confirmă faptul că datorită
rolului "oarecare" jucat de poeţi, editurile româneşti s-au orientat spre editarea cărţilor scriitorilor
români. Şi, înainte de a da prozei întâietatea necesară (discuţia e mult prea amplă), au fost (asta e realitatea)
antologiile de poezie. Deci, domnilor şi doamnelor, fiţi răi, dar fiţi şi informaţi când faceţi caterincă
de "poezia" în ansamblu. Nu prea iese socoteala şi nici nu prea are cine s-o ţină."Puştismele" nu reprezintă o scuză onorabilă.
 
 Că tot vorbim despre poezie...În liceu, la o clasă paralelă, exista un tip ce se dădea interesant şi spunea 
fetelor că scrie poezie.În plus, râdea nevoie-mare de toţi poeţii liceului(m-a ferit soarta!) De câte ori îl rugam 
să ne arate şi nouă, ne-ntorcea spatele.Oare pentru că-şi lipea cu o meticulozitate de invidiat o foaie pe care scria "POET"? 
Era scriitor, băiatul.Nu ştiu câte fete au muşcat momeala, dar ştiu că n-am citit nimic din respectivul "poet". Astăzi proza 
avocaturii l-a făcut celebru. 
Nu ne-am mai întâlnit (sper că aerul de "rasă superioră" a fost o fază pe care a depăşit-o).Mi-am amintit de el pentru că am
descoperit şi alţii care i-au preluat "poezia". Aflându-mă la o lansare a revistei, am reperat un "poet". Doar că tricoul ţinea loc
de foaie. Ideea e aceeaşi. "Scria" pe spate, ce pana mea!

Ianuarie 31, 2008

Miruna Vlada – Castelul Goethe (citeşte Octavian Soviany)

astăzi în Club A, la Poeticile Cotidianului, Angela Marinescu, Oana Cătălina Ninu, gazda Răzvan Ţupa şi autoarea, Miruna Vlada, au lansat volumul „Pauza dintre vene”. Nu puteam rata ocazia de a-i face, alături de Octavian Soviany, o surpriză Mirunei.

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.