uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Iulie 18, 2007

UN DIAZEPAM PENTRU DUMNEZEU ( ciclu din „Elefantul promis” de Ştefan Baştovoi)

Filed under: Biblioteca de poezie,ediţii pirat — miculftiriadi @ 10:09 am

DUMNEZEU – ACEST NUME! 

Am ajuns.

Dumnezeul meu se aşază la marginea patului

îşi scoate caietele cărţile

un volumaş de Nietzsche

descoperă o gaură în ciorap

o urmă de ruj pe obraz şi abia apoi

îşi dă seama că scrie într-o manieră

cu totul şi cu totul normală,

chiar foarte improprie genului său de scriere,

englezească şi aparent stângace

cu o detaşare care poate să pară falsă

puţin exagerată

şi dacă n-ar realiza toate astea

dacă nu ar fi conştient şi dacă nu ar face

din stângăcia lui şi normalitatea cu care o

tratează un caz

am putea declara acest nume mort

iar poezioarele sale – o farsă! 

DUMNEZEUL PE POD 

Dumnezeu şi-a făcut bagajele

şi a ieşit cu ele pe pod.

A făcut cîţiva paşi

a privit în dreapta în stînga

a ascultat vîntul: de mine depinde

dacă sînt aşteptat sau nu sînt

eu hotărăsc – să vreau sau să nu,

sînt Dumnezeu şopti el

sînt Dumnezeu…

şi a privit încurcat spre cer.  

DUMNEZEU A VENIT 

Cînd a intrat

toţi s-au ferit

şi L-au lăsat să păşească-nlăuntru.

Pereţii mesele

candelabrele şi pocalele pline cu vin

au fost date în lături

şi El a rămas singur

în mijlocul adunării.

Atunci cineva s-a ivit din mulţime

L-a pipăit L-a întors

I-a scociorît buzunarele

şi L-a pus să facă

a-a-a-a-a-a cu limba afară:

e Dumnezeu strigă el,

a venit!

 

SZONDI* 

*Szondi: test psihologic în care pacientul este pus să aleagă dintre

 fotografiile care i se prezintă (cîte patru) două feţe simpatice şi două antipatice. 

Dumnezeu a ieşit la geam

mai întîi s-a spălat pe mîîni

şi s-a bărbierit.

A vizitat cabinetul de psihologie

a fost supus unor teste

printre care şi Szondi –

indicînd cu degetul

feţele plăcute şi neplăcute,

detaşat şi rece

de parcă nici nici nu el ar fi vinovat

de frumuseţea sau urîţenia

celor reprezentaţi în poze.  

DUMNEZEU ÎN CANTINĂ

Dumnezeu a intrat în cantină

a tras un scaun

şi privirea lui s-a oprit

pe ceilalţi dumnezei care stăteau la masă

fărîmiţîndu-şi porţia de pîîne în borş

calmi aproape trişti

îmbrăcaţi în pijamale vărgate

şi fesuri de copii proşti pe cap.

Totul era atît de firesc:

gesturile

privirea

scîrţiitul scaunelor

horpăitul

încît El

deveni deodată lumesc

bucuros şi nerăbdător

să-şi primească odată desertul.  

DUMNEZEUL ADOARME

Epuizat

chiar împotriva vrerii sale de Dumnezeu

Dumnezeu adoarme.

Va visa frumos

sau va visa urît?

ce-i pasă lui – e dumnezeu.

Chiar dacă are ceva de spus

nu se agită tace

se mişcă de colo colo

şi nimeni nu poate şti

care e următoarea, nefasta sa decizie.

Sîntem cu toţii

mai mult sau mai puţin

părtaşi a ceea ce se cheamă:

dumnezeirea unui dumnezeu

pe care nici nu-l ştiţi.

 

DUMNEZEU A VORBIT 

Nu am spus tot.

Dumnezeu priveşte prin gura întredeschisă

a celui care doarme

şi mîna lui alunecă fără să vrea pe hîrtie.

Astăzi, de azi înainte!

tot ce va scrie el e scrisoare sfîntă

o simplă descriere a urechii

a unui gest

a mărului pe care-l va mînca dimineaţa

totul e sfînt.

Tot ce atinge el se face aur!

şi oricare carte nu ar deschide-o el

indiferent de pagină

va vorbi în favoarea sa.

Pentru că aşa a fost el născut

iar dumnezeirea sa nu va nega-o nimeni,

atîta timp cît există el

şi cîtă vreme cuvintele lui

se fac auzite!

 

 

 

 

Blog la WordPress.com.