uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

ianuarie 14, 2008

Elena Vlădăreanu

Filed under: chestionar nr.1,Elena Vlădăreanu — miculftiriadi @ 4:33 am

Ridicat de ia însuşi concept editorial underground

Baza de date – autori 

în micul ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), nr. 4, 6 mai 2003

I. Fişa individuală

Nume: Vlădăreanu

Prenume: Elena

Pseudonim(e) literar(e): mai multe, dar nu merită menţionat niciunul.

Data şi locul naşterii: 1 (sau 2) februarie 1981, Medgidia

E-mail: elenav20@yahoo.com

Cărţi publicate (titlu, an, editură, tiraj – cînd e cazul): din confesiunile distinsei doamne m. în colecţia carnetelor carmen, 2001; Pagini, editura Timpul, Iaşi, 2002

Premii obţinute: niciunul important

Colaborări: Viaţa Românească, Fracturi, Poesis, Luceafărul etc.

Cenacluri frecventate: Litere, Nora Iuga, Marin Mincu (Euridice, adică)

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit în cenaclurile mai sus amintite şi în Club A şi în Lăptărie şi la Liceul Mihai Eminescu şi la cenaclul de literatură din Medgidia, cînd eram prin clasa a şaptea

Debut revuistic: nu-mi amintesc

Debut în cenaclu: Cred că am citit prima dată în Cenaclul Litere-Ianuş, 2001

Debut on-line (reviste literare on-line): mi-au apărut nişte texte într-un site, care nici nu ştiu dacă mai există. era vorba despre nişte dureri de cap (migrene?)

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public): O singură dată, după apariţia Paginilor, Adela Greceanu m-a invitat la radio, pentru un scurt interviu, însoţit de un mic recital

Debut underground: din confesiunile distinsei doamne m.

din-confesiunile.jpg

Debut în volum: Pagini

II. Topuri:

1. Edituri: Dacia, Vinea, Pontica (uite-aşa, că publică poezie), Polirom, Humanitas, EST (că publică din scriitorii francezi ciudaţi)

2. Reviste literare: Vatra

3. Cartea de poezie: Asta n-am să fac. Sînt prea multe.

 III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: Mie îmi place Javier Marias. (Îmi cer scuze că nu pot să pun în faţă un scriitor român, dar asta e, nu poţi să-ţi înşeli gusturile…): O să veniţi vreodată în România?

– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”: Eu nu am idei. Mi-ar plăcea să nu ne mai urîm aşa de mult. Adică noi pe optzecişti, optzeciştii pe noi. E loc pentru toţi. Să ne certăm e una, să ne urîm e alta.

– problemă cu/pe care s-a confruntat/a observat-o de cînd a „intrat” în literatură: O să sune banal ce-ţi spun eu, dar chiar este o problemă: prejudecata legată de femeie. Automat, unei poete (scriitoare) de valoare (nu dau nume) i se pune în cîrcă un „păcat” existenţial: că e lesbiană, că bea, că e tîrfă, că e rea de gură. Situaţie reală: într-un număr din 2002 (sau 2001, nu mai ţin bine minte) din revista Cuvîntul, la rubrica „Topul Cuvîntul”, pe primul loc era volumul Doinei Ioanid, E vremea să porţi cercei, şi pe locul al doilea Klein spuse, al lui Mihai Ignat. Un bărbat (personaj important, nu spun care, scriitor, chiar bun) mă întreabă: „Ţi se pare normal?” „Păi, nu ştiu, Klein spuse cred că este, totuşi, mai bun decît volumul Doinei.” „Nici măcar nu e vorba despre asta. Ţi se pare normal ca ea să fie înaintea lui?”

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală? Că apar multe cărţi, că ne putem certa, că putem scrie.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”?) Nu vreau să răspund la această întrebare.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?) He! Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris. Pentru că pur şi simplu nu aş putea. Ar însemna să mă sinucid după o reţetă exactă. Şi cînd spun asta nu vreau să crezi că mă refer la aspecte strict legate de bani. Nu. Dar nici nu-ţi explic. O să înţelegi tu…

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Nu mă interesează premiile, recunoaşterea oficială etc. Dimpotrivă, cînd un autor devine mit, mă apucă o groază de el, că fug de mănînc pămîntul. Eu îi iubesc pe cei blamaţi, pe cei necitiţi, pe cei din umbră.

5. Ai un model de performanţă? Am? Posibil. Numai că e modelul meu, al meu, al meu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant? În primul rînd, ar trebui să excludă. Să-i excludă pe cei care au vreo legătură directă (de orice tip: scriitori, editori) cu literatura. Să fie economişti şi atît. Apoi, om mai vedea. (Nu e ideea mea, nu ştiu pe unde şi cînd am prins-o, dar e bună)

V. 1. Un autoportret (în cuvinte): Îmi plac pisicile. Am o pisică pe care o cheamă Lizuca. Mi-ar plăcea să fiu frumoasă ca ea.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Nu pot să fac eu un portret al generaţiei (mele), la fel cum nu eu sînt cea care trebuie să aşeze „literatura” mea într-un spaţiu.

VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? Să mă scutească Valentin F. Mihăescu de observaţiile dumisale pe care, probabil, le consideră foarte spirituale (asta îmi doresc). Îmi propun să iau Premiul Nobel (sic! Nu trebuie să mă luaţi în serios. Numai că nu înţeleg de ce orice scriitor român visează la acest premiu. Nu înţeleg!)

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Să nu te trezeşti niciodată cu o lamă în mînă, spunîndu-ţi, „uite, o să scriu despre asta”. Ce nu ţi-aş dori (vreodată)? Să ajungi să mă cunoşti… (Hi)

Reclame

ianuarie 8, 2008

Alexandru Matei

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

Baza de date – Autori                             micul ftiriadi aprilie 2003 (retipărit în Fracturi 2.0, octombrie 2003)

I. Fişa individuală

Nume: Matei

Prenume: Alexandru

Pseudonime jurnalistice: Eugen Ispas (cumnatul meu), Vlad Popovici (la plesneală)

Data şi locul naşterii: Bucureşti, Giuleşti (sînt stelist, totuşi, dar e o ruşine ce se întîmpl…), aşa, 11 IV 1975

E-mail: amatei25@yahoo.com

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – cînd e cazul): Tractir, ed. Dacia 2000. Ţeapă: după o lansare neinspirată cu Ianuş protagonist, pe care nu pot să mă supăr însă (probleme de amor care mă făceau să n-am chef de lansare), cartea mi-a fost retrasă de pe piaţă, eu fiind minţit că s-a epuizat (barbă!)

Premii obţinute: al editurii Dacia; dar şi altul, nu în poezie, la Iaşi, la colocviul Naţional M. Eminescu, în 1996. Şi altele, prin şcoală, cine mai ştie.

Colaborări: multe. Menţionez acum: Observator cultural, Deci, Ziua literară; apoi, rar: Vatra, România literară, Art Panorama, Ziarul de duminică, Contemporanul etc. Să nu uit şi (mersi, fetelor): PRO TV Magazin, epoca Sanda Aronescu.

Cenacluri frecventate: Cărtărescu; o dată am fost la Prospero cu Iulian Băicuş

Lecturi în cenacluri, cluburi: Cărtărescu

Debut revuistic: Steaua, 1984 (am fost un fiu precoce al Angelei Marinescu, de ce să nu recunosc)

Debut în cenaclu: 1996, cred (mulţumesc Ceciliei Ştefănescu, pînă la un moment dat, mai precis acela cînd, faţă de ea, eu n-am intrat în Tablou de familie)

Debut on-line (reviste literare on-line): Noesis, prin 2001, pe CD Rom

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public): n-am (deşi ar fi interesant, pentru că mă bîlbîi)

Debut în volum: Tractir

II. Topuri

1. Edituri: Polirom. Apoi, nu ştiu în ce ordine, Humanitas, Paralela 45, All, Compania, Pandora, Amarcord, Vinea, Muzeul Literaturii, Pontica

2. Reviste literare: Pentru că sînt colaborator la trei dintre ele (chiar dacă două sînt suplimente), nu pot face acest top. E ca şi cum un jucător de fotbal ar pune în ordine ierarhică echipe cu care echipa la care joacă concurează (Doamne, cîte K-uri)

III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: N-am un scriitor preferat, dar am unul în familie. Deci, eu către Angela Marinescu: mi-ai făcut odată tortul ăla de cafea ? (Răspuns: Alexandru, ţi l-aş face, da’ dă-mi şi mie 100.000 că n-am cu ce să-l fac)

Supărarea lui Alex, barbară (poem de Angela Marinescu)

– idee pentru o „viaţă” literară mai bună: Chestia asta este într-un hal inimaginabil legată de vîrsta biologică. Eu, de pildă, aş vrea ca cei „bătrîni” să devină mai umani, să-şi asume greşelile – dar nici n-are rost să mă gîndesc la aşa ceva. Cred, apoi, că o viaţă literară trebuie să implice cît mai mulţi scriitori. Ori, noi avem mulţi poeţi şi puţini prozatori, tocmai pentru că astăzi în România nu-ţi poţi permite să fii prozator – romancier, vreau să spun. Nici ca poet nu-ţi merge prea bine, ca student, poate, că dup-aia… De asta toţi vor să plece, toţi vor burse şi adio scriitori tineri. Ia să vedem cîţi din cele două promoţii lansate de Mircea Cărtărescu în ’94 (parcă) şi ’98 mai scriu, şi în ce ritm publică. În lipsa scriitorilor tineri, ceilalţi rămîn proprii lor gestionari, stăpîni, impresari. Domnul Mincu se bate cu pumnu-n piept pentru ce-a făcut cenaclul domniei sale. Ia să vedem noi însă ce diferenţe de vîrstă există între generaţia 60, 70, 80, 90 şi ce diferenţă e între 90 şi 2000? Unde sînt scriitorii de 30 de ani aflaţi în pas de alergare spre vîrf? ce fac eu dacă am o Ruxandra Novac, debutantă, şi de-aici pînă la Simona Popescu, să zicem, nu mai e nimeni? Iar Simona Popescu are şi ea o carieră universitară, nu e o Mariana Marin, poeta pur sînge. Cît despre romancieri, singurii care s-ar putea vinde, ei unde sînt? Unde este, pe de altă parte, criticul complementar al lui Marin Mincu, unul care să încurajeze proza, nu numai, în mod păgubos, poezia? Sau ne mulţumim cu jalnice manifeste utilitariste ori mai ştiu eu cum, ale unora care nu vor fi citiţi în vecii vecilor dacă se mulţumesc (sau poate e o profesiune de credinţă aici) să recite în costul steilmann poezii grele care interesează cititorul cum mă interesează pe mine cotaţiile de bursă. Asta dacă scriitorii vor să fie citiţi de alţii decît de ei înşişi. Dacă nu, OK, rămînem între noi şi ne simţim bine, conştienţi că un scriitor este egal cu un tapiţer sau un medic, mult mai puţin decît un fotbalist. Să fim serioşi, oamenii de astăzi vor să cîştige bani, să înveţe să-i cheltuiască şi să mînuiască obiectele pe care şi le cumpără (Ştiţi cît timp se pierde cu prospectul unui celular dacă vrei să înveţi toate funcţiile şi accesoriile proiectului? Doar n-o să te-apuci să citeşti poezie cînd ai dat banii pe telefon, îţi place şi e al tău, pe cînd poezia se află ambalată într-un obiect banal, ieftin, şi poezia nici măcar nu e a ta?)

IV. Întrebări cu răspuns opţional

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală? Că vibrează. Că se mişcă.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/ nemulţumeşte / „atacă”?) Nimic nou. Că, fiind mică, orgoliile sînt mari. Că foşti sînt încă în putere acum şi că, în general, foştii sînt incapabili să se adapteze unui timp mai puţin fast pentru literatură. Dar e greu să-ţi vezi iluziile spulberate, e adevărat.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru) Da şi nu. Adică şi din scris. Cred că se poate trăi decent dacă scrii la comandă. Ca înainte. Atunci, însă, comanda era exclusiv politică. Acum, comanda o face, dacă sîntem deştepţi şi-l convingem s-o facă, clientul.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Din toate astea cîte puţin. Uite, lui Cărtărescu i-au luat interviu în ProSport. Asta nu înseamnă că el va fi peste 100 de ani un mare scriitor, dar azi, asta e. Cînd spun „e” vorbesc despre un fenomen, nu despre un lucru în sine. E, adică aşa apare. Cum naiba să cuantifici ceva ce nu se vede?

5. Ai un model de performanţă? Nu, pentru că nu pot fi la înălţimea lor. De pildă, Eminescu, cînd eram mic. Acum, să zicem, Culianu. Sau măcar Barthes. Dar nu e bine să-ţi rămînă model unul din ei. Cel mai bine e să-ţi ajustezi modelele la ceea ce vrei tu să realizezi în funcţie de cea ai făcut pînă acum ca să poţi estima cam cît mai poţi.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

O perfectă cunoaştere a „posologiei mulţimii”. Lucruri foarte clare care ţin de raportul dintre persoana scriitorului promovat, text şi public. Publicul trebuie să dea banul, pentru asta el trebuie determinat să vrea să cumpere o imagine cu care i-ar plăcea să se îmbrace.

ianuarie 6, 2008

Dan Coman

Ridicat de ia însuşi
 concept editorial underground
Baza de date- Autori                 6 ianuarie 2008
I. Fişa individuală
Nume: Coman
Prenume: Dan
Pseudonim(e) literar(e):
Data şi locul naşterii: 27.07.1975,Gersa
E-mail: traklro@yahoo.com
Blog/site personal>
Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj- când e cazul):

anul cârtiţei galbene,Ed Timpul,Iaşi,2003
ghinga, ed Vinea, Bucureşti,2005
d great coman(antologie), ed. Vinea,2007

  
Premii obţinute: premiul M. Eminescu, debut, Botoşani,2004. premiul pt debut al USR, 2004

Cenacluri frecventate: cenaclul Camera (Sângeorz-Băi)

Debut revuistic: 1993, revista Minerva, Bistriţa
Debut în cenaclu: 1993, cenaclul CAMERA, Sângeorz-Băi

Debut underground:  doamne-doamne, colecţia no name
  
II. Topuri
1. Edituri: Polirom, Vinea, Curtea Veche, Paralela 45, Humanitas


2. Reviste literare: Lettre internationale, vatra, pana mea

  
3. Cartea de poezie: Gellu Naum- ascet la baraca de tir, Ioan Es. Pop-Ieudul fără ieşire, M. Ivănescu-versuri, Ion Mureşan- Cartea de iarnă, Constantin Acosmei-Jucăria mortului, Iustin Panţa-obiecte mişcate,  Teodor Dună- Catafazii, Ştefan Baştovoi- Elefantul promis, Claudiu Komartin- Circul domestic  
 Cartea de proză : M. Blecher-Întâmplări în irealitatea imediată, Urmuz-Pâlnia şi Stamate, M. Cărtărescu-Nostalgia, Filip Florian – Degete mici, Marin Mălaicu-Hondrari – Cartea tuturor intenţiilor

Cluj 2007 – Colocviul Tinerilor Scriitori


III. O…
– întrebare pentru scriitorul preferat : beţi cafea?
– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”: fiecare scriitor să se inconjoare numai cu admiratori personali
– problemă cu(pe) care s-a confruntat(a observat-o) de când a „intrat” în literatură: frumuseţea tinerilor poeţi


IV. Întrebări cu răspuns opţional:
1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. româna actuală?: Cărţile
2.Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”): topurile
3. Ai vrea să trăieşti din scris?(daca da, cum vezi posibil acest lucru): da. habar n-am cum…
4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…): sunt exact cinci oameni de care am nevoie pt a afla dacă-i bine ori ba…
5. Ai un model de performanţă? da.
6.Ce ar trebui să includă un management literar performant? nu ştiu


V. 1. Un autoportret(în cuvinte): în literatură mă simt ca un tic nervos ( vorba lui john)
2. Un portret al generaţiei(unde şi cu cine te-ai încadra): aici am gasit cativa prieteni minunaţi, iată-i: Dună, Komartin, Novac, Sociu, Leac, Manasia. De Partene şi Mălaicu nu mai zic…
VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? : să scriu fără să-mi pese.
2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori(vreodată)? Cetitorule, ţi-aş dori o Mara.  Nu ţi-aş dori niciodată corpul şi mintea aceasta.

ianuarie 4, 2008

Dumitru Crudu

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

în Micul Ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), nr. 0, 1 aprilie 2003

Baza de date – Autori

I. Fişa individuală

Nume: Crudu

Prenume: Dumitru

Pseudonim(e) literar(e): foarte multe

Data naşterii: 8 noiembrie 1967

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – cînd e cazul): Falsul Dimitrie (poezie), ed. Arhipelag, Tg.Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu insistaţi (poezie), ed. Pontica, Constanţa, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), ed. Paralela 45, Piteşti, 1996; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), ed. Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), ed. Cartier, Chişinău, 2001

Piesa America unu a apărut în antologia piesei scurte din Europa Centrală şi de Est, Milano, Italia; Piesa Un vals de adio aproape ca în Bertolluci a fost inclusă într-o antologie care a văzut lumina tiparului la Botoşani, România şi într-o culegere electronică apărută sub egida Teatrului Invizibil din Cluj. A fost tradus în franceză, italiană, germană, rusă, maghiară şi engleză.

II. Premii obţinute: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Braşov), 1995; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1995; Premiul pentru experiment al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), 1997; Premiul doi al Ministerului Culturii din Republica Moldova, Concursul de Dramaturgie, 1999; Premiul întîi al Ministerului Culturii din Republica Moldova, Concursul de Dramaturgie, 2001; Premiul Concursului de Dramaturgie din Botoşani, 2001; Premiul Departamentului de tineret al Republicii Moldova, 2001

Colaborări: Vatra, Contrafort, Basarabia

Cenacluri frecventate: Interval din Braşov

Lecturi în cenacluri /cluburi: Interval din Braşov

Debut revuistic: Calende, Piteşti, 1992

Debut în cenaclu: Interval, 1992

Debut on-line (reviste literare on-line): Tiuk!, 2002

Debut sonor: Radio Iaşi, piesa Accidentul…

Debut underground: aştept să debutez

Debut în volum: Falsul Dimitrie, 1994

dumitru-crudu.jpg Colocviul Tinerilor Scriitori, mai 2007, Cluj

III. Topuri

poezie (1990-2002): Ianuş, Sandu Vakulovski, Mihai Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Iulian Fruntaşu, Ruxandra Novac, Irina Şipeţean, Ghenadie Postolache, Nicolae Fechete, Florin Oancea

Edituri: Cartier

Reviste literare: Vatra

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală? Cearta dintre neomoderni, postmoderni şi cei tineri.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”) Mă nemulţumeşte şi mă atacă izolarea la care este condamnat scriitorul român şi lipsa de circulaţie a textelor pe care le produce.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?) Sigur că aş vrea să trăiesc din scris şi mă solidarizez cu Mircea Cărtărescu şi propunea pe care acesta a făcut-o ca toţi cei care scriu să declare un fel de grevă japoneză şi să nu mai publice sau să apară la televiziune dacă nu vor fi plătiţi pentru asta. Este anormal ceea ce se întîmplă acum, cînd meseria de scriitor a devenit una secundară, cînd mai întîi eşti ziarist sau profesor şi în timpul liber eşti prozator sau dramaturg. Ar trebui să fie invers. Din păcate însă, în cultura noastră editorul şi criticul literar sînt mai importanţi decît prozatorul şi poetul, iar regizorul este mai important decît dramaturgul. Am ferma convingere că scrisul ar trebui să devină o meserie rentabilă care i-ar putea ademeni pe acei care vor să facă bani. Acest lucru ar fi posibil printr-o regîndire a funcţiilor literaturii. Ar trebui ca literatura să ajungă din nou în avangarda realităţii. Numai în cazul acesta, în opinia mea, cărţile se vor cumpăra ca pîinea caldă. Dar aceasta nu e singura soluţie. Sînt cu mult mai multe, bineînţeles.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură ? (premii, nr de cititori, statut literar…) Performanţa în literatură poate fi cuantificată după rezonanţa experimentală, estetică şi socială a textelor pe care le scrii. Fără doar şi poate că sînt şi texte produse acum şi care vor împuşca mult mai tîrziu. Premiile literare sînt, de cele mai multe ori, împărţite între tot felul de grupări literare. Chiar şi jocul hazardului este exclus aici. Nu este vorba neapărat despre cutare sau cutare scriitor, ci despre gaşca ascunsă în spate. Poate, de aceea, premiile literare nici nu mai reuşesc să impună operele literare şi să contribuie la epuizarea tirajului din librării, ci numai să conserve ierarhiile literare existente deja.

5. Ai un model de performanţă? Mircea Cărtărescu, Saviana Stănescu, Alina Nelega, Marius Ianuş şi Sandu Vakulovski.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant? Un management literar performant ar trebui să împletească munca de sociolog, producător de reclamă, comerciant, cu cea ce critic. Ar trebui să descopere numitorul comun între orizontul de aşteptare al publicului şi zonele nedefrişate din literatură.

V. 1. Un autoportret: Scriu teatru pentru cei plecaţi din Republica Moldova şi din România.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Portretul generaţiei mele se află într-o continuă mişcare, de aceea, nici nu aş putea spune mare lucru despre asta. Cu toate acestea, îmi plac foarte tare acei scriitori tineri care iubesc viaţa şi oamenii din ţara asta. Îmi plac acei scriitori care iubesc oamenii de pe stradă, chiar şi dacă aceştia sînt tîlhari sau vagabonzi. Îmi plac acei scriitori care şi-au păstrat o anumită nebunie în ei şi care nu şi-au pierdut gustul aventurii. Îmi plac acei scriitori care iubesc să călătorească prin ţară de dragul de a-l vedea la Cluj pe Sandu Vakulovski sau pe Marius Ianuş la Bucureşti. Din păcate însă, asemenea scriitori sînt foarte puţini.

VI. 1. Ce-mi propun/doresc eu ca scriitor? Îmi propun să scriu o literatură fracturistă, care i-ar putea face pe oameni să iubească pînă şi cel mai neînsemnat orăşel prin care trec sau în care trăiesc. De exemplu, orăşelul Corneşti din Republica Moldova.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu i-aş dori (vreodată)? Să citească acest interviu.

Ruxandra Novac

concept editorial underground Ridicat de ia însuşi

în Micul Ftiriadi, nr. 10 volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), tiraj 105 ex (se distribuie gratuit), 24 iunie 2003

 I. Fişă individuală – autori

Ruxandra Novac

Data şi locul naşterii: 24 iunie 1980, Făgăraş

Cărţi publicate: –

Premii obţinute: –

Colaborări: Poesis, Interval, Erată, Fracturi, Vatra, Tiuk!, Ziua literară

Cenacluri frecventate: Interval, Litera 2000, Euridice

Lecturi în cenacluri, cluburi: Litere 2000, Biblioteca de poezie, Club A, Euridice

Debut revuistic: Poesis (1997)

Debut în cenaclu: Interval (1997)

Debut on-line: Tiuk! (2001)

Debut sonor:-

Debut în volum: –nu

Debut underground: – carnet carmen (februarie 2002)

la douăzeci de ani undeva în spatele măduvei

creşte o pată mare o scară murdară care duce în

camere goale

şi mari

cine vrea să trăiască sfîrşeşte prin a-şi rupe gîtul

sau toamna adunînd ştiuleţii de porumb

ca să-şi facă din el căsuţe de jucărie.

aici se scrie

                         jurnalul celor gazaţi de două săptămîni

e sărbătoare

ai ieşit ai văzut te-ai făcut praf

veghind în preajma torţelor de nartex avîntat.

fetiţa nu înţelege că nu se poate trăi

fiindcă aşa ceva nu există

există cimitirul                            sudoarea

există o casă                          o facultate

o linişte mică un zîmbet discret

o oboseală ciudată în oase.

.

fetiţa stă pe marginea patului priveşte

din încheietura mîinii stîngi porneşte o ţară

în care se cultivă zarzavaturi şi flori.

pe încheietura mîinii drepte cineva din aceeaşi

specie a scris

FERICIRE by nekro.

II. Topuri:

1. Edituri: Paralela 45, Humanitas, Polirom, Vinea

2. Reviste literare: Interval, Vatra, Lettre internationale, Echinox, Apostrof

3. Cartea de poezie (1990-2002): Iedul fără ieşire (Ioan Es. Pop), Mutilarea artistului la tinereţe (Mariana Marin), Cartea războiului (Ştefan Baştovoi), Vals (Nicolae Fechete), We all live in a yellow submarine (Judith Meszaros), Manifest anarhist şi alte fracturi (Marius Ianuş), Borcane bine legate. Bani pentru încă o săptămînă (Dan Sociu), Jucăria mortului (Constantin Acosmei)

IV.

1. Ce ţi se pare în regulă în literatura română actuală? Prea puţine lucruri ca să le mai scriu. Excepţiile, na. Şi scriitorii mei preferaţi.

2. …în neregulă? Lipsa de inteligenţă /cultură / adecvare a multora dintre scriitori / editori. Orgoliul combinat bizar cu o mare obedienţă. Caracterul de comunitate mică, patriarhală, în care fiecare trebuie să ştie de cine aparţine şi de cine trebuie să se ia. Nulităţile care se imaginează inovatoare, cei care „nu citesc ca să nu fie influenţaţi” şi cei care îi creditează. Tinerii care se poartă ca nişte bătrîni şi invers (adică ăia care agaţă prin cenacluri). În rest… „oamenii sînt o specie admirabilă / dar nu trebuie să generalizăm”. (I. Moldovan)

3. Ai vrea să trăieşti din scris? Da. Însă nu cred că pentru mine acum e posibil acest lucru. Adevărul e că nu prea ştiu oricum din ce să trăiesc.

4. Cum cuantifici performanţa în literatură ? (premii, număr de cititori, statut literar…) Nu aşa, sau foarte puţin aşa. Să fii inventator sau maestru, nu epigon, generator de mode sau celelalte categorii enumerate de Pound (şi citate de Al. Muşina de cîte ori are ocazia).

5. Ai un model de performanţă? Mai multe. Un model de performanţă – Bacovia. un alt model de (altfel de) performanţă – M. Cărtărescu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?  Mai mult profesionalism şi mai multă inteligenţă.

V. Un autoportret, planuri de viitor

„Şi tocmai acum raţiunea mea sîngerează

                                              peste singura mea

reprezentare despre liniştea sufletească

un soldat cu părul alb pieptănîndu-se în

            ferestrele mici şi blînde ale băii comunale

he,he mîine dimineaţă voi prinde un cîine roşcat

          de un picior şi rotindu-l deasupra capului ca pe o elice

cu adevărat o să mă înalţ la cer.” (Ion Mureşan)

decembrie 2, 2007

pariul cu literatura e o joacă aici (şi un poem Mihail Vakulovski)

Filed under: etc,micul ftiriadi — miculftiriadi @ 10:36 am

Am primit un mail destul de haios. Adi ne complimentează pentru ideea cu Casa de Pariuri literare, deşi crede că e o gratuitate asocierea cu acest fenomen. Am să fac acum ceea ce nu credeam c-o să fac prea curând, am să deconspir legătura. În anii de mare foamete 2001-2002, micul ftiriadi, negăsind un job normal (nu că azi şi-ar găsi), şi-a încercat norocul la pariurile sportive. Trăgând linie, s-a ajuns pe plus, dar, ştiţi cum e, impresia e jalnică în momentele de criză, mai ales când te scoate un meci cotat ca sigur. Pe vremea când pariurile nu deveniseră o modă (am intrat prima dată într-o agenţie de pariuri în 1998), părea singura variantă de a obţine bani pentru proiecte(mi-ar fi jenă să dau alte amănunte, mai ales nume de persoane de bună credinţă). Iată-deci- că-ntr-o astfel de „acţiune”, un reporter(foarte ok, dar luat de valul momentului) şi-a făcut treaba pe spinarea „fraierilor” din Casino. Bineînţeles că nu am ratat ocazia de a-i da „amicului” ponturile. Cel mai important, acela că, din pariurile sportive, va ieşi o revistă de poezie. Tocmai terminasem Biblioteca de poezie, o aventură care a costat câteva milioane din rezerva proprie. Se-ntâmpla în 2001, într-un articol bine scris (dar atât, din păcate pentru banii care se câştigă în lumea „Academică”). Iată aici legătura cu Casa de Pariuri. N-a fost revistă de poezie, până la urmă, a fost o colecţie „no name”, n-a fost în 2001, ci a avut de aşteptat. Ah, da. Titlul colecţiei (finanţată iniţial din acele câştiguri), no name este furnizat de o fostă profă de română, pe-atunci la liceul Mecanică Fină din Bucureşti. Într-o discuţie pe marginea noilor nume din literatura română, am întrebat-o dacă o ştie sau dacă are vreo legătură (nume apropiate) cu Zvera Ion, autoarea volumului „Copilul cafea”, mai ales că, tânără fiind, ar fi putut afla ce se mai întâmplă prin „Litere”. Eroare. Nu numai că nu ştia nimic (în naivitatea vremurilor încă mai speram că studenţii de la litere au dorinţa de a cunoaşte scriitorii contemporani), dar m-a şi repezit puţin: „Da’ tu cine eşti?”  „un cristian”. „N-am auzit, nu cunosc, no name.” Nu mai ştiu dacă i-am lăsat manualele (la asta sunt foarte descurcăreţe multe profe, la cumpărat manuale) şi am plecat. Cert e că după câteva luni, Cosmin Ciotloş s-a dus să-i lase la bibliotecă primul carneţel din colecţie. „No name”, fireşte.

Şi-acum pariul promis (nu de alta, dar mama când a citit materialul- de la binevoitori!- a crezut o vreme că povestea cu literatura mă va ruina. M-a ruinat sufleteşte, banii necontând, toate proiectele din underground fiind gratuite).

Dumnezeu nu bate cu pariul

În general, pariul creează dependenţă. Ceea ce e obscen. Cine ar recunoaşte obscenitatea asta? Cristi crede că a depăşit faza dependenţei. De ce joacă acum? Zice că a făcut din pariu un mod de viaţă, din care el, ca student, poate trăi decent lună de lună. Parazitează. E un parior pe sume mici şi recunoaşte că nu poţi da lovitura fără să ai bani mulţi. Visează la suma pe care o va strînge într-o zi, cu care va veni la casa de pariuri şi-i va falimenta pe nenorociţi. Cel mai mult a cîştigat 70 de dolari şi 600.000 de lei, într-o zi. (n.m. bani din care s-a cumpărat un reportofon, furat la Gaudeamus de către un împătimit al literaturii de lângă standul „Aula”, cu tot cu caseta ediţiei sonore a cărţii „Klein spuse” a lui Mihai Ignat. Poate că l-a atras ce se difuza acolo”) Dar cît a pierdut? Nu e niciodată clar. Şi-a scos banii pe care i-a băgat, zice. Şi a trăit decent. Decent ar fi trăit, poate, şi fără să parieze.

Sîmbătă,

pe la trei, Cristi, Laur şi eu la o masă, în casa de pariuri. Se poate paria pe orice, îmi explică. Pe rezultatul final, la pauză, pe marcatorul golului, pe ultimul sfert de oră. Ei deocamdată joacă pe cîini. Pe ecrane se transmit în direct curse, de la Romford şi Crayford, Anglia. Laur e prudent, e novice, într-o lună a pierdut 500.000. Pentru un student e mult. Cristi însă se avîntă. Cîştigă de două ori, cu French Toast şi cu Colne Valley Boy, doi cîini care îi aduc cam 100.000 de lei. Banii ăştia îi pregăteşte pentru meciurile din Intertoto, de diseară. Laur: „Zi-i şi lui ce cărşi ai de vînzare!” Cristi:”Acum am bani, nu mă gîndesc să vînd.” Are Candide, de Voltaire, în engleză, Cioran – Ţara mea şi încă ceva. Brusc se agită, pe foi sau pe ecrane au văzut ceva şi Cristi se scoală grăbit şi merge la casă să parieze. Se întîmplă repede totul. A căştigat, dar e furios. A vrut să parieze 50.000 pe Reef Road, dar casierul a greşit şi l-a trecut cu 30.000. El n-a mai insistat şi, uite, n-a cîştigat cît ar fi putut. Ar fi trebuit să insiste. „Era un semn. Trebuia să ţinem cont de el! Trebuia să ţinem cont!”

Cristi, care măsoară jumătate cît Laur, este creierul. Joacă dintotdeauna, spune el. Dacă eşti inteligent, cum e el, n-ai cum să pierzi, de fapt n-ai cum să pierzi rău. Adică te prăbuşeşti, dar te şi ridici. Numai boii nu cîştigă la pariuri. Laur, care nu prea cîştigă, îl întreabă: „Adică, să înţeleg că sînt bou?”. Nu, fireşte.

În general, pariorul stă la marginea superstiţiei. De pildă, Cristi ştie că o zi poate fi a ta, dar în altele e mai bine să stai la locul tău. Cîteodată se scoală hotărît să parieze, merge la casă şi acolo ceva nu-i convine, nu-i place mutra casierului sau îi vine rîndul prea încet. Atunci se întoarce. Mai are o vorbă, plină de înţelepciune în felul ei: „Îmi simt norocul în urină”.

Duminică mă întîlnesc din nou cu ei. Pang! De data asta sînt lefteri. Lefteri-lefteri. Bastia i-a trădat, a luat bătaie de la Slaven Belupo, din Croaţia. Cine-ar fi crezut, pe propriul teren?! Au pierdut tot, 180.000 de lei pe care îi mai aveau împreună. Cristi:”Sînt convins că am să-i falimentez. Aici trebuie să vii cu un milion pe zi şi să pleci cu două. Dacă vii cu 50.000, n-are cum să-ţi iasă. Dar să ştii că eu cîştig. Ai văzut ieri – de trei ori la rînd, din cîini.” Nu mai au bani, dar rămîn, trişti. Pe televizoare sînt curse de cîini, de cai, meciuri de tenis, fotbal, motociclism. Ivanisevici îl bate pe Hellman, la Wimbledon. Laur: „Mai stăm, să cîştigăm experienţă. Pînă cînd o să cîştigăm experienţă?” Cristi: „Sînt detaşat acum. Sînt liniştit acum.” Apoi: „Trei beri gratis a aproximativ 15-18.000 de lei, pe care le-am băut aseară la lansarea de carte, la Muzeul Literaturii Române – e ca şi cum aş fi dat banii pe ele – n-am pierdut nimic”. Apoi:”Şi oricum, la toamnă se va face o revistă de poezie care va fi sponsorizată exclusiv din pariurile astea”. mai are 9 mii de lei. „Îmi ajung de un iaurt”. Apoi: „Trebuie să vînd cărţile”.

Atmosfera:

Luminile care sclipesc. Murmurul din sală, murmurul de la mese. Bărbaţii care vin în valuri spre fetele de la computere, să parieze. ceilalţi, adînciţi în foi, socotesc cotele, calculează şansa. Civilizaţie. Un bătrîn îl întreabă pe fiu: „Şi-l scoţi pe Falumi din discuţie? Îl scoţi pe Falumi din discuţie? Îl scoţi!” Un tip cu foile în mînă îi strigă vesel altuia, proaspăt venit: „Florică, hai să facem un cîine!”

gaudeamus-25112007.jpg

în bulă: „Fii atent, Vărzarule! Stai aşa, nu te-ntoarce! Am pus pariu cu şaorul din spate că nu ne ridică vizele pentru Germania. Dacă cîştig, iau 3000 de mărci. Dacă pierd, mi se rupe, că-s primul care o taie din ţară!

explicaţia fotografiei

Fotodocument: Mici jucători din clubul „Amicii lui Vărzaru”, sătui să tot piardă pariurile cu agricultura, industria şi cele 200 de zile, s-au hotărît să investească în pariul cu Loteria vizelor

Reporterică Venturiano în Academia Caţavencu, nr. 27 (502), 10-16 iulie 2001

Trebuie să recunosc: bine scris. Cu excepţia unui Hellman în loc de Henman(pentru cine se uită la tenis), îţi vine să rîzi cu lacrimi. Lacrimi pe care le-am avut şi noi în ochi după această bijuterie. Dar de altă natură. Cred cu tărie că şi-n literatură există un Tata Jean, un nea Jiji, un Mitică Miliţianul, un Claudiu (Răducanu, cel cu blocnotesul). Aplaudaci, lăcuste, blatişti, păpuşei, păpuşari şi baroni. Fraiereală, bani negri şi impostură. Beneficiari ai sistemului şi păcălici. Ştirişti mediatici şi profesionişti pe banii statului. Investitori şi gogoşi generaţioniste umplute cu magiunul premiilor împărţite după criteriul „să nu se supere şi ăla”. Nu pot vorbi eu despre asta, dar mă pot dezice. Scriitorul român a părut, cu notabile excepţii, un pensionar al tranziţiei. Milogit cu câteva milioane, a tăcut mâlc şi a acceptat vorba de duh a „patronului”: „Dacă nu se vinde, tată! Ce să-ţi fac eu dacă nu se vinde cartea?” Dar ceea ce e interesant este că forfota din această lume orgolioasă este eminamente necunoscută în rândul celor care ar trebui să-i cunoască. Sute de profe de română habar nu au zece scriitori români contemporani, din zece profe chestionate (în două licee teoretice) doau două au ştiut să indice trei reviste literare. Cititorul potenţial, contrar vânzărilor, succesului târgurilor de carte, apariţiei TVR-ului cultural şi boom-ului audiobook-urilor, nu ştie, nu caută, nu este căutat şi, s-o recunoaştem, domnilor editori, nu prea are bani să cumpere. Cine pierde din toată această poveste? Acelaşi autor, pasat, amânat şi pus în situaţia să-şi caute un job pentru câştig. Nu vorbesc despre cei care se streacoară, se milogesc, pozează prin toate festivismele, doar-doar intră o poză în istoria literaturii. Vorbesc despre numărul constant ridicat de autori nedumeriţi că nu există o piaţă de desfacere pentru cărţile/audiobook-urile/videobook-urile lor. În genere, aceştia sunt tineri, uşor de dus cu vorba şi creduli. Celălalt, autorul mai în vârstă, umilit şi călcat în picioare de interesele economice, şi-a făcut treaba pe unde a apucat. Dacă v-aş spune câţi dintre fracturişti au publicat în reviste de genul „Poveşti, poveşti”, v-aţi îngrozi. Dar sunt prea multe de spus şi începe să mă lase rece fenomenul. Trebuie să mai trăim şi noi, nu? Şi, dacă toate „posturile” sunt ocupate, nu e mai bine să plecăm? Nu de alta, dar de reţetele de succes ale profitorilor, de miştouri şi de miştocari ni s-a cam luat.

« Pagina anterioară

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.