uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

Ianuarie 26, 2009

Iulian Băicuş – studiu de caz: blog de universitar român

Filed under: Rebut star,replici — miculftiriadi @ 2:04 pm

M-a stîrnit domnul Băicuş, aşa că am avut răbdarea să iau la rînd toate postările blogului Poiana lui Mayuma. Iată ce-am descoperit, în ce mă priveşte (linkurile e posibil să nu mai funcţioneze, distinsul autor ameninţă cu ştergerea blogului, aşa că le-am salvat pentru un studiu de caz special):

Pana mea, a ta şi a cui o citi-o (07.05.07)

„Un Cristian m-a informat că ar fi apărut deja primul număr din revista Pana mea. Titlul e ciudat rău, şi de cumpărat se poate cumpăra la librăria din faţa muzeului Literaturii. Oricum Cristian e un soi de Saşa Pană al Cenaclurilor de la Litere, e singurul editor de reviste de avangardă, al colecţiei No name, al unor antologii etc, http://no_name.ablog.ro/ şi e amestecat în nu mai ştiu cîte proiecte culturale. De citit, de urmărit.” (ca idee, domnule Băicuş, aţi uitat că eram un şomer obscur)

Bookfest 2007 (08.06.07)

„Apoi am dat peste Un Cristian şi m-am fotografiat cu revista Pana mea, numărul al doilea care s-a distribuit pe la cunoscuţi. Conţine şi mai multe topuri al blogurilor literare, că tot e un subiect la modă. Oricum ne bucurăm de interes dacă încă o revistă literară se ocupă de blogging, am citit câteva texte de luciat, white noise, şi alţi bloggeri, care intră şi ei tot mai des pe suport paper.” (e numărul în care Poiama lui Mayuma şi-a făcut o ff scurtă prezentare, pentru care am fost ironizat în redacţie)

No name festival (27.10.07

“l-am tachinat pe Un Cristian” şi dă link la program (blogul miculftiriadi)

Pana mea, la numarul 3 (28.10.07

aici nu apare numele meu, deci nu se pune, nu-i aşa?


Work in progress (07.01.08

„Un Cristian m-a invitat din nou să scriu pentru revista Pana mea şi de data asta am acceptat. E un articol despre Cenaclul Litere, sper să am timp să-l finalizez în câteva zile”

Şi materialul a fost scris, apărînd aici.
( cu menţiunea: „Text publicat în ultimul număr din revista pana mea(sper eu, pentru că nu am văzut încă revista”).

Cam aceasta e reclama pe care domnul Băicuş, ca un blogger de tradiţie şi om de bună credinţă, mi-o face.

Bun, acum să vedem criteriile cu care operează autorul în acest blog de universitar român. Ce-ar fi să studiem puţin? (sublinierile îmi aparţin)

1. “Accesele acestea resentimentare se văd foarte clar şi în articolele de analiză politică ale domnului Mihăieş, cele în care se ia de toată lumea, un fel de răţoi Donald. Nu mă interesează absolut deloc părerea domnului Mihăieş, poziţia lui despre bloguri, calomniile pe care le aruncă pe seama sponsorizării lor, şi îi dau întîlnire în blogosferă sau în paginile revistelor literare peste 3-4 ani. Sunt convins că ofensiva asta împotriva blogurilor, culturale sau nu, va continua, dar nici noi, bloggerii nu vom sta cu mîinile în sîn. O să ne apărăm dreptul la libera exprimare şi vom dezvălui toate privilegiile şi mizeriile acestei pseudo-elite intelectuale care intenţionează doar păstrarea unui status quo şi rămînerea lor în funcţii cheie, de unde ne pot manipula şi conduce cultura română.”

Iulian Băicuş – Mircea Mihăieş urăşte şi blogul Poiana lui Mayuma (23 01.2009)

2. Iată ce scrie domnul Băicuş despre „cititorul de bloguri” (23.09.07)

1. Să nu am încredere decât în blogurile semnate, asumate, nu în cele scrise sub pseudonim. Pe acestea din urmă nu le voi mai cita aici.

2. Să nu am încredere decât în blogurile deloc încrâncenate, pe care le citesc când îmi beau dimineaţa cafeaua ca să aflu că oamenii care le scriu îmi transmit stări pozitive. Nu are rost să mă uit peste opere ale unor depresivi.

3. Să evit veleitarii de tot felul. Cei care citesc sau scriu, doar pentru a se face remarcaţi într-un fel sau altul. Nu-mi plac cenaclurile literare tocmai pentru că adună ca un magnet asemenea oameni.

4. Să rămân la blogurile scrise de universitari sau de oameni pe care îi cunosc, fie că i-am întâlnit în realitate, fie că le-am citit cărţile.

5. Să consacru lecturii din bloguri un timp mai redus

3. Help (29.06.07)

„Am citit şi eu postul Anamariei Ivan, via Luciat, privind fenomenul adicţiei de net, şi, în multe privinţe tind să cred că mă încadrez perfect în tipologia descrisă de conferenţiară în acest articol http://cafegradiva.blogspot.com/2007/06/spaiul-virtual-o-abordare-psihanalitic.html.

Din păcate, nu prea spune cum te poţi vindeca de boala asta. Poate ne ajută şi înfiinţează ABA, adică Asociaţia Bloggerilor Anonimi. Oricum sunt idei foarte interesante, aşa un soi de cod intern al bloggerului, care să-l ajute să-şi păstreze echilibrul psihic şi să nu se inflameze prea tare şi să intre în polemici fără sfârşit şi fără rezultat.”

4. Blogger sau Bin Laden (17.06.07) (redau tot postul şi pentru că aflu o noutate absolută: editurile fac bani pe traficul bloggerilor)

„În general nu-mi place să cenzurez dar nu suport tonul suburban cu care unii tipi fac comentarii pe blogul meu. Habar nu am cine e Vic şi cu ce se ocupă în timpul liber, cred că e un simplu soldat din armata de cititori care are probleme cu cealaltă tabără dar i-am ras pur şi simplu comentariile suburbane la adresa unui coleg de catedră, care nici măcar nu-mi este şef. Mi se pare o mare mizerie ca oameni care au fost ani de zile împreună să se separe, ca la un divorţ, şi apoi să se înjure cu căldură, şi asta se întâmplă frecvent la noi. Am fost pus o singură dată în această situaţie până acum, nu cred că blogul Poiana lui Mayuma e un spaţiu al ciomăgelilor virtuale unde tot felul de indivizi care se ascund în spatele unor nickname-uri au dreptul să scrie orice despre oricine. E al doilea atac murdar după Târgul de carte, când am fost dat cu capul de pereţi de un personaj care-mi tot trage clopotele din vremea Cenaclului Litere şi care a fost victima unei retalieri, de fapt o simplă cronică la un roman al său, infam, şi cam atât. M-am întrebat atunci dacă nu ar fi mai bine să renunţ la blogul meu, dar mi-am revenit repede, nu cred că asemenea ieşiri fac parte din peisaj, derapaje avem cu toţii, nu doar romancierii. Dar cred că blogul meu şi-a făcut datoria de blog cultural, pornind de la crietriul unei subiectivităţi asumate şi de la o semnătură clară, şi a informat în linii mari corect opinia publică asupra evenimentelor culturale majore şi a valorilor culturale, atâtea câte sunt ele în acest moment. Faptul că nu cad pe spate şi nu dau ochii peste cap la orice apariţie editorială ţine de structura mea conservatoare şi nu creditez literatura tânără doar pentru că cineva a decis să o publice, întâi citesc şi pe urmă hotărăsc dacă are valoare sau nu. În general toate informaţiile postate aici sunt adevărate, dacă nu ar fi aşa aş fi avut vreo cincizeci de procese pentru calomnie sau insultă, deocamdată văd că cei care se consideră lezaţi nu prea m-au dat în judecată şi nici nu ar fi avut motive să o facă. Dacă marile edituri vând literatura contemporană în 4000 de exemplare asta se datorează în primul rând bloggerilor. Noi suntem plagiaţi, ni se fură idei de către aşa zişii jurnalişti culturali, dar până acum nu am protestat în niciun fel. Tendinţa culturală o dau bloggerii, deşi cei de pe la edituri nu vor recunoaşte nici să-i pici cu ceară. Revistele culturale se mişcă mai încet, prin natura lucrurilor, apar săptămânal şi sunt mai tradiţionaliste. Şi oricum dacă îi asculţi vezi că bloggerii le put rău de tot. De parcă mă hrănesc toată ziua cu usturoi. În schimb redactorii şi editorii citesc bloguri la greu. Nu am primit pentru asta, pentru creşterea tirajelor, niciun mulţumesc ci doar înjurături şi sudălmi. Am fost luat peste picior pentru caracterul efemer al bloggingului, pentru că îmi risipesc timpul, de parcă gazetarii sau criticii de întâmpinare ar scrie prin revistele culturale numai capodopere, istorii literare sau alte asemenea perle de erudiţie. E drept că unii care au mai mult tupeu se apucă şi-şi strâng acele producţiuni prin cărţi şi scriu pe copertă că au dat opere academice. E timpul meu şi mi-l petrec unde vreau, bine că nu stau prin cârciumi sau pe terase. Îi asigur pe toţi cei îngrijoraţi de timpul meu că scriu zilnic, măcar vreo 3 sau 4 ore pe zi, şi ca-n afară de blogging scriu şi cărţi. Îmi pare sincer rău că gusturile mele nu se potrivesc cu cele din interiorul editurilor, deşi nu m-am dat niciodată la o parte să-i laud când publică lucruri de calitate. Am citit undeva că în Malaysia guvernul a dat o lege prin care cere bloggerilor să se separe în două categorii, în cei care fac jurnalism şi cei care folosesc bloggingul drept simplă armă de atac. Eu îmi încadrez blogul în prima categorie, evident. Cred că a cam sosit timpul să rupem motanul în două, să împărţim blogurile în cele scrise cu obiectivitate şi cele care fac mult zgomot pentru nimic. Dar poate că vor apărea şi critici de bloguri, cine ştie

5. Ce înseamnă să fii critic literar (12.05.07)

„De multe ori scriind despre cărţi am simţit exact ceea ce a descris Mihail Sebastian în aceste pasaje. Şi anume că am mutilat acele texte, că le-am supus unor suplicii inutile. Dar cel mai greu e în timpul unor polemici. Cînd se întîmplă să-ţi ataci colegii, oameni pe care cîndva în forul tău interior i-ai iubit puţin, i-ai respectat, oameni pe care i-ai stimat şi i-ai preţuit, şi care au aterizat din conjuncturi care nu ţin întotdeauna de voinţa lor într-o tabără diferită. Şi atunci trebuie să fii nemilos, crezînd că-ţi faci, că le faci un serviciu şi de fapt mutilezi nişte amintiri. Critica literară e cu siguranţă un sport pentru oameni puternici. Daţi-mi voie să fug uneori din zona acestui război cu mari orgolii şi mize aparent uriaşe şi să mă retrag pe o insulă. Cred că cel mai fericit voi fi atunci cînd nu voi mai scrie nimic, cînd mă voi retrage într-o tăcere absolută. Vorba lui Bacovia: „Sunt trist. Mi-au dat de scris”. De asemenea cînd citesc un text oarecare scris de orice critic vreau să văd că omul ăla, indiferent cum se numeşte, e capabil să moară pentru fiecare idee din text. Vreau să văd vibraţie, identificare, imaginaţie, vreau să aud cum zbîrnie ideile, lovindu-se una de alta. Nu ştiu ce mi-a venit, cred că de la stilul lui Sebastian mi se trage, am început să scriu poeme în proză. Noapte bună!”

6. Jurnalismul cultural si cultura jurnalistilor (04.03.07)

Jurnalismul cultural de la noi suferă de aceleaşi tare, urechismul, setea de senzaţional, uneori mergând până la inducerea sau producerea evenimentului, stilul tabloid sau agramat, lipsa de pregătire, absenţa oricăror abilităţi de a opera cu concepte abstracte, alogismul sau lipsa de logică, etc. Dacă e nevoie voi aduce şi probe, pentru că sunt destule in presa. Personal refuz să citesc asemenea articole foarte proaste, mi se pare că-mi poluează simţul estetic, prefer să nu mai citesc presă culturală deloc.”

7. Etica unui blogger (02.12.06)

„Am reflectat la acest subiect mai zilele trecute. De ce ţine cineva un jurnal on line, notându-şi zilnic ideile. Blogurile literare sunt foarte diferite, habar nu am, unii vor să se autopromoveze, alţii doar să-i înjure pe alţii, alţii vor doar să comunice. Există însă o limită autoimpusă, dincolo de care un blogger adevărat nu ar trebui să treacă. Nu mi-au plăcut niciodată excesele de limbaj care trădează de fapt limite în gândire. Cred într-un blogging ţinut cu bun simţ şi simţ critic. Voi reveni, poate, cu detalii.”

Pentru unul care invocă Consiliul de Etică al Universităţii, exemplele de blogging pe care ni le oferă în mai multe ocazii mă fac să cred că omul are o problemă (vă dau doar exemplul ultim, cel de pe blogul teroristei, dar urmăriţi, dacă nu aveţi ce face, atacurile la adresa unor colegi de catedră, desfiinţaţi pe criterii numai de el ştiute). Nu mi se pare ok ca un asistent universitar să-şi reverse frustrările în numele erudiţiei de care ar da dovadă (nu zic că e Erudiţian, repet doar ce spune cînd vorbeşte despre ultima lui apariţie la concursul de lector; şi, atenţie, nu mă leg de faptul că după intervenţiile lui Erudiţian, link mai sus, Poiana lui Mayuma se dezlănţuie imediat, iar Erudiţian dispare subit – şi definitiv?). Să-mi fie cu iertare, dar a batjocori o întreagă catedră plecînd de la ideea că ar fi nedreptăţit, mi se pare cam mult. Pentru Băicuş, orice profesor din catedra de literatură conspiră la îndepărtarea lui. Nu au cu ce să-şi ocupe timpul decît blocîndu-i ascensiunea universitară, deşi el a scris sau ar fi scris despre cărţile lor şi se-aştepta la o „oarecare protecţie”, cum ar zice ştim noi cine. Iar unii nu au operă vizibilă şi îi iau faţa, în timp ce volumele editate de Băicuş la edituri de negăsit pe piaţă (şi nu ştiu cît de semnificative în contextul receptării – observ cronicile, cîte sînt), ei bine, volumele asistentului Băicuş vor rescrie istoria literaturii. Aşa să fie?

Am găsit în ultimii ani lovituri sub centură la adresa multor prieteni sau colegi cu care Iulian Băicuş se află în „război”. Prea numeroase atacuri la persoană, pornind de la aceeaşi statuie pe care trebuie s-o privim extaziaţi. Dacă e cineva interesat, dau şi linkuri. Ca studiu de caz, bloggerul I.B. e un subiect.

Singur împotriva tuturor (ce-ar fi să fie şi rapidist, dar cred că fotbalul nu intră în sfera de interes, deşi „replicile acide” sînt cam aceleaşi cu ale galeriei Rapidului sau, hai, ale Milanului, dacă vrea ceva mai cool), Băicuş spune întotdeuna ADEVĂRUL şi TREBUIE să devină PROFESOR. Deocamdată, LECTOR. Indiferent cum. Îi doresc să fie sănătos şi să transfere această furie într-o carte, revizuindu-şi comportamentul de neacceptat faţă de colegii de generaţie şi, mai ales, faţă de profesori. Mă tem însă că odată ajuns unde „îi este locul”, ridicolul va avea partea lui (apretată) de succes. Mă tem că generaţii întregi de studenţi vor resimţi frustrarea nedisimulată cu care un personaj (altfel pitoresc) îi va copleşi, nelăsîndu-i măcar să scoată o vorbă. Un fel de Ştie-Tot din celebrul „Habarnam”, dar numai cu numele, nu şi cu modestia şi delicateţea micului personaj, Băicuş VREA TOTUL. În numele bloggerilor, al viitorului presei, al Uniunii Europene şi al vîrstei. Pretinde acest drept şi crede că-l va obţine. Pentru că, aşa cum o spune chiar el într-un pasaj absolut memorabil pentru vremurile noastre: „Dacă marile edituri vând literatura contemporană în 4000 de exemplare asta se datorează în primul rând bloggerilor. Noi suntem plagiaţi, ni se fură idei de către aşa zişii jurnalişti culturali, dar până acum nu am protestat în niciun fel. Tendinţa culturală o dau bloggerii.”

Ca blogger amărît, nu pot decît să tac. E prea tare!

Îl sfătuiesc pe Iulian Băicuş să aibă răbdare, să renunţe la minciuni şi la tonul superior, să-şi ceară scuze măcar în faţa oglinzii pentru infamiile cu care iese pe diverse bloguri, să devină mai tolerant şi mai puţin vulnerabil, să-i mai asculte şi pe alţii, nu doar pe el şi să-şi umple blogul cu cronici şi evenimente, nu cu lucruri care nu cadrează cu statutul universitar cu care ne tratează. Asta nu înseamnă că am renunţat la scuzele pe care i le-am pretins.

Ah, să nu uit, Eruditian încă te mai aştept (un_cristian@yahoo.com). Salvează-ne din mocirlă!

(am făcut ceva modificări pentru că-mi pierd vremea exemplificînd la fiecare din cele 7 puncte alese cu „încălcări” aplicate ale bloggerului nostru emblematic. căutaţi şi singuri, nu e deloc complicat, ar fi şi neplăcut să le reproduc).

P.S. Onor Iulian Băicuş se pregăteşte să mă dea în judecată… Se oferă cineva să mă apere? Proces între bloggeri, o să fie interesant.

Anunțuri

Ianuarie 25, 2009

Iulian Băicuş – ce zici, dom’le? Te-auzi cînd vorbeşti? Urît, să-mi dai voie să nu te crez!

Filed under: Rebut star,replici — miculftiriadi @ 9:56 pm

Tocmai cînd m-am detaşat de bloguri, nu ştiu cum reuşesc să găsesc acest mesaj:

baicus Rămîn blocat. În primul rînd, pentru că acest Iulian Băicuş, cu care nu ştiu dacă am vorbit de zece ori în viaţa mea, mă ia la un mişto penibil. Voi reproduce schimbul de emailuri în răspunsul pe care i l-am postat astăzi pe blog, pentru că m-am săturat de atîta dezinformare şi vreau să se sesizeze toate aspectele „problemei”:

„Am avut un şoc în seara asta, Paul Cernat, nevasta lui şi un tip obscur, un cristian, care a terminat Colegiul de Birotică, care era şomer şi a scos trei numere din revista pana mea, iar eu l-am ajutat întotdeauna cît am putut, am scris despre el pe blogul meu şi l-am trimis să discute cu Daniel Cristea-Enache despre eventualitatea de a-şi găsi un job la Uniunea Scriitorilor sau pe la vreo editură, şi care acum mă hărţuieşte ca un pitbull pe email, toţi trei au tăbărît pe mine pe blogul vecin Terorism de cititoare ca să mă linşeze pentru nişte aşa zise crime împotriva umanităţii. Le-am explicat civilizat că nu sunt Erudiţian, că nu am nicio legătură cu el”

un_cristian
25.01.09 23:23:10 Erori:
1.Nu am terminat Colegiul de Birotică, domnule dragă, pe blogul meu stă mărturie măruntul meu CV (trei masteruri, din care, ce-i drept doar unul finalizat). Dar ce-are a face unde am terminat?
2. Nu ştiu cu cît m-ai ajutat. Ne-am întîlnit o singură data la o cafea (pe care ai insistat s-o plăteşti) şi am vorbit nişte chestii. Poate ca m-ai trimis unde zici, dar nu m-am dus, pentru ca nu aveam de ce. Apoi, alte ajutoare („l-am ajutat întotdeauna cît am putut” – hello? – ţi-am cerut un material despre Cenaclul Litere, asta ignorînd sfatul redactiei şi asta a fost tot, despre ce vorbim?). Materialul n-a mai fost publicat, în schimb l-am fotografiat pe Băicuş cu „pana-n mînă”.
3. Care hărţuire, domnule, că-mi sare muştarul? Eşti idiot?

Schimbul de mailuri:
un cristian: „Eşti cumva Erudiţian? Da sau nu, ca să ştiu cum mă raportez.Te cred pe cuvînt, indiferent ce crezi despre mine. Suport jignirile, dar nu suport prostia făţarnică. Dacă nu eşti, mă miră asocierea. Dacă eşti, să fii sănătos.” Răspunsul lui Iulian Băicuş: „Prostia e la tine, uită-te în oglindă. Eu nu sunt Eruditian, eu sunt doar Iulian Baicuş, şi mi-am semnat toate articolele, în general. Din acest moment nu-ţi mai răspund la niciun mesaj, cred că ţi-am dat prea multă atenţie.”

Revin> „Dacă voi descoperi (e foarte uşor) că eşti într-adevăr acel necioplit Eruditian, căruia nu numai că nu i-am făcut nimic,dar i-am şi vorbit frumos, voi avea această mărturie falsă. dacă nu, îmi pare rău. Era doar o întrebare. Justificată văd, după tonul răspunsului.”

Raspunsul lui Baicuş> „Bai nene mai vezi ti mata de treaba dumitale ca nu am timp sa ma conversez cu tine.”

Revin> „În faţa evidenţei, orice „bai nene” va fi penibil.
Salutare, eu m-am convins. să vedem ce spun experţii.Spor în birfe, domnule, IP-ul a fost identificat.”

Raspunsul lui Băicuş> „Vezi ti domnule de treaba. Cine te tot pune sa ma hartuiesti. Daca ai vreo problema cu mine, cauta-ti alta modalitate de dialog. Cine esti dumneata sa ma ameninti pe mine.”

revin > Nu te hărţuiesc, domnule. Te-am întrebat o chestiune, ca să stiu cum ma raportez. văd că mă iei cu „bai” şi cu alte astfel de formulări academice. Nu ţineam decît să ştiu dacă tu eşti Eruditian şi basta. Ce atîtea mofturi?poţi să negi sau poţi să recunoşti. Spor şi sănătate.”

raspunsul lui Băicuş>

„Ti-am raspuns foarte civilizat, (raspunsul îl adaug eu, un cristian, ca să vă faceţi idee)

pe terorism de cititoare – „Nu sunt niciun Eruditian, mai lasati-ma naibii in pace. M-am trezit cu un email de la un alt individ, pe care eu l-am ajutat pe vremuri (nu zău, vrei să repeţi, domnule Băicuş?) , in care ma ameninta de parca miine ar trebui sa merg la inchisoare pentru afirmatiile lui Eruditian. M-am saturat de timpenia asta, pa si pusi.”),

pe blogul meu (adică mizeria de mai sus)

si pe email (am reprodus)

ca nu sunt Eruditian. Ce naiba aveti, ati luat o razna cu totii. Lasati ma fratilor ca am si eu nevoie de liniste in simbata asta. Probabil ca e o influenta a eclipsei de luna, nu va mai imflamati atita, ca sa nu va apuce palpitatiile. Va doresc succes la revista si peste tot!”

Asta se cheamă civilizat, onor Băicuş? Crezi că mă sperie hăinuţa universitară cu care pretinzi că faci şi dregi? Nu ţi-e ruşine să mă iei la mişto, de parcă altceva n-ai avea ce face? Vrei bălăcăreală, păi domnule dragă, ai greşit omul. Că poate mă vezi mai fraier, dar nu mă pui la pămînt din două glumiţe! Vezi-ţi de facultate şi lasă comentariile. Poate că sînt eu un obscur, dar nu mă intimidează profesoraşii care mint şi nu ştiu să poarte un dialog. Vrei polemica? Hai să polemizam, domnule autor. Deocamdată îmi livrezi numai insulte.

Totul a pornit de la o disputa de pe blogul http://www.terorista.ro, unde un tip Eruditian (fac imediat asocierile) afirmă că:

@un cristian, De ce naiba simti nevoia sa-i cenzurezi pe oameni cu comentariile tale, am inteles ca esti un fel de ofiter de presa al revistei Observator cultural, dar asta nu-ti da dreptul sa ne dai lectii. Vic are dreptate, o revista culturala nu ar trebui sa faca atita politica ci doar politica a culturii romane. Revista voastra reprezinta doar niste interese personale, a grupului din jurul lui madam Musat, si punctum.

@Eruditian> Esti pornit, domnule! Nu sunt decat un redactor al Observatorului cultural, daca ai ceva de comentat sau vrei sa depui o plangere, comenteaza in revista (nu aprob eu comentariile). cat despre cata politica vrea sa faca o revista, lasa-i pe cei care o fac sa-si dea cu parerea. Daca zice Vic cum ca o revista culturala n-ar trebui sa faca politica inseamna ca are dreptate? Dati drumul la reviste, domnilor, daca vreti cultura! Oricum, slab argument. Voi Romania literara cititi? Se face sau nu se face politica acolo? Sau, Dilema Veche, face sau nu face politica? Sa fim seriosi. O revista e mai mult decat un blog, asa ca… sa ne vedem de ale noastre fara ura si fara partinire.

@Erudiatian. Pentru ca abia acum descopar finalul interventiei tale. crezi ce vrei despre orice revista. daca nu-ti place, n-o citi, daca ai ceva mai bun de facut/demonstrat, fa-ti o revista, dar decat sa te trezesti vorbind despre lucruri pe care nu le stii decat din auzite, mai bine renunti. Cine are drept de proprietate pe intreaga literatura romana?O revista, o editura? E si pagubos sa ai un asa monopol. Ar trebui sa publici si grafomani, ca, vorb-aia, sunt si ei “legitimati”. Ca peste tot, exista autori si autori. Esti prea pornit pe niste lucruri pe care le judeci de la o distanta de la care nu se vede nimic. Si, te rog, mai usor cu acuzele. Nu te cunosc, nu ma cunosti, nu-ti dau lectii, dar nici tu sa nu-mi dai, ca nu pot sa dorm dupa asta. Si pe urma stam si ne spargem in figuri aici, ca se mira lumea ca n-avem ce face.

Eruditian: Pai mai un cristian, lasa limbajele astea de cartier, nici eu te cunosc, dar cred ca esti un tip fara opera si cu mult tupeu. Ai gura mare si cam atit. In ceea ce priveste revista, stii bine ca…

un cristian: domnule Eruditian, da-mi voie sa ma retrag. Nu vreau nici opera, nici scriitori de teapa mariei tale prin preajma sau in dialog.

mai jos, se face afirmatia ca Eruditian (Cocon Erudiţian? Cam livresc personaj, greu de crezut că un oarecare s-ar ascunde în spatele lui) ar fi Poiana lui Mayuma (Iulian Baicus). Acum, pornind de la aceasta afirmatie, mi-am permis sa-l intreb pe fata pe domnul Baicus, nu de alta, dar sa stiu si eu cu cine ma salut si pe cine evit. Citind cu atentie „dialogul” de atunci si cel de pe mail, am gasit niste asemanari. Se poate spune asa? In plus, mi-a atras atentia urmatorul fapt: Eruditian spune ca as fi un tip fara opera (din fericire pentru mine, nu-mi doresc acest lucru). Si, atentie, într-un material altfel descalificant despre concursul de lector de la Litere, Băicuş afirmă, cu cîteva zile înainte că: „Domnii profesori au promovat un om cam fără operă, fără articole, fără cărţi publicate” (referitor la Gheorghe Ardelean). Şi continuă: „Am conştiinţa împăcată că am ţinut o lecţie academică şi erudită, în faţa unui public feminin…”

Acum, să mă ierte Dumnezeu, potrivelile astea pot fi forţate, dar merită să mă risc pe ele. Pentru că nu mi se pare corect ca Băicuş să facă un aşa caz de un lucru evident: dacă nu e el Eruditian, poate s-o spună civilizat, nu să mă facă aşa cum îi vine la gură. Pentru că există şi o altă posibilitate: să se poată demostra practic faptul că nu e chiar cum ar zice, şi-atunci ridicolul se-ntoarce spectaculos.

Oricum ar fi, mi-e efectiv ruşine că am putut credita un asemenea om. E revoltător ca un aspirant la gloria literelor să se comporte atît de primitiv. Puteam să termin birotica sau puteam să fiu un măturător, nu asta e problema. Domnul Băicuş găseşte că e atît de sus încît îşi permite să jignească uman, nu doar profesional. Cu ce drept, domnule Băicuş? De ce n-aş putea să fac eu mişto de dumitale, erudit, nu-i aşa?, că nu eşti în stare să te impui în faţa unor profesori care, să-mi fie cu iertare, sînt foarte binevoitori? Adică ce, crezi că lista dumitale de cărţi îţi dă dreptul să ne domneşti cu „băi”? Păi, iartă-mă, domnule Băicuş, dar dacă e pe-njurături, nu cred că ai face faţă, cu toată ştiinţa dumitale. C-aici e vorba de bun simţ, nu de polemică sau deliberări. Şi care-i problema cu şomajul, domnule? Ce dacă eram şomer, venisem să-ţi cer ceva? Sau vrei banii pe cafea înapoi? Adică te-am băgat în seamă şi-acum îmi scoţi ochii că m-ai ajutat? Cu ce, domnule? Cînd şi cu ce? Nu ţi-e ruşine să faci pe filantropul în faţa mea? Puteai să-mi răspunzi pe mail, nu trebuia să mă iei de fraier, postînd porcăria de pe blogul dumitale. Văd că ai preferat jignirile, atunci întorc foaia, că sînt obscur şi nu ştiu multe.

Aştept scuze din parte domnului Băicuş, nu de alta, dar mi se pare că face cam mult pe grozavul şi mie nu-mi plac astfel de oameni. Mai ales că mi-a răspuns aşa de civilizat, nu credeţi? Poate că nu e, nici nu mai contează. Nu, Băicuş, poate că nu eşti Eruditian, dar te comporti extrem de erudit in asemenea „ocazii”. Şi nu mă mir că nu eşti capabil să treci un examen. Ba mi-e frică de faptul că, dacă cine ştie cum îl vei trece, se-alege praful de Literele bucureştene. Şi-o zice unul care nu contează. Dacă pînă şi alde „ăştia” o zic…

Mesaj pentru Eruditian: te las să-mi spui cum vrei, dar dă un semn, să vorbim şi să lămurim acest nou „mister”. E spre binele tuturor: mă poţi înjura în voie, dl Băicuş se poate disculpa şi scapă de unele dialoguri neortodoxe, unde mai pui că s-ar pregăti mai liniştit de un nou concurs, iar eu nu mai caut similitudini. Ce zici, Eruditian? Eşti fair şi apari? Sau aştepţi să te găsesc eu, că, uite, acum n-am somn şi trebuie să fac nişte artificii ca să te găsesc. Mai bine ieşi tu la lumină şi ne luminăm cu toţii instantaneu.

P.S. Ce credeţi că a făcut domnul Băicuş? A blocat toate comentariile, ba, se pare, şi-a închis blogul (26 ianuarie, deci a primit comentariul):

„Am decis să renunţ la orice discuţii cu tot felul de indivizi cu care nici nu ai ce discuta, nu au decît să stea pe site-urile lor, să-şi vadă de treabă, de azi înainte nu vă mai permit să intraţi pe blog, nu îmi pierd nici măcar un minut cu polemicile astea ale voastre, nu mă interesează ce faceţi, ce scrieţi, nu vă mai citesc revistele, puteţi să vă contraziceţi cît doriţi dar în altă parte, nu aici. Voi şterge fără milă orice mesaj cu tentă agresivă, orice atac la persoană, orice mizerie din astea pe care le-aţi răspîndit în ultimele zile, pe mail sau prin viu grai. De azi înainte mă întorc la cărţile mele, nu vă mai dau nicio atenţie, cu vanităţile voastre şi cu polemicile voastre de doi bani.”

ERUDITIAN, daca exişti, fă un efort şi dă un semn. E o chestiune de moralitate. Fii onest şi scoate-ne din rahat.

Şi pînă s-apuce domnul Băicuş să-şi şteargă blogul (că am văzut că face astfel de gesturi), am apucat să fac PrtSc la cestiunile arzătoare. Nu vreau să mă pronunţ încă, dar am o bănuială. Cine şterge urmele?

În plus, priviţi cum modifică domnul Băicuş postările (mîine poate spune că-l atac fără sens): – sus am absolvit Birotica, la ora 2.14 (26 ianuarie), Biblioteconomia:

baicus-2„Am avut un şoc în seara asta, Paul Cernat, nevasta lui şi un tip obscur, un cristian, care a terminat Biblioteconomia, şi care era şomer şi a scos vreo trei numere din revista pana mea, iar eu l-am ajutat întotdeauna cît am putut, am scris despre el”

Parcă zicei că ai închis blogul, domnule Băicuş. Văz că-l cosmetizezi. Începi să te interesezi, monşer?

Ianuarie 10, 2009

Premiul Eminescu Opera Prima / a cîta ignoranţă?

Filed under: Rebut star — miculftiriadi @ 12:04 pm

Ca să vezi!

Nu reveneam, dar e prea de tot.

Am văzut nominalizările şi am descoperit că Vlad Moldovan… nu şi-a trimis cartea. În consecinţă, juriul a acţionat corect. Au sosit, în schimb, două cărţi de la taraba Vinea (da, sunt ofticat, dar ofticat pe faptul că se merge prea departe!). Dintre care una cu probleme. Nu ştiu dacă are sau nu ISBN (nici nu mai contează), dar se pare că debutantul Florin Caragiu a mai publicat în 2003 un volum. El zice că e o carte pentru prieteni, de parcă volumul de la Vinea ar fi altceva… Simplul fapt că se repetă istoria (Khasis avea volum de debut cînd „editura” l-a trimis la premii, ştia de el, deşi acum, contactat telefonic, editorul pune în balanţă cuvîntul lui, de om la 50 de ani, deci trecut prin viaţă şi cu succese profesionale importante, cu bietul autor de care s-a folosit). Fişele fiscale vorbesc. În plus, născut în 1969, autorul Florin Caragiu avea vîrsta să-şi asume publicarea unei cărţi (la 13-14 ani alţii au avut volume, dar nu au semnat pentru ele, părinţii au făcut-o în locul lor).

Două chestiuni:

1. Vlad Moldovan a cîştigat premiul de debut al editurii Cartea Românească. Cea mai bună editură de poezie din ţară, orice ar invoca industria Vinea (vezi tradiţia şi, mai ales, numele publicate. Despre prezenţa pe piaţa, nu mai vorbesc). Dacă a fost atît de „neatent” şi n-a trimis cartea, de ce editura n-a făcut-o? de obicei, CR-ul e atentă cu autorii promovaţi (vezi site-ul, o chestie pe care Vinea o are din 2000… fără acoperire). Cu ce este el vinovat că n-a ajuns printre nominalizaţi? Editura are drepturile (nu ca în cazul „editurii” Vinea, care, în cele mai multe cazuri nici nu semnează contracte, deci de unde drepturi?). Faptul că juriul, oricînd de valabil, n-a putut interveni, propunînd din oficiu un titlu (că doar nu există 50 de cărţi bune de debut în poezie pe an), e o bilă neagră.

2. Dacă volumul prim, „ocazional” al lui Florin Caragiu are ISBN, scris pentru prieteni sau pentru iubită, atunci e debut. Şi acesta, scos, nu-i aşa, într-un tiraj fabulos, premiat la Galele Ion Vinea (să fim serioşi!), e atît de diferit, că mă emoţionează. Nu e corect şi, dacă, repet, dacă are ISBN, autorul (şi editorul) ar cam fi în culpă.

Ştiu că voi fi acuzat de partizanat. Mulţi cunoasc faptul că am ceva cu „editura” Vinea. Dar am pe motive clare, demonstrabile, nu pe vorbe şi poveşti. Acum, însă, văd că se perpetuează ignoranţa. De ce un debut cu dubii are prioritate faţă de unul netrimis la concurs? Apropo, volumul de debut al Vivianei Muşa de ce nu este nominalizat? Pe de altă parte, Viviana recunoaşte că mai are un volum şi, deşi l-ar fi putut pasa, îl declară pe acela debutul oficial.

Tehnic, aş cere anularea concursului. Pînă cînd un juriu competent poate selecta cele 6-7 titluri care apar în debutul de poezie, pînă cînd editurile nu fac dovada că ceea ce publică nu e doar o spălare de bani (contract semnat, difuzare minimă, fişă fiscală, nu vînzare la negru, tiraj!), mi se pare o manevră de a perpetua o „tradiţie”.

Personal m-am săturat de „cărţile” contrafăcute în acte, de edituri de poză şi de ilegalităţi principiale.

Mi se pare o ruşine. Furatul căciulii cu editurile corecte şi cu „ajutorul” pe care-l acordă autorilor e o practică a tranziţiei. Facem atîta caz pe lucruri atît de evidente, pe „industrii” care s-au învăţat să fenteze legea şi să se bată cu pumnul în piept că reprezintă ceva. Dar pe cineva reprezintă? Autorul, pe el cine-l reprezintă, domnilor editori? Că dumneavoastră văd că nu.

aici avem nominalizările

P. S. Nu se poate obţine anularea concursului, dar propunerea mea este în continuare de prelungire a selecţiei şi o jurizare în conformitate cu importanţa premiului. Detalii concrete, intervenţii ale celor implicaţi, foarte curînd. Cu regulamentul în mînă, organizatorii ar cam avea dreptate. Dar verificînd cum se fac înscrierile şi ştiind că juriul a cam avut cărţile în faţa ochilor de-a lungul anului, am mari dubii. Aştept şi reacţii din partea blogosferei literare active, doritoare de adevăr, nu doar de trafic. Văd că e cam linişte. „Instituţionalizarea” îi sperie pe mulţi, nu-i aşa? Şi-apoi, cum să te pui rău cu premiul Eminescu, domnule? Citiţi de miercuri cele două pagini alocate subiectului de revista Observator cultural. Demonstraţia e pur şi simplu elementară. Iar cei care tot încearcă să-mi demonstreze că n-am dreptate în acest caz sunt fie interesaţi să tacă, fie depăşiţi de evenimente. Pardon, eveniment. Că e, vorb-aia, eveniment.

Martie 29, 2008

Primăvara poeţilor la Buzău

Filed under: Rebut star,Trăim în România, Gogule! — miculftiriadi @ 8:22 pm

Iată floarea cea vestită a liricii buzoiene. Sublima confuzie valorică numită Primăvara poeţilor a ocazionat în mai toate localităţile ţării întâlnirile publicului cu scriitorii oficiali. Nu întâmplător volumul premiat la Buzău, „Gloria locală” a lui Marin Ifrim a câştigat premiul pentru cartea anului…

Îmi pare rău că vă reţin atenţia cu aceste înregistrări, dar merită să vedem ce se-ntâmplă sub cupola/egida unui festival naţional. Tot respectul pentru efortul de traducere al domnişoarei Baros, dar să pui sub aceeaşi pălărie pe Ion Mureşan, Angela Marinescu sau Bogdan Ghiu cu Sorin Şaguna, „fântâna ce produce inflamaţii literare infinitului”, spre exemplu, e prea mult. Dacă aş fi rău, aş adăuga: jenant, penibil, chiar ruşinos. Dar nu sunt rău, aşa că spun doar că nu rimează, domnilor organizatori(cu şpriţul necesar, poate). Sau cuvântul poet are şi alte sensuri/semnificaţii?Dacă e aşa, nu vă mai osteniţi să mi le traduceţi. Păstraţi-le pentru CV-ul dumneavoastră.

Mă-ntreb cum a fost la Mărăşeşti. Cică s-au luptat 20 de scriitori pentru gloria locală.

din public:

premiantul Marin Ifrim

Premierea: antologia „Gloria locală” a fost aleasă (votul covârşitor al confraţilor din sală) cea mai bună carte a unui scriitor buzoian în 2007

o declaraţie de credinţă

în „haine” de gală, la final, ca-ntre colegi

Blog la WordPress.com.