uncristian / Literatura ca un hobby? Da, dom'le!

ce se zice

M-am gîndit că n-ar strica să pun nişte caracterizări. Adică să văd ce zice, dom’le, lumea literară despre mine. Tacîm complet.

„Eşti un loser, un nimeni – mic, urît, nu foarte deştept, frustrat pentru că, la vîrsta ta, nu ai, nu eşti absolut nimic”

scrie în 2008, Claudiu (regăsit în arhive şi sub numele de Caludiu) Komartin, vedetă literară de largă respiraţie a tranziţiei manelistice româneşti. Singurul autor care s-a milogit pentru a fi inclus într-o colecţie underground (se poate citi aici), apariţie, fireşte, omisă din orice fişă de prezentare a, probabil, celui mai mare profitor al editoriadei româneşti. O cronică a no name-ului scos în mai multe exemplare decât orice alt ISBN premiat şi recunoscut al marelui poet, aici.

În categoria lingăilor şi parveniţilor literari de după 1989, acest personaj face cinste epocii de aur a spoielii şi parvenitismului atât de uşor de dovedit. Ar merita un rol într-o istorie pe bune a mocirlei morale. Dacă mi-este silă de ceva pe lumea asta, de o astfel de gânganie mi-este. N-o spun din ură. Genul acesta de mocofani servili, care te taxează pe criterii care ţin de datele fizice (înălţime, greutate, miopie şi altele) îmi aminteşte de cretinoizii comunistoizi din blocurile copilăriei mele, care nu înţelegeau că nu fizicul face diferenţa. Sub nicio formă nu pot trece cu vederea derapajele acestui gen de linguşitori. Raportarea imediată la defecte sau aspecte fizice îmi indică limitarea de care, poet sau om, lider de opinie sau orice altceva, e capabil un ins care mă „ţinteşte”. Din perspectivă strict umană, CK este un limitat demonstrabil. Nu se poate detaşa de perfecţiunea mizeriei umane care-l caracterizează. Interesant este că mic, urât, frustrat  şi nu foarte deştept, nu cred în nemurirea acestui kamikaze. Nu-i pot şi nu-i voi înghiţi aerele de mare scriitor, pentru simplul motiv că nu mă interesează opera lui. Prefer să mor prost şi limitat decât să-i accept statutul de persoană indispensabilă în literatura română conteporană. E prea murdar pentru asta.

„Cînd începusem să scriu la 69 aveam cu totul alte lucruri în cap, parcă aveam timp sau, nu ştiu, nu-mi dau seama de ce scriam altfel, aveam alte ritualuri şi aşa mai departe. Pe atunci nici nu merita parcă să-l public, n-aveam unde. Să-l public la UN Cristian în ediţie samizdat şi să-l distribuie el, deseori manual, era mai tentant decît să-l public la Cartea Românească” (Ionuţ Chiva într-un interviu acordat Iolandei Malamen în Ziua, 26 iulie, 2005)

„Abia după ’90, cînd s-a instaurat cenzura economică s-a dezvoltat şi la noi literatura samizdat. De la Cristian Popescu la Ruxandra Novac, cei mai buni poeţi postcomunişti au debutat cu volume în regim samizdat. Cei din generaţia mea, sprijiniţi de ferocele editor underground UN Cristian, şi-au făcut un cult din a debuta astfel, fără ISBN (un fel de cod numeric personal al cărţilor).” (Ionuţ Chiva – Fără glorie, fără ISBN, în ziarul Prezent, s.a.)

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: