1. un cristian

         „Da, dom’le!”, un no name şi micul ftiriadi                      

                               ‘n pana mea cu biblioteca de poezie cu tot

un cristian

1977 – ?Pre numele din acte, Cristian Cosma, titulatură cu care – sporadic (ce să spună?) a semnat prin câteva (nu spui câte!) publicaţii ale capitalei. Capricorn născut la Buzău (la ultimul etaj al unui bloc turn de nouă nivele), de şase ani locuieşte (amici, cămine, maşini, parcuri, facultate) fără viză în Bucureşti. Rând pe rând: şcoler premiant, rockeraş, boxeor ratat, şomer, şofer, student (Bibliologie), bibliotecar pe post de asistent-cercetător, parior înrăit (la-nceput ogari, pariuri sportive legalizate, frăţioare!), promotor marketing de editură, tarabagiu la literele bucureştene… În prezent, liber profesionist şi abonat oficial al Cinematecii. De curând, co-posesor al unui iepure alb cu urechiuşe negre. Mai de Doamne-ajută: bibliotecar cu studii universitare (master dat gata), directore fondator al “revistei” aberaţioniste Radical din cap pătrat, coordonator al colecţiei etc. (şi al proiectului Hârtie igienică – volum Marius Ianuş, 1999), producător al Bibliotecii de poezie (19 martie – 17 iunie 2001, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti), iniţiator al colecţiilor carmen, DJ-Poem(poezie) şi Puţintică răbdare(teatru), toate proiecte underground. Regretul vieţii (de până acum o oră): N-a putut – ca tot românu’ imparţial – să se-nscrie la alegerile din ‘96 (în 2000 nu-şi mai aminteşte) în toate partidele (cică nu dă voie legea), aşa că s-a mulţumit cu două… Pasiuni vechi şi noi: orezul cu lapte, nenea Iancu şi viceversa. va urma?

Această prezentare datează de prin 2002. Între timp, ca să dea bine la CV, a mai început două masteruri, neterminate, fireşte (Jurnalism şi iarăşi Litere, unde, culmea, a făcut pariu că intră primul şi a câştigat – câtă modestie!, dar, vorbim despre un master în Teoria şi practica editării, nu e mare lucru să persiflezi sistemul editorial românesc) din raţiuni de “boemie”: reducere pe tren şi RATB, cămin (Grozăveşti), abonamente biblioteci, cinematecă

Scop în viaţă: supravieţuirea (= a nu cădea de foame prin parcuri, a avea bani de cărţi, casete şi bere, florile pot fi furate din grădini)

Ultimii ani de viaţă: angajat la cea mai productivă editură de carte şcolară, călătorii prin toată ţărişoara (cam toate şcolile patriei), stat numai prin deplasări, bani la ciorap pentru o afacere proprie(evident cu “aer” literar: Casa de Pariuri Literare).

De-a lungul vieţii a participat ca spectator la Cenaclul Litere (Cărtărescu) şi ca fotograf la Cenaclul Fracturi (Marius Ianuş). Nu e fracturist, nu e scriitor şi nici nu crede că a trişat ideea de promovare a autorului român. În acest sens a protestat (de suficiente ori) împotriva organizaţiilor reprezentative şi a editurilor binefăcătoare.

Alte interese: scrie un roman (zice-se) şi caută un sfârşit onorabil. Morţii Mă-tii (patru părţi: Pisoiul de pe sârmă, Căcatul albastru, Ridicat de ia însuşi, Noapte bună, copii).

Din 2002 s-a compromis teribil. A scris în publicaţii contraindicate precum “Povestea mea” şi “Întâmplări adevărate” (bani de pâine), a circulat 5 ani doar cu personalul pe ruta Bucureşti-Buzău (ca să aibă subiecte), a împărţit fluturaşe, a livrat pizza, a avut o tarabă la Litere, s-a preumblat prin diverse edituri, a cărat prin depozite (Militari, zilier). Foamea şi indigestia l-au demoralizat foarte tare, urmarea fiind “pofta” de a “scrie dracului” şi el un roman. ca un duş rece într-o baie publică. Deşi nu şi-a dorit asta şi “rolul” asumat este cu totul altul. Mulţumeşte pe orice cale, deci şi acum, scriitoarei Simona Popescu, singura care a intuit că se va întoarce cu un roman. Restul şi-au tot dat cu părerea. Înainte de vreme. Întrebarea care se pune este: se va întoarce?

P.S. Toate proiectele importante(Biblioteca de poezie, underground-ul editorial, ediţiile sonore de carte) au beneficiat de manifeste publicate la vremea respectivă. Se leagă între ele (pentru că au fost concepute împreună) şi se găsesc prin arhive, ce pana mea!

Încă mai caută susţinători financiari deştepţi(deşi toate proiectele au fost suportate financiar din propriul buzunar, “partenerii” fiind o formulă de “reclamă”, nu vrea să se creadă, datorită gratuităţii produselor rezultate în underground, că n-are ce face cu banii). Exclus băieţaşii cu mofturi “capitaliste” şi cap pătrat, exclus trepăduşii editoriali şi fâţele literare.

Nu crede în generaţii editoriale sau aşteptate şi evită prieteniile literare. Dacă Biblioteca de poezie a reprezentat masterul în bibliologie (teorie şi proiect practic), “pana mea” e o formă (caricaturală, ca principiu) de doctorat în literatură. În condiţii normale (bani, trust) consideră că poate câştiga orice concurs de proiecte literare. Din fericire pentru moralul lui (vă daţi seama ce poate însemna un “loc 2″?), asemenea concursuri nu există.

Nu e colecţionar. Ce are, oferă. Pentru că nu consideră literatura o marfă, ci un hobby. Din 2009, se va ocupa de biblioteca personală. Îi place să lucreze curat, cu poze, înregistrări şi chestionare/interviuri proprii. Nu are bani de cărţi (sunt foarte scumpe şi cu reducere), dar citeşte. O “listă” necesară conţine următoarele nume: I.L. Caragiale, George Călinescu, M. Sebastian, N. Manolescu, Al. Paleologu, M. Cărtărescu, Radu Petrescu, Simona Popescu, Ioan Es. Pop, Iosif Sava…

Nu dă interviuri.

Are prietenă.

http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=8422&print=true

„De la „cooltura“ la underground: semnalam existenta unei noi publicatii nonconformiste scoase de tinarul si inimosul UN Cristian, initiator – printre altele – al Bibliotecii de poezie si al unor colectii poetice samizdat, de buzunar (etc.), pentru poeti tineri si foarte tineri de la Literele bucurestene si nu numai, prezentate mai pe larg sau mai pe scurt si in Observator cultural. Pentru istoria literara, amintim ca „preistoria“ acestor initiative a inceput prin 1997, cu o minirevista intitulata Radical din cap patrat… Noua publicatie „minimalista“ si – evident – gratuita apare saptaminal cu incepere din 8 aprilie a.c. si se numeste, dupa un personaj caragialian, Micul Ftiriadi. Volanta saptaminala cu aer(e) literar(e). Motto-ul – tot din schita Intirziere a lui I.L. Caragiale – suna asa: „Fir-ar ai dracului!“. Cu incepere de la numarul doi, partener al revistei este Editura Vinea, iar tirajul este indicat undeva la cota 100 de exemplare. Aflam chiar si o adresa de e-mail: micul_ftiriadi@k.ro. Potrivit unei informatii de ultima ora, colaborarea cu editura ar fi incetat… Micul Ftiriadi are o singura foaie si contine indeobste „UN editorial“ (uneori anonim, alteori semnat, si nu obligatoriu de UN Cristian), alaturi de care e publicat „UN poem“ al unui tinar poet sau, mai bine zis, al unei tinere poete (Ruxandra Novac, Elena Vladareanu, Domnica Drumea, dar si poeta macedoneana Lidija Dimkovska). Alaturi de poeti/poete este prezentata si „dramaturgia“ grupului – in speta, piesa de teatru a tinerei Eva Negru – prin intermediul editorialului si prin extrase din cronicile aparute pe marginea ei; intre acestea – o cronica a Adinei Dinitoiu din Observator cultural si un „fragment al unei cronici nepublicate“ de Marius Chivu… Un alt numar este dedicat poetului Marius Ianus. Numarul 0, aparut de 1 aprilie, publica „un fel de interviu“ cu poetul si dramaturgul basarabean Dumitru Crudu – de fapt, o fisa nonconformista de autor… Mai intilnim in pagina Micului Ftiriadi articole de opinie, replici „studentesti“, anunturi ale aparitiilor de „volume tinere“, alte anunturi haioase (cum ar fi, de exemplu, cel despre NIRVANA S.R.L. din Strada Poet Theodor Neculuta, care ofera „tuica de prune export, pufuleti, mici“…). Din pacate, unora dintre colaboratori le scapa vulgaritati si mici golanii, probabil in „ideea“ ca asa s-ar manifesta „noncorfomismul“ fata de establishment-ul cultural. Oricum, mai mult sau mai putin interesanta, publicatia are personalitate si – inainte de orice – poarta marca UN: modestie impinsa pina la autoderiziune totala, pasiune si devotament pentru poezia „neinstitutionalizata“. Citam un pasaj din primul „UN editorial“ (Bursa neagra a cartii): „As fi vrut sa va vorbesc despre nevoia explicabila a oricarui tinar autor de a-si vedea cartea tiparita in raftul librariilor, de a se confrunta cu publicul in recitaluri organizate sau lecturi in cenacluri, de a nu se simti folosit pentru liste (doar publicabile) si culise, de a fi sustinut si promovat pentru ceea ce scrie si ceea ce este, nu pentru numele prietenului cu care bea o bere. […] Sigur ca as fi preferat sa ne referim concret la toate acestea. In fond, Micul Ftiriadi s-a nascut din dorinta explicita de a lasa loc «in echipa» tinarului autor (pe nedrept inghesuit pe banca rezervelor «lotului») in ideea sa se exprime liber, din respect nu doar pentru creatia pe care o da (unii ar citi «marfa»), ci si pentru el ca persoana“. Numarul 2 al micutei reviste publica doua texte in memoriam Mariana Marin semnate de Elena Vladareanu (Peste zece ani nu o sa se intimple nimic) si Claudiu Komartin (Risul tragic al Marianei Marin). Citam din primul text: „In momentul in care incep acest editorial ascult o inregistrare cu Mariana Marin. Este un interviu pe care Marius Stefanescu i l-a luat in urma cu vreo citeva luni. […] La un moment dat Mariana Marin spune: «Posteritate? Doamne fereste, nu ma gindesc la asta. Sint convinsa ca, peste zece ani, o poeta o sa ma descopere si o sa ma citeasca». Mi se pare emotionanta aceasta convingere a poetei. Numai ca… Iata despre ce vreau sa scriu. Despre cum e sa fii student in anul al III-lea la Facultatea de Litere (romana principal, la stat, la zi si cu bursa pe deasupra) si sa nu fi auzit in viata ta de Mariana Marin. […] Mi se pare inadmisibil sa refuzi sa cunosti literatura vie, cea care se scrie linga tine. Sau poate nu inteleg eu…“ Un „numar neprevazut“ al Micului Ftiriadi este cel din 22 aprilie, in care UN Cristian publica „un fel de manifest/ intr-un fel de manifest“: Cu underground-ul de git. Inainte?. O „profesiune de credinta“ si o definitie – cum altfel decit in negativ? – a unui spirit, altminteri, atit de greu de definit, ca tot ce e viu: „As putea sa va aburesc, vorbindu-va despre mecanismele acestei «forte» insolite, dindu-va false criterii si reguli specifice, acte de nastere si liste de «contribuabili». Prefer sa va pacaleasca altii. […] Ce e underground-ul? Sincer, habar nu am si chiar daca as avea un raspuns 100% avizat, nu l-as risca. Tocmai pentru ca simt ca amaritul asta de underground care mi-e drag si de care – uite – cam trebuie sa ma las – nu e, fratilor, o «fundatura», nici macar un «sens unic»“. Noi speram, totusi, ca UN nu „se va lasa“ si va continua sa fie ce a fost de citiva ani buni: sufletul si, dincolo de modestia tenace, sau poate tocmai datorita ei, adevaratul animator al underground-ului literar de la Literele bucurestene. Atit cit e. Pentru ca – de fapt – autenticul spirit underground, cel fara majuscule, nu tinteste nici „puterea“, nici „gloria“, nici scandalul facil, ci… dar mai bine sa ne ferim de definitii.”