ce poţi face când ajungi în ringul prostiei?

răspunsul cel mai simplu, tipic românesc: box cu umbra.

Mai în glumă, mai în serios, un prieten m-a mustrat că n-am reacţionat imediat faţă de nedreptatea care i se face lui Alexandru Vakulovski. Nici nu ştiu cum aş putea reacţiona. I-am dat un mesaj privat, restul ţine de activitatea civică. Voi dezamăgi pe mulţi. N-am fost deloc convins că se va rezolva ceva. În ţara asta nu se poate rezolva nimic când vine vorba despre instituţiile statului. Şi, cum am renunţat după alegeri să-mi exercit pe restul vieţii dreptul de vot, nu văd la ce să mă mai aştept din partea statului. Nu-l mai consider un partener de dialog (că de încredere nici nu poate fi vorba). Îmi pare teribil de rău că situaţiile clare se amână fără justificări. Credeţi că va da cineva explicaţii pentru absurdul situaţiei? M-aş mira. Aşa că, îi ţin pumnii lui Sandu. Deşi, cum i-am şi spus, în ţara în care ringul răbdării e tot mai strâmt, e loc pentru altceva. Joc de picioare sau prosopul aruncat. Altceva pare imposibil, când „adversarul” nu se prezintă nici dacă toată sala are biletul plătit.