o reverență

„Clipă, oprește-te!”

Ce poți să-ți dorești mai mult decât să ții în mână o carte pe care ai citit-o de zeci de ori, care ți-a ținut de urât în nopțile când doar complicitatea unor bibliotecari te făcea să ai un pat din scaune în biblioteca facultății de litere?

Azi, 19 noiembrie, Casa de pariuri literare a făcut reverența pe care și-a putut-o permite. Pe durata lansării Aerului cu diamante, standul editurii a fost închis, curioșii putând citi că „Suntem la Aer cu diamante”. Știu, suntem în aer, plutim, avem o problemă (nu e o problemă socială), dar e problema noastră. Iubim cărțile care ne amintesc de ceva. De nopțile fără somn, de prietenie, de curaj, de orice nu are tangență cu formalismul și cu „neputința”. Iubim cărțile care ne transmit ceva. O atitudine, o prietenie.

Astăzi, la lansare, am aflat atâtea  despre cartea asta (simpla poveste a cărții ar fi o carte extraordinară), încât am tremurat cu ea în brațe. Iar simpla discuție cu unul dintre autori înainte (sigur că ar fi nemaipomenit, aș răspunde la întrebare, nu se înțelege, nici nu trebuie), mi-a tăiat pur și simplu genunchii. Practic, singurul autograf obținut a fost de la Traian T. Coșovei (asta și pentru am ținut să respect ordinea tragerii din căciulă). Apoi, am fugit ca după primul sărut. M-am simțit ca un îndrăgostit la primul dans (nu-mi place dansul, dar invitația conta, nu procesam, nu înțelegeam despre ce e vorba, ce text, ce era deosebit în el decât o banală declarație de dragoste… în fine, nu se poate explica).

Mai departe ce să mai spun… totul e ca o numărătoare inversă. Vine un moment când lucrurile se adună singure.

Și sigur că fotografiile pe care le-am făcut cu standul închis, purtând pe el mesajul „plecării în deplasare”  erau demonstrative. Dar o demonstrație de cât de buni suntem, de cât știm să ținem la o carte după care am alergat  cu limba scoasă la propriu. Jos pălăria pentru tot. A meritat osteneala și răbdarea. Ce altceva ne-ar fi făcut pe noi, editură de doi bani speranță, să lăsăm baltă prăvălia pentru a face o reverență? Vă spun tot eu, NIMIC.